ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.07.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Cluj
ÎNSCRIS: 04.01.15
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2019
DURATA: 3 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 7 9

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 5 MIN

Padis, colt de rai

TIPĂREȘTE

Doresc sa va prezint o zona despre care poate multi ati auzit sau chiar ati fost acolo. Este vorba despre Padis, din muntii Apuseni.

Se poate ajunge acolo pe doua cai: dinspre Cluj, prin Huedin - Calata - Buteni - Rachitele - Ic Ponor - Padis. Este un drum splendid d. p. d. v. al peisajului, dar este asfaltat doar pana la iesirea din satul Ic Ponor. Dupa aceea, urmeaza 10 km de drum forestier, foarte rau. Acest drum duce pana la intrarea in satul Padis. Aceasta portiune de drum apartine de jud. Alba, si probabil, fiind atat de mica si neinsemnata pentru ei, nu cred ca se va asfalta vreodata.

O alta posibilitate de a ajunge la Padis este dinspre Oradea prin Beius, sau, tot dinspre Cluj, prin parasirea soselei E60 spre satul Bulz. Despre acest traseu vreau sa va povestesc azi.

Imediat cum ajungi spre satul Bulz, natura te intampina cu peisaje zugravite in stanci semete, imbratisate de verdele copacilor. Nu peste mult timp, te trezesti serpuind pe sosea, brat la brat cu raul Crisul Repede. Si iata ca ajungem in Bratca.

Aici as vrea sa poposim o clipa, sa va spun ca, daca doriti sa serviti masa, va recomand cu drag pensiunea de pe valea Bratcutei - ofera si cazare-.

Tot din Bratca, daca ar fi sa deviem putin traseul, ajungeti repejor la Balnaca, unde gasiti o alta pensiune cu mancare de iti lasa gura apa, Casa Bucatarului. Si mai departe, la Suncuius, unde gasiti cea mai lunga pestera din tara noastra, pestera Vantului.

Dar sa revenim la traseul nostru. Din Bratca, serpentinele abrupte te conduc spre Damis, unde se pot vedea Dealurile Damisului, o zona foarte frumoasa. Exista aici si o pensiune agroturistica. Undeva dupa iesirea din Damis, un alt punct de interes turistic este pestera Intorsuri-Runcsor. Mai departe, ajungem in comuna Rosia, iar mai apoi in satul Apateu.

Aici gasim un alt loc care merita vizitat, si anume Pestera cu cristale Farcu. Drumul presarat cu toate aceste satuce feerice de munte, ne poarta spre Cabesti, apoi ajungem la Josani, unde putem poposi pentru a vizita pestera Meziad. Tot la Josani gasim si Pensiunea Turul, care are si camping. Urmeaza comuna Remetea, iar apoi intram in Beius.

Ce ar fi de mentionat, intreg tronsonul este asfaltat, drum destul de bun, singurul inconvenient ar fi ca exista si zone mai inguste de drum. Distanta Bulz-Beius este de aproximativ 40 km.

Din Beius o luam spre Pietroasa, unde suntem fermecati de frumusetea Crisului Pietros, tare greu sa te abtii sa nu faci un popas pe malul apei! Tot aici, dupa iesirea din comuna Pietroasa, putem ajunge pe Valea Aleului, o alta zona mirifica. Ca reper, exista un indicator cu "Pensiunea Anett", daca doriti sa admirati zona.

Tot urcand spre munte, si delectandu-ne privirea cu apele Crisului Pietros, care isi croiesc neobosite drum printre stanci, ajungem la satul de vacanta Boga. Aici, se pot gasi o sumedenie de locatii de cazare, pe alese. Ce va recomand eu: chiar cu 200 m inainte de indicatorul cu Boga, urmariti o stanca falnica ce rasare din apa. Nu prea aveti cum sa o ratati, este cam cea mai mare si este chiar langa drum. Ei, aceasta stanca isi are denumirea populara "Indianul", si daca o veti studia mai bine veti intelege de ce. Coborand pe malul apei, puteti face cateva poze superbe in decorul stancilor, iar pentru cei curajosi, chiar o baie! Apa la poalele "Indianului" are o adancime de aproximativ 2m!

Dupa ce ne-am racorit nitel, sau macar am plecat cu cateva amintiri pe aparatul foto din dotare, drumul urca in forta pana spre un platou, unde gasim o intersectie. Daca o luam in dreapta, ajungem pe platoul Glavoi-Padis. Daca mergem tot inainte, ajungem in Padis sat. Ambele locuri sunt foarte frumoase si ofera locuri de cazare, dar eu personal am fost intotdeauna fascinata de Glavoi. Si inca nu m-am plictisit!

In Glavoi este zona de campare, cort sau rulota, iar la o distanta de 1,7 km gasim Pensiunea Cetatile Ponorului. Cat despre mancare, gasiti aici cam 5 "terase" (daca pot sa le numesc asa), care ofera mancare buna si proaspata (majoritatea ingredientelor provin de sateni). Va recomand din suflet sa gustati ciorba de ciuperci (hribi, galbiori) la terasa dl-ui Costy. O minunatie! Si cred ca poti numara pe degete locurile in care mai gasesti aceasta ciorba in meniu... Sa va mai spun si ca dl. Costy culege personal ciupercile din padure...

Trasee de parcurs gasim o gramada, mai lungi sau mai scurte. De mentionat (si de neratat) ar fi: Glavoi-pestera Focul Viu, un traseu accesibil, dureaza cam o ora; Glavoi-pestera Cetatile Ponorului, drum mai accidentat, iar ultima portiune este pe calburi; Glavoi-pestera Caput, traseu pe care il puteti parcurge lejer si cu bicicleta, iar mai departe ajungeti la Izbucul Ursului, unde parasim bicicleta si urcam spre Lumea Pierduta (zona superba cu multe Avene); Glavoi-poiana Ponor, drumul are o urcare abrupta. Un traseu mai dificil, atat ca timp cat si ca teren, este circuitul Cheile Galbenei. Dureaza intre 4-6 ore, dar merita tot efortul! Rar veti mai vedea asemenea frumusete!

 

Un alt traseu pe care l-am testat si il recomand iubitorilor de bicicleta, si chiar de downhill (o portiune din acest traseu) este acesta: din Glavoi urci cu bicicleta pana la intersectia mentionata cateva paragrafe mai sus, o iei in dreapta pe sosea si ajungi in zona Varasoaia (o alta zona minunata). Mergi mai departe pana cand intri in Padis, iar aici, cand ajungi in varful primei urcari, parasesti asfaltul spre dreapta. Mergi tot inainte, pana ajungi la o vale pe care o traversezi si o iei spre stanga, spre Cetatile Ponorului (este indicator). Mai apoi ajungi intr-o pasune, iar de acolo cobori putin, doar pentru a urca din nou si a intra in padure.

Ei bine, de aici porneste portiunea pe care se poate face downhill linistit: stanci, coborari abrupte, tot tacamul. Pentru care nu sunt atat de temerari, iti iei bicicleta la brat si... succes! Dupa toata aceasta coborare, ajungi din nou la o vale, mai mare de data aceasta, pe care o traversezi si ajungi in poiana Ponor. De aici, iar o urcare ca la carte pe un drum stancos, si mai apoi o coborare la fel de solicitanta pana la Glavoi.

V-am convins? Daca da, vizitati Padisul!


[fb]
---
Trimis de Mirela33 in 08.07.19 23:04:32
Validat / Publicat: 09.07.19 10:41:26

VIZUALIZĂRI: 5285 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mirela33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[09.07.19 10:41:16]
»

Excelent review-ul

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Drumeții în Apuseni, M-ȚII APUSENI" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Mirela33AUTOR REVIEW
[09.07.19 12:00:39]
»

Ok, multumesc!

webmaster
[09.07.19 12:19:49]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Aurici
[09.07.19 12:53:35]
»

@Mirela33: Pe mine m-ai convins dar mai mult mă bucur că mi-ai readus în atenție zona. Am fost o săptămână la Smida și o parte din ce ne-ai sugerat am făcut atunci, dar am sperat să mă întorc, că tare mult mi-a plăcut și mai aveam de făcut. Eiiii, iaca, nu m-am reîntors până acum. Dar mă bucur că am dat de articolul tău pe care l-am trecut la favorite și cine știe...

Vară frumoasă, mulțumim pentru un articol bun.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mirela33AUTOR REVIEW
[09.07.19 13:19:22]
»

@Aurici: Da, ai dreptate, si Smida este superba! Un sat de munte clasic ardelenesc, care se pare ca tinde sa se modernizeze (de vreo 2-3 ani are loc acolo Smida Jazz Festival, intre 15-17 august). Multumesc pentru vot, o vara senina iti doresc!

Numai bine!

Testosu'
[09.07.19 19:16:18]
»

@Mirela33: Chiar ca este un colt de rai aceasta zona, atat de draga si noua.

Un apus de soare de la Pietrele Boghii, sau belvederea de la Pietrele Galbenei, peste Poiana Florilor pana spre Groapa Ruginoasa, sau Cheile Somesului Cald si Cetatile Radesei sunt superbe.

Sau o plimbare peste munte pana in Catunul Casa de Piatra, vizitand si Pestera Ghetarul Vartop si Coiba Mare, sau Izbucul Tauz.

Poiana Ponor cu ale sale ponoare este si ea atat de frumoasa.

Felicitari pentru articol!

simplegirl
[07.08.19 16:26:35]
»

Ma bucur sa gasesc un articol despre zona Padis, am ajuns si noi in zona in Iulie, a fost tare placut si relaxant chiar daca n-am stat linistiti, am facut cateva trasee.

Consider ca pe AFA ar trebui sa existe o rubrica speciala pentru Padis si obiectivele sale.

Cat despre terasa Costy din camping Glavoi confirm si eu ca este o alegere foarte buna, dupa ce am gustat supa de ciuperci am si cautat reteta

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[07.08.19 16:39:47]
»

Ce liber e „Glăvoiul” în iulie! Io am fost acolo de 3 ori, numai în august, dar abia găseai loc de cort.

În 2000 în zonă încă era un grajd (de fapt poiana se numea „La grajduri”), unde o băbuță avea niște vaci, de la care vindea lapte turiștilor. Deja veteranii zonei ziceau că s-au stricat lucrurile, a început baba să pună apă în lapte. Mai era o terasă-ABC, unde găseai conserve, bere, bocanci, baterii și hărți.

În 2002 se amenajaseră niște dușuri și toalete.

În 2009 dispăruseră acele dușuri și toalete, în schimb apăruseră vreo 3 terase, plus ceva cabană cu locuri de cazare.

Acum aud că s-a asfaltat drumul și că există și restaurante de-adevăratelea. Multe schimbări peste ani.

Oricum, sper că caii liberi sînt tot acolo, iar traseele sigur au rămas aceleași, 5 - 6 zile ai ce face în zonă, după cum reiese foarte clar din text, poze și ecoul lui Țestosu'.

Și eu sînt un fan al zonei și sper să mai merg acolo într-o vacanță, cel puțin.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mirela33AUTOR REVIEW
[08.08.19 13:38:02]
»

@abancor: Caii din pacate nu mai sunt pe acolo, cam de 2 ani incoace nu i-am mai vazut... doar o turma de oi care trece din cand in cand. Legat de aglomeratie, depinde si de noroc, cred. Am prins si noi odata in august foarte multa lume, cred ca de Sfanta Marie, asa ceva.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[08.08.19 16:26:04]
»

Asta cu caii e o veste tristă, s-a dus parte din farmec, cum le auzeai copitele noapte din cort, sau dădeai peste ei în Poiana Ponor, herghelie ca în filmele americane.

Mirela33AUTOR REVIEW
[08.08.19 23:43:21]
»

@abancor: Da, asa e, subscriu 100%. Si mie imi lipsesc caii aceia...

webmasterX
[15.11.20 13:02:08]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «La pas prin zona Padiș» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Mirela33, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin zona Padiș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063345909118652 sec
    ecranul dvs: 1 x 1