O zi superbă

TIPĂREȘTE

În articolul precedent v-am povestit despre atracțiile turistice din Ushuaia, astăzi o să relatez despre ce-i de făcut în împrejurimile orașului. Dacă tot am ajuns la capatul lumii, să vedem și noi ce-i pe-aici atât de interesant.

Parque Nacional Tierra del Fuego. Înfiinţat pe 15 octombrie 1960, ca prim parc al Argentinei. Are 630 km pătraţi, cu păduri, mlaştini, munţi, cascade şi gheţari. Ushuaia se află la 11 km de parc, unde se poate ajunge cu maşina sau cu trenul. Atracţiile includ canalul Beagle, cascada Pipo River, lacul Fagnano, lacul Roca, golful Ensanada, golful Lapataia, Laguna Negra. Există posibilitate de campare. De altfel multe dintre atracțiile zonei fac parte din acest parc natural.

Să începem cu Glacier Martial. Este unul dintre cele mai populare trasee de drumeție, din imediata apropiere a orașului Ushuaia. Se face trekking până în vârful muntelui care are doar 1300 metri. Acolo este întodeauna zăpadă și în zona se poate admira si un mic ghețar. Traseul este destul de dificil fiind abrupt și mai mereu alunecos, din cauza gheții sau a noroiului.

O altă atracție a zonei, care este foarte cunoscută este plimbarea cu un trenuleț gen mocăniță, denumit Tren Del Fin del Mondo – trenul de la capătul lumii. Doritorii beneficiază de o plimbare lejeră, pe un traseu frumos, pe o cale ferată cu ecartament îngust. Din ce-am cititsunt 3 sau 4 plecări zilnice si este foarte aglomerat. Nici prețul nu este foarte ofertant, o călatorie cu acest trenuleț depășind lejer suta de dolari americani.

Laguna Esmeralda este o altă atracție foarte accesibilă. Este vorba de un lac de munte care-si schimbă culoarea în funcție de ora din zi. Traseul începe cam la 20 de minute de mers cu mașina de oraș. Este o plimbare ușoară de numai 9 kilometri dus-întors, cu priveliști foarte frumoase. În afară de lagună se merge prin pădure, printr-o zonă mlăstinoasă și se pot admira si munții din zonă. Este o excursie recomandată celor care au copii mici si nu numai.

O altă atracție un pic mai îndepartată de Ushuaia, cam la 29 de kilometri pe mare este Isla de los Lobos. Această insulă este declarată rezervație naturală și accesul pe ea este limitat si strict reglementat. Aici se află Puerto Parry Naval Station, unde sunt cantonați în permanență patru rangeri ce monitorizează conservarea mediului. Ceea ce este celebru pe a această insulă este Faro del fin del Mundo, care se pare l-a inspirat pe Jules Verne în scrierea romanului Farul de la capătul lumii din 1905. Acesta este denumit Farul San Juan del Salvamento și a fost inaugurat pe 25 mai 1884. A funcționat foarte puțin, doar până în luna septembrie a anului 1900.

O altă atracție a zonei este ferma numită Estancia Harberton. Aceasta a fost înființată în anul 1886 de catre misionarul Thomas Bridges. In zilele noastre este gestionată de strănepotul său Tommy Goodall și de soția acestuia biologul Rae Natalie, de origine americană. Există curse regulate cu autobuz sau microbuz din Ushuaia, pe un drum pavat de 85 km. Sezonul durează din octombrie până în aprilie. Se pot vizita dependinţele, grădina, cimitirul, grădina botanică cu colibe Yamana. În apropiere este Muzeul Acatushún de Aves y Mamíferos Marinos Australes, muzeu de istorie naturală, cu mamifere şi păsări marine din regiune. De asemenea, se pot vizita coloniile de pinguini Magellan din Isla Martillo. Se pot închiria camere sau se poate campa. Se poate lua masa în sala de mese şi se pot face cumpărături în complexul principal de clădiri.

Ultimele trei atracții despre care o să vă vorbesc sunt Canalul Beagle, Les Eclaireurs și Isla del los Lobos. Pentru a ajunge la ele am cumparat bilete pentru a face o călătorie cu un catamaran. Biletul a costat 1500 pesos, aproximativ 40 USD. Destul de mult, dar a meritat cu prisosință. A fost din punctul meu de vedere una dintre cele mai frumoase excursii din acest periplu al meu ,sud american. În afară de biletul pentru barcă a mai trebuit să plătim modica sumă de 20 de pesos argentinieni, taxa de acces în rezervație și să completăm într-un registru, datele noastre personale după pașaport. Probabil daca ne pierdem să știe cam pe unde s-a întâmplat fenomenul.

La ora 15 ne-am îmbarcat pe barcă. Jos în cală era destul de bine. Barca era destul de rapidă și acvea două punți. Nu am stat prea mult la cutie și am ieșit afară, să admirăm peisajul. La început am fost toți, iar la sfârșit dacă mai era vreun rătăcit, pe-afară. Asta strict din cauza vântului, a curenților și nu în ultimul rând a frigului excesiv. Știți vorba țiganului: fie vremea cât de rea, vântul să nu bată.

Canalul Beagle este o strâmtoare în arhipelagul de insule din Ţara de Foc, la extremitatea sudică a Americii de Sud, împărţită între Chile si Argentina. Canalul Beagle, Strâmtoarea Magellan la nord, și pasajul Drake la sud, sunt cele trei căi navigabile între Oceanul Pacific și Oceanul Atlantic. Acesta are o lungime de 240 km, iar cea mai ingusta portiune ajunge la 5 km. Canalul a fost numit după vasul HMS Beagle, cu care Charles Darwin a trecut prin canal in timpul expeditiei Capitanului Fitzroy, între anii 1826-1830.

Plimbarea de-a lungul acestui canal a durat aproximativ patru ore. Cu pauze evident. Am admirat peisajele de o frumusețe uluitoare, am navigat cu pletele în vânt și cu un surâs cam înghețat. Am făcut evident multe poze si ne-am bucurat de ceea ce am văzut.

Evident punctul maxim de atracție al aceste zile a fost admirarea superbilor lei de mare, în mediul lor natural pe Insula del los Lobos. Sunt atât de drăguți și jucăuși, cu toate că sunt atât de greoi pe uscat. Catamaranul a oprit foarte aproape de insulă. Nu am avuț îngădunița să coborâm pe insulă, dar i-am putut admira în toată splendoarea lor de la 5-10 metri depărtare.

Știați că: Leii de mare au o dietă foarte variată. Ei se hrănesc cu fructe de mare, calamari, pești, uneori chiar si cu scoici. Mănâncă atât în apropierea țărmului, cat si in larg pe fundul apei. Consumul de produse consumate de aceste animale masculine in gradinile zoologice creste odata cu varsta, apoi se stabilizeaza in jurul valorii de 4000kg pana la varsta de 10 ani. Femelele mai delicate se incadreaza undeva la jumătate. Leii de mare se hrănesc singuri sau in grupuri mici sau mari in functie de cantitatea de hrana disponibila. Ei se aliază cu delfini sau cu păsări, când dau peste bancuri mari de pești. In zonele unde se găsește somon, in special la gurile râurilor, leii de mare isi pandesc prada.

Leii de mare au lungimi cuprinse intre 2-3m si greutatea de peste 800 kg. Au bot asemanator cu al cainelui. Masculilor le crește o creastă osoasă deasupra capului, când acestia ajung la maturitatea sexuala. Această creastă osoasa le dă numele de lei de mare. Pe spate se poate vedea coama. Femelele sunt mai deschise la culoare, iar puii se nasc inchisi la culoare, dar se deschid cand dupa cateva luni.

Cand sunt uscați se poate vedea pielea de culoare violeta. Durata de viata a unui leu de mare este de 17 ani in sălbăticie și chiar mai mult in captivitate.

Sunt capabili sa stea sub apă 15 minute. Nările se lipesc de piele și astfel nasul se închide cand aceștia sunt sub apă. Leii de mare preferă plajele cu nisip, ei stau de obicei in jurul lor pe o raza de 10 mile. In zilele calde stau aproape de mal și pot fi vazut pe balize.

Prădătorii leilor de mare sunt balenele ucigașe și rechinii albi. Le place somonul atat de mult , incat un leu de mare a inotat 320 km departare de mare pe sirul unui rau, pentru a-i prinde. In 2004 un alt leu de mare a fost văzut pe marginea unui drum la peste 500m de un râu și 100 km de mare. Se pare ca sunt îndrăzneți și le place să călătorească.

Pot sări de la înălțimi de 30 până la 100m și fac scufundări intre 200-300m. Sunt cunoscuți pentru lătratul lor ca de câine. Sunt animale foarte inteligente și pot fi învățati diverse trucuri: să prindă bile, să facă diverse sărituri, să danseze, etc. Unele asociații au protestat că pesemne circarii și dresorii folosesc animalele drept clovni si au spus ca este nefiresc. Pe de alta parte oamenii au sustinut ca aceasta formare a leilor de mare le-a permis sa vadă cât de inteligente sunt.

Leii de mare sunt foarte sociali in perioada mai-iunie. Cand se stabileste teritoriul masculii incearca să-și crească șansele de reproducere, rămânând cât mai mult în colonie. În acest timp iși vor folosi grăsimea ca pe un rezervor de energie. Dimensiunea iși spune cuvântul atât in așteptarea, cât si in câștigarea luptelor. Mai exact sunt un fel de luptători de sumo! =))

Masculul cel mai mare poate avea mai multa energie si poate aștepta mai mult. Un leu de mare poate reține teritoriul său pentru aproximativ 29 de zile. Femelele nu devin receptive in primele 3 saptamani după ce se nasc puii, asa că masculii își stabilesc teritoriile pâna după ce nasc femelele. Cele mai multe lupte au loc in perioada asta, apoi incep ritualurile: vocalize, mișcari ale capului, priviri strategice, etc. În final se poate întampla ca un mascul sa aiba parte de 16 femele. O fi bine, o fi rău? Dacă ar fi rău cu 16 s-ar mai lupta atâta? =))

Sunt gălăgiosi în timpul sezonului de împerechere, masculii scoțând sunete puternice și lătrând până se stabilesc teritoriile. Prin acest lătrat comunică și între indivizi, puii la varste fragede scot un fel de behăit la început.

Femelele au un ciclu de reproducere de 12 luni si 9 luni de gestatie cu o intarziere de 3 luni a implantarii, dau nastere până la mijlocul lunii iunie. Puii se nasc cu ochii deschiși și pot comunica cu mama lor încă de la naștere. Vor sta lângă mama lor, până la 6 luni, timp în care vor crește rapid, datorită conținutului ridicat de grăsimi din lapte. După aproximativ două luni puii învață să vâneze și să înoate corect, alături de mama lor. Interesant, nu?

Evident că m-am simțit ca într-o emisiune la Teleenciclopedia, în care de data asta jucam un rol principal. În afară de lei de mare, am admirat cormoranii, dar și o multime de alte păsări. A fost o zi absolut superbă. Punctul final al acestei excursii a fost admirarea de la distanță a farului Les Eclaireurs. Acesta se se află la 9 km de oraş, pe cea mai nordică dintre insuliţele Les Eclaireurs. Are 10 metri înălţime şi 3 metri circumferinţa la bază. A fost dat în folosinţă în decembrie 1920. Energia electrică este furnizată de panouri solare. Se ajunge la el după o scurtă călătorie cu barca. Farul este încă în funcţiune, este controlat de la distanţă, nu este locuit şi nu este accesibil publicului.

Și totuși mai urma ceva! Catamaranul a acostat pe o insulă nelocuită. Aici ghida ne-a povestit câte ceva despre plantele ocrotite de lege, care reușesc să supraviețuiască în acest mediu ostil. Am urcat până în cel mai înalt punct al insuliței și am făcut câteva poze. Mai mult de jumătate de oră nu a durat această escală. Înftigurați ne-am întors la bordul navei... Pe drumul de întoarcere am fost serviți de catre echipaj cu niște gustări, dar și cu un rachiu de-al lor. Un fel de țuică de-a noastră. Foarte bun în condițiile date.

La ora 19 am debarcat în port și ne-am îndreptat către un loc unde-i cald și bine, pentru cină. Eu și cu încă o pereche, am ales să savurăm câte ceva din specialitățile locale. De data asta am ales un restaurant specializat în crabi. Miiiami!

---

VIZUALIZĂRI: 1114 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI