ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 zile
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

De la Dubrovnik spre casă, cu escală la Split și Zadar

TIPĂREȘTE URM de aici

Vacanța în Croația nu s-a terminat odată cu Zaton pentru că în drumul spre casă am rezervat 2 nopți, tot în Croația, la Grabovac, lângă Plitvice, ca să vedem și noi minunăția de parc național.

Dar pentru că de la Zaton până la Grabovac aveam undeva sub 450 de km și o zi întreagă la dispoziție, ne-am gândit că un check-in între 20 și 22 (de comun acord cu gazda de la Grabovac), ne-ar permite să avem între 11 și 13 ore la dispoziție, iar cu drumul ar fi trebuit să se ducă cam jumătate.

Și cum Split și Zadar erau oarecum în drumul nostru am hotărât să facem câte o escală și la unul și la altul. La Split doar pentru Palatul lui Dioclițian, iar la Zadar pentru orga care cântă cu ajutorul valurilor. Chiar dacă n-am avut cât timp am fi vrut pentru cele două stațiuni mi-ar fi părut rău să nu fac și eu o referire scurtă la cele două obiective importante pe care le-am vizat. Și asta pentru că, dacă Palatul lui Dioclețian este pe lista tuturor turiștilor care ajung în Split, Morske Orgulje, orga care cântă cu ajutorul valurilor, cred că încă așteaptă să fie descoperită.

Drumul de la Zaton a fost spectaculos până la Ston, apoi în nici jumătate de oră am traversat bucățica de Bosnia cu cele 2 vămi și alimentare cu motorina cea mai ieftină din excursia asta. Ne-am mai oprit la Rizman, un popas foarte drăguț semnalizat cu multe panouri pe o bună bucată de drum și după ce șoseaua s-a depărtat de coastă am intrat pe autostradă ca să mai câștigăm timp.

Cum noi am ajuns cu mașinile noastre în Split, trebuie să spun că zona din jurul palatului este foarte aglomerată și găsești destul de greu parcare. Acolo este și portul din Split, plin de ambarcațiuni și vase care vin și pleacă cu turiști, dar și Riva, promenada cu palmieri din Split, plină de viață și energie, probabil cea mai frumoasă din Dalmația, cu terase multe, unde ne-ar fi plăcut să zăbovim puțin, dar cu părere de rău nu ne-am îndurat. Am avut noroc însă și am găsit 4 locuri în parcarea palatului (20 kuna/ora, 35 kuna/2 ore), după care ne-am dat liber 2 ore pentru vizitarea lui.

Despre Palatul lui Dioclețian sunt munți de informații pe net. Pentru că noi l-am pus pe tapet spontan spun și eu doar ce am aflat la fața locului și anume că palatul a fost dorit de Dioclețian, împăratul care a condus Imperiul Roman aproape 20 de ani, încă din timpul domniei. El își dorea un loc pentru el și familia lui, în care să se retragă după abdicare. Palatul este unul dintre cele mai vechi palate încă locuite și a reprezentat nucleul în jurul căruia s-a format orașul care a devenit Split-ul de astăzi. Practic centrul vechi al Split-ului se concentrează în jurul Palatului lui Dioclețian, care se întinde pe o suprafață de 3 ha.

După ce am intrat pe poarta principală de acces, Poarta de Aur, în cele 2 ore, am avut timp să ne plimbăm prin tot palatul, care este de fapt un întreg complex cu mai multe clădiri, temple, turnuri, dar și o catedrală.

Ne-a plăcut mult să călcăm pe urmele unui împărat roman. Am mers pe străduțele pavate cu piatră, am trecut pe sub arcade vechi, am urcat în turn, am ajuns și la alte porți (din cele 4 ale palatului), ne-am întâlnit cu soldați romani, ne-am plimbat printre multele restaurante și magazine cu suveniruri, am ascultat un concert improvizat ad-hoc într-una din sălile palatului și am fi vrut să bem ceva la barul amenajat în aer liber, pe treptele palatului, sub coloane, fără mese și scaune, ci doar cu niște pernuțe puse pe scări.

Din păcate Catedrala Sf Domnius era închisă, dar am putut să urcăm în Turnul cu Ceas al catedralei (pentru 20 de kuna de persoană), de unde am avut o panoramă superbă asupra Split-ului vechi și nou, dar și a falezei Mării Adriatice.

Noi am tras o singură concluzie: dacă la atâția ani distanță ruinele palatului arată cum arată, ne putem imagina grandoarea lui din vremurile de început.

Bazarul din pivnițele palatului ni s-a părut foarte scump. De ex o brățară foarte mică din coral de Adriatica (e-adevărat pe cale de dispariție) era 2000 kune.

După ce am cumpărat suveniruri cu lavandă în toate pachetele posibile la 10-15 kuna bucata, iar de la o piață din spatele palatului fructe și burek (plăcintă), care au reprezentat masa noastră de peste zi, am pornit la drum spre Zadar, cu dorința de a reveni în Split pentru mai mult timp.

Între Split și Zadar sunt 150 de km și am hotărât să o luăm pe drumul litoral ca să avem peisaje, dar am făcut o mare greșeală. Drumul litoral este un fâs, nimic spectaculos, doar ne-a îngreunat mersul prin tot felul de localități. Doar aproape de Zadar am avut câteva poze, în rest nimic spectaculos.

Am ajuns în Zadar ușor și am parcat fără plată pe lângă zidurile cetății (între ziduri și port). Am intrat pe una din porți în orașul vechi, am dat repede de un punct info de unde ne-am luat o hartă și chiar dacă scopul nostru era orga care cântă cu ajutorul valurilor, până am ajuns la ea, am trecut prin oraș, pe principala stradă pietonală și am putut să admirăm Forumul Roman (Piața publică), în fața căruia se află frumoasa biserică Sf Donat, cu arhitectură bizantină, alte biserici, palate, Stâlpul rușinii, Turnul căpitanilor din fața parcului cu fântâni, dar să ne oprim și la o manifestare populară care avea loc în principala și cea mai animată piață a vechiului oraș, Piața Poporului, unde se află și Turnul cu Ceas. Trebuie să recunosc însă că am trecut în grabă prin oraș pentru că nu aveam prea mult timp la dispoziție, iar scopul nostru, de data asta, era orga.

În capătul vestic al falezei din Zadar am găsit ceea ce căutam, adică, Morske Orgulje, (Sea Organ), orga construită pe malul mării, care cântă cu ajutorul valurilor, dar acolo nu-ți dai seama că ar fi ceva dacă nu știi despre asta. Practic, vezi o faleză și niște trepte pe care poți ajunge până la apă. Pe aceste scări de 70 de m lungime, stau oameni care admiră marea și ascultă sunetele transmise de energia ei.

Toată ingineria însă stă sub treptele acestea unde la cel mai scăzut nivel al mării este o întreagă instalație compusă din 35 de țevi de mărimi diferite, construite vertical pe trepte, care au montate niște fluiere. Treptele fiind deschise pe dedesupt permit aerului și apei să curgă până în niște camere rezonante și apoi împinse prin acele țevi spre scările perforate din piatră, de la nivelul cel mai de sus. Acest lucru face să se producă niște note și cum marea și valurile sunt tot timpul în schimbare nici un sunet nu seamănă cu altul.

Un arhitect renumit (croat) și mai mulți experți au contribuit la acest proiect foarte ingenios conceput, pe care nu-l poți vedea, dar îl poți auzi și care a fost premiat în 2006, la Barcelona, cu Premiul European pentru Spațiu Public Urban, unde a fost cel mai bun din peste 200 de candidaturi.

Este o atracție care nu trebuie ratată, dar trebuie să vă așezați și să-i dedicați timp pentru că orice navă care trece provoacă valuri, iar ele provoacă la rândul lor sunete unice, cauzate de energia mării.

Alături de orgă, pe faleză, este Salutul Soarelui (Greetings to the Sun) , sistemul solar cu toate planetele așezate în ordine, care reprezintă un omagiu adus soarelui și a fost conceput de același arhitect. Acesta este sub forma unui cerc cu diametru destul de mare, realizat cu celule fotovoltaice care captează energia solară ziua, iar seara, începând cu 20,30-21, oferă un adevărat spectacol de lumină și culoare. Asta am auzit la un ghid care povestea grupului, din păcate noi n-am avut ocazia să vedem dacă este adevărat, chiar dacă am plecat pe înserat din Zadar. Dar este un motiv întemeiat să ne întoarcem.

Și Split și Zadar ni s-au părut două stațiuni foarte frumoase. Am avut senzația că am văzut în câteva ore ceea ce era de interes, dar cred că merită mult mai mult timp, pentru că ambele au destule de oferit. Și noi ne dorim să revenim vreodată.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Aurici in 29.10.18 18:44:00
Validat / Publicat: 29.10.18 20:13:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA.

VIZUALIZĂRI: 2199 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Palatul lui Dioclețian - vedere spre port din Turnul cu ceas.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47900 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

krisstinna
[30.10.18 07:55:47]
»

@Aurici: Promenada din Split e spectaculoasă, noi am parcat fix in port, lângă bărcuțe.

Concertul ăla cred ca e zilnic, de câteva ori, l-am prins și noi, s-a furnicat pielea pe mine când cântau tipii ăia, își promovau/vindeau un album.

Foarte mari prețurile in Split, nu ca in Dubrovnik dar ridicate față de alte locuri din Croatia. Am stat la o terasa pe promenada și am baut cafea, limonadă, am mâncat o înghețata foarte bună

Cu Grigore ăla m-am pozat și eu după ce am țipat/gonit asiaticii de acolo

Trenulețul vesel (al orașului) nu l-ai văzut? Era tare haios.

Drumul de coasta de la Dubrovnik la Split era spectaculos, merita să ieșiți de pe autostradă pentru el.

In Zadar n-am ajuns, l-am ocolit, 9 nopți in Croatia au fost prea puține, l-am lăsat pe altă dată.

Frumoase aduceri aminte, mulțumesc

diacrys*
[30.10.18 08:02:16]
»

@Aurici: Frumoase fotografii (am și eu o serie asemănătoare, dar acestea au mai multă perspectivă) ! Am trecut și eu prin Split în vara lui 2017, în drum spre insula Vis. Interesant oraș, îmbină soarele și pofta de viață cu o patină istorică foarte expresivă. Felicitări și călătorii reușite în continuare!

mishu
[30.10.18 11:18:36]
»

@Aurici: Nu pot spune decat minunat, felicitari, votat cu mare drag.

AuriciAUTOR REVIEW
[30.10.18 11:45:31]
»

@krisstinna: Și nouă ni s-a părut deosebit Split și sperăm să mai ajungem, măcar tot așa, de tranzit. Pentru că și în cazul nostru Croația a rămas pe listă.

În ziua de transfer de la Dubrovnik la Grabovac am vrut inițial să ne oprim la cascadele de la Krka, ca să ne bălăcim, pentru că citisem că acolo ai voie. Ne-am sucit spontan și așa a apărut Split și Zadar pe tapet. La finalul zilei ne-a părut rău că nu am ales doar unul dintre ele pentru că ambele meritau mai mult timp.

N-am văzut trenulețul, din păcate. Cât am stat în Split, am umblat numai prin palat ca să nu mai revenim altă dată. Promenadei i-am aruncat doar un ochi din poarta palatului, dar mi-ar fi plăcut să zac și eu măcar puțin la o terasă.

Am mers parte din drum (cam 100 de km, până după Popasul Rizman), pe drumul de coastă și pe astfel de drumuri mersesem toate cele 4-5 zile din urmă, cât am făcut excursii. Abia după aceea am intrat pe autostradă, ca să mai câștigăm timp, urmând să mergem din nou pe drumul litoral între Split și Zadar, dar ăla a fost un fâs, cum spuneam. Mare țeapă am luat!

Eu mulțumesc pentru vizită. Te pup

@diacrys: Așa este! Interesant oraș Split. Mi-a părut rău că nu i-am dedicat toată ziua aceea ci numai parte din ea. Dar, cine știe... o mai fi o dată viitoare.

Mulțumesc de vizită, călătorii frumoase și ție și așteptăm să ne povestești pe unde ai călătorit anul acesta.

AuriciAUTOR REVIEW
[30.10.18 11:47:43]
»

@mishu:, zi bună!

Zoazore
[30.10.18 12:38:02]
»

@Aurici: Foarte interesanta toata excursia voastra! Foarte interesanta orga aia! N-am auzit sa mai existe undeva prin lume ceva similar!

AuriciAUTOR REVIEW
[30.10.18 17:48:12]
»

@Zoazore: Sunt tare în urmă cu scrisul și multe (în special ieșirile de week-end) le voi pierde pe drum. Nici de Split și Zadar nu voiam să scriu dar tocmai pentru orga aceea am făcut-o. Și mie mi s-a părut ceva unic. N-am verificat temeinic, dar nu cred că mai există ceva similar în lume.

Săru'mâna de vizită,.

elviramvio
[31.10.18 08:07:55]
»

@Aurici:

Salutul soarelui e spectaculos dacă prinzi însă zile însorite, altfel, normal, nu prea funcţionează bine. Dar şi salutul soarelui adevărat e spectaculos, chiar dacă e acelaşi soare ce-l vezi şi la noi ????

Între Split şi Zadar, eu aleg fără să stau pe gânduri Zadar! Split m-a dezamăgit, era murdar, mirosea urât şi totul mult mai scump ca în Zadar. Asta când am fost noi.

Mi-a plăcut Croaţia atât cât am văzut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AuriciAUTOR REVIEW
[31.10.18 10:40:36]
»

@elviramvio: Noi am prins o zi foarte frumoasă dar, din păcate, n-am putut să ne bucurăm și de spectacolul serii pentru că mai aveam ceva drum de mers până la cazarea noastră. Dar un ghid îl lăuda foarte tare.

Total de acord cu salutul soarelui adevărat. Eu sunt omul luminii și mă bucur în fiecare zi de asta.

Nu știu ce să zic, parcă n-aș putea să aleg. Mi-a plăcut mult Split, cu faleza aia și portul și ne-a impresionat Palatul lui Dioclețian pentru că ne-am raportat tot timpul la vremurile lui de început și ne-am imaginat cât de grandios a putut să fie.

Dar și când am ajuns la Zadar am avut o surpriză foarte plăcută.

Și mie mi-a plăcut Croația foarte mult și ne-am propus să revenim.

Te pup, zi faină!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, diacrys*, elviramvio, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă frumoasa Dalmație:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075763940811157 sec
    ecranul dvs: 1 x 1