ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.05.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2019
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

”La Nea Matei Matetovici” - cazare în localitatea Greci, județul Tulcea

TIPĂREȘTE

În prima zi de sâmbătă din luna mai ne-am propus să facem o drumeție în Munții Măcinului. Am fost acolo și cu altă ocazie (în august 2017 – vezi impresii), așa că știam destul de bine zona. Întrucât vineri a existat posibilitatea unei zile libere legate de weekend, ne-am hotărât să ne apropiem cât mai mult de arealul pe care urma să îl vizităm a doua zi și să căutăm o cazare în apropiere. Zis și făcut! Știam că Greci este localitatea aflată la poalele celui mai înalt vârf dobrogean (Vârful Țuțuiatu – 467 de metri), astfel că înspre acest sat ne-am îndreptat atenția.

Am căutat pe internet câteva informații, am găsit numărul de telefon de la Pensiunea Agroturistică ”La Nea Matei Matetovici” din Greci și ne-am încercat norocul. Ce să vezi?! Bărbatul ”de la capătul firului” ne-a răspuns că mai are o singură cameră liberă pentru o noapte, prețul fiind 100 de lei. Ne-a întrebat câte persoane suntem și ne-a precizat că încăperea liberă nu este foarte mare. I-am răspuns că vom ajunge acolo cam în două ore.

Pe la ora 17.00 intram în satul Greci și ne-am îndreptat repejor către pensiunea Matetovici. Adresa exactă este: strada Bisericii, numărul 22, satul Greci, județul Tulcea (pe partea dreaptă a uliței pietruite, după ce treci de biserica ortodoxă ”Sfântul Haralambie”). Am intrat în curte și o doamnă ne-a întâmpinat; ne-a arătat camera și am hotărât că vom rămâne acolo.

Ca impresie generală, această pensiune este o casă a unui localnic (nu iese în evidență față de casele din vecinătate), iar câteva încăperi sunt oferite turiștilor spre închiriere. Din ceea ce am vorbit cu soția proprietarului ulterior, în această perioadă există patru camere pe care dumnealor le închiriază.

Camera în care am fost cazați a fost probabil o anexă a garajului, transformată ulterior în spațiu de cazare. Ne-a plăcut faptul că intram acolo direct din curte și că încăperea are baie proprie. Nu ne-a plăcut că spațiul era parcă prea mic, dar am considerat totuși că pentru o noapte acest lucru nu are mare importanță. Patul din cameră a fost de fapt o canapea desfăcută, dar salteaua a fost ok; am încăput la limită doi adulți și un copil în acel pat, însă ne plimbasem destul de mult în acea zi și am adormit repede. Camera este mai potrivită pentru două persoane, nu mai multe. În această încăpere nu există televizor.

În cameră, în dreapta intrării, se află o sobă pe lemne (ceea ce înseamnă că spațiul poate fi folosit și în perioada rece a anului). În stânga se află un mic spațiu de depozitare, prevăzut cu o măsuță, un scaun, o policioară, o oglindă și un cuier. Mai trebuie spus că există priză la capătul patului, dar și sub fereastră.

Nici baia nu este mare, dar este prevăzută cu o cabină de duș cu perdea. Am avut la dispoziție două prosoape, iar apa caldă a curs fără întreruperi, existând un boiler montat pe peretele de lângă chiuvetă.

Curtea pensiunii e cam înghesuită, întrucât în spatele casei este plantată viță-de-vie, deci spațiul acela nu este la dispoziția turiștilor. În curte există câteva bănci și mese de lemn, așa că noi am mâncat seara în aer liber. Prin curte sunt împrăștiate mai multe jucărioare, iar între copăceii dinspre gard erau fixate două hamacuri (juniorul nostru l-a probat pe unul dintre ele). Pe veranda casei este o vitrină frigorifică aflată la dispoziția oaspeților, la colțul casei am văzut un grătar, iar pe aleea principală se află o bucătărie de vară (am observat că o foloseau gazda și unii dintre oaspeți).

În ceea ce privește parcarea, este spațiu în curte pe iarbă pentru trei mașini, dar noi am lăsat mașina pe uliță, nea Matetovici indicându-ne seara să parcăm lângă gardul vecinului deoarece acolo ulița este ceva mai lată. Ziua, pe ulița respectivă trec diverse mașini agricole.

Referitor la mâncare, noi am stat puțin acolo și ne-am autogospodărit. Seara am mers la magazinul Angelo din centru de unde am cumpărat pizza, bere și suc, apoi am revenit la pensiune și am mâncat în curte. Am rămas la masa de lemn din curtea pensiunii până pe la 21.30, chiar dacă afară se înserase. Era foarte plăcut: aer curat, liniște, doar câte un cățel zăpăcit care mai lătra prin curțile vecinilor din când în când. Am intrat apoi în cameră pentru că se cam răcorise.

Pensiunea pune la dispoziția turiștilor conexiune wireless (cu parolă, pe care am solicitat-o la venire), doar că semnalul de internet a fost mai bun în curte decât în camera noastră. Probabil pentru că routerul se află undeva în casă, adică la câțiva metri de camera de lângă garaj.

În ceea ce privește distracția și relaxarea, Parcul Național Munții Măcinului oferă suficiente motive pentru a petrece câteva zile pe acele meleaguri. Vârfurile Cavalu, Țuțuiatu și Ghiunalțu pot fi admirate chiar din curtea pensiunii Matetovici, iar pe traseul către ele poți ajunge în aproximativ un sfert de oră. Vei admira lesne țestoase dobrogene pe acolo, bujori (în luna mai), poți merge la Centrul de vizitare-informare pentru Parcul Național Munții Măcinului din satul Greci sau poți vizita Lacul Iacobdeal (aflat la circa 10 kilometri, în apropierea satului Turcoaia). Despre toate acestea, dar și despre alte obiective din zonă am scris în acest articol.

În încheiere, ținând seama de plusurile și de minusurile sale, recomand Pensiunea Agroturistică ”La Nea Matei Matetovici” din Greci celor care nu sunt pretențioși, dar care doresc să viziteze acele frumoase meleaguri. Cred că pensiunea este mai potrivită pentru sejururi scurte, însă aceia care doresc să rămână mai multe zile în zonă trebuie să știe și faptul că pe acolo oferta la cazare nu este prea bogată!

Călătorii plăcute! Toate cele bune!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 10.05.19 23:44:57
Validat / Publicat: 11.05.19 19:36:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în [ALTE ZONE].

VIZUALIZĂRI: 2324 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Plutind pe Dunăre, cu bacul - am traversat dinspre Brăila către Smârdan.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 49400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[11.05.19 19:33:17]
»

Bună recomandarea

Mutat în rubrica "Pensiunea Agroturistică Matetovici [Greci], [ALTE ZONE]" (nou-creată pe sait)

--

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster
[11.05.19 20:10:49]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Floryn81AUTOR REVIEW
[11.05.19 23:30:16]
»

@webmasterX: Poziționarea pe hartă a acestei pensiuni este corectă.

tata123 🔱
[12.05.19 17:52:12]
»

@Crazy_Mouse: Un loc de cazare potrivit celor fără pretenții exagerate, bun punct de plecare în excursiile din Munții Măcinului. De altfel, acesta este rolul unei cazări pentru cei care merg toată ziua pe munte: o cameră curată cu un pat confortabil și un duș cu apă caldă.

Zona este săracă în unități de cazare, alte astfel de pensiuni/hoteluri găsim în Luncavița și în Valea Fagilor. Dezavantajul acestora este distanța față de localitatea Greci.

Mulțumim pentru prezentare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[13.05.19 17:51:58]
»

@Crazy_Mouse: Noi am stat la sora lui nea Matetovici dar am mâncat în fiecare zi la el și ne-a plăcut mult mâncarea. A avut un grup când am fost noi și nu avea nimic liber, dar el tot timpul ne spunea la telefon să ne îndreptăm acolo că ne găsește el ceva, nu-i bai. Fără să ne zică ceva concret. Cu cât ne apropiam, cu atâta ne întrebam dacă o să dormim undeva sau tragem pe dreapta, în mașină.

Până la urmă am dormit, cu niște prieteni, la sora lui, dar ne-a aigurat că nu exista să rămânem pe drumuri, ne înghesuia el la un vecin. Că și sora lui era ocupată de obicei.

Am împărțit cu prietenii cu care am fost două camere comunicante, un dormitor și o sală, de fapt, cu WC în fundul curții, dar avem super amintiri de acolo. Numai dacă ne aducem aminte cât am putut să ne amuzăm în zilele alea cu nea Matetovici, pe care nu l-am gasit în gherbele lui în vreo zi. De la afinatele, căpșunatele, porumbatele lui... cu care ademenea pe toată lumea, dar cel mai bun exemplu ni-l dădea el. Ni s-a părut simpatic tare și i-am promis că ne întoarcem repede dar uite că n-a fost să fie până acum.

Floryn81AUTOR REVIEW
[14.05.19 13:46:57]
»

@Aurici: Așa cum am mai spus, noi vom mai reveni în Munții Măcinului în anii următori, sănătoși doar să fim ca să putem face asta! Intenționăm să parcurgem traseul Cozluk pentru a putea admira bujorii. E ok cazarea la nea Matetovici pentru că oricum ziua explorezi, iar seara oboseala te trimite repejor în lumea viselor. Totuși, dacă ai ghinionul ca vremea să se strice în perioada respectivă și tu să fii cazat acolo, opțiunile de petrecere a timpului liber sunt limitate.

Pentru următoarea ieșire în Măcin, mi-ar plăcea să găsesc o cameră liberă la o locație de cazare în zona Valea Fagilor. Am găsit pe internet niște pensiuni tare drăguțe pe acolo... Vom vedea!

Mulțumesc pentru lectură și pentru ecou! Numai bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Agroturistică Matetovici [Greci]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053515911102295 sec
    ecranul dvs: 1 x 1