ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.04.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Roșiori de Vede
ÎNSCRIS: 16.04.13
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
APR-2019
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Hanul Şimon - cazare bună, cu gazde de nota 10

TIPĂREȘTE

Nu ştiu dacă pentru alţii are importanţă, dar pentru mine contează într-o proporţie covârşitoare modul cum vorbeşte persoana de la celălalt capăt al firului atunci când fac o rezervare, dacă ştie cum să se adreseze, cum să-şi prezinte ,,marfa'', să ofere cât mai multe informaţii despre obiectivele care pot fi vizitate, locuri unde poţi lua masa şi alte asemenea detalii.

Deoarece Sărbătorile Pascale ne vor găsi la datorie, trebuie să mai şi muncim, ne-am gândit că o ieşire la munte ar fi benefică, în acest sens făcând o rezervare la Hanul Şimon, din satul cu acelaşi nume, ce aparţine de comuna Bran. Şi tocmai ce menţionam mai sus, pe lângă informaţiile văzute pe net în ceea ce priveşte locaţia, m-a convins administratorul pensiunii, domnul L. D., cu care am purtat o discuţie agreabilă.

Sub ameninţarea (cum altfel?) unei ploi inevitabile, am plecat la drum cu speranţa că la Şimon va fi timp frumos, să stai numai în pensiune 2 zile şi să te uiţi pe geam... Odată ajunşi acolo, din DN 73 am virat dreapta şi am intrat în Şimon, pe str. Lunca Şimonului, dar am ratat pensiunea, trecând pe lângă ea şi mergând cam un kilometru în plus, însă am fost îndrumaţi de gazde şi ne-am întors, ajungând cu bine.

Ce am găsit aici? O clădire frumoasă, impunătoare, cu elemente tradiţionale, şi o curte imensă, cu parcare în care pot intra 15-16 maşini, loc de joacă pentru copii foarte bine dotat, balansoar şi un iaz cu peşti, cu un aranjament plăcut ochiului.

La parter, în faţa recepţiei poate fi admirat un superb vitraliu, ce reprezintă zona, cu Castelul Bran la loc de frunte, bine evidenţiat. Tot la parter se află şi restaurantul, iar în spatele pensiunii cu vedere către pârâul Şimon se află terasa cu o capacitate de 40 locuri, dotată cu grătar şi alte lucruri trebuincioase distracţiei.

Turiştii care vin la Hanul Şimon pot fi cazaţi în 4 camere triple, o cameră dublă matrimonială şi apartamentul junior, toate la etajul 1, iar la etajul 2 au la dispoziţie 7 camere duble cu pat matrimonial şi apartamentul senior, toate având balcon. La mansardă pensiunea dispune de o sală de conferinţe cu 60 locuri, potrivită pentru organizarea unor teambuilding-uri.

Ne-a plăcut camera pe care am primit-o la etajul 1, situată pe partea din spate, cu vedere la pârâul Şimon, spaţioasă, curată, cu tv lcd, semnal wi-fi satisfăcător şi multe spaţii de depozitare. Baia, de asemenea mare, cu cabină de duş, articole de igienă, set de îngrijire dentară, şi prosoape mari şi pufoase.

Cu semnalul la telefonia mobilă sunt oarece probleme, şi asta nu din vina gazdelor, cel puţin în cazul meu, în reţeaua Telekom trebuie să te poziţionezi în anumite locuri pentru a putea vorbi.

La capitolul mâncare, aici am luat doar micul dejun, inclus în preţul cazării, celelalte mese nu sunt asigurate, excepţie făcând grupurile, la cerere fiindu-le oferite atât prânzul cât şi cina. Micul dejun nu ne-a dezamăgit, fiind destul de consistent, cu produse de la localnici dar şi din comerţ, am fost mulţumiţi.

Despre atitudinea gazdelor nu am decât cuvinte de laudă, de la discuţia privind rezervarea şi până la plecarea noastră s-au comportat admirabil, sunt tineri, amabili, de o eleganţă molipsitoare, cu experienţă în domeniul turismului, săritori la orice problemă sesizată de noi, bravo lor!

În ceea ce priveşte zona, nu cred că e cazul să mai spun ceva, frumuseţea ei este arhicunoscută, dacă veţi ajunge la Hanul Şimon încercaţi să urcaţi pe dealul din spatele pensiunii, de-acolo puteţi admira peisaje uluitoare atât spre Munţii Bucegi cât şi spre Munţii Piatra Craiului.

La final, mai spun doar că am fost mulţumiţi de ceea ce am găsit la Hanul Şimon, de comportamentul gazdelor, recomand cu căldură această locaţie!

Vacanţe frumoase vă doresc!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Safta Radu in 15.04.19 11:40:50
Validat / Publicat: 15.04.19 12:17:39
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN.

VIZUALIZĂRI: 1483 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Camera noastră.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47000 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

2 ecouri scrise, până acum

Zoazore
[15.04.19 19:57:49]
»

@Safta Radu: Păi da! De ce nu mă mir? @Safta Radu = cazare de excepție la preț de excepție! Și spun asta din experiența vacanțelor împreună!

Camera elegantă, aerisită, fără încărcare inutilă! Baia perfect funcțională, priveliștea de pe balconul vostru... mastercard!

Iar Șimonul a întregit tabloul, ca acel vitraliu!

Sub ameninţarea (cum altfel?) unei ploi

= și-a plouat? Că din poze se pare c-ați scăpat!

Voi ați urcat pe deal? Cred că da!

Totuși, cum de-ai ratat ditai clădirea?

De pe unde ați mâncat, aștept cuminte să povestești!

Safta RaduAUTOR REVIEW
[15.04.19 20:26:21]
»

@Zoazore: Eiiii, las-o mai moale cu expresii d-astea, gen ,,cazare de excepţie'', eşti tu prea generoasă, nici chiar aşa!

La plecarea spre pensiune, într-adevăr, norii negri ne ameninţau destul de serios... dar n-a plouat, am scăpat! Ceea ce nu s-a întâmplat la Şimon, sâmbătă a plouat jumătate de zi! Pe deal nu am urcat, că doar plouase, ne făceam ca dracu' pe noi, îţi dai seama... Referitor la pensiune, când am intrat în Şimon eram concentraţi pe radio, spunea unul un banc tare de tot, ne amuzam copios... aşa că am ratat ditai clădirea, şi mai am şi 4 ochi! Da, am luat masa la un restaurant, dar ştii cum zice popa: răbdare, fiica mea! Mulţumesc pentru vizită şi vot.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Safta Radu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂHanul Șimon [Șimon]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054569005966187 sec
    ecranul dvs: 1 x 1