Candelaria - inima spirituală a Insulelor Canare

TIPĂREȘTE

Următorul popas a fost în Candelaria, „epicentrul sacru al insulei” , după cum am găsit-o prezentată în ghidul cu care mă înarmasem încă de acasă. Asta deoarece basilica orașului adăpostește relicva cea mai venerată de locuitorii canarezi, statuia ce o reprezintă pe sfânta patroană a întregului arhipelag. E vorba de Fecioara Maria, cu brațul drept își înconjoară Pruncul, în timp ce stânga înalță o lumânare aprinsă. În spaniolă Candelaria chiar asta înseamnă, „cea care luminează” .

Legenda spune că în 1392, cu peste 100 de ani înainte de cucerirea spaniolă, doi păstori guanși (aborigeni) au zărit pe o mică plajă, aruncată de valuri, statuia unei femei. De la depărtare, nu și-au dat seama că e neînsuflețită, au crezut că e vie și au vrut s-o alunge pe străină. Unul a aruncat o piatră în direcția ei, dar mâna i-a căzut inertă, paralizată pe loc. Celălalt s-a apropiat cu teamă și a încercat s-o înjunghie cu cuțitul său rudimentar, confecționat din obsidian, dar cumva acesta a căpătat o traiectorie stranie și cel rănit a fost chiar stăpânul său.

Speriați, cei doi s-au înfățișat mencey-ului (regele tribului) și toată comunitatea s-a deplasat la locul cu pricina. Regele, în marea sa înțelepciune, a studiat statuia și, ajungând la concluzia că aceasta trebuie să fie o reprezentare a zeiței Chaxiraxi, Mama-Cerului-Și-Pământului, a ordonat supușilor s-o instaleze într-o mică grotă din apropiere, unde toată lumea s-o poată venera. Printre cei care au participat la transport au fost și cei doi păstori;ca prin minune, imediat ce au atins statuia, rănile lor s-au vindecat fără urmă.

Tenerife a fost pe deplin cucerită de spanioli în 1496. În 2 feb 1497 (menționez data exactă pentru că veți vedea că are relevanță), conchistadorul Alonso Fernandez de Lugo, a „vizitat” micul sanctuar, unde a recunoscut-o pe Fecioara Maria. Cu această ocazie, a organizat cel dintâi Festival de Purificare și a inițiat convertirea la creștinism a aborigenilor.

Mai trec vreo 20 și ceva de ani până când succesorul său, tot un de Lugo, ordonă ridicarea unei biserici care să adăpostească relicva sacră, lucru ce se petrece abia după mai bine de un secol și jumătate! Între timp, în 1559, Papa Clement al VIII-lea o declarase deja pe Fecioară drept sfânta protectoare a întregului arhipelag canarez. Basilica nu rezistă decât până în 1789, când un incendiu puternic o distruge din temelii;statuia scapă însă cu bine din această teribilă încercare. Nu însă și din furtuna devastatoare din 1826, care mătură cu ea întreg țărmul micului sat de pescari Candelaria, inclusiv noul lăcaș de cult ridicat pe locul celui vechi.

Trei ani mai târziu, i se încredințează artistului local Fernando Estevez del Sacramento realizarea unei copii fidele a statuii și astfel se naște La Morenita (Bruneta), cum este ea alintată de credincioși. Un nou lăcaș de cult a fost ridicat abia în 1959, în stil neo-canarez, cu elemente maure;edificiul a fost declarat de Interes Cultural în anul 2011 și tot atunci i-a fost atribuit statutul de Basilica Menor de către Papa Benedict al XVI-lea.

În zilele noastre, Nuestra Senora de la Candelaria e sărbătorită cu mare fast de două ori pe an: pe 2 februarie (odată cu celebrarearea convertirii la creștinism a populației guanșe) și pe 15 august, ziua Adormirii Maicii Domnului. Cu aceste ocazii, este repusă în scenă povestea descoperirii statuii de către cei doi păstori, urmată de o fastuoasă procesiune, în care La Morenita e plimbată prin tot orașul.

Vizita noastră

De data asta ne abatem spre dreapta din Autopista del Sur și imediat intrăm în oraș, iar drumul ne duce drept până într-o parcare publică imensă, în care găsim ușor loc, chiar dacă la prima vedere locul pare un adevărat furnicar. Ce-i drept, se cam apropie ora prânzului...

Activăm Google Maps, care ne îndrumă în dreapta;în capătul unei alei pietonale ar trebui să dăm de basilică. Remarc faptul că parcarea este construită pe un fel de platou, un pic deasupra mării, în capăt se termină cu un restaurant cu vedere frumoasă asupra unei mici plaje cu nisip vulcanic. Înghit în sec și mergem mai departe. Ne iese în cale imediat Oficiul Turistic, seamănă cu o căbănuță de lemn;îl delegăm pe Tati să intre și să pescuiască oarece pliante. Și într-adevăr, prada nu ne dezamăgește: o broșură-ghid al orașului, una ce prezintă festivitățile dedicate Fecioarei și încă una cu traseele de drumeție din zonă.

Aleea e drăguță tare, decorată cu jardiniere colorate, flancată de clădiri istorice foarte bine întreținute, cu magazinașe și cafenele la parter. Abia intrăm ca lumea în atmosferă, că am și străbătut-o. Aleea ne scoate într-o piață uriașă de formă trapezoidală, Basilica de Nuestra Senora de Candelaria se înalță maiestuoasă chiar în fața noastră, iar pe latura dinspre ocean recunosc pocesiunea de statui ce-i reprezintă pe cei 9 menceyes!

Basilica e sobră și elegantă, cromatica implică mult alb, o nuanță asemănătoare tutunului și cărămiziul acoperișului. Turla pătratică se termină cu un fel de dantelărie, la ultimul nivel remarcăm, pe fiecare latură, câte un balcon din lemn sculptat, specific canarez. Intrarea e liberă și în următoarele minute explorăm în liniște, împreună cu alți turiști, interiorul minimalist, însă frumos decorat.

Desigur, ceea ce ne atrage mai întâi este altarul pictat în culori vii (aflăm din micul nostru ghid că autorul se cheamă Jose Aguiar). În centrul său, încadrată într-o ramă din lemn aurit meșteșugit ornamentată, se află celebra La Morenita. Tenul și mâinile personajelor sunt măslinii, Fecioara e învăluită de o bogată mantie roșie, straiele Pruncului sunt imaculate și amândoi poartă coroane de aur pe creștete. Partea de jos a statuii este acoperită cu un buchet enorm de cale roșii, altfel poate am fi văzut reprezentarea lunii la picioarele Mariei, cu referire la versetul 12 din Apocalipsa: „Un mare semn a apărut în Rai: o femeie îmbrăcată în raze de soare, cu luna sub picioare și o coroană pe cap din 12 stele.”

Dăm ocol basilicii, admirăm și celelalte murale, pictate de același autor, dar și de alții și închinate (tot ghidul nostru ne luminează!) unor oameni sfinți de origine canareză: Padre Jose de Anchieta, misionar iezuit în Brazilia, recent canonizat de Papa Francisc sau St. Hermano Pedro, misionar franciscan canonizat în Guatemala de Papa Benedict al XVI-lea. Admirăm și coloratele vitralii, precum și cele câteva tablouri expuse ici și colo, amvonul și minunatul tavan casetat, în stil Mudejar.

Ieșim din nou la lumină, traversăm în direcția celuilalt obiectiv must, Los Menceyes. Cele 9 statui de bronz, fiecare amplasată pe câte un soclu imens din piatră neagră, vulcanică, îi înfățișează pe ultimii regi guanși, cei ce domneau în insulă la momentul cuceririi spaniole din 1496. Tenerife era divizată atunci în 9 regate (Abona, Adeje, Anaga, Daute, Guimar, Icod, Taroconte, Taoro și Tegueste), dispuse de jur împrejurul zonei muntoase centrale, care aparținea tuturor și unde locuitorii își duceau turmele de animale la păscut.

Puține informații ne-au rămas despre această populație aborigenă. Se pare că guanșii proveneau din triburile berbere din Munții Atlas și că ar fi populat Arhipelagul Canarez în sec. 5 î. Hr. Multă vreme au trăit în peșteri, se ocupau cu creșterea animalelor, cu agricultura și pescuitul. N-au cunoscut roata de olărit, totuși erau capabili să execute manual adevărate opere de artă din lut (obicei care este încă perpetuat de câteva femei canareze;chiar în Candelaria se află un mic magazin de desfacere).

Statuile sunt opera sculptorului Jose Abad, iar cei 9 regi sunt înfățișați în atitudini războinice, purtând sulițe sau alte arme ascuțite în mâini. Preferatul meu este Anaterve, regele Guimarului, reprezentat cu 2 porumbei ce se odihnesc pe sulița pe care o ține orizontal cu ambele mâini.

... Ne întoarcem spre mașină pe același drum, care mi se pare un pic diferit acum (deh, altă lumină, altă perspectivă...). Parcă ne-ar atrage terasa de deasupra plajei, parcă am merge mai departe... Ne hotărâm repede: mergem mai departe!

---

VIZUALIZĂRI: 822 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI