Un vârf accesibil – Ciucaș (1954 m)

TIPĂREȘTE

În ultimii ani vârfurile montane s-au populat cu turiști mai mult ca niciodată, astfel că anumite cărări sunt aglomerate „ca DN 1” în weekend. Acest fapt nu este un lucru rău deoarece Muntele deschide inimi, transformă personalități, creează legături, produce bucurie. Nevoia de a ieși în Natură și a respira aer curat ne-a împins la sfârșitul lunii august spre o incursiune montană undeva în apropiere de București. Am acceptat propunerea de a merge pe Vf. Ciucaș, o zonă pe care o mai cercetasem scriptic pentru o eventuală drumeție.

Odată stabilită destinația cu o zi înainte de plecare ne-am pregătit un minimum de bagaj specific: încălțăminte adecvată, bețe de trekking, rucsac cu mărunțișuri (saci, briceag, medicamente bazice etc.), un hanorac, pelerine de ploaie, sticle cu apă și ceva de mâncare.

Vârful Ciucaș se poate aborda din mai multe direcții venind pe mai multe trasee (de la Vama Buzăului, Cabana Babarunca, Pasul Bratocea), cea mai ușoară cale fiind pornirea de la Cabana Ciucaș (mai ales dacă ai ales să fii adus cu mașinile de teren de la drumul național). Noi am ales varianta care pornește de la Cabana Muntele Roșu, distanța dintre marginea Bucureștiului și acest punct fiind de doar 130 km. La ora 6.00 dimineața am pornit la drum și după circa 3 ore deja intram pe traseu, în dreptul Cabanei Muntele Roșu (închisă în acest moment). Pe perioada verii găsiți în parcarea improvizată în capătul drumului asfaltat mai multe chioșcuri și rulote cu ceva mâncare, ronțăieli, colac secuiesc și clătite, alte prostioare.

Traseul parcurs: Cabana Muntele Roșu – Valea Berii – Fântâna Nicolae Ioan – Cabana Ciucaș – Culmea Țigăilor Mari – Vf. Ciucaș, cu întoarcere prin Șaua Țigăilor – Cabana Ciucaș – Valea Berii – Cabana Muntele Roșu. Un traseu de circa 14 km lungime, cu urcușuri și coborâșuri, popasuri intermediare și 40 min oprire pe vârf, 9 ore și ceva durată totală, aproximativ 700 m diferență de nivel.

Drumeția începe cu veselie pe panta din apropierea Observatorului Seismologic Muntele Roșu, de la circa 1280 m altitudine – marcaj bandă galbenă, apoi se intră în pădure urmărindu-se poteca de pe cota de nivel care la un moment dat coboară spre Valea Berii și pârâul Berii (care mai la vale își schimbă numele în Teleajen).

Puteți face un popas mai lung la Fântâna Nicolae Ioan, moment în care puteți să vă reumpleți sticlele cu apă rece. Izvoarele au fost captate și amenajate sub forma unei fântâni pentru prima dată în 1940 în memoria profesorului Nicolae Ioan, președintele de onoare al Asociației de Turism „România Pitorească”. Asociația a luat ființă în 1930 la București, profesorul N. Ioan conducând între 1934-1940 această organizație turistică. Asociația avea ca scop principal încurajarea turismului montan și a alpinismului, cu precădere în Masivul Ciucaș.

Urcușul susținut începe chiar de la ieșire din pădure, peste un kilometru și ceva (drum acoperit cu traverse de beton), ultimele serpentine, vreo 200 m lungime, fiind chiar abrupte. Într-adevăr urcarea perpedes a fost mult mai ușoară decât coborârea unde pericolul de alunecare pe pietriș și dalele de beton fiind prezent permanent.

Cabana Ciucaș este un punct de oprire obligatoriu pe acest traseu, curtea generoasă, aerul, soarele și arhitectura de lemn îndemnându-ne să ne odihnim zeci de minute. Și de ce nu chiar să mâncăm ori să bem ceva. După-amiază trebuia să aștepți peste o oră pentru a putea comanda ceva de mâncare, aglomerația spunându-și cuvântul.

Situată la 1595 m altitudine cabana a fost construită în anul 1937 de Asociația turistică „România Pitorească”, purtând la început numele de „Alexandru Vlahuță”. Adăpostul montan cu două camere pentru drumeți a funcționat până prin anii 2000 când degradarea e ireversibilă. Între 2008-2011 se ridică pur și simplu altă clădire, un hotel în toată regulă, cu accente rustic-montane.

De aici vom urma poteca cu marcaj bandă roșie + cruce roșie, care se vor despărți la un moment dat, iar drumul de întoarcere prin Șaua Țigăilor o efectuăm doar pe marcaj cruce roșie până la punctul reunirii celor două simboluri.

Aglomerația e maximă pe acestă bucată de potecă care urcă continuu; după fiecare stâncă sau cotitură așteptam să apară vârful, dar el se lasă așteptat, efortul prelungit fiindu-ne răsplătit cu peisaje superbe. Lentila obiectivului foto nu poate cuprinde măreția întinderilor și a stâncilor. Chiar dacă suntem obosiți (doar suntem orășeni neantrenați) ne bucurăm de minunățiile oferite de Munte.

Vârful Ciucaș ne întâmpină cu un vânt susținut care după 10 minute ne silește să ne îmbrăcăm cu hanoracele. Steagul tricolor flutură la 1954 m altitudine (1959 m, după broșura „Masivul Ciucaș” publicată în 1965 în colecția „Munții noștri”). Timp de 40 minute staționăm pe platforma din vârf, admirăm priveliștile de jur împrejur, gustăm din merindele purtate în rucsac.

Drumul de întoarcere îl efectuăm pe varianta prin Șaua Țigăilor pentru a vedea și alte imagini montane, perspective diferite ale formațiunilor stâncoase. Cred că Masivul Ciucaș este unul din cel mai fotogenic munte românesc. Trecând prin Pasul Bratocea la începutul secolului al XX-lea Alexandru Vlahuță scria: Deasupra noastră țarcurile zimțuite ale Țigăilor, aprinse de cele din urmă raze ale soarelui, par o cunună de flăcări.

Recomand o drumeție pe Vârful Ciucaș, este unul din cele mai accesibile vârfuri montane de aproape 2000 m, dovadă mulțimea de turiști de toate vârstele care populează potecile. Sunt câteva pasaje mai abrupte, fragmente de potecă îngustă, escaladare pe pietre pe un torent. Cu grijă, răbdare și atenție se parcurg toate cu brio. Deși sfârșit de august am mai întâlnit câteva tufe de smirdar rozaliu (rhododendron).

P. S. Am preferat denumirea de Țigăile Mari/Mici, deoarece mi se pare mai plauzibilă această variantă, având în vedere aspectul formațiunilor stâncoase: o aglomerare de turnuri de piatră care seamănă cu o turmă de oi țigăi (rasă autohtonă de oi cu lână scurtă și creață).

Scriitoarea Bucura Dumbravă avea să ofere câteva sfaturi prețioase în Cartea munților, valoroasă lucrare apărută în 1920:

• Clipa plecărei pe munte are o mare însemnătate, pentru că atmosfera ei înrâurește asupra excursiei întregi.

• Bagă la cap, drumețe, și nu pleca la munte cu or și cine!

• Echipamentul constitue a parte integrantă a forțelor drumețului.

• Visul ar fi să ne hrănim cu parfumul florilor și al pădurei.

• Economisirea îndoește forțele fizice.

• Nici o împrejurare nu e mai prielnică convorbirilor prietenoase sau împrietenirei prin vorbe nemeșteșugite și sincere, ca un drum lung pe munte.

• Nicăeri nu e mai multă nevoe de cuviință de cât la munte, subt cerul larg, în aerul curat, unde o lipsă de bună creștere e mult mai supărătoare ca într-un salon..... Micile servicii mutuale alcătuesc o parte esențială a cuviinței.

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 464 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI