Hai-hui prin oraş

TIPĂREȘTE

Cu Agnaoue nu atinsesem toate obiectivele planificate anterior plecării de acasă, când navigasem pe albia internetului.

Drept pentru care, după despărţirea de ghid şi în ziua următoare, am luat la pas uşor, pe o vreme superbă, drumurile ce urmau să ne ducă şi spre alte atracţii locale.

Undeva după ora 17 a primei zile ne-am îndreptat spre Jardins de l’Agdal, o grădină situată în afara oraşului la o distanţă de vreo 2 km.

Odată ieşit din Medina eşti transferat într-un alt tărâm arhitectonic. Simţi cum se bucură şi îţi mulţumesc plămânii (evadaţi din domnia gazelor de eşapament şi ajunşi pe străzi largi, aerisite flancate de copaci) şi ochii (scăpaţi de coloritul pestriţ al tarabelor şi cărora le-ai oferit prilejul unor imagini mult mai ordonate, cu linii şi orizonturi evident mai uşor de aliniat într-un plan dimensional).

Imaginea de ansamblu creşte exponenţial în măreţie odată cu lăsarea serii, momente în care pe cerul de un albastru diferit de ce mai văzusem anterior, se profilează silueta Munţilor Atlas. Cu vârfurile înalte acoperite încă de zăpadă, cu un fuior de ceaţă abia perceptibil pornit undeva de la baza lor şi destrămat pe la mijloc, în lumina stins portocalie a unui apus african, priveliştea ce o aveam dinaintea ochilor în timp ce mărşăluiam uşor spre Jardins de l’Agdal nu va putea fi uitată. E ceva unic!

Nici nu mai contează că grădinile pomenite erau de fapt nişte livezi imense de portocali şi măslini, întinse pe hectare, la care am ajuns pe înserat, după închiderea programului de vizitare. Nu am simţit niciun fel de necaz sau obidă. Pentru că era trează în noi bucuria vizuală a unui amurg marocan.

Pe un bulevard cu lung şi drept, flancat pe dreapta de blocuri cu maxim trei etaje iar pe stânga doar de parcări şi zone verzi, revenim în partea veche a oraşului şi intrăm pe una din porţile accesibile doar traficului pietonal. În Marrakech, când te referi la acces pietonal e musai să incluzi în această categorie motoscuterele şi atelajele trase de măgari, părţi componente ale furnicarului din Medina.

Odată intraţi pe sub portalul din piatră facem uşor stânga. Deşi drumul conducea evident lumea spre dreapta, noi am ieşit din matcă. Dacă ar fi să răspund ce ne-a îndemnat n-aş ştii. Dar mă bucur de răvrătirea momentană a picioarelor deoarece aveam să ajungem în faţa unui palat de poveste. Habar nu am cine îl locuieşte, cum se numeşte sau când a fost construit. Wikipedia cu siguranţă m-ar fi ajutat, dar nu am vrut să apelez la ea.

S-ar fi destrămat vraja. Închideţi ochii şi încercaţi să proiectaţi în mintea voastră o deschidere la stradă foarte largă, o piaţă mărginită de ziduri în culori cărămizii asupra cărora se răsfrânge dintr-o sumedenie de becuri o lumină galbenă aidoma unei ploi fine din cel mai scump metal. Iar în piaţă, perfect aliniaţi, palmieri cu o înălţime ce nu o depăşea cea a stâlpilor pe a căror braţe atârnau felinarele.

În capătul pieţei se afla palatul. Cu două etaje, arhitectură maură, faţada purtând dovada măiestriei constructorilor de forme rotunde şi ovale, la intrare cu doi străjeri ce patrulau m-au trimis cu gândul la un palat administrativ. Locatarul este, cu siguranţă, unul din baronii locali...

Reintrăm în matca traseului folosit de mai toată lumea, trecem din nou, la ceas de seară, prin cartierul evreiesc unde sunt încă deschisele magazinele de bijuterii ce expun mărfuri de valori semnificative, într-o cofetărie servim nişte produse cu un gust atât de delicios încât îmi plouă şi acum în gură, apoi ajungem în Jemaa el-Fna.

Aici se încheie ziua. Ce înseamnă piaţa nu vă mai spun, mergeţi voi să simţiţi intensitatea vibraţiilor declanşate în fiecare.

Ajunşi în cameră, aveam să constatăm că astăzi am păşit de 30.126 ori conform pedometrului instalat de telefon, distanţă care, transpusă în unitatea de măsură recunoscută la nivel internaţional, se întinde pe exact 21,64 km.

Cea de-a doua zi a şederii în cel mai vizitat oraş din Maroc are ca principal punct vizita la Grădinile Majorelle.

Porniţi de la riad, configurăm traseul astfel încât să trecem şi pe la cea mai veche şcoală coranică. Atât aceasta cât şi Muzeul Fotografiei le găsim, însă, închise pentru renovare.

La ceas matinal, aveam să dăm peste un negustor foarte amabil de la care am achiziţionat o gamă variată de produse cosmetice locale. Scriu despre el doar pentru a reliefa aspectul că există comercianţi în magazinul cărora te simţi foarte bine primit. Şi de acolo, cu siguranţă, nu ieşi cu mâna goală. Mai oferă el un discount, primeşti ceva gratuit dacă iei mai multe produse, omul are şcoala negoţului, ce mai! Iar uleiul de argan, ambra, şi eucaliptul aici l-am tocmit cel mai ieftin din oraş, plecând şi cu un săpun negru şi un after shave foarte interesant (sub forma unei pietre albe ce se va inmuia în apă) gratis.

Pentru a ajunge la vestitele grădini e nevoie să părăseşti Medina iar când ieşim din zona istorică aveam să văd cea mai mare parcare de taxiuri. Nenumărate şi galbene Sandero şi Logan aşteptau comenzi pentru a demara către destinaţiile comandate. Lumea circulă mult cu taxiul pe acele plaiuri. Pe lângă acestea aveam să mai observăm un mijloc de transport, un fel de dubiţe în care oamenii, vreo 8 la număr, stăteau atât de înghesuiţi încât aveau posibilitatea să îşi lipească obrazul de cel din faţa lui la cea mai nesemnificativă hurducătură.

Grădinile Majorelle sunt situate într-o parte ceva mai nouă a Marrakechului şi sunt uşor de găsit având în vedere afluenţa de turişti care se îndreaptă spre ele. Am avut parte de stat la o coadă considerabilă. Asta în ianuarie, mă gândesc ce o fi în plin sezon turistic...

Programul de vizitare a grădinilor este cuprins între 8 – 17.30 iarna şi 8 – 18 vara, cu un orar special în perioada Ramadanului, între 9 – 17.

La aceiaşi coadă staţi şi pentru a vizita Muzeul Berber, program 10 – 18, închis miercurea, Muzeul YS Laurent şi Jardin de la Vila Oasis deschisă doar de vinerea până lunea între 10 – 16.

Tarifele de acces sunt de 70 dH grădinile, 30 dH Muzeul Berber şi 100 dH Muzeul YS Laurent sau 180 dH toate trei. Dacă aveţi norocul să fiţi şi purtători de cetăţenie marocană, luaţi un act de identitate la voi pentru a plăti doar jumătate din aceste tarife. Casele de bilete nr. 1 şi nr. 2 au şi POS pentru carduri, la casa nr. 3 se poate achita doar numerar.

Domeniul este unul privat, nu intru în detalii ce abundă pe internet, dar musai să vă transmit că te simţi în altă lume de cum păşeşti dincolo de nenea care îţi compostează biletul.

Eşti întâmpinat de mult calm, linişte, curăţenie, verdeaţă şi apă, ultimele două deosebit de interesant şi perfect armonizate cu fundalul albastru închis al Muzeului Berber aflat undeva în spatele grădinii.

Suprafaţa acestora este mult mai redusă decât mi-am închipuit iar prezenţa concomitentă a atâtor turişti te determină să te simţi puţin sufocat.

Aleile sunt ascunse în umbra copacilor de bambus foarte înalţi care te feresc de razele soarelui, perdelele de verdeaţă îţi asigură o linişte binefecătoare iar susurul apei împrumută ceva din şoapta dulce a unui povestitor trecut bine de prima tinereţe.

Am luat bilete şi pentru Muzeul Berber, interesaţi fiind de viaţa acestui popor despre care doar citisem prin cărţi şi pe care îi asociam cu acei conducători ai caravanelor prin deşert din trecut.

Odată intrat în clădirea albastră iei contact cu tot ce înseamnă traiul zilnic al oamenilor care trăiesc într-o mare sărăcie după standardele lumii contemporane. Pare că se mulţumesc cu ceea ce au, ce le oferă viaţa. Posibil şi pentru că nu au luat contact cu ce există uzual în ziua de astăzi. Aceeaşi senzaţie de încremenire în trecut, de rămas în urmă o voi avea şi mâine când vom vizita aşezări berbere din munţi.

Într-una din încăperile adiacente muzeului ai ocazia să pătrunzi în Galeria Dragostei a lui YS Laurent. Creată din expunerea unor stampe realizate de marele artist anual pentru a le trimite unor prieteni sau clienţi importanţi ai săi, colecţia se întinde pe durata a câteva decenii, în fiecare stampă apărând cuvântul “dragoste”. Alături de soare, de fundiţe, de chitară sau simple motive florare, sublimul cuvânt apare ca temă fundamentală a colecţiei care cuprinde în aria sa pe cei apropiaţi marelui artist. Spre marea noastră bucurie, stampa dedicată anului în care ne-am născut noi era printre cele mai optimiste, reprezentând un soare surâzător pictat în culori cu tentă portocalie, asemănătoare celui care lumina creştetul Munţilor Atlas seara trecută. Pare că nimic nu este întâmplător sau fără logică. Lucrurile se înlănţuie, parcă, pe un fir trasat înaintea noastră...

Din frumuseţea ideilor şi peisajul grădinii revenim spre furnicarul ce atrage turiştii. În drumul nostru trecem pe lângă o autogară de secol XX dar, la câteva sute de metri de aceasta, şi pe lângă una arhaică, în care microbuzele vechi îşi aşteaptă muşterii cu sumedenii de bagaje pe care şoferii să le lege cu funii, unele într-altele, deasupra mijlocului de transport aidoma secvenţelor din filme rămase pe retina cinefililor.

Sfârşitul zilei este dedicat centrului oraşului vechi şi umblatului prin magazine. Rămân oarecum mirat să citesc în vitrinele unora promoţii la finalul sezonului de iarnă! Ei da, e totuşi iarnă şi aici calendaristic vorbind, chiar dacă afară sunt constant peste 17 grade. Doar în cursul nopţii scad cu ceva unităţi de măsură...

În magazine e buluc de femei! Sunt privit cu oarecare surprindere de localnicele înveşmântate până în creştet. Mă uit în jur şi constat că doar eu reprezint partea bărbătească. Nu pentru achiziţii ci pentru însoţire şi căscat pe rafturi până Adriana trece în revistă marfa.

Retraşi spre odihnă, lăsăm în urmă aceeaşi forfotă a oraşului, acelaşi mix de activităţi zilnice, aceeaşi rutină. Dar cu frumuseţea lor intrinsecă, fără de care Marrakechul nu ar fi atrăgător pentru turişti.

---

VIZUALIZĂRI: 1458 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI