ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.12.2019
Avatar Dana2008
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tîrgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
NOV-2019
DURATA: 4 zile
prieteni
PREŢ: 500euro
FĂRĂ transport
"ECHIPA" A INCLUS:
6 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă zona Tux-Hintertux

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Hintertux, Tirol, Austria, o stațiune foarte frumoasă

TIPĂREȘTE URM de aici

Am fost cu prietenii la schi pe Ghețarul Hintertux vezi impresii, 4 zile timp in care am admirat frumusețea stațiunii Hintertux înconjurată de piscurile Alpilor.

Hintertux mi-a apărut ca o stațiune de lux, cu hoteluri elegante de multe stele.

Cănd ajungeam în stațiune dimineața, ca să meregem pe pârtie, parcam de fiecare dată gratuit în parcarea mare, pe partea stângă. Era loc suficient, nu a fost niciodată plină în timpul săptămânii.

Dar sâmbătă, înainte să ajungem la parcare se formase coloană de mașini iar circulația și intrarea în parcare era dirijată de vreo cinci polițiști. Nu aveam voie să intrăm numai pe partea dreaptă a parcării, adică vis-a-vis de unde parcam noi în mod obișnuit, apoi am fost direcționați pe rândul pe care trebuia să parcăm și la urmă exact la locul pe care să poziționăm mașina. Precizie nemțească. Fiecare loc din parcare se ocupa în mod organizat și precis. Da, a fost multă lume la schi în weekend, a fost și o competiție.

În stațiune se poate ajunge și cu autobuzul. Stația amenajată cu bănci, este chiar la intrarea în pasajul pietonal de unde se face îmbarcarea pentru telegondolă. Am văzut că erau turiști care foloseau acest mijloc de transport pentru a ajunge/ pleca la/de la pârtie.

Înainte de intrarea la stața de telgondolă sunteți informați cu ajutorul unor panouri eletronice despre numărul instalațiilor de schi funcționale, temperatura de la stațiile de telegondolă la altitudinea de 2100m (erau -2C), 2660m (erau -4C), 3250m (erau -10C) și puteți vedea pe monitoarele de la casele de bilete, în număr de șase, conectate la camerele Web din stațiile telegondolei, dacă este ceață pe pârtie și scrie dacă este vânt.

Lângă casa de bilete este toaletă publică gratuită și foarte curată.

Aici puteți să vă echipați complet de la magazinul cu articole sportive care se află pe partea dreaptă a intrării la telegondolă. Prețurile sunt mari dar presupun că și calitatea este mai bună.

În fața magazinului era un stativ cu haine care aveau diverse reduceri. M-am uitat pentru că eu obișnuiesc să îmi cumpăr un suvenir de îmbrăcat pe care scrie locul pe unde merg. Aici am văzut în prima zi un tricou drăguț dar costa 25 euro. După ce m-am mai uitat prin mai multe locuri, în ultima zi acel tricou mă aștepta pe stativ, nu-l cumpărase nimeni timp de 4 zile. L-am luat și am intrat în magazin. Pe tricou scria reducere 30%, dar eu credeam că reducerea a fost aplicată și 25 euro era prețul final. Dar surpriză, reducerea s-a aplicat la casă și am plătit 17,5 euro.

Aici este echipament de schi, haine tehnice, geci de iarnă, etc.

În capătul magazinului este amenajat un spațiu destinat serviciilor de închiriere și de întreținere a echipamentului de schi. M-am uitat dar nu am observat tarifele.

Lângă acest magazin este un alt loc destinat serviciilor de școală de schi Skischule de unde se pot lua monitori pe pârtie.

În stațiune sunt multe hoteluri mari, elegante, de multe stele, frumos decorate cu picturi murale uriașe, cu mansarde și terase din lemn foarte frumoase.

Aici veți găsi centru spa Kaiserbrundlbad & Spa, sala de fitness, restaurante, cafenele, apres ski.

Mă tenta o pizzerie Joe's Pizza Eck, dar propunând grupului, nu am avut succes. Am văzut din stradă că pizzeria era mobilată simplu cu mese și bănci din lemn. În stradă este expus meniul. Aici sunt paste, pizza, Kebab, preparate din carne de porc și de pui, salate, deserturi, supe. Prețurile sunt cam ca pe pârtie.

La pizza prețurile pornesc de la 8,90 euro pentru cea mai simplă pizza, Margherita, și ajung până la 13,50euro cea cu ham și cu salată. Puteți consulta meniul și prețurile în fotografiile atașate acestui articol.

Lângă intrarea la pizzerie este un bancomat, iar vis-a vis un alt bancomat.

Am văzut aici pentru prima dată, pe stradă, lângă pizzerie un sistem de păstrare în siguranță a schiurilor și bețelor, a plăcilor de snowboard, încuiate cu cheie, doar pe timpul zilei, contra taxei de 2 euro.

La parterul hotelului Neuhintertux 4* și Kaufhaus’l sunt spații comerciale unde veți găsi un magazin cu articole sportive și servicii de închiriere Intersport Hintertux, bancomat, un magazin de suveniruri cu prețuri destul de mari.

Vis-a-vis se află Hohenhaus Tenne, un hotel cu un apres ski cu băutură și muzică cu DJ în care se fac petreceri pana dimineata.

Un alt hotel uriaș cu restaurant și terasă este Der Rindererhof 4*. În fața acestuia este cabină telefonică.

O treabă interesantă este programul magazinelor care se închid la ora 19:30 în timpul săptămânii, sâmbăta la ora 18 iar duminica sunt închise toată ziua.

Peisajul este minunat, clădirile albe cu terase din lemn și decor verde sunt foarte estetice. Toată lumea se distreză, cântă și dansează. Este ca într-un basm.


---
Trimis de Dana2008 in 10.12.19 12:17:44
Validat / Publicat: 10.12.19 13:35:53
VIZUALIZĂRI: 347INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51300 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster [10.12.19 17:47:25] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Dana2008 [10.12.19 17:55:04] »

@webmaster: Mulțumesc frumos!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA [10.12.19 21:26:30] »

Da, Tirolul e un basm!

Anul ăsta, dar iarna trecută, am fost și eu prima data în Zillertal (mai trecusem într-o vară, nu se pune). La început de ianuarie, cînd ningea în Austria de s-a dat la televizor și în România, unde la știri se dau numai fapte diverse

Ce ar fi de spus despre zonele de ghețar, mai ales Hintertux, care e deschis tot anul, e că sînt bune de mers oricînd, așa că fix în toiul iernii e mai bine să nu le luați în calcul, pentru că e vreme bună destul de rar, e oricum mai frig decît în zone mai joase, iar riscul ca zona de schi să fie închisă din cauza vremii e mai mare (tot comparativ cu zonele mai joase).

De pildă, cînd am fost eu, nu s-a schiat, într-o săptămînă, nici măcar o zi pe ghețar (Hintertux).

Mai nasol a fost că și șoseaua a fost închisă vreo 5 zile, aproape pe toată valea Tux (de la Finkenberg), deci nimeni nu a putut intra sau ieși din stațiunile de pe vale (Tux, Hintertux etc.). Noroc că accesul la zona de schi Mayrhofen se face din mai multe locuri, inclusiv din Tux, așa că turiștii „prizonieri” au putut schia aici oricum.

Pentru siguranță, dacă mergeți iarna (ianuarie-martie), luați cazare cel mai departe la Mayrhofen. Bine, am auzit de avalanșe și în aprilie, dar să nu suflăm totuși în iaurt.

Cel mai nasol e să te duci dimineața cu mașina la altă zonă de schi și pînă te întorci să se închidă drumul să nu mai poți reveni la cazare. De regulă se anunță cu cîteva ore înainte de închiderea drumurilor, dar trebuie să și prinzi/înțelegi știrea.

Dana2008 [11.12.19 06:40:46] »

@abancor: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

M-am dus la ski în Hintertux fără să mă gândesc la nimic rău, eram atât de fericită că voi ajunge acolo încât restul nu mai conta.

Dar să fi făcut 15 ore cu mașina și să nu pot să schiez nicio zi, ar fi fost cel mai mare ghinion al meu. E neplăcut că nu ai putut schia, îmi pare rău pentru tine. Văd că ești pus la punct cu o mulțime de detalii. Felicitări!

Despre avalanșe nici nu mi-am pus problema.

Succes data viitoare!

Călătorii plăcute și alegeri inspirate!

Numai bine!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA [11.12.19 10:52:10] »

Am fost de cîteva ori la schi în Tirol și m-am ciocnit de toate situațiile. E drept, pentru că sînt legat de vacanța școlară, am fost în ianuarie-februarie. Cînd ai fost tu nu am auzit să se fi întîmplat înzăpeziri, dar vînt poate să fie și să nu funcționeze instalațiile.

Am schiat astă iarnă, nu se schia pe ghețar, dar Zillertal e ditamai zona de schi, erau deschise destule pîrtii, am schiat la Mayrhofen și la Kaltenbach (Hochzillertal). Totuși, vremea era destul de rea, ningea continuu, pîrtiile nu se puteau menține în bună stare. Mereu îmi zic că acolo e de mers în aprilie, dar mereu ajung în ianuarie...

Avalanșe sînt foarte rar în zonele de pîrtii. Problema cu avalanșa nu e neapărat că se produce, de regulă le detonează ei controlat. Problema e că, dacă riscul de avalanșă depășește un anume grad, șoselele expuse se închid pînă se rezolvă situația prin detonări. Acolo nu există că face presa scandal că e drumul închis etc., nu, pînă nu dă verde serviciul de avalanșe, șoseaua e închisă, fără comentarii. Nici nu se dă zăpada de pe ea, ca să nu fie nimeni tentat să plece cu mașina. Dacă vezi la TV, sau pe afișe, sau auzi la radio Lawinengefahr, e vorba de avalanșă (înseamnă „pericol de avalanșe”), asta așa, ca informație diversă, să știi despre ce e vorba.

Am pățit și eu o dată să rămîn „închis” într-o stațiune, Ischgl, drumul s-a închis la 2 ore după ce am ajuns la cazare, sîmbătă, și s-a mai deschis miercuri. Am avut noroc, abia am ajuns, pe autostradă mai mult se stătea, că ningea la greu. Erau turiști aduși/luați cu elicopterul. Cel mai nasol în cazul ăsta e să fi cazat undeva fără acces la cablu, nu mai poți schia.

Iar iarna trecută s-a întîmplat la Tux, dar noi eram cazați mai jos pe vale, în Hippach, nu am fost afectați. Aici am impresia că chiar fusese o avalanșă care a blocat drumul vreo 3 zile. Un prieten din gașcă nu vede bine pe ceață și nu a schiat, a stat toată ziua pe cameră și ne informa zilnic, la berea de apreschi, despre știrile locale: bă, sînt unii blocați nuștiuunde etc. Oricum, erau închise multe șosele din Tirol și Bavaria din cauza ninsorilor.

Deci nu e cazul neapărat să te gîndești la rău, dar trebuie să fii nițel prevăzătoare și să alegi o cazare într-o zonă mai accesibilă, de pildă cît mai aproape de un drum principal, cît mai în vale (să eviți drumuri în pantă pe care pot fi necesare lanțuri pt roți), cît mai aproape de un cablu sau măcar de o stație de autobuz.

Și să te aștepți și la vreme rea. Dacă ai ghinion, 5 din 6 zile e ceață și vînt, și nu merg juma din pîrtii. Dacă ai noroc, ai 6 zile senine. Dar în general tot prinzi una - două zile mai capricioase.

Vacanțe frumoase!

Dana2008 [11.12.19 17:53:02] »

@abancor: Mulțumesc frumos pentru o prezentare detaliată a situației de fapt din Tirol.

Cred că am ales bine perioada pentru ski în Austria. Toate șoselele erau curate, era cald, mai ploua la bază, ceață am prins doar într-o zi.

Am pășit cu dreptul... vedem ce va urma, iarna aceasta abia a început.

În Poiana Brașov, în ultimii doi ani ne-a plouat de fiecare dată, în lunile ianuarie și februarie iar pe Transalpina Vidra ne-a plouat in martie. De asta am vrut sa merg la altitudine mare măcar să nu plouă pe pârtie.

Sezon de schi plăcut!

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dana2008
Alte impresii din această RUBRICĂ:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
Website Security Test
pagină generată în 0.098002910614 sec
ecranul dvs: 1 x 1