ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.09.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Buzău
ÎNSCRIS: 26.07.19
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 64 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 9 MIN

Recomand

TIPĂREȘTE

Salutare!

De abia asteptam sa scriu aceasta recenzie, mai ales dupa ce am vazut opinii diametral opuse despre acest loc.

Am fost in concediu in perioada 14-21 septembrie impreuna cu sotul meu, pachetul a fost ultimate all inclusive, achizitionat de la o agentie de turism. Am plecat pe 14 la 6 dimineata si ne-am intors la ora 18, sambatata urmatoare.

Precizez ca este primul concediu in Turcia, primul de acest gen (all inclusive), pana acum noi agreand vacantele care ne ofereau o foarte mare libertate de miscare. Impresia generala la sfarsitul vacantei este ca daca vrei sa mergi undeva pentru a face plaja si a te relaxa, aceste pachete sunt ideale, pentru ca nu mai pierzi timpul cautand restaurante, cautand modalitati de a te distra, etc.

In ceea ce priveste resortul as vrea sa detaliez cat mai multe aspecte, toate vazute prin prisma experientei mele.

Prima impresie:

Dupa ce in drumul de la aeroport catre resort am mai lasat cativa turisti la alte unitati de cazare, cand am ajung in curtea Crystal Palace reactia a fost "oooaaaauuuuuuuu! ". Stilul este unul grandios, luxury, cum ii spune si numele, foarte opulent.

Check-in:

Domnisoarele de la receptie nu vorbesc la perfectie engleza, dar te intelegi cu ele. Regula este ca check-inul se face la ora 14. Noi am ajuns intre 10:30 si 11:00. Nu ne-au dat camera atunci, dar ne-au dat bratarile si ne-au invitat sa mergem la late breakfast care mai era disponibil pana la 11.

Precizez ca pachetul nostru includea camera land view cu cabina de dus. Am pus 20 euro in pasaport, am primit camera side sea view, la etajul 5 (mansarda) al cladirii din mijloc, baia avand cada cu hidromasaj.

Totodata, la receptie ni s-a dat pliantul unitatii, pe care o sa il regasiti in pozele atasate si am fost invitati ca dupa masa sa servim ceva de baut in lobby, sau sa mergem la plaja. Practic, puteam face orice de la momentul ajungerii in hotel.

Ne-a fost indicat si biroul de relatii clienti, unde persoana responsabila vorbea engleza ceva mai bine si tot timpul era cineva acolo.

In cele din urma, camera ne-a fost repartizata pe la ora 12:50, cand unul dintre baieti ne-a ajutat cu bagajele, ne-a explicat facilitatile camerei, ce anume este gratuit si ce nu (adica room service ul este contra cost). Inainte de a va povesti despre camera, trebuie sa spun ca impresia generala despre partea de receptie, restaurantul unde am mancat, spatiile comune, a fost foarte buna, mai ales in ceea ce priveste curatenia.

Camera:

Camerele, ca si toata unitatea, arata exact ca in pozele prezentate pe site-ul lor. Cand am intrat totul era pregatit pentru a primi oaspeti. Din ce am observat, toate camerele au balcon, unde exista o masa, 2 scaune si suport pentru uscat prosoape. Baia foarte curata de asemenea, si echipata cam cu toate cosmeticele de care nu te poti lipsi (sapun lichid, gel de dus, sampon, balsam de par, crema de corp, dischete demachiante, betisoare de urechi, pasta de dinti si periute, set pentru barbierit, pieptene), uscator de par, oglinda atasata pe perete care avea si parte de lupa.

Minibarul contine 2 beri, 2 ape plate, 2 minerale, si cutii cu suc (cola, fanta, sprite) si se suplimenteaza in fiecare zi. De asemenea exista fierbator, plicuri cu ceai, ness si o sticla de apa plata la 2 l, insa avand in vedere ca unul dintre cele 2 lobbyuri este deschis non stop, nu vad de ce le-ar folosi cineva.

In sertarele noptierelor am gasit numarul de telefon pentru a lua legatura cu ei, cat si un set cu ac si ate de culori diferite.

Sifonierul foarte incapator, in 4 usi, 2 cu rafturi, 2 cu bara pentru umerase. Echipat cu seif, umerase si cu crema pentru pantofi.

Trebuie sa va spun despre pat, pentru ca eu sunt genul de persoana care doarme foarte prost daca nu are salteaua potrivita. Aici nu am avut nici o problema, am dormit la fel de bine ca acasa, atat eu cat si sotul.

Am citit recenzia anterioara, in care se spunea despre cum se aude galagia din alte camere. Doamna are dreptate. Peretii sunt extremi de subtiri, daca trece cineva pe hol si vorbeste, ai impresia ca e langa tine in pat. Numai ca noi am avut noroc de vecini linistiti, insa daca nu ar fi fost asa, as fi spus la receptie si sunt sigura ca ne-ar fi ajutat.

In 3 dintre zile am lasat un mic tips pe pat pentru camerista, nu pentru a ne face inimioare si lebede pe pat (desi ne-a facut) dar pentru a-i aprecia munca depusa. Zilnic s-a intrat in camera noastra pentru curatenie.

Am avut insa si o neplacere, atunci cand am incercat sa folosesc functia de hidromasaj a cazii, supriza, am inundat baia. S-a rezolvat cam intr-o ora. Am sunat la nr. de urgenta, in 2 minute a venit echipa de tehnicieni si a reparat. Apoi au venit de la curatenie cu un aspirator pentru apa, numai ca avea furtunul spart si ce tragea pe o parte, evacua pe alta inapoi in camera. Au mai trecut vreo 10 minute si au adus un aspirator functionabil, dupa care mi-a fost teama sa mai incerc sa o folosesc, am facut dusuri doar.

In camera pe timpul zilei se facea destul de cald, dar o data pornit aerul dura 5 minute maxim sa se raceasca.

Restaurante si mancare:

In resort exista restaurantul principal si cateva restaurante a la carte (mexican, chinezesc, italienesc, turcesc), un irish pub, 2 lobby-uri, 1 cofetarie, care functioneaza conform programului din brosura atasata.

Pentru un sejur de 7 zile se poate face o singura rezervare la un restaurant a la carte. Noi nu am facut si va spun si motivul. Exista posibilitatea sa mananci 2 seri la rand mancare cu acelasi specific, pentru ca in restaurantul principal se schimba specificul in fiecare seara. Nu vreau sa va povestesc prea mult despre mancare, pentru ca ea este multa, proaspata, gustoasa, diversificata (inclusiv mancare de dieta si dulceturi fara zahara) si am vazut cateva filmulete pe youtube, unde va puteti face o parere,

Ce vreau sa evidentiez este servirea ireprosabila. Oameni mai muncitori decat aici nu am intalnit niciunde. Atat ospatarii, barmanii, cat si bucatarii. De asemenea in restaurant exista un monitor pe care poti vedea imagini in timp real din bucatarie,

Restaurantul principal are si terasa, unde se prepara mancare si la gratar.

Pe timpul zilei se pot servi "snack-uri" la terasa de pe plaja (kebab cu cartofi prajiti, salata, fructe de sezon), gozleme (un fel de lipie preprata pe loc de o doamna pe care o veti vedea in poze, cu diverse umpluturi, cum ar fi branza, spanac, carne de vita), inghetatata la dozator.

Atasez si cateva poze cu mancarea, dar specific ca nu reprezinta decat o mica parte din tot ce e disponibil acolo.

Plaja si piscina:

Plaja este foarte curata, aranjata in fiecare zi, nu necesita aqua shoes, intrarea in apa este lenta. Sunt foarte multe randuri de sezlonguri, asezate sub parasolare, dar se pot muta, pentru cine vrea sa stea doar la soare. Precizez ca sunt suficiente, astfel incat nu este nevoie sa te trezesti la 5 ca sa iti ocupi un loc, fapt care este in teorie si interzis, desi exista persoane care fac lucrul asta.

La barul de pe plaja se gasesc sucuri naturale, aparate de cafea, ceai, apa, ayran si cocktailuri (acelasi bar despre care va spuneam mai sus ca serveste snack-uri de la 11 la 18). De asemenea, se gasesc frigidere cu apa si printre randurile de sezlonguri. Permanent exista salvamar. La iesirea de pe plaja catre resort se gasesc toaletele si dusuri reci pentru clatirea de nisip si sare. Marea lor este foarte sarata.

Piscina este imensa, avea adancimea cea mai mare de 1.45m, trei tobogane, dintre care unul excelent pentru copiii mici. La fel ca si pe plaja, exista suficiente locuri pentru toata lumea si va puteti feri de soare cu ajutorul umbrelelor. In zona piscinei exista 2 baruri, si 2 toalete, toate fiind usor accesibile.

Distractie si alte activitati:

Resortul are o echipa care se ocupa cu intretinerea oaspetilor. In fiecare dimineata puteti practica yoga sau exercitii usoare de inviorare, aquagym, volei pe plaja, inca un joc cu niste bile grele de fier pe care nu il cunosc, darts, ceva mai tarziu zumba.

Au un amfiteatru destul de mare unde in fiecare seara la ora 20.30 organizeaza mini disco pentru cei mici, care sunt innebuniti dupa activitatea asta, iar la ora 21 exista cate un show diferit in fiecare seara (de exemplu: dans argentinian, dans african, acrrobatii, dans turcesc si diverse jocuri interactive). In una dintre seri s-a jucat bingo, premiile fiind destul de atractive.

Pe timpul zilei, dupa amiaza mai existau diverse activitati pentru copii, dar neavand, nu ne-au interesat.

Dupa showul de la 21, distractia continua fie in gradina fie in irish pub, in ambele bucurandu-ne de muzica live.

Dupa toate astea, cei care voiau puteau merge in oras cu echipa de divertisment, la cate un club in fiecare seara. Noi nu am fost, nefiind genul nostru de distractie.

Spa si sala de forta:

La spa nu am fost pentru ca sotul meu are o afectiune care ii interzice sauna. Am inteles ca folosirea saunei si a celorlalte faciliati din zona de spa este gratuita, tratamentele si masajele fiind contra cost. Exista in aceasta zona chiar si o piscina interioara cu apa incalzita.

La sala am fost de 4 ori, este destul de mica, dar te poti misca daca obisnuiesti sa faci asta si acasa si nu vrei sa intrerupi.

Tot din zona de spa se iau si prosoapele pentru plaja, deci nu le carati de acasa.

 

Alte facilitati mai putin sau deloc folosite de noi:

In resort mai exista o sala de cinema, un club, diverse magazine (mixt, ochelari, cu lenjerii de pat, suveniruri), cafenea turceasca, teren de tenis.

Exista in zona de piscina un club pentru copii cu o psicina speciala pentru ei.

La intrarea pe plaja sunt un fel de casute (o sa le vedeti in poze) care se pot ocupa pe baza de rezervare, dar nu se inghesuia lumea.

 

Wifi-ul a fost gratuit pentru pachetul nostru, nu stiu daca este la fel si la all inclusive, si semnalul foarte bun chiar pana la malul marii.

La check-out doar am spus ca vrem sa ne decazam, am inapoiat cartela camerei si atat. Au un cantar in cazul in care ati facut multe cumparaturi si vreti sa va asigurati ca nu depasiti limita bagajului. La plecare ne-a condus domnul de la relatii clienti, care a ramas in fata hotelului si ne-a facut cu mana pana cand nu l-am mai vazut.

Personal, va recomand sa vizitati si orasul Side, in principal pentru partea veche a orasului, dar si pentru bazar daca va place. Se ia microbuzul din drumul principal, o sa vedeti statia chiar pe colt. Face mai mult de 30 minute si costa in jur de 1 euro de persoana pe sens.

Cei mai multi turisti sunt rusi, nemti, britanici si turci. Noi am fost intr-o perioada in care scolile incepusera si nu au fost decat copii foarte mici. Bizar este ca dintre toti, rusii m-au deranjat cel mai putin, am ramas cu o impresie foarte buna despre ei. Oameni seriosi, linistiti, de abia ii simteai ca sunt pe sezlongul de langa. Cat despre curatenia de dimineata care poate deranja somnul, nu pot avea o parere, fiindca noi ne-am trezit in jur de 7 dimineata, cum o facem si acasa.

Tot resortul este adaptat si pentru persoanele cu handicap, deci nu va faceti probleme in privinta asta.

Parerea generala este una foarte buna si as recomanda oricarui cunoscut.


[fb]
---
Trimis de raduandra in 26.09.19 09:01:54
Validat / Publicat: 26.09.19 13:05:43
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA

VIZUALIZĂRI: 4273 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (raduandra); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 64.08 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    nrs †
    [26.09.19 13:37:21]
    »

    wifi este gratuit pentru toti, de fapt se observa ca esti la prima vacanta in TR, fiecare hotel ii zice conceptului cum vrea: ultra all, all, ultimate all si alte minunatii, dar foarte rar exista hoteluri cu doua concepte (uall si all) in acelasi timp. cat despre ce e gratis si ce nu iti spune fiecare hotel in parte, exista un " mit" printre turistii romani ca la uall trebuie sa ai bauturi straine, nimic mai neadevarat nu trebuie nimic totul este la latitudinea hotelului

    raduandraAUTOR REVIEW
    [26.09.19 13:44:25]
    »

    @nrs: Nu stiu daca ai fost in acest hotel, dar am observat bratari de culori diferite la mainile oaspetilor. De asemenea, agentia oferea doar acest tip de pachet si am tinut sa specific ca nu cunosc detaliile celorlalte pachete.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ux121203
    [25.07.21 08:38:32]
    »

    Cea mai urata vacanta din viata mea. Am fost în Egipt și am fost mult mai mulțumit.

    Um hotel de toată jena. Au furat din camera bani iar managerul îmi spune sa ma duc la politie. Servicii de 2 lei, managment defectuos, lipsa personal. Jaleeee. Nu recomand! Aveți de unde alege oameni buni!

    -

    BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    raduandra
    Alte impresii din această RUBRICĂCrystal Palace Luxury Hotel [Colakli]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.96699094772339 sec
    ecranul dvs: 1 x 1