Un prânz 100% românesc la Club Art Papillon

TIPĂREȘTE

În urmă cu o săptămână, cu o zi înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale (despre care am convenit cu toții să nu suflăm o vorbă și ne-am ținut de cuvânt! :D), am fost convocată la o întâlnire cu foștii colegi de liceu, invitație la care am răspuns „Prezent”.

Propunerea revederii la Club Art Papillon a fost votată în unanimitate pe grupul nostru de pe Yahoo, mai rămăsese de stabilit ora, care s-a nimerit a fi la prânz, mai precis la 12.30-13.

Vremea fiind de-a dreptul scârboasă, zic c-am avut noroc: o colegă de clasă care locuiește în apropiere de mine s-a oferit să ne ducă la destinație cu mașina (condusă de un soț foarte „protector” - epitetul a fost pus de stimata doamnă) pe mine și pe cea care se ocupase de rezervare. Am scăpat așadar de povara așteptatului în ploaie după troleibuzul 86 sau 90, care oprește la stația Mecet de lângă restaurantul cu pricina. Acesta se află pe Strada Matei Voievod nr. 66A, fix vizavi de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, într-o zonă rezidențială centrală destul de liniștită, cu clădiri frumoase, încadrată cu aproximație de Bulevardul Pache Protopopescu, Șoseaua Mihai Bravu și Calea Călărași. Mai mult decât atât, soțul cel îndatoritor ne-a luat cu mașina și la plecare, depozitându-ne în siguranță la casele noastre.

Cum despre Club Art Papillon Pub & Restaurant nu știam nimic, înaintea întâlnirii am accesat site-ul lor, restaurantclubart.ro, de unde am aflat că servesc mâncare tradițională românească „ca la mama acasă”, dar și preparate italienești, că e deschis zilnic de dimineața de la 9.30 până noaptea la ora 2 (în câte schimburi or lucra oamenii ăia?!! :-??) și că organizează diverse mese festive, inclusiv petrecerea de Revelion (230 lei/persoană, în caz că sunteți interesați).

La fața locului aveam să constat că botezurile, nunțile, întrunirile tovărășești etc. se desfășoară în restaurantul din casa aflată în partea din spate a curții (pe care nu l-am vizionat), pubul în care făcuserăm noi rezervarea fiind poziționat în capătul unei alei scurte ce pornește de la poartă. Curticica asta este decorată cu fototapeturi înfățișând imagini din București și am văzut că încă nu strânseseră cele câteva mese și scaune scoase afară în sezonul estival.

Printr-un soi de coridor relativ îngust dintre clădirea pubului (o adăugire la casă, după părerea mea) și gardul proprietății învecinate se pătrunde într-un alt spațiu în aer liber, unul intim și drăguț, mobilat și el cu câteva mese și parțial protejat de intemperii cu ajutorul unor grinzi din lemn. Am profitat folosind locul pentru a ieși la o țigară-două, hai trei, recunoscătoare fiind personalului, care avusese grijă să așeze o scrumieră pe una din mese.

După ce am făcut niște poze, am intrat în pub. Presupun că „ambianța elegantă” la care se face referire pe site-ul lor se referă exclusiv la restaurant (pe care, repet, nu l-am vizitat), căci pubul nu e un loc de fițe, ci dimpotrivă, ceva simplu și fără pretenții. Chestie care nu m-a deranjat de niciun fel!

Spațiul din pub, de dimensiuni destul de modeste, era ocupat de 10-12 mese din lemn, cu scaunele aferente, toate, slavă Domnului! :)) tapițate. Mise en place-ul fusese făcut și 4 sau 5 mese fuseseră lipite special pentru noi, cei 20 de Rosettiști. Pe laturile dinspre zid scaunele fuseseră înlocuite cu canapele comode, dar eu am preferat un scaun, din cauza extragerii mai lejere de la masă în scop de fumat... În rest, locul nu cuprindea mai nimic: cuiere, un televizor, podea din parchet laminat și barul. Fără decorațiuni pe pereți, doar tapet.

Cum sosiserăm primele, am avut timp să studiez meniul și să constat că nu era nemaipomenit de variat, cuprinzând în cea mai mare parte mâncăruri românești uzuale, plus pizza și câteva preparate chinezești la care nu m-aș fi aventurat pentru nimic în lume nici acolo, și nici într-un oricare alt restaurant fără specific asiatic.

Și am mai remarcat ceva foarte important: prețurile rezonabile pentru un local bucureștean poziționat central. Vă puteți convinge văzând pozele atașate.

Între timp am început să ne adunăm și prima surpriză am avut-o când, în deschidere, eu am comandat, cu modestie, un espresso, iar două din colege - o carafă de un litru de vin roșu de Recaș (26 lei) la care m-au invitat să particip. Chiar nu le știam băutoare! Cum mama m-a învățat că nu-i frumos să refuzi ;), m-am sacrificat, cu toate că nu mă dau în vânt după vinul roșu. Ăsta mi s-a părut însă destul de băubil, mai ales că m-am hidratat din greu și cu apă minerală servită separat, așa încât până la finalul întâlnirii, care a durat mai bine de patru ore, am reușit să dau gata un pahar și jumătate.

Dar cel mai mare șoc l-am avut când s-a ajuns la capitolul mâncare. Sinceră să fiu, eu mă decisesem încă de acasă să cer o sălățică, de frică să nu declanșez reacții negative =)), căci colegele de clasă (v-am spus că am fost la o clasă de fete?) și totodată bunele mele prietene sunt, spre deosebire de mine, niște doamne foarte atente cu silueta lor și adepte ale unui stil de viață sănătos, care au strâmbat din nas și au țâțâit dezaprobator când m-au văzut la ultima întrunire comandând șnițel cu cartofi prăjiți. Vai, Carmen, prăjeli!!! =))»:(»:( Și câte calorii și hidrocarburi! Pardon, carbohidrați!

Mare mi-a fost deci mirarea atunci când, la îndemnul colegei dintr-o altă clasă care se ocupase cu rezervarea și era o cunoscătoare a localului, dragele de ele au acceptat cu entuziasm niște farfurioare cu fasole bătută și foccacia pe post de aperitive, urmate de un „platou Art” format din cărnuri (mici, cârnăciori și cefe de porc) așezate pe un morman de cartofi prăjiți și de murături. Platoul a costat 58 de lei și l-am împărțit la patru, adăugând, ce-i drept, încă un mic de căciulă, iar la sfârșit nu am lăsat în urmă decât vagi resturi de muștar... :D

Când vine vorba de grătare, eu sunt foarte pretențioasă, dar pe cuvânt, la Papillon au fost tare gustoase. :P

Sigur, scopul întâlnirii nefiind îmbuibarea ci socializarea, am trăncănit, am povestit câte în lună și în stele și am râs de ne dureau fălcile. Am vizitat și toaleta, care era în regulă (poze n-am făcut; sunt o pudică ;) ), am mai dat câte un ocol pe afară la o țigară și am evaluat din ochi terasa din spate: ar fi perfectă pentru o mini-Întâlnire AFA mai la primăvară, când o da firul ierbii.

Ce ziceți? :)

Mai încolo am savurat și câte un desert - lava cake cu înghețată de vanilie (14 lei). Ah, mor de poftă doar când îmi amintesc! :P Și iarăși colegele m-au surprins secondându-mă. Ce-o fi fost cu ele? :-??

Cu nota de plată s-a procedat în felul următor: având în vedere că mai toată lumea comandase același lucru, n-am stat să calculăm, ci am împărțit suma la 20, atâția câți am fost, rezultând 60 de lei de persoană (mai mult decât rezonabil, aș zice), inclusiv bacșișul de 10% pentru personalul care s-a mișcat cu o viteză și grație remarcabile.

Ups, am scris în titlu că am avut parte de un prânz 100% românesc și acum trântesc chestia cu lava cake... =)) În fine, sper că ați înțeles ce-am vrut să spun.

Dacă totuși nu, aflați că am dorit să postez acest review „cu specific autohton” de 1 Decembrie, Ziua noastră Națională.

Deci, La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, dragi colegi! :* Să fiți sănătoși și să vă bucurați de excursii multe, lungi și frumoase! Și să ne revedem cu bine - de ce nu? la Club Art Papillon.

Iar dacă, la fel ca mine, astăzi la prânz vă veți delecta cu tradiționala fasole cu ciolan, vă mai urez ceva: Poftă bună!

---

VIZUALIZĂRI: 675 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI