ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.02.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 21.08.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
FEB-2020
DURATA: 4 zile
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Două capitale cu rucsacul în spate, Viena și Bratislava, sau cum să faci o excursie cu adevarat low cost

TIPĂREȘTE

Pentru ca nu ai cum sa povestesti o excursie de 4 zile in trei randuri, in caz ca nu aveti timpul sau rabdarea necesare sa cititi tot, aveti la sfarsit un rezumat! Este o excursie low cost, prin care am intentional sa vad Viena si Bratislava pe “dinafara” si pe jos, fara incursiuni in interiorul palatelor sau muzee, o excursie care si-a atins din plin scopul, ajungand la un cost final de 160 eur de persoana (avion + cazare 3 nopti + autocar + tren rapid si metrou + mancare/bautura + magneti :) ). Nu o sa povestesc despre obiective, asta ar mai insemna ceva pagini suplimentare …

In octombrie 2019, uitandu-ma peste zboruri, am gasit unul ieftin operat de Laudamotion (era prima oara cand auzeam de ei) pentru Viena la 37 eur dus-intors, doar cu bagaj de mana. Asa s-a nascut ideea unui city break la Viena. Cum Bratislava se afla la mai putin de 70 km de Viena, mi-am zis ca pot sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura si m-am pus pe facut planul de “bataie”.

M-am gandit eu ca fiind sfarsit de ianuarie, vremea ar putea sa-mi dea un pic de furca, fiind totusi iarna… zapada, ploaie, frig… dar am riscat cu gandul ca pe ei sigur nu ii surprinde iarna :), si am ajuns sa prind temperaturi anormale de 20 grade.

Avionul fiind rezolvat, m-am apucat sa caut transport intre Viena si Bratislava. Am gasit o cursa operata de Flixbus, care acoperea distanta intr-o ora. Am vrut sa platesc cu cardul online, dar cum nu le functiona platforma de plati, am ajuns, in urma convorbirii cu callcenter-ul lor, sa cumpar biletele fizic din agentia aflata in Autogara Militari (la 2 pasi de mine). Am platit in plus, pe langa costul biletelor, si o taxa de procesare de 10 lei. Cum pretul biletului a fost un halucinant 3.99 de lei pe sens (!!!), cu tot cu taxa, am ajuns sa ma coste un bilet Viena-Bratislava si retur 13 lei!!!

Buuun… pana aici toate bune. Am trecut la partea cu cazarea, si aici am avut ceva de munca, pentru ca am vrut sa fie aproape de centrul orasului, facil de ajuns de la aeroport la cazare, de la cazare la autogara Flixbus, inapoi la hotel si din nou la aeroport.

Asa ca dupa ce am luat in calcul toate aspectele: locatie, aspect, facilitati, pret, am stabilit cazarile: noaptea 1 – Viena – hotel Atlanta; noaptea 2 – Bratislava – hotel Freddie next to Mercury; noaptea 3 – Viena – Hotel Ibis Budget Sankt Marx.

Cost total cazare 713 lei: 2 = 356.5 lei/persoana, fara mic dejun.

Pana aici excursia noastra s-a ridicat la 114.70 eur/persoana (avion + autocar + cazare). Mai mult decat rezonabil.

M-am apucat sa ma documentez despre obiective si despre orase, si am pus la punct un program de vizitare care atingea cat se poate de mult si care ocupa toate momentele libere ale zilei. Constienta ca “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”, m-am pregatit psihic pentru ceea ce, putea sa mearga, hai sa nu zic prost, ci doar diferit de planul meu.

Am ajuns foarte repede la aeroport cu expresul 783, luat de la Piata Victoriei. Sa vedeti si o coincidenta bizara… sau hazlie… depinde cum priviti… pe scaunul din laterala mea era un barbat tanar de culoare, care isi pusese picioarele incaltate pe scaunul din fata lui. Dupa ce l-am apostrofat in gand, l-am lasat in palata Domnului. La aeroport a coborat si el si s-a facut pierdut in multimea de oameni. Nu mica mi-a fost mirarea cand, dintre atatea zboruri care plecau in urmatoarele doua ore, sa-l regasesc chiar in avionul meu, la doua randuri de mine :) !

Zborul a fost scurt si fara incidente, de 1h40’ (16.40 – 17.20), si la Viena, am scapat repede pentru ca nu aveam decat ghiozdanul in spate.

Prima cazare fiind hotelul Atlanta, traseul fiind stabilit de acasa, am depistat automatele de unde am luat doua bilete, ramanand sa depistam si statia trenului. Noroc ca sunt foarte bine semnalizate toate. Pentru noi traseul catre hotel a insemnat 8 statii cu trenul rapid S7 (de la aeroport la statia Praterstern, se coboara printr-un pasaj foarte mare, nu ai cum sa-l ratezi)) si 3 statii de metrou pe linia U2 (de la Praterstern la Schottentor) si 2 km pe jos. Ne-a costat 4.20 eur de persoana. Automatele au posibilitatea de a calcula costul biletului, in functie de destinatia ta, acoperind toate mijloacele folosite pana acolo. Peste tot sunt ecrane care iti afiseaza mersul trenurilor, cu tipul lor, ora si linia. Atentie la ce tren alegeti - CAT-ul costa 17 eur calatoria. Metroul este foarte bine pus la punct, avand sase magistrale, care acopera toata Viena.

Cum pe hartie am acoperit orice moment al zilei, planul de plimbare in seara sosirii, acoperea imprejurimile hotelului: Strudlhof (palat, hotel si o scara impresionanta numita Strudlstiege), Palatul Liechtenstein Garden si parcul aferent, toate intr-o distanta de 650m. Doar ca nu am mai reusit sa ajungem… pentru ca … ni s-a facut foame :) ! Vienezii isi inchid magazinele la ora 18.00 si chiar si multe dintre restaurante/localuri/cafenele, asa ca am ajuns sa mancam la Noodle King, pe aceeasi strada, dar un pic mai spre centru (strada Wahringer are 1.5 km), unde pentru 10.80 eur am primit doua portii uriase de noodles cu pui crocant si cu creveti. In schimb, am ajuns la Domul lui Stefan si in Michaeler Platz (dar fara sa ajungem pana la iesirea dinspre Volkstheater).

Dimineata devreme am facut check-out-ul pe la 8 si un pic (ora noastra 9) si am plecat catre autogara Flixbus, pana unde aveam un traseu de aproximativ 5 km pe jos, care atingea cladirea Josephinum (fosta Academie medicala si chirurgicala, actualmente Institutul pentru istoria medicinii, dar care era in renovare), Biserica Votiva (impresionanta si imposibil de nereperat), bisericile Schottenstift si Schottenkirce, banca Austriei, Columna trinitatii, domul Sf Stefan si bisericile Sf Peter si Franciscana.

Autogara tinta era in str Erdberstrabe, cu plecare spre Bratislava la ora 11.15. Pana aici toate bune si frumoase, vremea a fost foarte buna, traseu foarte frumos, cladirile si bisericile impresionante, iar noi am ajuns cu 25 de minute inainte de ora plecarii. Doar ca ne-a lovit cu leuca doamna de la ghiseu care a vazut biletele, cand ne-a spus ca biletul e bun… autogara nu!

Plecarea noastra era de la autogara din Sudtiroer Platz, si ca de aici pleaca un autocar la ora 11.45 si putem sa stam sa intrebam soferul daca ne ia si pe noi. Cum nu voiam sa ne riscam, am iesit din autogara si am luat un taxi, care ne-a dus in 12 min, cu 15 eur, la autogara buna. Am traversat in viteza de unde ne-a lasat taxiul, ne-am urcat in autocar, si nici nu apucase sa ni se linisteasca pulsul, ca ne-am trezit … unde credeti… in aceeasi autogara de unde plecasem. Daca doamna de la ghiseu ne-ar fi spus ca este “the same bus”, autocarul care pleaca de acolo la 11.15 si de aici la 11.45… nu mai alergam ca nebunele… normal ca m-am dus si i-am atras atentia asupra faptului ca lipsa ei de interes in a transmite informatia asta m-a facut sa pierd 15 eur.

Am ajuns la Bratislava la ora 12.45, si am coborat la Autogara Centrala (Autobusova Stanica). De acolo, printre cladiri in constructie, am ajuns pe un traseu semnalizat, la statia autobuzului 21, pe care trebuia sa-l luam 3 statii, pana la statia SAV (Slovenska Akademia Vied – Academia Slovaca de Stiinte). Biletele se cumpara de la automatele aflate in toate statiile. Pentru 3 statii am considerat ca este de ajuns un bilet de 15 min, pe care am platit 0.35 eur. Inca vreo 15 min au durat sa ajungem din statie la hotel, cu tot cu bajbaiala din str Jelenie, acolo unde este Hotelul Freddie next to Mercury. Desi ajunsesem inainte de ora de check-in, ne-au dat camera fara probleme. Am platit cash taxa de oras (1.70 eur/persoana).

De la hotel, am batut orasul la picior, atingand tot ce ne-am propus pentru o zi, incepand cu castelul Bratislava (numit si Hrad – deschis intre orele 08.00-24.00), continuand cu orasul vechi, cu biserica Sf Martin, biserica Sf Elisabeta (numita si Biserica Albastra). Traseul a fost foarte usor de urmat, si de la hotelul de pe Jelenia Ulica am urmat strazile Sancova – Stefanikova – Pilarikova – Zamoscka, pana la castelul de pe deal (te solicita un pic, dar nu te grabeste nimeni :) ), apoi am coborat pe un gang, care este de fapt Poarta lui Leopold, spre orasul vechi, unde am ajuns traversand pe sub pod.

Sunt toate semnalizate, nu ai cum sa te pierzi. Niciuna n-a necesitat cost de intrare. Am vazut vechea primarie a orasului, catedrala Sf Martin, Poarta lui Michael, Palatul Prezidential (nu e deschis pentru public), Biserica Albastra, Biserica Capucinilor, Biserica Trinitara, Biserica Sf Ladislav, Biserica Luterana, Biserica Franciscana si o gramada de monumente si pietisoare.

Si aici sunt magazine Billa, de unde am luat mancare pentru micul dejun si niste ciocolate senzationale pentru cei de acasa. Seara am servit un snitel fierbinte, cu de toate, la unul dintre chioscurile din centru (4 eur).

O harta foarte buna a orasului, cu obiective, gasiti aici.

Dimineata, am luat-o pe jos inspre autogara, unde la 10.10 am plecat inapoi spre Viena. Am trecut si printr-un cimitir vechi, numit Ondrejsky, unde monumentele datau si din 1800, inconjurat de strazile 29 august, Polna si Karadzicova.

Traseul inapoi spre Viena a durat tot o ora, si am admirat sutele de eoliene in toata splendoarea lor. Mentionez ca intrarea si iesirea in Slovacia s-a facut ca-n branza :) , nefiind niciun punct de control, doar o copertina albastra iti spunea ca acolo este granita.

Am coborat din autocar la autogara buclucasa si am mai facut 10 min pe jos pana la Ibis. Am lasat bagajele si ne-am imbarcat in metrou cu destinatia Schonbrunn, luand metroul pe linia U3 de la statia Erdberg, pana la Landstrabe, unde am schimbat, trecand pe linia U4, pana la Schonbrunn (12 statii de metrou – 2.40eur biletul – aprox 30 de min).

Vremea frumoasa a venit sa completeze frumusetea palatului si a gradinilor, inca golase si triste. Am putut sa ne plimbam in voie, vizionand toate portile, urcand pana la Gloriette, unde am fi servit un strudel si o cafea, dar nu aveai unde sa arunci un ac. Am servit totusi pranzul in gradinile palatului, mancand senvisul din ghiozdan :), pregatit de noi pentru orice eventualitate. Trenuletul care face turul gradinilor si palatului nu este disponibil pana in martie.

De la Schonbrunn ne-am indreptat catre centru cu metroul, mergand 6 statii (Schonbrunn - Karlsplatz). Am atins in plimbarea noastra Opera de Stat, muzeul Albertina, biserica Augustina, parcul Burggarten care gazduieste Casa Fluturilor (prin geam se pot vedea sute de fluturi exotici), un restaurant/braserie Casa Palmierilor (care avea o gramada de mese afara, toate ocupate pana la refuz), Fantana lui Hercule si mai multe monumente.

Am iesit din parc spre strada Burgring, si putin mai sus, pe partea stanga, sunt doua cladiri uriase si gemene, care adapostesc Muzeul de Istorie a Artei si Muzeul de Istorie Naturala, avand in centru Piata Maria Terezia cu un monument inchinat ei. Pe partea dreapta, fata in fata cu muzeele, este poarta Burgtor (construita in 1660, parte din vechile fortificatii ale Vienei). Intrand prin poarta grandioasa, ajungi in Heldenplatz (Piata eroilor).

Mergand spre Michaelerplatz treci si prin Hofburg, unde simti mirosul de cai inainte sa-i vezi (sunt mai multe scoli de calarie, iar la poarta sunt mai multe trasuri care te asteapta).

Pe strada Kohlmarkt sunt stranse toate brandurile importante din lume, in magazine luminate ale caror usi vi se deschid de catre angajati la patru ace si cu manusi… e prima oara cand vad o coada de asteptare la intrarea intr-un magazin de gen, in spatele snurului…

Noi am trecut de ea, dupa ce am poposit cateva minute in Biserica Sf Petru, unde era slujba de seara, si am intrat intr-un local foarte micut unde am devorat cate o portie de fish and chips la 5 eur. Mai incolo un pic, intr-o cafenea draguta, ne-am delectat si cu un strudel cu mere. Parlamentul, Rathhaus, Universitatea, au ramas si ele in urma noastra, impreuna cu toata animatia unei seri de sambata seara, cand am coborat la statia de metrou Stephanplatz pe linia U3, care ne-a dus inapoi la hotel.

Duminica aveam zborul catre casa la ora 13.45, asa ca am parasit hotelul pe la ora 8.30, plecand pe jos inspre statia Rennweg, de unde luam S7 catre aeroport.

Pentru ca nu ne grabeam, am facut o plimbare minunata, pe stradute, bucurandu-ne ochii. Am gasit un semafor hazliu, atipic, care ne-a distrat maxim. Am depistat statia si am verificat pe automatul de bilete orele de plecare ale lui S7, dupa care am mers catre Gradina Botanica, pentru un ultim popas in Viena.

Se deschidea la 10, asa ca vreo 20 de minute ne-am invartit in zona, infulecand un “strudel” cu spanac. Am fost primii ei vizitatori din duminica aia, pe traseu, populandu-se cu nenumarati parinti care isi plimbau copii sau cu alergatori. Am gasit-o un pic trista, fiind desfrunzita, dar soarele ne-a insotit pe toate aleile. Intrarea este gratuita, iar domnul care a deschis ne-a intrebat de unde suntem. Cand a aflat ca e ultima oprire inainte de intoarcerea acasa, ne-a dus, ca bonus, intr-una din sere unde erau o multime de orhidee.

La 11.15 eram in S7, la 12.00 eram deja la terminalul A1, la poarta. Imbarcarea am facut-o dupa un masaj sistematic pe care l-am primit la controlul de securitate, dupa ce poarta s-a gandit sa piuie :). Zborul inapoi a fost foarte bun pana la momentul cand, in apropiere de momentul aterizarii, am prins niste nori pufosi si draguti amestecati cu niste nori densi ca niste galuste nefierte. Tocmai ii filmam cand au inceput cele mai mari turbulente prin care am trecut eu pana acum. Asta nu ar fi fost nimic, daca nu am fi simtit cum cade avionul de vreo 3 ori in gol, moment in care lumea s-a apucat sa tipe si sa urle ca murim… dar totul s-a terminat cu bine :) !

Sa nu va faceti grija cu internetul, wi-fi-ul este gratuit peste tot, prin cafenele, restaurante, hoteluri, mijloace de transport in comun. Daca va pierdeti cumva busola, apropiati-va de unul dintre localuri si gata netul. Sau intrati in orice hotel si cereti o harta.

Schema rezumat VIENA – BRATISLAVA

Avion:

Bucuresti – Viena - Joi 30 ian. 16:40 - 17:20

Viena – Bucuresti - Dum 2 febr. 13:45 - 16:20

Cazare:

Viena – noaptea 1 - 30 ian – hotel Atlanta

Bratislava – noaptea 2 – 31 ian – hotel Freddie next to Mercury

Viena – noaptea 3 – 1 febr – hotel Ibis Budget Wien Sankt Marx

De la aeroport la hotel Atlanta – trenul urban rapid S7 pt 5 statii - de la Flughafen Wien Bahnhof – la Wien Praterstern – apoi pe jos 2 min pana la statia Praterstern de unde luam U2 pt 3 statii pana la statia Schottentor, apoi 12 min pe jos – str Schottengasse – Wahringer – Jonasreindl. Cost 4.20 eur/persoana

De la hotel Atlanta la Autogara Viena pentru Flixbus – aici noi am gresit autogara, asa ca va dau traseul bun - 4.5 km pe jos 50 min – str Wahringer – Herrengasse – giratoriu – Reitschulgasse – Augustinerstrabe – Albertinaplatz – Karntner - Karlplatz – Wiedner Hauptstrabe – Favoritenstrabe - Sudtiroer Platz.

Sau cu U2 – 4 statii (Schottentor – Karlsplatz) + U1 – 2 statii (Karlplatz – Sudtiroer Platz).

De la autogara Flixbus la hotel Ibis budget Wien Sankt Marx – pe jos 650 m - 8 min - Erdbergstrabe – dreapta Franzosengraben.

De la hotel Ibis budget Wien Sankt Marx la aeroport – pana la statia Rennweg pentru S7– pe jos 2.3 km – Baumgasse – Rabengasse – Rennweg.

De la Autogara Bratislava – hotel Freddie next to Mercury, Bratislava - cu autobuzul 21 – 3 statii – Autobusova Stanica – SAV - 0.35 eur bilet/persoana.

Flixbus

Viena – Bratislava - Linia 901, Direcția Bratislava 31.01.2020 11:15 Vienna Central Station (International Busterminal) → Bratislava (autogara centrală)

Bratislava – Viena - Linia 901, Direcția Vienna Central Station (International Busterminal) 01.02.2020 10:10 Bratislava (autogara centrală) → Vienna Central Station (International Busterminal).


[fb]
---
Trimis de vulpe mihaela in 10.02.20 14:27:43
Validat / Publicat: 10.02.20 17:15:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.

VIZUALIZĂRI: 7578 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vulpe mihaela); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Hofburg
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44300 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster87
[10.02.20 17:07:01]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Mini-circuite, EUROPA - CIRCUITE DIVERSE" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Viena, de-a lungul și de-a latul]

tata123 🔱
[10.02.20 18:12:18]
»

@vulpe mihaela: Interesant și util! Cu adevărat low-cost această excursie în două capitale europene, parcă nu îți vine să crezi că poți ajunge acolo cu 160E. Din articol reiese clar faptul că ați văzut multe obiective și zone în orele de mers perpedes. Și chiar dacă „iarna nu-i ca vara” peisajele sunt frumoase și în acest anotimp.

Felicitări pentru organizare și excursie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
vulpe mihaelaAUTOR REVIEW
[10.02.20 18:38:50]
»

@tata123: Multumesc. Se poate si cu bani mai putini. Important e sa vrei! Si sa ajungi acolo. Si in afara ca nu am intrat in muzee... restul... nu ne-a lipsit nimic.

Michi
[10.02.20 19:52:31]
»

Bravo Vulpişoaro! Da ştiu că ai văzut ceva.

vulpe mihaelaAUTOR REVIEW
[10.02.20 20:02:01]
»

@Michi: Am facut 60km pe jos in 3 zile !

Michi
[10.02.20 20:56:15]
»

@vulpe mihaela: —

mecut
[10.02.20 22:00:43]
»

@vulpe mihaela:

60km/3 zile=20 km pe zi

In medie intr-o ora parcurgi 5km... 20km/5=4 ore

o zi=24h... deci relax 20 h pe zi... dormi 8h... restul timp liber!

Felicitari !

vulpe mihaelaAUTOR REVIEW
[10.02.20 22:08:52]
»

@mecut: Asta a fost doar cu piciorul... si nu au fost zile intregi... ca am mers si cu autocarul... si am mers mai incet de 5 km/h... ca am vrut sa aprofundam... si am mai gresit pe ici pe colo cate o strada ... sau ne-am mai abatut din drum... am intrat in biserici... ne-am mai odihnit picioarele... nu ne grabea nimeni...

RoxanaGRS
[11.02.20 13:30:49]
»

Doua orase superbe si intr-adevar doua orase in care doar mergind pe strazi si intrind in biserici si parcuri poti sa stai zile bune fara sa te plictisesti deloc. Felicitari pentru excursia frumoasa! Viena cel putin mie mi-a dat dependenta. M-as duce si de 5 ori pe an daca as putea. Din pacate de la noi de la Iasi nu sunt zboruri low-cost catre Viena.

Doar o mica observatie as avea legat de Bratilava, dar sa nu te superi pe mine, e doar pt. claritate. Castelul Hrad e un pleonasm. Hrad in slovaca inseamna castel. Si pe indicatoare aparea Brativslawsky Hrad cu traducerea in engleza Bratislava Castle. De fapt ei au doua cuvinte: hrad care inseamna castel si se refera la castele gen cetate cu rol de aparare si turnulete, cum e la noi Bran-ul, si zamok, care inseamna de fapt palat si se refera la ceva luxos si elegant gen Peles.

vulpe mihaelaAUTOR REVIEW
[11.02.20 13:40:25]
»

@RoxanaGRS: Nu am de ce sa ma supar... mai ales daca ai dreptate !!!

Fa un efort si vino la Bucuresti... in martie biletele pentru Viena costa 17 eur dus-intors!!!

valentinag
[13.02.20 09:39:01]
»

Mi s-a facut dor de Vienna, am fost de atatea ori si m-as mai duce de 100 de ori!

mishu
[26.03.20 23:23:10]
»

@vulpe mihaela: Intradevar Bratislava si Viena sunt cunoscute ca fiind cele mai apropiate 2 capitale, si usor de vizitat in aceeasi zi. Am facut si eu experienta asta avand un curs la Viena, asa incat avand avionul dimineata, am ajuns pe la 10 la hotel, mi-am lasat bagajul si am plecat la gara. Nu mai stiu exact cat a fost biletul de tren (am scris un articol in care am povestit asta) dar a fost super ok, biletul era dus-intors si acoperea si transportul local in Bratislava, si cum zona istorica este concentrata pe o suprafata nu prea mare, poti cuprinde totul destul de usor, si am si luat pranzul la un restaurant recomandat de o prietena, iar la ora 7 seara eram inapoi la Viena.

Nu ma asteptam sa nu fii in stare de o astfel de excursie, te felicit pentru tot ce ai vazut, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mecut, Michi, Mihai18, mishu, RoxanaGRS, tata123 🔱, valentinag, vulpe mihaela
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Viena:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079548120498657 sec
    ecranul dvs: 1 x 1