GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Puerto Madryn - un orășel de provincie
Gata cu aventurile la capătul lumii. Urmează lungul drum spre casă. Din fericire nu e chiar direct, ci cu două escale. Prima în orășelul de pe malul Atlanticului, numit Puerto Madryn.
Eram cumva și veseli și triști. Triști pentru că se apropia finalul aventurii, veseli pentru că ne întoarceam acasă. Dar mai aveam un motiv de bucurie foarte întemeiat, scăpam de frig.
În jurul orei 11 am plecat de la hotelul din Ushuaia, ne-am îmbarcat în avion și după un zbor de numai două ore am aterizat pe aeroportul din Trelew. Acolo ne-a întâmpinat o frumoasă zi de primăvară. Uraa, puteam renunța la hainele groase, la căciuli și la mănuși, dar și la bocanci. Le-am înghesuit pe toate la fundul rucsacului, ca să nu ne mai amintească de frig.
La ieșirea din aeroportul din Trelew ne aștepta un microbuz, care ne-a asigurat transferul până în Puerto Madryn. Eram cumva la capatul nordic al Patagoniei și deja începuse civilizația, adică mizeria de pe străzi. Drumul până la Puerto Madryn a durat cam o oră.
Ne-am cazat fiecare la hotelul la care era repartizat și am ieșit în oraș. Am dat de un oraș industrial, foarte puțin turistic după părerea mea. Ca o comparație, mai mult sau mai puțin potrivită, l-aș compara cu Mangalia de la noi. Are aproape o sută de mii de locuitori și este situat în provincia Chubut din Patagonia argentiniană. Se pare că si aici este un micuț aeroport, dar zborurile sunt restricționate pentru protecția mediului. Bravo lor!
Nu prea ai ce vizita în acest oraș și ajungi aici mai mult pentru excursiile din împrejurimi, în special în peninsula Valdez. De-asta nu am înțeles de ce n-am optat pentru o cazare în Trelew unde am aterizat. Singura diferență între ele este că aici aveam și mare si plajă, dar oricum le vedeam doar seara.
Cert e că excursia pe care am făcut-o a doua zi trecea tot prin Trelew! Deci economiseam patru drumuri de câte o oră. Înseamnă ceva, când ai timpul foarte limitat. Dar să revenim.
Am ajuns la plajă cu gândul să găsim un local decent să luăm cina. O parte s-au luat după Tripadvisor și au luat țeapă la mâncare . Eu și cu alți șase mușterii, am mers după instinct și... era să luăm țeapă.
Am găsit un local frumos am mâncat câte o pizza bună și am relaționat cu personalul de-acolo. Mie mi s-a părut simpatic ospătarul, chiar am făcut și o poză cu el, pârul lui îmi amintea de părul meu din tinerețe. Toate bune și frumoase până aici. În momentul când a venit nota nu ne ieșeau banii neam. Măi nu se poate!
Norocul nostru că aveam fete istețe în grup vorbitoare de spaniolă. Au găsit două beri în plus, dar și o înghețată și un aperitiv. Cred că prin zonă nu trec prea des turiști străini și ne-au văzut pe noi și s-au gândit să ne-o tragă. Nu știau de România probabil. Cert e că s-au lins pe bot si de tips, le-am achitat exact. Tare curios a fost că ospătarul nici nu a mai venit să dea ochii cu noi, s-a ascuns pe undeva si a trimis o altă fată la înaintare.
Deci mare atenție, la neatenție. Când ești turist prin țări straine esti văzut în ochii unora, ca o vacă de muls. Nu pot generaliza pentru că a fost doar un caz izolat. Nu foarte izolat, că era să o mai pățim și în Chile la fel. Una în Argentina și una în Chile e acceptabil, până la urmă.
După masă am hoinărit prin magazine și ne-am achiziționat produse ce nu prea se găsesc pe la noi.
A doua seară pe care am petrecut-o în acest orășel am fost pe faleză, unde am interacționat cu puștii argentinieni. Foarte volubili și prietenoși. Am făcut ceva poze cu marea și cu plaja la reflux. Au ieșit destul de bine, cred!
Unul din punctele de atracție al acestui oraș, în afară de excursia pe care o să o facem si nu vreau momentan să o desconspir este admirarea balenelor. Eram chiar în perioada propice, adică aveau chiar acum drum prin zonă.
Am negociat cu ghidul să ne ducă undeva cu barca să le vedem. Dacă inițial ne-a spus un preț decent de 50 USD de persoană, apoi a sărit calul și a cerut 120 USD de persoană. Evident că am renunțat.
Așa că ne-am mulțumit să le admirăm de pe faleză. Erau undeva foarte departe și se vedeau cu ochiul liber, dar mult mai bine cu binoclul. Avea un amic de-al nostru și așa ceva. Am încercat și ceva poze, am surprins-o, dar nu se vede foarte clar, din păcate.
La final, hai că vă desconspir titlul edicat excursiei din ziua următoare: în vizită la niște domni galanți!
Trimis de robert in 21.11.18 10:27:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA de SUD.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog melodia https://www.youtube.com/watch?v=wfiFm_5n3jM
mersi frumos!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@robert: Start vot!
asa considera ei, ca toti europenii sunt plini de euro!
Fenomenul asta l-am întâlnit si în Gibraltar, într-un magazin cu dulciuri si bauturi, vânzatorul era marocan... Individul a tepuit tare rau un cuplu englez cu o suta de euro... s-au mirat dar au platit totusi, au încercat si cu mine, la orice cumparai adauga suta de euro!! pentru cumparaturi de 42 € îmi cerea cu tupeu 142 €, I-am demonstrat cu calculatorul lui adevarata suma de platit. Ma învatasem cu ei ca te fura rau din Tanger.
@Yolanda: Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu!
Prin multe parti ale lumii, in special in tări mai sărace există această percepție că toti europenii sau după caz albii sunt plini de bani. Eu la toți le spun că sunt din România si că nu am bani. Stii ce mi-a raspuns unul? Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ai bani. Eu n-am plecat niciodată din satul meu!!! M-a închis, firește!
@robert:
Ce nimereala! De la mine pentru tine superbonus!
Nu mai am cuvinte pentru calatoria asta fabuloasa a ta pe care ai impartasit-o provocator pe AFA. Sa iti spun globetrotter? Trebuie sa mai bagi niste mii de km la kilometraj dar nu esti departe de acest calificativ.
Te-ai plimbat la cormorani, la leii de mare, ai mancat un crab baban.
Acum ne arati mai intai o politista, da, e bine sa te ai bine cu autoritatea asta frumoasa, cerul Patagoniei. Si coada balenei. Ce mai urmeaza pumele, condorii?
Sa traiesti si sa calatoresti pe unde vrei si sa povestesti ca tare special mai e!
Numai bine! ????
@Dan&Ema: am băgat la viața mea sute de mii de kilometri. Clar aici în Patagonia am fost cel mai departe posibil! Mai departe ar fi doar la Polul Sud sau pe vreo insulă în Pacific. Greu de crezut, dar nu imposibil.
Mai am un pic de povestit din această, lungă și istovitoare călatorie, dar și super frumoasă și interesantă.
Mulțumesc frumos că mi-ai urmărit, apreciat si comentat serialul. Înseamnă că ți-a plăcut.
Toate bune și ție și să ajungi în locuri la care nici măcar n-ai visat!
@robert: Tu ai văzut ca ospătarul îți pusese pistolul la tâmplă?
De ce îți puneai masca aia hidoasă?
@robert: Minunat totul si parca si mie imi pare rau ca se termina.
Felicitari, votat cu mare drag.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@robert: Eu cred că aș fi plătit și nici nu m-aș fi prins, nu mă învăț minte să verific nota de plată, e drept că nu prea mi-am luat-o până acum... Tati mereu mă ceartă...
Superbe pozele cu marea!
@crismis: cand am strâns banii, ca să plătim am constatat că nu ne ajung! Așa ni s-a aprins beculetul si am verificat!
Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu! Si mie imi plac pozele!
votat cu drag, nu am citit tot "romanul" adica serialul, am frunzarit asa pe diagonala pe ici pe colo. Daca ajung candva pe aceste plaiuri stiu ca pot conta pe tine, deci te voi citi cu tot cu prefata.
Vacante minunate
@roth: sunt convins,că daca-ti pui ceva in cap, așa ambițioasă de cum te stiu, sigur realizezi.
Până la urmă de-asta scriem, ca să arătăm ca nu-i dracul atât negru pe nicaieri si că lumea e atât de mică, da și de frumoasă!
Totul e să te saturi de Iordania!!! Doar așa iti poti îndrepta privirea spre alte zări! Abia aștept impresiile voastre din Sri Lanka!
Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2018 Trelew. Pe urmele lui Butch Cassidy, ale lui Sundance Kid, dar și ale lui Antoine de Saint Exupery — scris în 26.11.18 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 [Punta Tombo] În vizită la niște domni galanți — scris în 23.11.18 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 El Chalten - capitala trekkingului din Argentina — scris în 02.11.18 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 [Perito Moreno:] Magnific, ireal — scris în 24.10.18 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2007 Tara de foc — scris în 17.02.10 de raszvan* din BUCURESTI - RECOMANDĂ