Cu bărcuța și pe jos în Mica Veneție

TIPĂREȘTE

Veneția, Italia... Veneția Portugaliei, Aveiro... Venețiile Belgiei, Gent și Bruges... Amsterdam, Veneția Olandei... Annecy, Veneția Franței. Etc. etc. Mă enervează lipsa de imaginație cu care orice oraș străbătut de o apă și niște canale e poreclit automat „Veneția”. Pe de altă parte, ce cale mai simplă și directă de a-ți informa vizitatorii cu privire la ce îi așteaptă și a-i convinge că au făcut o alegere bună? Căci cuvântul „Veneția” în sine are parcă o magie a lui, numai a lui, sună frumos, apetisant, îți promite nu doar un râu, un fluviu, în fine... o apșoară-ceva, ci și canale, cănăluțe, bărci, bărcuțe ori ditamai vapoarele, poduri, sălcii și alte forme de vegetație luxuriantă, iară pe margini case, vile, conace, palate, cafenele. Plus apusuri romantice... mă rog, tot tacâmul.:)

Ce dacă apa e murdară, ce dacă un iz puternic de igrasie se degajă din zidurile clădirilor, ce dacă toate, absolut toate magazinele, terasele, cârciumile de pe maluri practică prețuri de-ți vine să te iei cu mâinile de cap?!! :((:((:((

Suntem conștienți de aceste capcane pentru turiști și totuși nu le ocolim...

Iar eu - trebuie să recunosc sincer - nu rezist niciodată tentației unei croaziere.

Și nici la Colmar n-am rezistat, cu atât mai mult cu cât, prin achiziționarea Colmar City Passului, aveam dreptul gratuit la o Promenade en barque avec Sweet Narcisse pe Lauch, râul/pârâul ce traversează orașul. Lauch izvorăște din Munții Vosgi, la o altitudine de 1.200 m, și până la Colmar parcurge 50 km pe direcția vest - sud-est, mai întâi printre versanții muntoși, apoi prin valea ce îi poartă numele. În apropiere de Eguisheim cursul său natural a fost deviat și apa care traversează Colmarul este în fapt un canal. La 1,5 km de oraș, Lauch se varsă în Ill, un afluent al fluviului Rin.

Despre mini-croazieră: îmbarcarea se face pe Rue de la Herse, din dreptul restaurantului Caveau Saint-Pierre din apropiere de podul Turenne. Bărcile circulă zilnic din martie până în octombrie, între orele 10-12 și 13.30-18.3 (cu pauza obligatorie de prânz ;) ), durata plimbării fiind de cca. 25 de minute iar costul biletului 6 euro, gratis pentru copii sub 10 ani. Alte detalii găsiți aici: http://www.barques-colmar.fr/.

O altă companie cu bărcuțe operează pe canale, cu plecare de pe Quai de la Poissonnerie, din dreptul Podului St-Pierre, de lângă restaurantul La Krutenau, care are la intrare o sculptură vopsită măricică înfățișând un cocoș. Mini-croaziera aceasta se numește „La Petite Venise au fil de lʼeau”. Fiind un loc de îmbarcare mai la îndemână, aici am văzut că era coadă și plata se făcea în interiorul restaurantului, de unde se iau biletele cu ora înscrisă pe ele, bărcile având un număr limitat de locuri. În rest, tarifele și traseele sunt identice pentru cele două companii.

De ce se înghesuie turiștii în Mica Veneție?

Evident, pentru că este zona cea mai pitorească, cea mai fotografiată și filmată a Colmarului. La Petite Venise sau Krutenau se află în partea de sud-est a centrului istoric, la distanță de vreo 10 minute de mers pe jos de Place de lʼAncienne Douane din cartierul tăbăcarilor, și se întinde cu aproximație de la Marché Couvert până după Pont și Rue Turenne, după numele lui Henri de la Tour d'Auvergne, Viconte de Turenne (1611-1675), general și mai apoi mareșal sub Ludovic XIII și Ludovic XIV, cel care în 1674 a pătruns glorios în Colmar după victoriile repurtate în cursul Războiului Olandei.

În trecut, pe acest teren mlăștinos se cultivau legume care erau transportate cu bărci cu fundul plat spre vânzare la hale (actuala Marché Couvert), tradiție care a fost preluată și exploatată în scop turistic.

Plimbarea în sine este scurtă și lentă: bărcile cu motor înaintează încet și poți fotografia în voie pitoreștile maisons à colombages de pe maluri, majoritatea construite în secolele XVI-XVIII, zugrăvite în culori vii și împodobite cu ghivece de flori la ferestre. Apa are o culoare maronie nu foarte plăcută, însă pare curată, din moment ce am văzut o mulțime de pești (presupun că sunt hrăniți de cei responsabili cu administrarea canalului).

Am petrecut o jumătate de oră agreabilă, am făcut nenumărate poze din care mi-a fost greu să aleg câteva pentru acest review, dar trebuie să vă previn: canalul e îngust și dincolo de primul șir de case nu poți zări nimic, deci comparația cu Veneția e, fără îndoială, o exagerare. În plus, deși pe site se pretinde că barcagiul oferă explicații, noi n-am avut parte de așa ceva, ci de un ins destul de morocănos, care în afară de a ne ajuta să urcăm/coborâm din barcă și a ne repartiza locurile de ședere, n-a scos niciun cuvânt...:(

M-am distrat însă cu un chihuahua simpatic :* al unei familii de olandezi cu doi băieți sub 10 ani (copiii sunt, de altfel, cei mai entuziaști pasageri). După ce s-a cățărat pe marginea bărcii pentru a se zgâi, curios, în apă, cățelul s-a tolănit tacticos pe piciorul meu, unde a tras tot drumul un pui de somn...

Vă spuneam de fotografii. Cele mai frumoase și mai sugestive sunt, în opinia mea, cele făcute de pe Pont St-Pierre, pentru că de la înălțime ai o perspectivă mai bună asupra canalului și caselor. Nu sunt singura care a gândit așa, pe pod se înghesuiau o grămadă de turiști și numai cu mare greutate poți face o poză în care să nu apară capete de oameni...:D

De aici, de pe pod, pornește Quai de la Poissonnerie, strada care adăpostea pe vremuri casele pescarilor și barcagiilor, atent restaurate în perioada 1978-1981. Prima parte a străzii este foarte îngustă și aglomerată, se merge umăr la umăr, ca pe Bulevardul Magheru odinioară, după care, cam cu 200 m înainte de Marché Couvert, artera se lărgește, fapt de care profită proprietarii de cafenele și restaurante, care își scot mesele și scaunele afară.

Tot de la pod pornesc alte două străzi, Turenne, pe care se află Musée dʼHistoire Naturelle et dʼEthnographie, și rue Schwendi, mult mai lată, pe care circulă autobuzele.

La ieșirea de pe pod în direcția opusă, în Place des 6 Montagnes Noires, un spațiu vast înconjurat de clădiri tradiționale, găsim Fontaine Roesselmann, încununată de o statuie în bronz, opera lui Bartholdi. Îl înfățișează pe magistratul Jean Roesselmann, considerat cel dintâi dintre eroii orașului, care și-a pierdut viața în 1262 în timpul luptelor dintre colmarieni și adepții episcopului de Strasbourg.

Bartholdi nu a avut nicio sursă de inspirație pentru figura personajului, așa că i-a împrumutat trăsăturile lui Hercule de Peyerimhoff, primar al Colmarului între 1855-1877, care fusese destituit de autoritățile germane după ce refuzase să li se supună. Statuia a fost inaugurată în 1888, dar a fost dată jos de pe soclu de naziști în 1943. Doi ani mai târziu, după eliberarea orașului, a fost montată pe un soclu din marmură ornat cu patru pești din care curge apa.

Ne continuăm plimbarea prin această parte de sud a Colmarului. După un scurt urcuș lejer ajungem pe Boulevard du Général Leclerc, într-un părculeț în care se înalță Chapelle St-Pierre.

Ne aflăm în zona cea mai veche a orașului, practic în nucleul său, pe fosta Villa Columbaria, în locurile unde în secolul al X-lea se găsea domeniul Oberhof, proprietatea abației benedictine Payerne din actuala Elveție, care a ridicat aici în secolul al XII-lea o mănăstire închinată Sfântului Petru. Domeniul a fost cumpărat în 1714 de iezuiți; ei au dărâmat vechea biserică și au construit între 1742-1750 edificiul sobru pe care îl vedem astăzi.

Până în 1765, data la care iezuiții au fost expulzați din Franța, clădirile mănăstirii au găzduit colegiul iezuit, apoi, între 1765-1795 Collège Royal, din 1795 până în 1856 LʼEcole Impériale du Haut-Rhin, iar din 1856 Le Lycée Impérial. În prezent se numește Lycée Bartholdi și are profil general și tehnologic.

În același părculeț admirăm o altă lucrare a lui Auguste Bartholdi - Monument Hirn. Dedicată lui Gustave Adolphe Hirn (1815-1890), fizician, astronom, matematician și filozof, statuia în bronz a fost dezvelită în 1894, la numai patru ani de la moartea acestuia.

Pe Avenue Joffre atenția ne e atrasă de o clădire destul de ciudată în stil neogotic, lungă de 72 m, cu ferestre cu arcade și două turnuri, având în spate o capelă. Este Cercle St-Martin, sediul asociației catolice cu același nume înființată în 1880 sub patronajul Collégiale de St-Martin cu scopul de a oferi enoriașilor bărbați cadrul adecvat pentru practicarea de activități culturale și fizice. Dinamizată în anii 1890 mulțumită preotului Etienne Frey, organizația a comandat în 1895 arhitectului François-Xavier Kreyer proiectarea acestui edificiu dotat cu săli de gimnastică și de întruniri pentru membrii clerului și ai înaltei societăți. În prezent, clădirea mai este folosită pentru diverse evenimente publice sau private.

Cotim la dreapta pe Avenue Raymond Poincarré către Parc du Château dʼEau, amenajat la finele secolului al XIX-lea, în perioada extinderii spre sud a Colmarului. Horticultorii au folosit acest spațiu verde, o oază de liniște și relaxare, pentru plantarea de arbori sequoia și de chiparoși, ca și de trandafiri.

Între 1884-1886 în mijlocul parcului a fost ridicat Le Château dʼEau. Construit în stil neogotic german într-unul din cele mai înalte puncte din oraș, turnul de 53 m a servit la distribuirea apei potabile asigurată de uzinele municipale. A fost dezafectat în 1984, dar rămâne cel mai vechi castel de apă din Alsacia.

În fine, în același parc, autoritățile locale au comandat în 1907 Monument Bartholdi, un omagiu adus marelui sculptor (1834-1904) care a dăruit orașului de baștină multe lucrări publice de inspirație patriotică și republicană. Figura autorului Statuii Libertății a fost imortalizată de doi dintre foștii săi elevi, Hubert Louis-Noël et Antoine Rubin.

În 2004, pentru a marca centenarul morții artistului, orașul a ridicat în partea de nord a Colmarului o copie a Statuii Libertății pe care am văzut-o și noi în drum spre Ribeauvillé. Iar în 1922 în casa natală a lui Bartholdi a fost amenajat un muzeu foarte interesant, pe care vi-l voi prezenta într-un alt review.

Până atunci, dacă fotografiile atașate de mine nu v-au convins, vă invit să vizionați un filmuleț.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2141 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI