ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.08.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 02.06.15
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Dresda – o mică bijuterie

TIPĂREȘTE URM de aici

Se spune despre Dresda că ar fi Florența Germaniei. Mie sincer nu mi s-a părut că ar semăna cumva cu Florența. Poate doar prin același aer de eleganță nobilă, în rest Dresda mi s-a părut mult mai barocă, dacă pot să spun așa. Dresda e al doilea oraș al Germaniei pe care îl revăd, ca și în cazul Berlinului, după 34 de ani. În cazul Dresdei însă, în afară de muzeul Zwinger, nu-mi aminteam nimic.

Dresda a fost extrem de afectată în timpul războiului, fiind distrusă aproape în totalitate de bombardamente. Mare păcat! Judecând după frumusețea deosebită a clădirilor păstrate sau reconstruite în centrul vechi, cred că a fost un oraș de o frumusețe rară. Chiar și așa cum e acum, centrul istoric este deosebit de frumos. Încă se lucrează din plin la restaurări, fapt care a fost puțin neplăcut pentru noi ca vizitatori, deoarece peste tot erau șantiere, schele și macarale. Cu greu puteai să faci o fotografie în care să nu apară măcar o macara în cadru. Centrul istoric e destul de restrâns, o zi, maxim două sunt suficiente pentru o vizită, incluzând și muzeele Dresdei.

Apropos de muzeele Dresdei, de neratat este Palatul Regal (Residenzschloss). Dacă aveți de ales între Palatul Regal și Palatul Zwinger, alegeți Palatul Regal. Mie mi s-a părut mult mai spectaculos decât Zwinger. În perioada de documentare, pe site-ul Residenzschloss scria că marțea este închis. A fost o mare dezamăgire, pentru că noi taman marțea o aveam planificată pentru vizitarea Dresdei. Ne-am împăcat cu ideea, dar la fața locului plimbându-ne pe lângă el am văzut că era deschis. Era însă destul de târziu, așa că nu am mai apucat să vedem decât Historiches Grünes Gewolbe. În traducere ar însemna Seiful Verde Istoric și este un fel de tezaur. În 14-15 camere sunt prezentate bijuterii și obiecte decorative de o mare frumusețe. Există însă și un Neues Grünes Gewolbe. Un bilet combinat care să cuprindă toate expozițiile din Residenzschloss costă 21 de euro și eu cred că merită cu prisosință. Mai multe detalii despre orar și prețuri se pot afla aici: schloesserland-sachsen.de ... nd-ticket-rates

Am verificat și între timp au actualizat și orarul de funcționare. Audioguide-ul este inclus în preț.

Al doilea mare muzeu al Dresdei este Palatul Zwinger. Aici se pot vizita Galeria de Artă (Gemäldegalerie Alte Meister), Salonul de Matematică-Fizică și Expoziția de Porțelan. Dintre toate noi am vizitat doar Expoziția de Porțelan, destul de reușită, dar la câte expoziții de porțelanuri am văzut în excursia aceasta din Germania (cam fiecare palat care se respectă are câte una), nu mi se pare un „must see”. Palatul Zwinger era și el parțial în renovare, iar în centrul curții interioare trona un cort rotund, sub formă de balon, unde cred că se oficiau nunți, de fapt mai probabil cununii civile. Probabil este o modalitate a muzeului de a mai aduna niște bănuți pentru renovare, dar strica îngrozitor aspectul.

Am vizitat de asemenea Frauenkirche (Biserica Maicii Domnului). Această biserică a fost distrusă aproape în totalitate și a fost refăcută după fotografii. A fost un efort extraordinar. Au adunat cărămidă cu cărămidă dintre dărâmături și cu ajutorul fotografiilor și al computerelor au determinat exact locul fiecărei cărămizi. Se vede pe fațadă cum cărămizile recuperate dintre dărâmături sunt mai închise la culoare, iar cele noi sunt mai deschise. Interiorul este luminos cu un aer art nouveau.

Alte obiective care merită văzute în centrul vechi sunt:

Katolische Hofkirche – deosebit de frumoasă, atât pe interior, cât și în exterior

Fürstenzug – o lucrare din plăci de porțelan de Meissen pe peretele exterior al unei clădiri, înfățișând o procesiune a nobililor saxoni. Inițial a fost o pictură murală, dar, întrucât aceasta era supusă intemperiilor vremii, a fost înlocuită cu plăci din porțelan de Meissen.

Terasa Brühl – este o terasă pe malul Elbei, de la piața Operei înspre est. Pe malul opus al Elbei se pot admira Ministerul de Finanțe al Saxoniei, Parlamentul Saxoniei etc.

Opera – se află chiar pe malul Elbei, lângă Palatul Zwinger.

Gara – am ținut neapărat să vizităm gara, întrucât am constatat că în multe orașe gara este o adevărată operă de artă. Gara din Dresda este și ea spectaculoasă, o clădire cu arce metalice, stil Gustave Eiffel. Din păcate și aici tot șantier am găsit.

În concluzie, Dresda este o minunată bijuterie care merită oricând o vizită. În plus, este un oraș liniștit, nu foarte aglomerat, fără agitația și freamătul pe care îl regăsești în alte orașe germane.


[fb]
---
Trimis de RoxanaGRS in 20.08.19 14:48:39
Validat / Publicat: 20.08.19 15:19:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 3040 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (RoxanaGRS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Parlamentul Saxoniei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35700 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱 [20.08.19 15:34:58] »

@RoxanaGRS: O arhitectură fabuloasă! Am și eu în minte distrugerea aproape în totalitate a orașului în februarie 1945 de către americani și englezi, o manevră militară despre care încă se poartă discuții dacă era sau nu necesară (historia.ro/sectiune/gene ... crima-de-razboi).

Minunat Palatul Zwinger și grădina sa, interesant și vasul cu zbaturi de pe Elba, presupun că făcea curse turistice. Un oraș renăscut din ruine!

RoxanaGRS [20.08.19 15:57:34] »

@tata123: Mulțumesc pentru aprecieri. Într-adevăr arhitectura este impresionantă. Căt de frumos trebuie să fi fost înainte de distrugere...

Interesant articolul din historia, l-am citit.

Vaporașul făcea curse turistice. Erau mai multe, majoritatea normale, dar nouă ne-a plăcut acesta cu zbaturi. Pentru că am stat doar o zi, n-am avut timp pentru o croazieră pe Elba. Poate data viitoare. Sper că v-a exista o dată viitoare, pentru că și cu o mare parte din Palatul Residenz am rămas datoare.

webmaster [20.08.19 17:42:31] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

krisstinna [20.08.19 17:46:15] »

@RoxanaGRS: Și eu aș vrea sa revăd Dresda, la fel ca si tine am fost in urma cu 34 ani

Am făcut o plimbare pe Elba atunci, am prânzit pe vapor, mi-a plăcut tare mult.

La fel și Berlin, as fi foarte incantata sa-l văd cu ochii unui adult.

Felicitări!

mihaelavoicu [20.08.19 21:45:13] »

@krisstinna: Neapărat să revezi Berlinul. Este surprinzător! Așa cum ai spus, acum altfel vezi lucrurile și altfel înțelegi istoria Berlinului. Sunt curse low cost, iar cazările foarte bune și foarte convenabile.

mihaelavoicu [20.08.19 21:55:11] »

Este o încântare să te citesc! Prin anii când ieșeam doar în lagărul socialist, deci până în toamna lui 89, am văzut Dresda de trei ori. Și Palatul Regal despre care spui. Dar avea altă denumire, nu mai rețin, în tot cazul ceva cu Verde. Galeria Verde... ceva cu Verde. Nu-mi venea să mai ies. Apoi am revăzut Dresda în 2009, doar câteva ore, gură-cască pe străzi. Ghidul ne-a spus despre refacerea Catedralei, exact ce ai spus tu. Impresionant!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DOINITA [21.08.19 12:13:21] »

Felicitari pentru excursie si pentru articol! O incursiune, intr-un loc necalcat de mine, pe urmele pasilor tai, a fost o incantare. Poate din aceasta cauza am avut si privelegiul de a aduce si super bonusul cu votul meu.

RoxanaGRS [21.08.19 12:43:52] »

@krisstinna: Mulțumesc Kristinna. Așa este, e o experiență plăcută să revezi locuri care te-au impresionat după atâția ani. Emoțiile sunt mari, amintirile revin, unele lucruri le regăsești la fel, altele au evoluat...

Îți doresc să ajungi să revezi Dresda și bineînțeles Berlinul. Nu-ți poți imagina ce senzație am avut când am trecut pe sub poarta Brandenburg sau când am stat la o terasă în Berlinul de Vest, în zona în care cu ani urmă încercam să disting ceva din turnul de televiziune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
RoxanaGRS [21.08.19 12:49:20] »

@mihaelavoicu: Mulțumesc Mihaela. Mă bucur că ți-am trezit amintiri plăcute. Ceea ce am vizitat la Palatul Regal se numește Historiches Grünes Gewolbe, adică Seiful Verde, deci cu verde, cum ai spus tu. Cred că așa se numea și pe vremuri. Noi din păcate, acum 34 de ani l-am prins închis. Când am citit pe site-ul lor că și acum îl prind închis era să cadă cerul pe mine. Dar am avut noroc până la urmă și am reușit să-l vedem, măcar partea asta cu Seiful Verde. Palatul Regal e însă mult mai mare și are mai multe muzee foarte interesante, inclusiv un Neues Grünes Gewolbe (un nou seif verde), pe care din păcate n-am apucat să-l vedem. Poate data viitoare și sper să nu fie peste alți 34 de ani .

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
RoxanaGRS [21.08.19 12:51:47] »

Mulțumesc pentru apreciere și pentru superbonus . Mă bucur că ți-a plăcut și îți doresc să ajungi să vizitezi Dresda, pentru că merită. Cum spunea si @tata123, arhitectura e fabuloasă. Și muzeele sunt superbe, mai ales Palatul Regal.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
DOINITA, mihaelavoicu, RoxanaGRS, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Dresda şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080806970596313 sec
    ecranul dvs: 1 x 1