ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.12.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Brăneşti [IF]
ÎNSCRIS: 30.07.14
STATUS: SENATOR
TIMP CITIRE: 10 MIN

Unde esti tu, iarna?

TIPĂREȘTE

Ce poate fi mai frumos, dupa o pauza fortuita de mai bine de doua saptamani, decat sa citesti in a doua zi de Craciun un articol despre Craciun. Mai ales cand acest articol iti zgandare unicul neuron in starede functionarecu amintiri din vremea cand, inca, mai erai copil.

Hooo neuronule, ca ce imi spui tu acum mai trebuie sa si astern pe hartie! Pe urma iar ma certi ca tu imi spui si eu nu sunt capabil sa scriu. Usurel cu fata popii, ca desi avem aceasi varsta, eu sunt mult mai incet ca tine. Si daca stau sa ma gandesc tu esti cu cateva luni mai batran ca mine. Asa ca mai incet, sa pot sa scriu cateva randuri, macar.

Uite ca s-a oprit acum si eu nu prea stiu cu ce sa incep. Hai ajuta-ma cu inceputul si promit ca nu te mai cert!

Da, mi se spune in casca sa incep cu inceputul. Da, asta vreau si eu, dar de unde sa incep? .

Incep cu amintirile din perioada copilariei legate de Craciun, de vacanta de iarna, care era mereu dupa Craciun. Dar desi eram in plina epoca ateista, cu limitarile aferente, nu cred ca era copil care sa nu colinde cu Mos Ajunul, cu Steaua sau cu Plugusorul. Sigur ca textele colindelor mai suferisera adaptari la vremurile de atunci, mai ales plugusorul. Dar cei mai multi incercam, cateodata chiar reuseam, sa colindam dupa vechile texte, pe care parintii, dar mai ales bunicii, ne puneau sa le invatam. Textele contemporane le gaseam in manualele de Citire, in scoala primara si apoi in manaulul de Literatura romana. Evident, mai putin Steaua, al carei text nu prea era pe nicaieri tiparit. Vorbea despre nasterea cuiva despre care noi invatam ca nu exista.

Si cu toate oprelistile “ideologice“, in seara de 23 decembrie, Giurgiul copilariei mele rasuna de glasurile colindatorilor, mai ales copii. Cu traistile pe umeri, prin zapada, care de multe ori ne trecea de genunchi, cu caciulile indesate bine pe cap, bateam din poarta in poarta, pe la rude, in primul rand, pe la vecini, pe la profesorii nostri, pe la casele unde stiam ca stau oameni mai buni la suflet. Acolo unde nu ne primeau lasam mesaje din partea noastra, cum ar fi manjirea pe exterior a clantelor de la usi cu ceva cat mai unsuros, zapada stransa in fata usilor, pana la clanta, daca se putea, astuparea cu zapada a potecii de la usa pana la poarta, desfacerea “din greseala“ a rufelor puse la uscat pe franghie si mesajul suprem care era scoaterea din balamale, evident tot “din greseala” a portilor la iesirea din curte. Inainte de a intra intr-o curte verificam existenta unor asemenea mesaje, iar daca le gaseam mergeam mai departe, dupa ce le faceam uraturi cu alte texte decat cele uzuale. Seara, de multe ori si dupa ora 9, ne strangeam si imparteam, in mod egal, nu frateste, ce stransesem la mosajun, mere, nuci, covrigi mai ales, biscuiti, eugenii, dar niciodata bani. A doua zi la scoala toti ne laudam cu ce am strans fiecare, dar cred ca unii mai puneau si de la ei, ca daca adunai uneori ce am strans toti ar fi insemnat mai mult decat toata marfa din alimentarile din oras. Chiar daca nu reuseam sa mancam tot ce stransesem, era bucuria primirii unui dar, cat de mic. Si, tin minte lucrul acesta si nu cred ca il voi uita vreodata, mereu a doua zi dupa mosajun, cei care strangeam mai mult aduceam si imparteam si colegilor mai nevoiasi, care aveau intr-adevar nevoie de ajutor. Acest imbold de a ajuta pe altii, la nevoie, ne-a fost insuflat de invatatoarea noastra, Olimpia Cornea, inca din clasa intai si continuata apoi de diriginta din clasele 5 – 7, profesoara de matematica si fizica, Butfoi Constanta. Cei mai multi dintre noi nu am scapat de acest microb al ajutarii proapelui nici pana azi, cand ne pregatim sa schimbam prefixul la 70. La initiativa invatatoarei si apoi a dirigintei, porneam campania de ajutorare de la Mos Niculae si pana la Mos Gerila, care venea la scoala pe 30 decembrie cu daruri pentru toti copiii din clasa. Si daca tot am amintit de dascalii mei din copilarie, desi eram in perioada de maxim ateism, aproape toti ne primeau cu colindele, mai ales cu steaua, care, teoretic era interzisa. Si aceasta interzicere ne putea mintea si imaginatia la lucru, cum sa facem sa mergem cu steaua, fara sa avem de suferit, mai ales parintii nostri. Ne facusem o stea demontabila si cum vazusem noi in filmele cu ilegalisti, cum transportau acestia manifestele, unul avea sub palton steaua, altul bratul de sustinere, altul o lanterna cu care o luminam in timpul colindului. Si cu toate oprelistile, in cele trei seri de Craciun rasuna prin foarte multe curti colindul nasterii lui Iisus. Iar pedeapsa maxima atunci cand eram prinsi sau dibuiti ca am fost cu steaua era scoaterea in fata clasei si criticati pentru gestul nostru, de catre invatatoarea sau diriginta care ne primisera cu colindul cu o seara inainte si care ne primeau cu steaua si a doua si a treia seara de Craciun. Dar aveau grija sa ne spuna sa fim atenti sa nu dam motiv de suparare parintilor, sa nu ne vada cine nu trebuie ca mergem cu steaua. De fapt colindatul cu steaua in a doua sau a treia seara de Craciun se desfasura, aproape mereu in interiorul casei, din motive de securitate. Si la propriu si la figurat.

Cu plugusorul era alta poveste. Pregatirile le incepeam din toamna pentru ca de revelion sa fim pregatiti cu tot ce trebuie. Iar instrumentul principal era biciul, care era facut deputini dintre noi. De obicei, noi cei din scoala generala, pana invatam cum trebuie facut un bici, apelam la rudele sau prietenii mai mari, altii la proprii tati care se pricepeau. Prima parte, cea de langa maner, avea o lungime de minim 2 metri si era impletit din sfoara de iuta in patru parti (asta era denumirea uzuala a noastra in acele vremuri) si era mai gros. Urma o a doua parte, tot din iuta, impletit, normal, in trei, putin mai subtire, cu o lungime de 1 – 2 m. Urma apoi piesa de baza, sfarcul, care se facea din fuior de canepa, impletit in doua si care era cel care troznea si dadea calitatea biciului. Sfarcul era specialitatea unui numar mic de oameni si de regula il faceau persoanele mai mari ca noi. Sfarcul se tinea in apa cateva zile inainte de a merge cu plugusorul, bineinteles in casa, pentru ca afara era mereu umbra si ramaneam fara sfarc, iar biciul fara un sfarc bun nu face doua parale. Era sa uit manerul. Acesta era confectionat din lemn, de cele mai multe ori din facaletul mamei, ca era bine rotunjit si nu zgaria ca o craca de pom. Eu aveam o alta sursa de maner, o trestie de mare cu care ma altoia maicamea aproape zilnic, de cuminte ce eram. Taiam o bucata de 20 de centimetri, de cat aveam eu nevoie pentru maner si astfel rezolvam doua lucruri dintr-un foc. Aveam si maner la bici si scurtam si distanta de la care ma putea altoi mama. Odata asamblat biciul incepeam antrenamentele de invatare a troznitului din bici. In primele zile, oricat de cald ar fi fost afara, antrenamentul se facea cu pantaloni lungi si o bluza mai groasa cu maneci lungi pe noi. O sa ziceti ca eram dusi cu pluta, dar pana invatam in cateva zile cum trebuie folosit biciu, mai mult ne autoflagelam si ar fi fost mai greu sa punem pijamalele pe pielea mangaiata de bici la antrenamente. Dupa o saptamana de antrenament, de reglaje a lungimii sfarcului, cat trebuie desfacut, etc, incepea si biciul nostru sa faca plici. Asa se face ca in dupa amiezele de la sfarsitul lui noembrie si inceputul lui decembrie in tot orasul se auzeau impuscaturi de toate felurile, de la biciurile noastre. Buhaiuri se mai gaseau in oras, mai ales pe la bunicii nostri, iar clopotei din tabla se gaseau de vanzare in librarii, mai apelam la ciobanii din oras, sau la Santierul Naval, pe sest se mai turnau clopotei din bronz, asa ca echipamentul tehnic era asigurat. Urma apoi invatarea celor doua texte, cel din cartea de scoala cu “maine anul se-nnoieste, plugusorul se porneste…“ dar si cea veche, traditionalula, cu badita Traian. Seara plecam apoi, fara nico teama de acum cu uratul pe la toate casele unde eram primiti. De plugusor, ca si de stea, de altfel, primeam aproape mereu bani, mai rar mere, nuci sau covrigi, dar ne bucuram si de acelea.

A doua zi, de anul nou mergeam cu sorcova pe la rude sau vecini mai apropiati. Sorcove se gaseau in florarii, in librarii sau la floraresele din piata sau de la coltul strazilor. Desi nu era o avere pretul unei sorcove, cei mai multi nu aruncam sorcova pe care o pastram pana la anul urmator.

Dar nu pot incheia, neuronul ma cearta ca nu am scris nimic de impodobirea bradului. Chiar uitasem, desi era poate cea mai placuta indeletnicire a noastra in perioada sarbatorilor de iarna. Desi se gaseau peste tot ornamente pentru impodobirea bradului, bucuria noastra cea mai mare era confectionarea cu mainile noastre. Dupa ce ne bucuram de darurile de la mos Niculae, mergeam in librarii, de fapt erau papetarii, de unde ne cumparam hartie creponata, hartie lucioasa, carton presat, carton lucios, vata, lumanerele cu suporturi, pelicanol. Odata facuta aprovizionarea incepeam confectionarea de lanturi dinhartie creponat si lucioasa, cosulete rotunde sau conice din carton, invelite cu hartie creponata, stele din hartie lucioasa, bastonase din carton invelite cu hartie lucioasa, alte figurine pe care le pictam (mai mult le vopseam) cu acuarele. Mai ieseau strambe, lipiturile cu pelicanol nu rezistau atunci cand puneam bomboane in cosulete si trebuia sa le coasem cu ata ca sa reziste, dar aveam totusi cu ce impodobi bradul. Pe cracile mai groase, aproape de trunchi, pentru ca erau mai grele, puneam fructele. Adaugam im pom apoi globuletele de toate formele si dimensiunile, drepte sau scobite, lumanarele cu suporturile lor, apoi in final puneam in functiune tunul de zapada. Asta insemna ca luam vata mamei (de-abia in liceul am aflat la ce ii trebuia) si umpleam cracile bradului cu zapada din belsug, ca ziceai ca am tinut bradul o saptamana afara si dupa aceaa l-am bagat in casa sa nu inghete de frig. Aveam grija ca in apropierea lumanarelelor sa nu fie vata, pentru ca s-a mai intamplat sa ia foc pe la alte case. Incheiam programul artistic de impodobire a bradului cu stelutele si varful, ultim piesa din repertoriu

Bradul il cumparam eu din piata, de la Aprozar, in general un brad de 2 metri, cu coroana frumoasa, dispusa pe cel putin 5 nivele. De la piata veneam cu el cu coroana stransa, legata cu sfoara de vanzator, ca sa se pastreze mai frumoasa cand il impodobeam si cracile trebuiau sa suporte greutatea ornamentelor, fara a se indoi. Suport pentru brad am avut mai tarziu, in liceu, dar pana atunci foloseam o oala mai veche, in care puneam, in jurul bradului nisip sau pamant din curte amestecat cu pietre si pietricele, batatorit bine ca sa nu cada bradul peste noi, cand il admiram, de multe ori nu numai cu ochii. Bradul era totdeauna instalat in camera mamei si era pazit de noi in fiecare seara sa-l asteptam pe Mos Gerila. Pe vremea aceea Mos Craciun inca nu se nascuse. Si nu stiu cum se facea, ca desi ne prindea noaptea tarziu, trecea de miezul noptii uneori, Mos Gerila venea mereu numai cand noi dormeam. In dimineata de Craciun gaseam pachete cu tot felul de jucarii, lucruri necesare la scoala, dulciuri, cam tot ce-scrisesem lui Mos Gerila ca ne-am dori. Scrisorile pentru Mos Gerila le puneam in cutia postala de la poarta, iar a doua zi postasul cand ne aducea ziarul ne lua si plicurile noastre sa I le trimita lui Mos Gerila. Si mereu ajungeau la el, la timp.

O treaba care nu era noua clara era de ce Mos Gerila vine acasa in noaptea de Craciun, iar la scoala, sau la tatal nostru la servici in ziua de 30 decembrie. Mai tarziu m-am dumirit si eu, cu ajutorul bunicii din partea mamei, ca acasa venea Mos Craciun, iar la scoala Mos Gerila, personaje diferite, evident. Adevarul adevarat si integral l-am aflat apoi in liceu, cand aceasi bunica mi-a dat sa citesc mai multe carti de care auzisem, dar pe care nu le citisem pana atunci. Si uite asa copilul, devenit intre timp adolescent a aflat ca exista si mos Craciun. Se pare ca si copiii mei, desi l-au pazit pe mos Gerila, apoi pe mos Craciun, nu l-au prins niciodata in flagrant de delict de punere de cadouri sub pomul de Craciun (pomul de iarna, pana in 1989). Acum, mai recent, nepotul, iar de doi ani si nepotica au primit darurile dorite de la Mos Craciun in persoana. Doar alaltaieri, noi fiind ocupati pe langa calculator, sus la mine in camera, sa aflam noutati despre Mos Craciun, pe unde umbla de n-a ajuns si pe la noi, acesta a intrat binisor, fara zgomot in sufragerie si a lasat gramezile de cadouri sub bradul gasit si a plecat la fel de discret cum a intrat, profitand de neatentia noastra. Baiatul meu cel mare a fost singurul care l-a vazut plecand grabit, probabil spre alti copii.

Dar cum nu sunteti copii de adormit cu povestirile mele, ma opresc aici, pentru ca daca voi continua cu depanarea de amintiri precis adormiti si va stric a doua zi de Craciun.

In incheiere va doresc tuturor, indiferent de stadiul de copilarie in care sunteti lam ora actuala, Craciun fericit, multa sanatate si noroc, multe bucurii si impliniri in noul an care va veni peste cateva zile.

La multi ani!


[fb]
---
Trimis de liviu49 in 26.12.18 16:37:20
Validat / Publicat: 26.12.18 17:08:58

VIZUALIZĂRI: 349 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29 PMA (din 29 voturi)

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema [26.12.18 18:57:46] »

@liviu49: Vreau ❄️⛄️❄️❄️❄️

liviu49 [26.12.18 20:05:03] »

@Dan&Ema: Si eu!!!

Cine ne ajuta?

adrianaglogo [26.12.18 21:28:09] »

@liviu49: Nu se poate, cred ca mi-ai furat identitatea!

Ai mai schimbat ceva, pe ici, pe colo, dar ai povestit Craciunul copilariei mele...

Eu nu am fost cu Steaua, pt ca pe vremea aia fetele nu aveau acces.

Dar intr-o buna zi m-am deghizat in baiat si am dat o raita prin vecini, cu doi baieti. A doua zi a vorbit tot satul ca fata "lu dl. Nelu" a fost cu Steaua!

Dl Nelu, tatal meu, era profesor in sat, provenea dintr-o familie de boieri liberali si era f respectat.

DEesi a suferit mult din cauza originii nesanatoase, facea tot ce putea ca sa pastreze traditiile.

Imi amintesc ca in Sapatamana Mare ni se spunea la scoala ca nu avem voie sa mergem la biserica.

Dar Dl. Nelu organiza in fiecare seara diverse activitati pe terenul de sport, care era chiar langa biserica. Vorbea cu preotul sa inceapa slujba exact cand se terminau activitatile. Si biserica se umplea de copii!

Asa cred ca s-a intamplat prin multe locuri din tara asta, nu numai in satul copilariei mele.

Sarbaturi cu bucurii va doresc tuturor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
liviu49 [26.12.18 21:47:47] »

@adrianaglogo: Nici nu-i de mirare ca avem amintiri foarte asemanatoare, dar din locuri diferite. Apartinem, poate aceleiasi generatii, sau foarte apropiate, am trecut prin aceleasi provocari. Si sa stii ca era, la multi profesori, mai ales la cei care se apropiau de pensie in acea perioada, o anume reticenta in a ne pedepsi pentru participarea la colinde interzise. Toti ne spuneau ca nu avem voie sa mergem cu Steaua (nu echipa de fotbal), dar toti, sau aproape toti mergeam cu colindul interzis, iar eu nu-mi amintesc sa fi fost cineva pedepsit pentru acest delict. Profesorii se faceau ca nu ne vad, noi mergeam pe strada cu mainile in buzunare, cei cu ochii albastri se mai uitau in alta parte cand treceam pe langa ei, sau cand ieseam dintr-o curte. Sau poate eu nu-mi amintesc ca cineva sa fi fost pedepsit.

Cu cele bune, cu cele rele, mi-e dor de copilaria cu zapada de doi metri la mine pe strada, cand in vacanta de iarna, mama ne vedea cand ieseam pe strada de dimineata si seara tarziu, cand ne intorceam acasa cu kilograme de zapada pe haine sau in bocanci.

Dar de ajuns cu nostalgia vremurilor trecute si sa ne dorim ca noul an daca nu ne poate aduce vremuri mai bune, macar sa ne aduca o iarna mai buna, care sa bucure si copiii.

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
adrianaglogo [26.12.18 23:36:10] »

@liviu49: Da, facem parte din aceeasi generatie. Ce mi-e 49, ce mi-e 56!

Nici eu nu imi amintesc ca cineva a fost pedepsit pentru colinde.

Si uite ca mi-am amintit inca ceva amuzant: tatal meu, director de scoala, nu putea intra in biserica, mai ales la Inviere. Si an de an mergeam in Bucuresti, la biserica Elefterie, la slujba de inviere. Ca doar nu ne cunostea nimeni acolo, pe noi, de la tara.

Intr-un an, cu cine da tatal meu nas in nas? Cu inspectorul general al Argesului. Dupa cateva secunde de uluiala, tatal meu a zis Cristos a inviat iar el i-a raspuns cu lacrimi in ochi...si s-au imbratisat cu caldura, desi nu erau prieteni... De atunci au devenit prieteni, i-a unit acea modalitate de a pacali sistemul...

Cred ca generatia noastra ar putea scrie carti care sa umple multe biblioteci cu amintirile acelor vremuri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
liviu49 [27.12.18 07:02:56] »

@adrianaglogo: Ai dreptate! 49 sau 56 in acea perioada erau cam acelasi lucru.

Mi-ai adus aminte de o intamplare petrecuta cand am fost cu Steaua prima oara, in clasa a sasea, la diriginta noastra, care, cu lacrimi in ochi, ne-a primit in casa si nu stia cum sa ne mai multumeasca pentru gestul nostru de a o colinda. Era secretara de partid pe scoala, tatal ei fusese un ilegalist cunoscut in Giurgiu si toti copiii, din teama o ocoleau cu colindele. Bucuria pe care i-am provocat-o atunci nu a impiedicat-o, ca de fiecare data cand eram mai zburdalnic la scoala sa ma altoiasca.

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
AZE [27.12.18 22:28:49] »

@liviu49: Mulțumim pentru aducerea aminte.

Și eu am crescut în perioada în care nu exista moș crăciun doar moș gerilă, nu era pom de crăciun, era pom de iarnă și așa mai departe...

Perioada dinainte de crăciun era cea mai frumoasă perioadă în ciuda tuturor interdicțiilor regimului de atunci.

Eram responsabil pentru achiziția și împodobirea a doi brazi de crăciun unul la casa părintească și altul la bunici.

De și se găseau ornamente de cumpărat aveam obieciul de a le confecționa singuri. Conuri de brad vopsite cu aurolac sau lac argintiu, mere agățate în pom, turtă dulce făcută acasă și steluțe. Poate îți aduci aminte de capacul de staniol de pe sticlele de lapte? Ei, acestea erau sursa, materia primă pentru steluțe. Majoritatea erau argintii, dacă nimeream și una colorată roșie sau albastră eram fericit. Obiceiul acesta de confecționare ornamente era din motive financiare iar atunci când ne permiteam să cumpărăm globuri de sticlă, instalații electrice, acestea ajungeau împreună cu cele făcute manual.

Cu instalația electrică era altă poveste, erau cu 10 sau cu 20 becuri de 12 sau 24 V fiecare legate în serie. Era o aventură atunci când nu mergea instalația, caută becul ars, ia din rezerve (nu prea se găseau) pe urmă dacă nu mergea înșurubai toate că poate era contact slăbit și așa mai departe.

Eu pe lângă mersul la colindat mai aveam o provocare în plus, participarea la slujba de noapte de crăciun, doar se știa că mersul la biserică era cam interzis pe atunci. Dar o dată mi-am văzut dirigintele acolo, și mi-am zis este tot ok.

În toți acești ani nu am văzut în Sibiu casă în seara de 24 decembrie să nu aibă brad împodobit, regimul de atunci nu a reușit să omoare tradiția

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, AZE, Dan&Ema, liviu49
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări de suflet (mai puţin turistice):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.035663843154907 sec
    ecranul dvs: 1 x 1