Londra cea încântătoare și plină de viață: un miniportret grăbit

TIPĂREȘTE

Never say never... Acum opt ani, cineva mi-a descris Londra ca fiind un oraș extrem de verde și frumos, una dintre primele capitale europene care ar trebui văzute. Sfatul acesta era dat mai cu seamă pentru că drumul meu spre Washington DC trecea de obicei prin London Heathrow (mi-am luat toate biletele de avion de la British Airways). La vremea aceea, nu înțelegeam de ce ar vrea cineva să vadă Londra, mai ales că tot atașamentul meu se îndrepta spre Paris și eventual, în secundar, spre Spania sau Italia. Înțelepciunea pe care am căpătat-o acum, după destul de multe călătorii, spune că sfaturile ar trebui primite, mai ales în legătură cu destinații memorabile (și a căror reputație sună astfel).

Acum, după ce am văzut Londra, chiar în această goană scurtă de patru zile care a cuprins și un congres, nu știu câte capitale europene ar sta înainte ca atractivitate. Londra este un oraș alert, extrem de viu și de vesel, dar în același timp cu o distincție care nu exclude modernitatea – și, în ceea ce privește nota dominantă a locuitorilor, veselia este prima trăsătură care iese în evidență, în același timp cu cumpătarea și bun-simțul. O energie alertă, ceva mai relaxată și mai deschisă decât în Paris, se simte în aer, iar circulația ei este facilitată, la propriu, de o infrastructură performantă (străzile puse la punct la milimetru, autobuzele supraetajate care nu pleacă nici cu un minut mai devreme, pistele de biciclete foarte atent calibrate, etc.).

În puținele ore libere care ne-au rămas după încheierea programului conferinței, am încercat să vedem câte puțin din atracțiile turistice: în prima seară am ales ca tematică podurile, și am traversat Chelsea Bridge, pe lângă care locuiam, mergând în plimbare până la Albert Bridge și depășind pe stânga fluviului intrarea în Battersea Park, precum și un loc ciudat care părea un loc de cult religios în aer liber. În a doua seară am ales ca tematică Oxford Street, zona de shopping cea mai aglomerată, dar și London Bridge, un peisaj nocturn care merită văzut după căderea nopții (fântâni arteziene multicolore și esplanada de pe care se poate vedea de la distanță London Bridge, luminat feeric). În fine, în timpul zilei, am ales și câteva sectoare de plimbare lângă Tamisa (fără să reușim să ajungem la Westminster Abbey) precum și National Gallery of Art (pe care nu am reușit să o vizionăm decât pe sfert). Într-una dintre seri am mers la una din binecunoscutele pub-uri (aceasta era una drăguță, centrală) pentru că nu puteam trece prin Londra fără să mâncăm fish and chips. Am remarcat în mod plăcut atmosfera caldă, serviciile prompte și dispoziția vecinilor de la alte mese (necunoscuți pentru noi), care se distrau foarte bine, dar cumpătat și civilizat.

Cum spuneam mai sus, această bună dispoziție depinde destul de mult de infrastructură. Trebuie, așadar, să observ rolul important pe care îl au atât autobuzele supraetajate, cât și liniile de metrou – precum și pistele de biciclete, ultrarapide - mijloace de transport care asigură o călătorie foarte comodă și previzibilă. Metroul londonez este destul de aglomerat (linii multe și cu legături care trebuie studiate cu atenție) și, pentru călătorii mai scurte, este de preferat autobuzul de suprafață.

Dacă tot vorbim despre infrastructură, trebuie să menționez una dintre provocările importante din Marea Britanie: sensurile inversate ale străzilor :). În calitate de pietoni din Europa, avem reflexul natural de a ne uita stânga-dreapta, însă în Marea Britanie sensul trebuie inversat: dreapta – stânga, ceea ce nu prea se reușește dacă perioada de adaptare este doar de câteva zile. Ne-am regăsit, nu doar odată, așteptând autobuzul supraetajat pe partea opusă a străzii – iar altă dată m-am speriat în parcarea de la clădirea de apartamente unde eram cazați, pentru că mi s-a părut că o mașină avea frâna defectă... însă impresia se datora faptului că mă uitam în partea stângă, unde stă șoferul european de obicei :).

În timpul plimbărilor prin Londra am apreciat în primul rând arhitectura inconfundabilă a orașului: designul clădirilor cu modele în pătrate mici, în care ferestrele se încadrau natural (zona Sloane Street/Lupus Street), sau eleganța clădirilor albe în stil victorian din Belgravia. Străzile destul de relaxate din zona Belgravia –Pimlico erau traversate când și când de câte un distins taxi de un negru de catifea (relaxarea din centru se datorează faptului că, din câte am înțeles, taxele sunt foarte piperate pentru autoturismele care vor să treacă pe acolo). Pentru mine, una din principalele atracții ale zilei era plimbarea cu autobuzul supraetajat pe Grosvenor Road (bulevardul de lângă Tamisa), apoi la stânga pe Lupus Street, de la Chelsea Bridge până spre Belgravia, apoi pe jos spre Vauxhall Bridge (lângă care era congresul, la London College of Art, vis-a-vis de Tate Gallery).

Mai adaug că, în acest scurt sejur, am avut un noroc pe care puțini turiști îl au: o vreme frumoasă, fără nici un strop de ploaie, cu câțiva nori și chiar soare persistent. O toamnă frumoasă, într-o capitală europeană deosebită...

---

VIZUALIZĂRI: 1020 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI