ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.02.2019
DE emp
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 30.08.14
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 1 zile
prieteni
--- ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Cazarea la mănăstirile din Rusia - o posibilitate de cazare ieftină

TIPĂREȘTE

În acest review voi prezenta un tip de cazare mai neobişnuită, dar dacă intenţionaţi să mergeţi în pelerinaj în Rusia, poate fi util să ştiţi la ce să vă aşteptaţi în cazul cazărilor la mănăstiri.

Ca şi la noi, toate mănăstirile oferă posibilităţi de cazare pentru pelerini. Clădirea în sine uneori se numeşte arhondaric (ca la noi) sau cel mai adesea "dom palomnika" (în traducere "casa pelerinului") şi reprezintă acelaşi lucru - un fel de hostel-uri cu dormitoare comune mai mici sau mai mari uneori cu paturi supraetajate, cu facilităţile comune, pe coridor, dar cu un regim mult mai strict şi care oferă mai multă siguranţă faţă de un hostel obişnuit.

Alteori este vorba de adevărate hoteluri ale mănăstirilor. La mănăstirile mari aflate în programul tuturor circuitelor turistice, ai de unde alege - în funcţie de familie, remuneraţie şi buget :). La mănăstirile cu mai puţini vizitatori de regulă există doar opţiunea dormitoarelor comune, rezervările trebuie făcute din timp, iar prezentarea la cazare cât mai rapidă - ele funcţionând pe principiul "primul venit, primul servit". De regulă lenjeria de pat este curată, de asemenea facilităţile (bucătărie, baie, duşuri) sunt curate.

Cazarea la mănăstirea Optina - este reprezentată de mai multe "dom palomnika", numerotate, aflate în incinta mănăstirii. Dom palomnika nr. 6 are dormitoare comune nu foarte mari cu 8 - 10 locuri, paturi supraetajate, lenjerie curată. Cazarea într-o astfel de locaţie costă în jur de 300 ruble/persoană/noapte (echivalentul a aproximativ 20 RON). În clădire se află o ceainărie unde se pot servi prânzul şi cina (aproximativ 250 ruble/persoană/masă, sunt câteva sortimente de ciorbe, fel principal, desert, între care se poate alege, carnea este evident doar peşte). Există şi posibilitatea de cazare mai "selectă" în case de oaspeţi, în camere cu 1,2, 3 sau 4 locuri (la preţ de 600, 800 sau 1000 ruble).

În Zadonsk există o posibilitate de cazare într-o casă pentru pelerini a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, situată la aproximativ 15 minute de mers pe jos faţă de mănăstire. Este o cazare bună, cu camere spaţioase, 8 - 10 locuri, dar paturi normale, lenjerie curată, camere şi băi curate, o locaţie bine întreţinută. Seara foarte târziu (după ora 22) nu se mai poate face duş, asta pare a fi ceva normal la astfel de cazări (unde "se dă stingerea" la ora 22 sau 23). Curtea bisericii de care aparţine această casă de oaspeţi este îngrijită şi frumos amenajată cu flori. În Zadonsk predomină albastrul, ca cerul senin de vară, mănăstire albastră, biserică albastră, casa pelerinilor albastră.

În Serghiev Posad sunt multe posibilităţi de cazare oferite de mănăstire, întrucât aceata este foarte faimoasă şi vizitată. Gostiniţa Voznesenskaya este o clădire frumoasă, curată. Camerele sunt cu paturi suprapuse, 6 - 7 locuri în cameră, mai este şi o masă mare, dar odata asezata in mijlocul camerei e puţină înghesuială. Există şi un hotel al mănăstirii cu condiţii superioare.

Cazarea de la mănăstirea Vvedensky din Ivanovo este în incinta mănăstirii, în camere spaţioase, curate, cu 12 - 14 paturi normale, în condiţii bune de igienă.

La mănăstirea Oranki - arhondaricul este reprezentat de un fost penitenciar de femei renovat, cu 3 nivele şi intrări separate pentru fiecare nivel. Cazarea se face în camere mari, cu multe paturi etajate, se pune la dispoziţie lenjerie de pat curată. Cazarea trebuie asigurată din timp, întrucât posibilităţile de cazare par a fi mai limitate decât în alte părţi.

Mănăstirea Diveevo dispune de numeroase posibilităţi de cazare, în funcţie de bugetul pe care sunteţi dispuşi să îl alocaţi. În incinta lavrei, lângă centrul de pelerinaje, se află un hotel cu camere de 2 şi 3 locuri, cu baie la cameră, articole de toaletă, mobilier nou - condiţii de hotel de 2 sau chiar 3 stele. În aceeaşi clădire se află trapeza pentru pelerini unde se poate servi prânzul şi cina - o masă costă în jur de 250 - 350 de ruble de persoană, sunt suficiente sortimente la alegere; de asemenea se poate comanda un anumit meniu pentru grup (în acest caz grupul este servit separat, prioritar faţă de restul clienţilor).

Mai există cazări aparţinând mănăstirii în case cu regim hotelier, aflate în sat, la 10 - 15 minute de mers pe jos. Am stat o noapte şi într-o astfel de casă, în condiţii foarte bune camere cu 2 sau 3 paturi confortabile, foarte curat, inclusiv covoare şi mochetă foarte curate. Sunt anumite cazări (în general cu covoare persane sau mochetă pe jos) cum e aceasta unde obligă oaspeţii să se descalţe în holul de la intrare; în concluzie e bine să nu uiţi să pui în bagaj o pereche de papuci de casă.

Mănăstirea Valdai aflată pe o insulă pe lacul Valdayskoye, oferă cazare în incintă, într-o clădire veche renovată, care a fost cândva spital (în perioada Uniunii Sovietice cel puţin o parte din clădiri au aparţinut unui spital de psihiatrie, dar dacă am înţeles bine şi înainte actuala casă a pelerinilor a fost un fel de bolniţă a mănăstirii, iar la unul dintre capetele clădirii se află o biserică secundară a mănăstirii). Clădirea e foarte veche, cu bolţi şi pereţi groşi, şi are un singur nivel. Camerele sunt spaţioase, cu mai multe paturi normale (6 dacă ţin bine minte), confortabile, cu lenjerie foarte curată. Baia curată, aici am remarcat maşina de spălat, deşi cu siguranţă era şi în alte părţi.

Dom palomnika ale Mănăstirii Solovăţ sunt clădiri de lemn cu două nivele, cu camere spaţioase cu paturi simple (6 - 7 locuri) sau etajate (10 locuri), lenjerie curată, băi cu prosoape curate şi săpun, duşuri curate. E locul unde am văzut o grijă deosebită pentru o astfel de cazare comună, inclusiv în a schimba prosoapele de la baie dacă sunt ude. Sunt posibilităţi de a servi prânzul şi cina la trapeza situată în clădire. Personal administrativ e foarte atent şi permanent la datorie.

Hotelul pentru pelerini al Lavrei Sf. Alexandru Nevsky din St. Petersburg este o clădire impresionantă din incinta lavrei în imediata vecinătate a catedralei principale cu hramul Sfânta Treime. Sunt practic două corpuri de clădire de o parte şi de cealaltă a catedralei (Duhovskaya Gostinitsa şi Feodorovskaya Gostinitsa), fiecare corp de clădire reprezintă un hotel, unul având condiţii mai bune (Duhovskaya Gostinitsa) şi probabil categorie superioară celuilalt. În hotelul Duhovskaya, "mai bun", sunt camere frumos amenajate cu paturi confortabile.

Am avut parte de o camera supraetajată, cu o scară interioară de lemn, cu 4 paturi în partea de jos si altele 4 la etaj. La nivel este o cameră cu rol de bucătărie / cameră de servit masa, cu dotările necesare unei bucătării.

Clădirea în sine este impresionantă, pe nivel având un hol cu geamuri mari şi multe plante de apartament, separat faţă de holul de acces în camere.

Am vazut şi cealaltă aripă, hotelul Feodorovskaya, unde holul avea camere pe ambele părţi şi era foarte întunecos. Nici într-o parte, nici în cealaltă nu este lift.


[fb]
---
Trimis de emp in 25.02.19 03:26:39
Validat / Publicat: 25.02.19 08:38:30

VIZUALIZĂRI: 421 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (emp); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Diveevo - hotelul pentru pelerini (Palomniceskaya Gostiniţa) din incinta mănăstirii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[25.02.19 08:38:18]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Rusia, #CĂLĂTORII - RUSIA EUROPEANĂ" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

roth
[01.05.19 23:15:14]
»

Bun articol, am intrat din curiozitate si am gasit o poveste utila cu o descriere amanuntita si bine punctata.

Nu urmez un traseu gen pelerinaj, merg doar in Moscova asa ca ma voi orienta catre acest tip de cazare pentru o alta vizita in Federatia Rusa.

Vacante reusite.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
emp, roth
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Rusia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046234846115112 sec
    ecranul dvs: 1 x 1