Piramida Tepozteco din Tepoztlán, Mexic

TIPĂREȘTE

O duminică la dispoziție în Mexic, in Toluca – ce e de făcut: va spun eu, mergeți la piramida de la Tepoztlan. E relativ aproape de Ciudad de Mexico, e o piramidă aztecă, e ușor accesibilă, este şi un târg cu chestii tradiționale mexicane de luat cadouri pentru dus acasă, totul e la fix, iar daca ai pe cineva care conduce mașina pana acolo si știe cat de cat despre ce e vorba e si mai bine, vamanos deci.

Am făcut cam două ore din Toluca până acolo, am trecut nițel prin Ciudad de Mexico, fain drum şi prin munți şi prin păduri, ai ce vedea. La un moment dat am văzut un indicator cu Acapulco, gata dragi colegi, mergem la mare! numai vreo 300 de km, cam mult, luni trebuie mers la lucru, bineee, mergem cu gândul numai. Sunt şi drumuri faine, sunt şi mai rele prin Mexic, cam ca pe la noi. Prin orașe sunt niște limitatoare de viteză din alea gigantice, de se freacă fundul mașinii de ele oricât de încet ai merge. Dacă iei doua limitatoare cu mai mult de 10-20 de km/h, poți să mergi cu mașina direct la service, sigur se rupe ceva. Mașini sunt şi mai noi, dar şi multe troace, am pus o poza cu un VW ruginit si fără ochi, foarte pitoresc.

Am ajuns la Tepoztlan, un orășel foarte frumos, cu străzi înguste si cu niște pante de abia le urci cu mașina, iarna cred că nu-i chip, de fapt stai, pe acolo nu-i tare mare iarnă. Un loc de parcare pe undeva pe marginea drumului, pe unde încurci mai puțin şi dă-i bătaie către piramidă. Pe drumul către scările de urcare: un adevărat bazar cu de toate. De-ale gurii, printre altele sunt şi greieri prăjiți in ulei la cornet daca doriți. Şi tot soiul de lucrușoare, multe din ele par a fi într-adevăr tradiționale, de-ale lor, meșterite manual, faine, or fi şi câteva chinezești pe acolo, nu zic nu.

Ei si acum începe urcușul. La început așa, mai lejer, cu trepte pe alocuri, de încurajare. Apoi începe greul, panta se inclină, mai câte o treapta doua lipsă, mai câte un bolovan şi super aglomerat, cu oameni care urca plus cei care coboară şi se uita așa, puțin de sus la cei care abia încep supliciul. Şi dă-i şi urcă, inclinație cam tot așa ca pe casă, din loc in loc ceva localnici vând înghețată sau apă doritorilor. Şi pe când te gândești că ai scos toate cele 40 de grade din tequila de aseară, ba chiar ai început sa scoți si tequila din avans, vine un platou micuț: gata, am ajuns! Nu, n-are cum e prea devreme. Şi pac: un anunț tot așa, cam arogant: mitad del camino, ha, ha, numai jumateeee? Şi aşa începe din nou. Şi dă-i şi urcă, exact cum vă spuneam adineauri.

Către capătul urcușului încep sa apară şi scări din metal, fain făcute, cu sens de urcat separat de cel de coborât, şi într-un final ajungi la site-ul arheologic. Târziu, la un moment dat am găsit o placă cu explicații, a cui a fost piramida şi cine cu cine s-a bătut pentru ea. Înainte însă, negăsind alte plăci, am apelat la Wikipedia, de unde am aflat: piramida a fost închinata zeului Tepoztecatl, zeu al nici mai mult nici mai puțin decât al pulque-ului, o băutură alcoolică din agave, un fel de tequila mă gândesc. Beton :)! Stăteam şi mă gândeam eu, trebuie sa fi fost ceva mare motivație din partea regelui local, cel care a finanțat lucrarea să o facă atât de sus pe munte. Noi am scos limba de un metru şi nu ne-am cărat decât pe noi, dar sclavii sau mă rog, muncitorii respectivi cred că au carat materiale cu spinarea, cred că a costat oricum o grămadă de timp si bani. Trebuie sa fie fost ceva la mijloc, tequila asta explica multe. O fi fost ceva de genul: băieți: vreți pulque, vreeeem! Ok, bine atunci haideți mâine şi îmi cărați un lemn până sus. Bine şefu, dar porție dublă! Fie! Și iaca așa, până la victoria finală. Cândva demult erau mai multe construcții din lemn, însă acum a rămas doar piramida de piatra.

De la piramida se deschide un peisaj minunat către vale, mai mare dragul. Urcușul merită, fără îndoiala. Lume cu grămada. In general bine, mai apare așa cate o punga pe jos, cate un pet, cât să nu uităm de unde am plecat. Este şi un afiș mare cu îndemnul: nu hrăniți ratonii (poate nu-s ratoni, nu mă pricep tare bine) sunt animale sălbatice dar cam dedate la cerșitul de mâncare de la turiști. Și ce fac turiștii? Exact asta, doar ca invers, le dau de mâncare. Am văzut cum un tip așa, cam macho ce se dădea mare la vreo doua chiquitas cum oferea pufuleți unui raton. Ratonul, nefiind nici el de ieri de azi in business, a acceptat un pufulete-doi, ca apoi când tipul n-a fost atent să ia toată punga. Pe care a cărat-o in gură până a risipit-o pe toată, de s-a umplut site-ul arheologic de pufuleți, iar punga a rămas ca amintire într-un loc greu accesibil, de unde nu se putea aduna. Așa se explică pungile de plastic. Și flacoanele, pet-urile? Ei bine, la fel. Mă gândesc că au vrut şi ratonii sa bea un suc după pufuleți, ca doar și ei sunt oameni, nu:)?

Ok, fain deci, merită fără discuție efortul de a veni până aici. Lume multă de tot, la un moment dat stăteai la coada sa cobori câte un bolovan. Cred că ar fi ieșit cu deranj mare dacă ar fi dat o ploaie mai bogată sau o furtună. Coborând, ne-am intersectat cu două fete care vorbeau românește, ca noi, dar n-am apucat să stăm de vorba, trebuia sa mergem cu valul, noi in jos, ele sa continue sa urce, doar un salut scurt si convingerea ca da, dom ‘le suntem peste tot! :)

La coborâre sunt câteva restaurante unde se pot regenera forțele, vi le recomand, nici nu-s foarte scumpe, am plătit pe quesadilla (unul era cu flori de dovleac) şi două beri cam 200 de pesos, ar veni ceva e genul 44 de lei. Şi ne-au cântat şi mariachi locali vreo două cântecele.

După care am vizitat şi standurile cu ace, brice y carice. Pe care le-am cumpărat :)

---

VIZUALIZĂRI: 602 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI