O zi în Bath, unul dintre cele mai frumoase oraşe britanice

TIPĂREȘTE

Astăzi este ziua concediului în care ne-am trezit teleportaţi în Bucureşti, parcă...

Plecăm dimineaţa din Weston – super – Mare şi o luăm spre Bath. Lăsăm nestingherit GSP-ul să ne ghideze conform plăcerii lui, iar el nu are altceva de făcut decât să ne trimită într-un loc de măcinat nervii şi timpul. În Bristol. Unde avem parte de un trafic derulat cu o viteză de croazieră ce e depăşită şi de mersul de-a buşilea al unui ţânc pe cale a fi înţărcat.

Mă fericesc că nu locuiesc şi nu am decât arareori drumuri prin capitala noastră, dar Bristol e cam pe acelaşi palier rutier: extrem de săcăitor, de-a dreptul enervant. Există şi posibilitatea de a se fi realizat lucrări pe undeva care să îngreuneze traficul, nevăzute de noi, dar cam greu a crede una ca asta întrucât deplasarea prin urbe ne-a purtat cale de căteva mile şi streets-uri.

Odată depăşit disconfortul urban, şoseaua ne duce lin spre oraşul care avea să mă impresioneze foarte tare, în special prin arhitectura sa şi poveştile ghidului.

Găsisem un Park and Ride să lăsăm autoturismul undeva înainte de a ajunge foarte adânc în oraş iar de acolo în centru ajungem cu autobuzele care circulă regulat de intervale de 20 minute şi te lasă la intrarea pietonală ce duce spre centru. Aveam să ţopăi de bucurie pentru varianta aleasă în momentul în care am văzut că cel mai ieftin tarif orar pentru o oră de parcare era de 2,60 lire, dar nu în buricul târgului. Iar noi am stat vreo 6 ore şi ceva pe acolo.

Nu credeam că voi ajunge să suferim de căldură în Marea Britanie, motiv pentru care planurile urbanistice ce au prevăzut decorarea stradală cu aparente flori de salcâm japonez (glicină după cum mai e cunoscut pe la noi) albe şi violet deasupra capetelor trecătorilor nu fac decât să vină în ajutorul nostru şi să ne transmită în subconştient aparenţa unei adieri de vânt. Cel puţin razele soarelui nu mai atacă frontal scafărliile oamenilor.

Interesante şi năstruşnice decoruri poţi vedea în diverse locuri. Ba umbrele, ba flori, ba arcade de toate felurile, chiar baloane colorate, expresii ale unor idei care individualizează o localitate şi fac să îţi rămână în imagini sau chiar în suflet.

Bath a devenit cunoscut în momentul în care regii l-au ales ca destinaţie de vacanţă pe timpul iernii, pentru a schimba aerul Londrei, transformând moftul lor într-o modă. În acele vremuri, transportul între cele două oraşe dura 3 zile cu trăsura.

Pentru a lua parte la viaţa socială ce se derula aici, cei fără titluri nobiliare cu greutate plăteau o subscripţie publică şi aveai ocazia să cunoşti oameni. Astfel a ajuns cunoscută şi Jane Austen care apoi a locuit permanent aici în 2 perioade ale vieţii.

Ca obiective turistice importante în Bath ai ce vedea, însă totul se învârte în jurul băilor romane, deschise zilnic între orele 9 – 22 şi cu un tarif de 17,5 lire pentru a te scălda în apele cu o temperatură de 45 grade, descoperite de cei care sunt consideraţi parte a strămoşilor noştri şi care au construit aici a doua baie după cea din Roma...

Nu chiar în aceleaşi ape, asta deoarece izvoarele curg continuu din acele vremuri iar termele sunt în zilele noastre mult mai moderne. Şi nu îţi oferă doar spălături ci şi modernele accesorii ale unui centru spa sau welness de rang înalt.

Deşi în aer liber, întreprinzătorii locali au ridicat garduri astfel încât să fii nevoit a plăti şi doar ca să le vezi. În contrapartidă, dacă doriţi o toaletă publică gratuită în acest oraş, doar aici o puteţi găsi. Şi folosi, dacă ignoraţi puţin doleanţele proprietarilor de a oferi exclusiv clienţilor lor îngustele încăperi. Oricum, vă asigur că nu e nimeni de pază, doar să o luaţi la dreapta prin holul restaurantului „The Pump Room”, de o fineţe şi o clasă de top. Chiar dacă nu vă permiteţi să cinaţi aici, aruncaţi un ochi înăuntru – aidoma mie – că, zău, merită...

La intrare aveam să observăm un anunţ care ne bucură: peste o oră va pleca de aici turul gratuit! Se organizează în fiecare zi de duminică până vineri de la 10.30 şi 14 iar sâmbăta doar de la 10.30 şi are o durată de aproximativ 2 ore.

Avem timp să trecem prin Guildhall Market, piaţă care mai păstrează încă resturile unui pilon din secolul XVIII despre care legenda spune că e ridicat pe locul în care se negociau preţurile între muşterii, şi reprezinţă originea vorbei din limba engleză “Pay on the nail”.

Pe străzile pline de turişti menestrelii îşi fac dovada calităţilor lor artistice: unul cântă la acordeon pe o bordură, altul jonglează cu mai multe instrumente iar un circar muzician îşi plimbă destul de melodios arcuşul pe strunele unei viori în timp ce păşeşte pe o sfoară legată între doi pomi şi aflată la o înălţime de vreo doi metri deasupra pavajului.

Întâlnirea cu ghidul e programată în faţa “The Pump Room”, restaurant care s-a extins în anul 1890, ocazie cu care a fost demolată casa în care a locuit Mary Shelley (Woolstonecraft Godwin, de fată, cum s-ar fi exprimat bunicul). Cine a fost duduia de o menţionez aici? E persoana care la vârsta de 18 a scris şi publicat anonim romanul “Frankestein” după ce a participat la sesiuni de literatură ştiinţifică predate de un profesor care anticipa că într-o bună zi electricitatea va putea readuce la viaţă fiinţe fără suflare.

Coincidenţă sau nu, actualmente sub restaurantul menţionat există o staţie care furnizează centrului Bath-ului curent electric de mii de volţi.

Iar romanul e considerat cartea care a marcat începutul literaturii SF.

Prima oprire a turului e în faţa catedralei, una dintre ultimele biserici gotice construite înaintea Renaşterii. În istoria Marii Britanii aceasta are o însemnătate deosebită întrucât aici a avut loc prima încoronare a unui rege, cea a lui Eduard iar detaliile ceremoniei au rămas aceleaşi până în zilele noastre.

Că tot am pomenit de vremuri de demult, mergem mai departe pe firul istoriei, cu milenii în urmă, şi aveam să fim informaţi că pe timpul romanilor toate clădirile erau sub nivelul actual al oraşului. Aşa că se poate spune, păstrând unele proporţii, că actualul oraş e construit peste cel vechi. Încă se descoperă alte şi alte clădiri antice, metodele moderne ale arheologiei – îndeosebi scanările cu laserul – având meritul lor.

Bombardaţi de informaţii şi cu ochii pe sus pentru a urmări arhitectura cu detaliile prezentate ca un fin cunoscător de către Ken, ghidul nostru, ajungem la Pulteney Bridge, podul construit de italianul Bellagio. Acestuia nu i-a reuşit lucrarea la Veneţia şi a venit încoace să îşi arate măiestria şi să ridice unul din puţinele poduri cu spaţii comerciale.

Trecem prin faţa sediului Lloyds Bank Limited, prima bancă ridicată în afara Londrei cu scopul de a permite celor veniţi la odihnă aici să nu îşi mai care şi parte din averile folosite pentru a epata sau a juca la cazinou.

Urcăm puţin pentru a ajunge la The Circus, ansamblu de clădiri inspirat după Colosseum, o construcţie circulară imensă alcătuită din trei segmente de clădiri cu diametrul exact cu cel al cercului pietrelor de la Stonehenge. Construcţia reprezintă o mândrie a localnicilor, un obiectiv ce atrage turiştii.

Până de curând aici a locuit şi actorul Nicholas Cage.

Aruncăm o privire şi coloanelor brăzdate de şaluri ce par aurite ale elegantului Teatru Regal şi ne oprim să ne tragem suflarea şi a asculta informaţiile lui Ken în legătură cu Assembly Rooms.

De-a lungul timpului, datorită personalităţilor ce se perindau pe acolo, Bath-ul a devenit un important centru al modei. Cel care a ridicat The Circus a avut ideea să construiască o altă clădire destinată celor cu bani (sală de jocuri, sală de bal şi prezentări de modă). Clădirea a fost bombardată în cel de-al doilea război mondial iar după reconstrucţie a avut mai multe destinaţii, ultima, cea din zilele noastre, fiind de Muzeu al Modei.

În această clădire au participat la multe evenimente şi au devenit cunoscuţi Jane Austen şi Charles Dickens, doi dintre cei mai cunoscuţi scriitori englezi.

Ultimul obiectiv prezentat e The Royal Crescent, o altă clădire impozantă ridicată după planurile aceluiaşi John Wood, care le-a proiectat şi ultimele două menţionate (The Circus şi Assembly Rooms).

Clădirea se prezintă sub forma unui arc de cerc, arc ce pleacă din două corpuri la fel de lungi atât în stânga cât şi în dreapta şi prezintă 114 coloane vizibile în exteriorul primului etaj. Partea semirotundă a acesteia a fost destinată, printre altele, găzduirii prinţilor şi prinţeselor exilate.

De asemenea, a fost aleasă ca locaţie pentru filmările la “Ducesa”.

Timpul trece fără a ne da seama şi rămân cu imaginea unui oraş foarte frumos şi interesant, cu arhitectura deosebită a multor clădiri.

Deşi în construcţia acestora se folosea piatră albă, notă de originalitate a locului, conform şi cărţilor lui Austen, astăzi majoritatea clădirilor sunt gălbui închis, rezultat al amplului proces de curăţare de la sfârşitul anilor 70. Anterior acestor lucrări, pereţii caselor erau aproape înnegriţi de funinginea ce caracteriza revoluţia industrială. Cred că e o muncă de Sisif suflarea cu nisip a pereţilor atâtor clădiri pentru a îndepărta acea negreală! Dar uite că există părţi ale Europei în care oamenii depun eforturi pentru a reda locurilor frumuseţea de odinioară...

Am rămas puţin năucit de frumuseţea şi viaţa trepidantă a Bath-ului. Anterior mi-l imaginam ca o urbe ponosită şi nu mă întrebaţi din ce motive. Aşa îl simţeam. Poate din lipsa de farmec a pronunţiei denumirii sale, poate că nu îl aflasem trecut printre ofertele Angliei.

Dar şi-a câştigat un binemeritat loc între recomandările mele pentru oricine ajunge pe plaiurile insulare.

---

VIZUALIZĂRI: 882 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI