Locul la care ne întoarcem mereu (Descoperă Nea Potidea)

TIPĂREȘTE

Vara asta nebună, schimbătoare, cu ploi și temperaturi de toamnă târzie nu ne-a afectat vacanța, pentru că august a fost luna în care ne-am armonizat timpul să plecăm împreună (mamă, tată, fiu) unde vedem cu ochii. Știam încotro să-i dirijăm, aveam planurile făcute., așa că nu i-am lăsat să-și facă de cap. Voiam să stăm cât mai mult la mare, să nu mai iesim din apă, decât în caz de forță majoră (sete, foame…). Ne planificasem să stăm vreo zece zile la marea pe care o iubim enorm, dar cineva ne-a încurcat ițele, pentru că și alții gândiseră la fel... Când vrem relaxare sau mare numai pentru noi, mergem în același loc, ca și acum, de altfel, dar am găsit disponibil un sejur de șapte nopți. A fost bun și el, mai ales că am completat cu trei zile la munte, într-un loc minunat. Voi scrie despre fiecare pe îndelete, mai ales că vreau să retrăiesc acele clipe.

Voi începe cu sejurul petrecut la mare și îmi voi respecta promisiunea făcută cu mult timp înainte, adică să scriu despre locul în care ne e bine, care ne primește cu brațele deschise... Când vrem să ne relaxăm, cum spuneam mai sus, să înotăm nestingheriți de nimeni, să credem că marea e numai a noastră, ne îndreptăm spre Nea Potidea, micuța stațiune de lângă canalul cu acelasi nume, prima de pe brațul Kassandra. Aproape în fiecare an ne facem rost de câteva zile să mergem acolo.

În sprijinul acestei preferințe sunt câteva atuuri pe care micuța localitate le are în fața altora, din punctul nostru de vedere. Din București, punctul de plecare, până acolo sunt ceva mai mulți de 750 de km., drum care se poate parcurge într-o zi, indiferent dacă se alege ruta pe la Kulata sau pe la Makaza (ne-am făcut timp să vedem orașul și Kavala). Vila în care ne rezervăm cazare (am scris despre ea, Haus Niko, vezi impresii) este foarte aproape de plajă, chiar am făcut exercițiul de numărare a pașilor și au ieșit 146, cu toate că la un moment dat i-am numărat și pe cei din lateral (nu mulți), când am lăsat o mașină să treacă pentru că îi invadasem spațiul.

Apoi marea… de la prima întâlnire ne-am îndrăgostit de ea: limpede cum rar se vede, cu soarele care schimba în fel și chip culoarea dunelor de nisip de pe fundul apei, cu intrare lină până departe., cu peștii care, în obrăznicia lor, te ciupesc delicat de picioare. Mi-aduc aminte de un schimb de replici între mine și băiat, care știa ce știa, pentru că mi-a zis (seara la prima cunoștință cu marea) că a doua zi, ca să prind un loc bun, trebuie să ajung pe plajă la prima oră. Nu a precizat care ar fi aceea, nu a mai adăugat nimic, cert e că am băgat la cap, iar ziua următoare, pe la șapte și jumătate, (nu era chiar prima oră) eram înființată la datorie. Surpriză: nu era nimeni, doar umbrelele, ca niște soldați, care îsi așteptau aparținătorii, eu și marea, dar ce m-am bucurat… să nu fie agitație, zgomot, nu-mi venea să cred că e real ceea ce văd… Târziu, după nouă, au început să apară și alții, iar băieții mei au venit după nouă și jumătate. Aștepta reacția mea, dar văzând că tac și-l privesc insistent mi-a dat răspunsul: Credeai că ești la Eforie? De atunci, întrebarea a devenit un laitmotiv și un prilej de amuzament. Totdeauna mă tachinau ai mei, dar și eu răspundeam, în fel și chip, fără să rămân datoare.

Am preferat totdeauna plaja neamenajată, era fără fițe, fără dotări deosebite, iar de la ea până la cealaltă (amenajată) era o aruncătură de băț. Acolo sunt șezlonguri, terase, muzică de cea mai bună calitate, fără să fie deranjantă. Am fost și noi de câteva ori. Nici acolo nu e mare aglomerație, dar apa se adâncește mai repede. Ne-am simțit în largul nostru pe plaja de lângă vilă, aveam spațiu mare pentru noi înșine, iar marea ne aparținea.

Ne-am însușit comportamentul localnicilor, erau dominanți pe această plajă. Totdeauna, în prima seară a sosirii, la reîntâlnirea cu marea, ca și în acest an, ne alegeam un loc, instalam umbrela, lăsam un prosop, apoi toată perioada nu le mai căram. Le recuperam în ultima zi când plecam spre casă sau în altă direcție. Nici marea nu era aglomerată, ici-colo câte un inotător sau altă persoană care urmărea dansul peștilor. Nu te ciocneai de nimeni, se putea înota în voie, te puteai juca folosind orice obiect (minge, colac, disc) și chiar se faceau mici scufundări. Cine știe cât va mai fi așa!

Pe la cca 100 de metri, în larg, în anumite zone sunt pietre cu vegetație și faună. Ei, acolo erau pești colorați pe care încercam să-i prindem, dar mai erau prezenți și arici. Cineva din familie a simțit pe pielea lui cum stă treaba cu ei.

Într-o pauză de prânz, am sărit cu mic cu mare, și cu ajutor internațional (niște vecini de prosop din Macedonia, țara) să-i curățăm tălpile cu penseta, cu unghiile, cu ce aveam în dotare. Dar nu s-a lecuit, tot mergea în zona lor și, nici măcar, nu-și punea pantofii, dar spunea că e mai atent.

Localitatea propriu-zisă este dincolo de șosea, spre vest; pe malul mării, în est, este stațiunea care se întinde pe câțiva km. Are străduțe înguste, pline de mașini, dar nu ne deranjam, conviețuiam în cea mai bună înțelegere. Toate vilele sunt moderne, cochete, curate, totdeauna pregătite de oaspeți. Faleza este foarte frumos amenajată, sunt multe terase, restaurante, locuri de joacă, mici magazine. De foarte multe ori, anul acesta, pe faleză veneau diverse formații, grupuri de dansatori care încântau audiența. În orașul de dincolo de șosea te poți plimba pe malul canalului, poți vedea micul port al pescarilor, iar din capăt se văd luminile celorlalte stațiuni ale Greciei continentale. În centru este un parc frumos pentru odihnă, chiar lângă biserica Sfântului Gheorghe. De asemenea, din loc în loc, se văd resturile unui castel și ale zidurilor de apărare.

Nu exagerez cu nimic atunci când spun că am fost de multe ori acolo: 2010, 2011, 2012, 2014, 2016 și 2018. În toți acești ani am văzut foarte multe locuri, pentru că așezarea orășelului permite deplasări în diverse direcții. Am bătut în lung și-n lat cele trei ” degețele”, pentru că, de regulă, după prânz mergeam în alt loc să înotăm, să facem plajă, să ne plimbăm.

Nu voi scrie despre toate locurile văzute sau despre plaje, unele sălbatice, altele amenajate, dar nu ostentativ, plecând din Nea Potidea, dar voi înșirui câteva dintre ele: Kallithea, Afitos. Hanioti, Nea Skioni, Possidi, Siviri, Nikiti, Neos Marmaras, Toroni, Sarti, Vourvouru, Ormos Panagia, Ierissos, Stratoni, Nea Roda. Geografia locului ne este foarte familiară, încât am face față oricărei provocări, oricăror întrebări. Unele ne-au plăcut atât de mult încât am revenit: Sani, Ouranopoli, Siviri, Kalamitsi.

Sunt minunate, de exemplu nu mă săturam să merg pe nisipul de la Kalamitsi, galben-auriu, pufos, de ți se scufundau picioarele în el. Pentru toată lumea era o adevărată provocare, la Kalamitsi, să ajungi la micuța insulă, să o explorezi. Băieții mei au înconjurat-o de două ori, în ani diferiți. Eu nu i-am urmat, am preferat să stau la baza ei, și să înot încolo și-ncoace.

Nu ne-a scăpat nici complexul de mânăstiri de la Meteora, nici Valea Tembi. Am ajuns până pe partea continentală a Greciei ca să vizităm cetatea de la Platamonas, apoi Leptokarya, Katerini. Și nu pot să uit Salonicul pe care l-am vizitat de câteva ori, am văzut tot ce are mai frumos (Faleza cu Turnul Alb și statuia lui Alexandru cel Mare, Piața Aristotel, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Biserica Sfântul Dumitru, Agora Grecească și Forumul Roman, Palatul lui Galerius) și ne-am petrecut multe ore în piața de produse, unde găseai orice îți dorea inimioara.

Șederea în Nea Potidea, de fiecare dată, a fost foarte plăcută, suntem atât de familiarizați cu zona încât ne simțim ca acasă. Se înțelege că de câte ori avem timp, bani și dorință, vom spune: Potidea, venim!

Și în acest an, începând cu 17 august, ne-am bucurat de zile minunate, de o mare limpede-cristal și, cum spuneam mai sus, pentru că am dorit relaxare, ne-am întors la Nea Potidea. Era așa cum o știam: frumoasă, primitoare, parcă mai aglomerată. Au descoperit oamenii acest loc minunat și, cred că în curând își va mai pierde din farmecul natural.

---

VIZUALIZĂRI: 6501 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI