O plimbare în Veliko Târnovo

TIPĂREȘTE

Despre Veliko Târnovo - orașul situat atât de aproape de hotarul sudic al României, vizitat adesea de români în weekend-uri sau doar tranzitat în drumuri spre destinații mai îndepărtate - s-a scris mult, foarte mult. Și eu l-am vizitat de câteva ori. Am fost și în pelerinaj la Veliko Târnovo și chiar am povestit despre asta. Dar când crezi că Veliko Târnovo ți-a spus totul sau aproape totul despre el, mai descoperi ceva.

Ultima vizită inclusă în periplul nostru bulgar de patru zile, nu avea în vedere ceva special privind Veliko Târnovo. Cel puțin nu dintre obiectivele atât de mult căutate și vizitate de turiști. La Cetatea medievală - cu peisajele ei minunate oferite celor ce se încumetă să urce acolo - motivul principal pentru care orașul Veliko Târnovo este vizitat anual de aproape jumătate de milion de turiști, de astă dată nu mai voiam să ajungem. În afară de faptul că timpul în care rămâneam la Veliko Târnovo era cam scurt - doar o seară și o dimineață - mai fuseserăm de două ori acolo. Ne-am mulțumit doar să o privim de jos, luminată feeric seara.

Nici Catedrala Mitropolitană nu mai figura pe lista noastră de opțini turistice pentru că o văzuserăm (în special eu) de mai multe ori. Dacă pașii m-ar fi condus din nou la impunătoarea construcție cu cupole verzi, rotunjite, m-aș fi grăbit în spatele bisericii, pe platforma de belvedere care înfățișează privirilor unele dintre cele mai frumoase peisaje cu râul Yantra și cu șerpuirile lui, cu zidurile cetății și cu Catedrala Patriarhală dominând înălțimea dealului, cu căsuțele specifice și cu vegetația încă abundentă la început de octombrie.

Dar, să nu mai vorbesc despre ceea ce nu am făcut! Mai bine să mă refer la cele ce am văzut și am făcut. Plimbarea noastră de după amiază și de seară a început - firește - de la Guest House Anelim - locația în care ne cazaserăm la Veliko Târnovo. Eram pe Strada Hristo Botev aproape de Monumentul "Mama Bulgaria" - "Майка България" - pe care cu alte ocazii îl văzuserăm fie de la prea mare distanță, fie din autocar, așa încât, acum, o oprire acolo se impunea cu necesitate.

Monumentul "Mama Bulgaria" - "Майка България" - a fost înălțat pentru cinstirea eroilor jertfiți în Războiul ruso-turc (1877-1878), în Războiul sârbo-bulgar (1885), în Războaiele Balcanice (1912-1913) și în Primul Război Mondial (1914-1918).

Cu fonduri colectate de la populație, sculptorul Svetoslav Yotzov a proiectat și a realizat monumentul din marmură și bronz pe care îl vedem astăzi. Inaugurarea a avut loc în 1935. La bază se află un osuar. În interior nu se poate intra, dar prin grilajul ușii se poate vedea și chiar fotografia încăperea sobră, cu plăcile comemorative. La exterior, pe zidurile de marmură, sunt menționate perioadele războaielor pentru eliberarea și unificarea țării, iar între ele sunt montate reliefuri în bronz cu scene de luptă. Patru statui tot din bronz, întruchipând militari de diverse grade, completează și înfrumusețează monumentul.

La cel mai înalt nivel, Bulgaria - personificată ca o mamă îngenuncheată, purtând o coroană pe cap și un steag în mâna dreaptă - își plânge fiii răpuși pe câmpurile de luptă.

Deși nu foarte mare, cu bănci pentru odihnă, parcul în mijlocul căruia se află Monumentul "Mama Bulgaria", este plăcut și liniștitor.

De la marea intersecție cu Bulevardul Vasil Levski am continuat la dreapta spre centrul orașului vechi. Tot felul de magazine, hoteluri, cluburi, baruri, restaurante și taverne amplasate de o parte și de alta a străzii ne-au însoțit până la străduța lăturalnică, de legătură cu Strada General Gurko. Obiectivul pe care îl căutam se află pe această stradă. Pentru vizitatorii străini de aceste locuri, poate mai interesantă ar fi plimbarea cu începere de la Centrul de Informare Turistică, nu departe de Monumentul "Mama Bulgaria", pe ul. Hadji Dimitr, apoi pe ul. General Gurko, stradă care urcă și coboară șerpuind, urmând cursul râului și purtându-te printre case vechi, cu arhitectură tipic bulgărească, una mai interesantă decât cealaltă. Pe Strada General Gurko - ул. Генepaл. Гурко - denumită astfel în memoria generalului rus care a luptat în Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, se află Casa Sarafkina - Сарафкина къща - un muzeu mai puțin popularizat, dar foarte interesant pentru cei care au norocul să-l descopere și să-l viziteze.

Casa Sarafkina - Сарафкина къща.

Despre Casa Sarafkina citisem câteva rânduri în Ghidul Complet Bulgaria și - recunosc - devenisem curioasă. Se spunea acolo că "ar putea fi, așa cum se pretinde, cea mai măiestuoasă casă din Veliko Târnovo. Construită în 1861 pentru un bancher bogat, casa, văzută din stradă, pare a avea doar două etaje, dar are de fapt cinci, așa cum se poate observa dinspre râu."

Pe Strada General Gurko, printre mormane de piatră și nisip - strada fiind în reparație atunci când am fost noi acolo - la numărul 88, am găsit în cele din urmă obiectivul căutat. Era ora 17.05 când am încercat să intrăm pentru a vizita muzeul, dar custodele, o doamnă care și-a făcut apatiția la un geamlâc, nu ne-a mai primit. Muzeul fiind deschis până la 17.30, probabil că se aprecia că nu este timp suficient pentru un tur complet. Degeaba a insistat soțul meu spunând că ne vom mulțumi cu o trecere rapidă prin fața exponatelor. Intransigentă, doamna ne-a invitat să revenim a doua zi. Nici faptul că a doua zi, dimineața, urma să fim în drum spre România nu a înduplecat-o. Am rămas în stradă privind cele două etaje ale vechii construcții cu ferestre ascunse de obloane. Pentru moment ne-am mulțumit cu succintele informații - în bulgară, engleză și germană - înscrise pe un panou, apoi, pe strada desfundată, am înaintat spre Biserica Sf. Constantin și Elena, un lăcaș de cult mai puțin cunoscut și aproape deloc vizitat, despre care auzisem de curând și care - ca și Casa Sarafkina - îmi suscitase interesul.

Biserica Sf. Constantin și Elena numită și Sf. Țar Boris - Св. Цар Борис - face parte din patrimoniul cultural național al Bulgariei. Lăcașul are o valoare religioasă și culturală deosebită, dar nu se poate vizita în interior. Este închis pentru renovare și poate că din acest motiv nici nu este popularizat ca obiectiv turistic de interes.

Alături de afișul cu numărul de cont în care se adună fonduri pentru renovare, în bulgară, engleză și română, am citit primele informații despre sfântul lăcaș.

Biserica, unică prin arhitectura sa, a fost zidită în 1872 după proiectul lui Nikola Ficev (Kolyu Ficheto - cum mai este menționat prin alte surse). Avariată de un cutremur, biserica a fost refăcută în 1917. "În pronaos sunt păstrate osemintele Mitropolitului Panaret Rașev (1808-1887) care a slujit și a murit în București, dar la cererea lui, a fost mutat în Bulgaria și îngropat în biserică." Am citit că deasupra mormântului se ridică statuia de marmură a Mitropolitului Panaret Rașev, lucrarea fiind realizată de sculptorul român Ion Georgescu. Cum spuneam, nu am avut parte să vedem aceste valori, biserica fiind închisă. În schimb, la exterior, în fața bisericii am văzut mormântul lui Ivan Ficev, fiul lui Nikola Ficev, renumitul arhitect care a proiectat lăcașul. În stânga intrării principale, dar și pe fațada sudică a bisericii, pot fi văzute și alte vechi morminte, precum și câteva pietre funerare ornamentale.

Arhitectural, despre Biserica Sf. Constantin și Elena sau Sf. Țar Boris se poate spune că este o îmbinare de forme și elemente, iar rezultatul este unul interesant. Intrarea principală este flancată de două coloane rotunjite, iar turnul clopotniță este alipit bisericii formând un tot armonios. Probabil că va dura mult până când lucrările de renovare vor fi finalizate, dar peste ani, revenind la Veliko Târnovo, poate că lăcașul Țarului Boris ne va primi și în interior.

Din ul. Ivanka Boteva, de lângă Biserica Sf. Constantin și Elena, pentru a reveni în strada principală, am scurtat-o pe ul. Alexander Dobrinov, o alee strâmtă, în trepte, care trece pe lângă Mehana "Club na Arhitekta". Pentru că la intrare scria clar, pe românește, că localul oferă mâncare tradițională bulgărească, am poposit pentru masă la Mehana "Club na Arhitekta".

Cum a decurs restul serii cred că este mai puțin important pentru eventualii cititori ai acestui articol. Poate mai important decât orice este să spun ce vor găsi la Casa Sarafkina în eventualitatea că vor dori să o viziteze.

Mai întâi trebuie să spun că în pofida renumelui de casă bogată, deosebită, vizitatorii nu se prea înghesuie la Casa Sarafkina. Poate că nici nu este popularizată îndeajuns, poate că nici străduța în plin șantier nu era atunci un îndemn, poate că și atitudinea cam rece și neprimitoare a custodelui, poate, poate… A doua zi, revenind, am aflat că în 1981, la 120 de ani de la construcție, clădirea - cu două etaje văzute din stradă și cinci etaje văzute dinspre râu - a fost transformată în muzeu etnografic, cu expoziții permanente care prezintă viața zonei la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX.

Clădirea proiectată pentru a fi în același timp reședință și birou pentru un bancher, n-a fost folosită niciodată ca spațiu de lucru. Proprietarul murind înainte de finalizarea construcției, casa a fost moștenită de soția sa. Astăzi impresionează cel mai mult prin stilul arhitectural impus de configurația terenului în pantă și - într-o oarecare măsură - prin exponatele muzeului.

Un vestibul spațios, cu camere în jur, o terasă frumoasă, cu vedere spre râul Yantra și spre Galeria de artă "Boris Denev", o scară de lemn care unește holul cu ultimul etaj, un balcon interior, balustrade din fier forjat, tavan din lemn sculptat cu un model ce imită razele soarelui, obloane la fiecare ferestră...

Diverse vase, sfeșnice din argint, icoane, cufere sculptate și pictate, ștanțe din lemn pentru decorarea pâinii, pietre funerare, costume populare, cusături ornamentale, țesături, podoabe, catarame, brățări, inele, cercei... Obiectele ritualice beneficiază de un spațiu special. Crearea și decorarea pâinii ritualice este una dintre cele mai importante tradiții bulgărești. Pâinea este prezentă la toate evenimentele comunității și are forme speciale la nunţi, la botezuri, la înmormântări, la Crăciun sau la Paște. Sorcovele pentru sărbătorile de iarnă și ouăle vopsite de Paște, frumoase, în culori vii, ocupă un loc important printre exponate.

În muzeu există și o colecție de fotografii vechi care ilustrează viața de zi cu zi a oamenilor care au trăit în regiunea Veliko Târnovo la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX. Printre ele descoperim și fotografii ale unor personalități din viața publică.

La Muzeul Etnografic Veliko Târnovo - Casa Sarafkina - sunt multe de văzut. Îți trebuie timp și multă răbdare pentru a le studia pe toate. Dar, cred că merită!

---

VIZUALIZĂRI: 4991 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI