“Gringo Trail” în New England

TIPĂREȘTE

Expresia „gringo trail” provine din turismul cu destinație America de Sud: cetățenii SUA („gringos”) vizitau și vizitează în continuare doar anumite obiective, beneficiind de servicii create special pentru ei. În zilele noastre expresia acoperă cam tot turismul de masă, obiectivele cele mai vizitate din țara sau din regiunea respectivă.

În cursul lunii iulie 2019 am fost într-un astfel de „gringo trail” în New England, anume în statele Massachusetts, New Hampshire și Maine. Planificarea am făcut-o folosind ca inspirație „broșurile turistice” de aici (Irlanda), costul final fiind sensibil mai mare decât ce se promova prin acele broșuri.

Ca punct de intrare (și de ieșire) am avut aeroportul din Boston. În Boston am folosit transportul public și serviciile cunoscute de pe telefon, pentru celelalte obiective am închiriat o mașină. Fiecare obiectiv va fi descris într-un text separat, dar voi enunța câteva idei generale aici.

Prima – SUA este o destinație scumpă inclusiv pentru turismul local. Chiar dacă prețurile par acceptabile cel puțin inițial, în final situația se schimbă radical din cauza taxelor sau a „tips”-ului cvasi-obligatoriu de la restaurant.

De exemplu cazarea la hoteluri a fost în zona 250 $ / noapte (3-4*) și nu a variat așa de mult între cele 4 locuri în care am stat. Restaurantele sunt de asemenea mai scumpe decât în Europa, o masă de 2 persoane de 50-60€ la un restaurant mediu în Dublin poate costa 80$ în Boston sau în împrejurimi. Intrările la obiectivele interesante costă 20-30$ (de persoană) iar vizita obligatorie la „suveniruri” înseamnă 25$ pentru 2 magneți și un calendar de perete. Paranteză – se poate și (mult) mai ieftin, cu diverse compromisuri și cu mâncare de tip fast-food.

A doua – poate tocmai din cauza prețurilor ridicate, grupurile de turiști sunt mult mai mici decât în Europa. Cozile la obiective sunt mici (inexistente) și nicăieri nu a fost necesară rezervarea online. Muzeele în aer liber sunt extrem de frumos amenajate, cu mulți asistenți care să răspundă la întrebări.

A treia – mașina este cvasi-obligatorie în afara centrelor metropolitane, traficul este aglomerat în apropierea orașelor iar distanțele sunt mari. Benzina este relativ ieftină, am acoperit 1300km cu 70$ (mașină normală).

Am folosit cu succes o anumită aplicație de navigare pe telefon pe care am configurat-o să evite toll-urile – în zona vizitată se aplică doar taxarea electronică, plata fiind gestionată de către firma de închirieri auto; aceasta trimite ulterior factura la client. Această factură include însă diverse suprataxe („convenience fees”), iar dacă aș fi ales calea ușoară, în cazul meu s-ar fi adunat 30$ doar din astfel de suprataxe. Alternativa a fost rutarea pe diverse drumuri secundare cu restricții de viteză; nu un lucru rău, de fapt.

A patra – infrastructura turistică este optimizată pentru cei care merg „cu casa după ei”. Fiecare hotel are cameră cu mașini de spălat și uscătoare electrice pentru clienți; știind asta, am avut o vacanță de 11 zile cu haine în valiză pentru doar 7 zile. Impresia mea e că puțini oameni mai fac totuși asta; americanii cu care ne-am intersectat vin cu foarte multe bagaje după ei.

Ultima – clima chiar se schimbă, pe de o parte nu va mai fi posibil de stat afară în timpul zilei timp de câteva luni pe an în zone altfel temperate, pe de alta variațiile de la o zi la alta încep să fie brutale. Am avut în general zile însorite și calde, dar unele dintre ele cu umiditate extremă, oarecum nespecific pentru zona geografică în care am călătorit.

Dar în fine, cam asta a fost introducerea.

---

VIZUALIZĂRI: 134 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI