Plânsul tăcut al muntelui

TIPĂREȘTE

Data trecută am hotărât că acest obiectiv turistic din arealul Vatra Dornei (vezi impresii) merită să aibă un review separat şi în cele ce urmează sper să vă conving de acest lucru. El se află în Parcul Naţional Călimani şi este trecut pe Google Map ca Exploatarea de sulf Gura Haitii (coordonate GPS 47.115877,25.239609). Localnicii îi spun mai pe scurt cariera de sulf şi voi folosi şi eu în descriere această denumire.

Distanţa dintre Vatra Dornei şi carieră este de aproximativ 37 de km. Pentru a ajunge aici se face dreapta din comuna Dorna Arini pe un drum secundar, asfaltat şi în stare destul de bună. După ce trecem printre câteva sate frumoase şi aşezări specifice ţinutului bucovinean, ajungem în Gura Haitii, satul de unde se poate pleca pe cărări de munte în rezervaţie. La ieşirea din sat drumul se ramifică în “V”, cel din stânga fiind cel care duce la cariera de sulf. Chiar la intrare pe acest drum se găseşte o pancartă cu inscripţia Parcul Naţional Călimani.

De aici, pe o distanţă de aproximativ şapte km, parcurgem un drum aflat într-un cadru natural superb. Drumul, paralel cu râul Neagra şi cu un asfalt destul de bun, este străjuit de brazi falnici, iar în zare se zăresc siluetele crestelor montane. Din loc în loc sunt locuri de popas cu multă verdeaţă, unul din ele amenajat cu canapele şi masă pentru picnic.

După ce am parcurs această minunâţie de traseu am ajuns la o barieră şi cum era deschisă am trecut mai departe. La o curbă am fost întâmpinaţi de doi reprezentanţi ai Ocolului Silvic, care ne-au dat bilete de acces în rezervaţie şi pliante turistice cu informaţii despre zonă. Biletele se dau pe persoană şi costă şase lei.

Am mai străbătut, în urcare şi cu ceva curbe, încă aproximativ patru, cinci km şi am ajuns în apropierea celei mai mari halde de steril, semn că în apropiere se află fosta carieră de sulf. În stânga, printre copaci, se văd ceva construcţii civile, iar în dreapta mina, o groapă gălbejită, locul fostei mine. Miroase puternic a sulf şi imaginile sunt dezolante. Pe o distanţă destul de mare faţă de carieră nu se vede nici măcar un arbust sau un fir de iarbă. Ne uităm şi rămânem miraţi, dar şi întristaţi, de uriaşa cicatrice din inima rezervaţiei.

După ce am făcut mai multe fotografii pe marginea imensei gropi de sulf, am urcat cu maşina pe platoul format de halda de steril, un loc cu imagini panoramice superbe asupra munţilor şi văilor bucovinene. De pe acest platou se poate urca, pe un drum forestier, la releul aflat pe cea mai înaltă creastă a Masivului Călimani. Am încercat şi eu să urc, dar drumul foarte îngust nu mi-a plăcut şi m-am întors după doar câteva sute de metri.

La întoarcere am făcut un nou popas pe platoul de lângă mină, timp în care au coborât două maşini ce urcase la releu înainte de sosirea noastră. În dreptul minei ne-am întâlnit cu nişte turişti cehi, care pozau de zor craterul format de exploatare şi împrejurimile. După ce au făcut fotografii, au urcat cu cele două maşini de teren la releu.

Până în anii ’70 pe locul acestei uriaşe”carii”a existat o creastă a munţilor Călimani, Negoiul Românesc. După aceea a apărut în locul lui un uriaş şantier şi un furnicar de oameni. S-au construit platforme industriale, s-au asfaltat drumurile, apoi s-a trecut la felierea muntelui pentru extracţia de sulf. Versanţii muntelui au fost transformaţi în patru halde de steril, pe care s-au amenajat trepte în spirală, pentru a permite circulaţia utilajelor de mare tonaj. Majoritatea dintre ele erau fabricate la Roman şi erau atât de mari încăt la volan te puteai urca doar cu scara.

La începutul exploatării oamenii erau obligaţi să facă naveta pentru a ajunge la carieră şi era destul de greu având în vedere condiţiile meteo specifice zonei montane. Acest impediment s-a rezolvat prin construcţia unei colonii muncitoreşti, la câteva sute de metri de carieră. Într-un timp record a apărut aici un mini-orăşel cu nouă blocuri de locuinţe, centrală termică, clădiri de birouri, magazin alimentar, magazin de confecţii, centrală telefonică, frizerie şi o cantina imensă unde puteau mânca până la 3000 de oameni.

În perioada de vârf a funcţionării carierei lucrau aici în jur de 8000 de oameni în două schimburi şi la “foc continuu”. Condiţiile de lucru erau foarte grele, dar şi recompensele erau pe măsură. Într-o perioadă când în magazinele alimentare de la oraş nu se găsea mai nimic, aici găseai de toate, iar salariile erau de câteva ori mai mari decât la alte mine de suprafaţă.

Mina a fost vizitată în mai multe rânduri de fostul dictator Nicolae Ceauşescu, care avea amenajată o casă de vacanţă la câteva sute de metri de carieră(astăzi abandonată şi ruinată). După o vizită efectuată iarna şi văzând în ce condiţii grele se lucrează şi gerul tăios de pe munte, a dat ordin ca fiecare miner să beneficieze de o masă caldă pe zi, să primească o şubă călduroasă şi o raţie de lapte.

Deşi se lucra în pierdere, costurile de producţie fiind de trei ori mai mari decât se prevedea, mina a funcţionat aproape 30 de ani. În perioada comunistă, dar şi câţiva ani după revoluţie, administratorii exploatării falsificau cifrele de producţie pentru acoperirea pierderilor. În urma unor studii şi calcule economice expoatarea a fost închisă în 1997. A fost un impact social deosebit de mare, uriaşa forţă de muncă neputând fi absorbită la nivelul judeţului.

Mina a fost închisă, dar împreună cu haldele de steril sunt încă o ameninţare în zonă, în ciuda programului de ecologizare. Cele 200 de hectare steril sunt un pericol pentru mamifere, solul este total infertil, iar apele ce curg prin această zonă sunt sunt total lipsite de viaţă. Autorităţile locale, împreună cu administratorii Parcului Naţional Călimani, fac în continuare eforturi pentru găsirea unor soluţii salvatoare pentru ce a fost odată Negoiul Românesc.

Acesta este povestea tristă a exploatării de sulf din mijlocul rezervaţiei Călimani, ”un rău necesar” făcut într-o perioadă când nu prea se punea preţ pe factorul ecologic.

---

VIZUALIZĂRI: 4519 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI