ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.06.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2019
DURATA: 1 nopți
prieteni
47 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

El Mouradi - Douz, hotelul de la porțile deșertului

TIPĂREȘTE URM de aici

Când afirmam că hotelul Iberostar Kantaoui Bay - Sousse ne-a găzduit 7 nopți, greșeam. De fapt, ne-am petrecut acolo doar 6 nopți, cea de-a șaptea prinzându-ne în sudul Tunisiei, în deșert, într-o excursie opțională de două zile.

El Mouradi - Douz este un hotel de 4* (poate 3* comparativ cu hotelurile europene) situat la 3 km de centrul orașului Douz și la peste 100 km depărtare de cele mai importante orașe din jur (125 km de Tozeur, 100 km de Matmata, 150 km de Ksar Ghilane). Cei care optează pentru o găzduire la Hotel El Mouradi - Douz o fac în special pentru magia Saharei cu vastele sale întinderi de nisip. Nu voi povesti de ce și cum am ajuns noi acolo. Mă voi mărgini să spun doar câteva cuvinte despre hotel.

El Mouradi - Douz are 180 de camere (duble și apartamente, precum și un apartament prezidențial). Nu există camere cu balcon, doar apartamentele beneficiind de terasă sau de balcon. Prin niște geamuri destul de ciudate, camerele au vedere spre deșert, spre curtea interioară cu piscină sau spre pădurea de palmieri din fața intrării principale.

La intrare, sub panoul pe care este înscrisă clasificarea la 4* a hotelului, un alt panou ne informează - în arabă, engleză și franceză - că "Agenții de securitate sunt aici pentru a vă asigura siguranța și securitatea. Nu ezitați să-i contactați în caz de nevoie!" Dar, țin să menționez că la Hotel El Mouradi - Douz aflat în sudul țării, nu există punct de control la intrare așa cum am văzut la hotelurile din El Kantaoui.

Când am ajuns acolo, în grup organizat, totul era pregătit și eram așteptați cu cheile. N-a fost nevoie să achităm și la El Mouradi - Douz taxa de stațiune probabil pentru că aceasta fusese achitată pentru întreaga perioadă de 7 zile la Sousse, la Iberostar Kantaoui Bay. Nici de pașapoarte nu a fost nevoie, așa încât primirea și instalarea au fost foarte rapide.

Lobby și recepție

Când spuneam că nu acord 4* acestui hotel mă refeream în principal la camere. Lobby le merită din plin. Este foarte elegant, cu multă marmură și decorat cu tablouri înfățișând imagini din deșert. Fotoliile confortabile sunt aranjate pe toate laturile acestui vast spațiu, precum și în jurul fântânii arteziene din mijloc. Bolta din care coboară un candelabru este - poate - nota definitorie pentru toate hotelurile din Tunisia. Mi-a plăcut decorul său. Lângă recepție și lift se află un magazin cu suveniruri și produse specifice - papuci arăbești, genți, diverse piese vestimentare. Pe cealaltă latură de află intrările în restaurant și în bar. Barul LE SULTAN - deschis între orele 08.00-24.00 - larg, cu multe fotolii și mese, este luminat discret. Am fost și noi acolo, dar nu am rămas. Am comandat bere (4,5 TND/sticla de 300 ml.) și cola (3 TND/sticla de 250 ml.) și ne-am refugiat în intimitatea camerei.

La Hotel El Mouradi - Douz mai există un bar la piscină care funcționează doar în timpul sezonului, între orele 15.00-23.00, precum și o sală de ceai - LES JASMINS - decorată tradițional, unde poți degusta un ceai de mentă sau o cafea turcească (program de funcționare între orele 16.00-24.00).

Cameră

Ne-a fost repartizată camera 236. Nu știu cum este făcută numerotarea camerelor la Hotel El Mouradi - Douz, dar pot spune că cea repartizată nouă - 236 - se află la etajul 1. Am urcat cu liftul nu pentru că eram prea obosiți sau pentru că aveam bagaje grele, ci pentru că trebuia să-l vedem. Așa am constatat că liftul la El Mouradi - Douz are două uși. Pe una intri, pe cealaltă ieși.

Camera pardosită cu mochetă este surprinzător de mare și are vedere spre grădină. De altfel, neavând balcon, vederea prin geamul cu plasă contra insectelor (nu foarte bine montată) care lasă să se deschidă doar un geamlâc, nu ne-a atras câtuși de puțin.

Două paturi alăturate, mari, cu noptiere, un birou cu scaun capitonat, un suport pentru bagaje, o măsuță rotundă, precum și un corp de mobilier în care ar fi trebuit să se afle frigiderul, sunt dotările încăperii. Dincolo de un grilaj de lemn, în același ton cu mobilierul, se află încă două paturi, mai înguste, camera 236 putând deci găzdui - în caz de nevoie - 4 persoane mature. Și aceste paturi suplimentare erau primenite, dar nu aveau noptiere.

Deasupra biroului, în perete, este montată o oglindă. Mai trebuie să semnalez prezența televizorului (de tip vechi) pe care nu l-am încercat, a instalației de aer condiționat (în bună stare de funcționare), a telefonului, precum și a celor patru lămpi fixate în pereți, lângă paturi și lângă oglindă. În dulapul de pe hol se află o casetă de valori și mai multe umerașe.

Nu am găsit nici un pahar în cameră, de aceea, de la bar, o dată cu berea comandată, am solicitat și un pahar cu care ne-am refugiat în cameră. O scrumieră curată aștepta pe birou, semn că în cameră se poate fuma. A fumat și soțul meu, dar retras, aproape de geamul deschis. Pentru cei interesați, adaug faptul că WiFi funcționează doar în lobby.

Baie

La Hotel El Mouradi - Douz baia este cu toaletă separată. Ambele încăperi capitonate cu gresie și faianță ne așteptau curate. Doar cada avea ceva depuneri calcaroase și mânerele ruginite. Prosoapele - cu numele hotelului pe ele - sunt moi, curate și maronii, în ton cu faianța decorativă.

În baie, pe lângă uscătorul de păr și telefonul fixate în stânga oglinzii, se mai afla un scăunel, două pahare, precum și micile recipiente cu șampon și gel de duș.

Restaurant

În Restaurantul LE PACHA cu salon de servire mare și bine aerisit, se servește micul dejun (5.00-09.00), prânzul (12.30-14.30) și cina (19.30-21.30), toate în stil bufet.

Nu am fost impresionată de mesele servite aici. Linia de servire este destul de scurtă așa încât, la aglomerația care era în hotel în acea zi, s-au format două cozi - câte una de fiecare parte. Vă imaginați oamenii grăbiți, alergând de colo-colo cu farfuriile în mâini, să prindă câte ceva de mâncare și apoi un loc la o masă. Cina nu mi-a plăcut pentru că multe preparate erau prea picante - iuți - trebuind să aleg cu grijă ceea ce puteam mânca. Pepenele roșu de la desert a fost o bună recompensă.

Micul dejun de a doua zi… nici nu pot spune că a fost un mic dejun. Trebuind să ne trezim foarte devreme pentru că ne aștepta un traseu lung și multe obiective de vizitat, (am fost treziți cu apel telefonic de la recepție la ora 02.50), am fost la micul dejun la 03.30. Deși linia de servire era aprovizionată, iar marea majoritate a turiștilor era la masă, noi nu am mâncat nimic. Nu puteam la o oră atât de matinală. Ne-am luat câte o cafea cu care am ieșit în lobby, apoi - la pachet - câte un croissant.

La ora 04.00, îmbarcați în autocar, porneam spre Chott el Djerid (Lacul Sărat) și spre marea noastră aventură, în deșert.

Concluzii

Prin amplasarea sa la porțile Saharei, Hotel El Mouradi - Douz este ideal pentru o noapte de tranzit. Cei care vor să petreacă aici mai mult timp, trebuie să știe că pot beneficia de o piscină acoperită, precum și de o alta în aer liber potrivită atât pentru adulți cât și pentru copii. Pasionații de sport au la dispoziție - contra cost - două terenuri de tenis, o sală de fitness și biliard. Se pot face plimbări cu cămila sau cu ATV-uri închiriate. Dar, pe lângă acestea, nu trebuie să rateze o expediție pe și printre dunele deșertului. Este o experiență unică.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 07.06.19 19:13:28
Validat / Publicat: 07.06.19 20:24:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TUNISIA.

VIZUALIZĂRI: 2141 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Douz - Hotel El Mouradi. Piscina din curtea interioară.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36400 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[07.06.19 20:22:55]
»

Mutat în rubrica "El Mouradi Douz Hotel, DOUZ" (nou-creată pe sait)

--

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster
[07.06.19 20:56:14]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

iulianicAUTOR REVIEW
[07.06.19 21:03:07]
»

@webmasterX: Da, este OK!

@webmaster: Mulțumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂEl Mouradi Douz Hotel:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043333053588867 sec
    ecranul dvs: 1 x 1