ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.09.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Șelimbăr - locul victoriei lui Mihai Viteazul

TIPĂREȘTE URM de aici

În recenta noastră minivacanță în zona Sibiului, nu întâmplător am ales ca locație de cazare Vila Bel Ami - Șelimbăr. Situat pe cursul râului Seviș, la 5 km de Sibiu, Șelimbăr a rămas în istorie drept locul în care - la 28 octombrie 1599 - oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul a înfruntat și a învins oastea lui Andrei Bathory, victoria deschizând drumul spre Alba Iulia și spre înfăptuirea primei uniri a Transilvaniei cu Țara Românească.

Desigur, așezarea este foarte veche, cercetările arheologice făcute de-a lungul timpului aducând dovezi clare privind străvechimea locuirii în această zonă. Important pentru istoria așezării este faptul că în sec. XII aici s-au așezat primii coloniști germani, aceștia luând locul secuilor care au fost strămutați în zonele Harghita şi Covasna.

Bătălia de la Șelimbăr din toamna anului 1599 rămâne pentru noi cel mai important reper istoric legat de această localitate. Nu voi intra în amănunte privind bătălia de la Șelimbăr. Cei interesați de situația politică premergătoare acestui eveniment, de contextul istoric cu alianțele din vremea respectivă, precum și de desfășurarea ostilităților pe câmpurile de bătaie pot afla amănunte din surse specializate. Important de reținut este că în urma victoriei de la Șelimbăr, la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul și-a făcut intrarea triumfală în Alba Iulia, capitala principilor Ardealului. Istoria consemnează această zi ca o mare sărbătoare fiind ziua în care s-a consfințit - chiar dacă numai pentru scurt timp - prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească. În mai 1600, când Mihai Viteazul îl izgonește pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei, se realizează prima unire a celor trei țări românești.

Bilanțul bătăliei de la Șelimbăr a fost impresionant. Andrei Bathory a pierdut în luptă 2027 de oșteni, la care se adaugă alți 1000 luați ostatici. De asemenea, a pierdut 45 de tunuri și mai multe steaguri de luptă. Și pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost mari. Se spune că trupurile celor căzuți, din ambele tabere, au fost adunate de pe câmpul de luptă și depuse într-o imensă groapă comună. Aceasta poate fi văzută și astăzi la Șelimbăr, în câmp, la intrarea în orașul Sibiu. În centrul comunei Șelimbăr, aproape de primărie, pe un soclu înalt, a fost instalat bustul primului unificator al țărilor române, Mihai Viteazul.

Movila lui Mihai și Troița de lemn

Locul bătăliei de la Șelimbăr, purtată între oastea lui Mihai Viteazul și cea a principelui Transilvaniei Andrei Bathory, este marcat de o troiță amplasată pe o ridicătură de pământ în formă de trunchi de piramidă. I se spune "Movila lui Mihai" și se pare că este chiar mormântul comun al oștenilor căzuți în lupta de la 28 octombrie 1599. Troița a fost ridicată în perioada interbelică, mai exact în 1925. Troița pe care o vedem astăzi - putând fi observată pe partea stângă a DN1/E68, aproape de intrarea în Sibiu - nu este cea originală. În anul 1988 aceasta a fost înlocuită cu o alta, mai înaltă, vizibilă de la mare distanță. Pe partea din spate a monumentului, încrustate în lemn, se pot desluși cuvintele: "Restaurată prin grija Consiliului Popular al județului Sibiu. Noiembrie 1988. Restaurator Ioan Cozma."

Pe un drum asfaltat, până la aprox. 50 m de movilă, troița este accesibilă cu mașina. Dinspre cartierul Hipodrom al orașului Sibiu se poate ajunge acolo pe o cărare perpendiculară pe drumul menționat. Dacă sunteți cu mașina, rețineți că GPS-ul vă poate duce și pe un alt drum, prost, pietruit, îngust, prin câmp și praf.

Trebuie menționat faptul că pentru a urca pe movilă, până lângă troiță, ai de escaladat câteva trepte foarte proaste (atenție la picioare!) pe care un inventiv lipsit de educație și de respect pentru istorie a scris: "Te iubesc, Ana!!!"

Monumentul Eroilor

Pe E68, la ieșirea din Șelimbăr spre Cisnădie, în partea dreaptă, pe un deal, se zărește Monumentul Eroilor. Monumentul realizat în anul 1932 cinstește memoria eroilor români jertfiți în primul război mondial și totodată amintește de victoria de la Șelimbăr obținută de Mihai Viteazul în fața lui Andrei Bathory la 28 octombrie 1599. Realizat din beton, cu o înălțime de 3,70 m, monumentul este împrejmuit cu un zid din piatră și beton.

Obeliscul este ornamentat cu un basorelief reprezentând o cască de ostaș împodobită cu o ramură de laur, precum și cu o friză înfățișând ostași români în atac. La bază, pe fațadă, este înscris următorul text: "În amintirea ostașilor lui Mihai Viteazul căzuți pe acest loc în anul 1599 și a ostașilor români căzuți pe întinsul țarei în războiul 1916-1919. JAMBOREEA IULIE 1932". În semicerc, pe două rânduri, în spatele monumetului sunt mai multe cruci neinscripționate.

Trebuie să știți că pentru a ajunge lângă monument trebuie să urcați dealul pe o alee pietruită, cu multe trepte.

Pe lângă trecutul încărcat de evenimente și în afară de monumentele istorice care amintesc despre acestea, în comuna Şelimbăr, trainici piloni de păstrare a culturii locale sunt lăcaşele de cult. În Şelimbăr există o biserică evanghelică, o biserică ortodoxă, dar și un schit ortodox de stil vechi.

Biserica Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului"

Biserica Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" se află în centru, aproape de primărie, pe Str. Mihai Viteazul. Istoria lăcașului nu este foarte veche. După 1850, comuna Şelimbăr, până atunci locuită în principal de sași, cunoaşte o afluenţă de populaţie românească. Neavând un lăcaș de rugăciune al ei, populația românească organizează o colectă pentru a-și ridica o biserică. Prima bisericuţă, din lemn, se construieşte la iniţiativa celui care va fi și primul preot - Nicolae Vlad. Lăcașul înălțat în cimitirul vechi "Pe deal", va sluji nevoilor sufleteşti ale credincioşilor până în anul 1927 când a început construirea actualei biserici.

Impunătoarea biserică din centrul satului - construiră din daniile credincioșilor, dar și cu sprijinul financiar al statului român și al credincioșilor de peste Carpați - a fost finalizată în anul 1939. În stil bizantin, în formă de treflă, biserica din cărămidă are în partea de vest un turn înalt cu rol de clopotniță și o amplă cupolă pe naos. Pictura din interior a fost realizată de pictorul I. Chidu şi este cea originală. Exteriorul nu este pictat, ci numai zugrăvit. Doar în pridvor, deasupra intrării, este pictată "Adormirea Maicii Domnului" - icoana hramului.

În apropiere, pe aceeași parte a străzii, se află capela, mare, închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Biserica Evanghelică fortificată

Monument istoric, Biserica Evanghelică fortificată din Şelimbăr datând din sec. XIII, se află în centru, chiar lângă primărie. Nu se poate intra. Ori de câte ori am trecut pe acolo, toate porțile erau încuiate. Am întrebat trecătorii, dar mai mult decât a ne indica unde sunt porțile nu am aflat.

Ne-am oprit în fața unui panou al cărui text - culmea ironiei - ne invită la o vizită... "Cea mai veche biserică a localității Șelimbăr, pe care vă recomandăm să o vizitați, este Biserica Evanghelică în stil romanic… ". Informațiile de pe panou sunt singurele pe care le dețin. Biserica are trei nave. Din acest edificiu s-au păstrat pereţii corului cu absidă rotundă, navele laterale cu absidele lor şi patru stâlpi care despart nava principală de cele laterale. Biserica a fost împrejmuită cu o centură dublă de ziduri din care s-au păstrat porţiunea din vest a zidului exterior şi zidul interior aproape în întregime. Pe panoul de lângă poartă mai citim: "Șirul transformărilor suferite de lăcașul de cult este inscripționat deasupra boltei, astfel putem afla despre distrugerile provocate de voievodul Mihai Viteazul (1599) și de Rakoczi (1656), dar și refacerile încheiate în anul 1986. În anul 1742 a fost construit altarul, iar mai apoi, în anul 1804 și 1911 turnul clopotniță și orga".

Am regretat că n-am putut vizita în interior vechiul lăcaș evanghelic. De altfel nu a fost singurul de acest gen pe care l-am găsit închis în plimbările noastre. Cu siguranță, populația săsească diminuând foarte mult, edificiile de cult au fost lăsate uitării. Cine să stea acolo, de strajă, nădăjduind că va veni cineva (ca mine) în vizită?

Schitul ortodox de stil vechi

Schitul Ortodox de stil vechi din Șelimbăr a fost pentru mine o reală surpriză. Undeva, în coada unei liste de obiective turistice din Șelimbăr văzusem menționat și acest schit, Dar, atât. Fără alte informații. Internetul amintea de "Schitul ortodox de rit vechi din localitatea Șelimbăr" construit în jurul anului 1787. Am decis să încercăm să-l găsim și în același timp - eu cel puțin - să încerc a afla care este diferența dintre "stil vechi" și "rit vechi", ambele formulări referindu-se la unul și același obiectiv - schitul de la Șelimbăr.

E destul de complicat de ajuns acolo. Pe lângă Clubul sportiv Vektor, din E68 sau trecând pe sub acesta dacă vii din Șelimbăr, înaintezi pe un drum de piatră netasată, cu gropi și mult praf, vreo 2 km. O dată ajuns acolo, vei fi surprins. Dar, despre asta, poate într-o relatare viitoare.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 29.09.19 16:09:34
Validat / Publicat: 29.09.19 17:21:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 992 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Șelimbăr - În centru. Primăria și Biserica Evanghelică fortificată.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42300 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[29.09.19 17:21:39]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Mărginimea Sibiului, MĂRGINIMEA SIBIULUI" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

webmaster
[30.09.19 12:28:13]
»

Mutat în rubrica "Descoperă Șelimbăr, MĂRGINIMEA SIBIULUI" (nou-creată pe sait)

--

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Șelimbăr:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.095988988876343 sec
    ecranul dvs: 1 x 1