ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti (VN)
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: CONSUL
LUNA
OCT-2018
cuplu fara copii
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
80.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Unde mâncăm în Veliko Tarnovo?

Restaurant Gurko. Nimic deosebit

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Motto: ”"Singurul moment în care trebuie să mănânci dietetic este atunci când aştepți să se facă friptura" - Julia Child

Buuun, am rezolvat problema cazării, în concediu fiind. Urmează partea a doua a stresului, trebuie să găsim locul unde vom mânca, pentru că, nu-i așa, nu trăim că să mâncăm ci mâncăm ca să trăim, dar, oricum am da-o, trebuie să mâncăm!

Vrem ca mâncarea să fie cât mai bună, mai aproape de ceea ce suntem obișnuiți, pe scurt, cu toții vrem mâncare ca la mama acasă.

În plus, din cauză de modernism, am devenit preocupați să avem o alimentație cât mai sănătoasă, doar că suntem în plină dilemă: carnea conține colesterol, legumele așa zis naturale, pesticide, brânza de vaci, cea mai seacă mâncare, ever, colcăie de E-coli. Și-atunci, cum și ce mai mâncăm?!

Ca să mănânci corect trebuie să știi de unde provine mâncarea, cât de sănătoasă este ea, mai trebuie să învățăm să ne hrănim, nu să mâncăm de dragul de-a mânca. Și, dacă tot mâncăm pe săturate, musai, mai ales fetele, trebuie să nu ne îngrășăm! Văleu , ce de-a probleme pentru o simplă masă!

De multe ori preferăm sistemul ”all inclusive” că este cel mai comod, ai mâncarea la nas și, de cele mai multe ori și băutura. Doar suntem echilibrați, nu, mâncăm ca să bem și bem ca să ne vină pofta de mâncare.

Și, totuși, cică e bine să faci efort permanent, să duci un mod de viață activ, mai ales că, ne aducem aminte că bunicii noștri nu-și făceau atâtea calcule privind mâncarea și au trăit până la adânci bătrâneți.

Cu multă ambiție și educație reușim să ne abținem de la unele abuzuri alimentare, în viața de zi cu zi, adăugând, în acest fel, și mai mult stres unei vieți curente deja trepidante. Chiar am auzit, zilele astea, rezultatul unui sondaj în care se spunea că mâncarea de tip italian ar fi cea mai potrivită, sau, cumva la fel, cea grecească. Da, pentru italieni și greci, așa o fi. Au un stil de viață ceva mai ușor, alte condiții climatice. Că, dacă ar sta ca-n România, ierni cu geruri de -15 grade în mod constant, nu cred c-ar mai rezista cu fructe de mare!

Gata, să n-o mai lungesc, asigurarea hranei a fost o preocupare constantă a omenirii, de la Adam și Eva și până în prezent. iar, când ești în concediu vrei, pentru tine, ce-i mai bun!

Hotel Mehana Gurko

Hotelul ”Concorde” ne asigura cazarea și micul dejun. Pentru restul meselor trebuia să ne descurcăm, ceea ce am și dorit.

Dacă tot vedeam locuri atât de frumoase din Veliko Tărnovo frumos și bine era și să încercăm restaurante diferite.

Primul pe lista noastră a fost restaurantul de pe strada Gurko, Hotel-Mehana Gurko, pe numele lui oficial, pe care plătește impozite, cred!

Restaurantul avea recenzii foarte bune, era amplasat pe strada care mi-a plăcut cel mai mult, foame ne era, deci, la drum! Ce-am găsit:

Părți bune

Accesul foarte ușor, din stradă. Restaurantul este amplasat la parterul clădirii care, cred eu, adăpostește și hotelul. Chiar lângă restaurant, afară, sunt două mese pentru cei ce vor să-și bea cafea uitându-se, peste drum, la Monumentul Asanilor sau la râul Yantra.

În interior, aranjamentul frumos, rustic dar nu kitsch-os, cunoașteți genul, care, din păcate, prin excesele la care s-a ajuns , a stricat un stil.

Pereți din piatră, mese masive, din lemn, scaune din același material. Mesele acoperite cu fețe de mese ce par produse artizanale.

Saloane mari, aerisite, nu era miros de fum de țigară. Curățenie.

Meniul era prezentat într-o carte-ceaslov, coperți din lemn, având gravate numele restaurantului. Nu știu de ce, te duceai cu gândul la Creangă și prinsul muștelor, faptă pentru care primeai bețe la fund, dar, nah, e pozna copilăriei.

Părți nasoale, sau, mai blând spus, greoaie:

Timp pentru servire lung. Cel puțin în cazul nostru, a durat vreo douăj' de minute până ne-a băgat cineva în seamă și asta în condițiile în care, din cele vreo șase mese, doar două erau ocupate. După ce am comandat, la fel, a durat mult până am primit mâncarea.

Modul ciudat de servire, supele aduse extrem de târziu, în același timp cu ceea ce comandasem la felul al doilea. Și, apropos, supele au fost reci, nici măcar călduțe!

Așa c-a trebuit să așteptăm reîncălzirea supelor, timp în care și felul doi s-a răcit!

Altfel, am comandat o friptură de porc cu cartofi prăjiți, am primit friptura foarte greu, fără cartofi, pe care i-am primit abia când terminam carnea. Toate astea deși am solicitat porția de cartofi în timp ce molfăiam ceafa și am primit asigurări că o aduce imediat. Ospătărița a dispărut, după vreo 10 minute am rugat fata de la bar, care a plecat după ospătăriță. Cred că au o bucătărie mare la Hotel Gurko, au dispărut amândouă minute bune.

Băuturile aduse extrem de greu, dar înțeleg de ce, barul era la circa 2 metri de masa noastră, deci, o distanță mare.

Mâncarea nu era deosebită, sincer! Friptura de porc simplă, dacă vreți, un pic uscată. Dacă și ceafa la grătar e greu de făcut... Supele, v-am spus, au fost aduse reci, ghiveciul de legume cu carne, pieces de resistence a stabilimentului, avea legume negătite, ceapa fiind chiar crocantă, iar în tochiturile comandate am dat de același condiment nesuferit de-l folosesc bulgarii. Pe gustul nostru nu se lovește tochitura de proc cu oregano, chimen sau ce-o fi praful ăla!

Dar, stând strâmb și judecând drept, accept că mâncărurile locale sunt condimentate specific, nu obiectez că ceafa de porc la grătar e mai uscată, este vina mea, n-am spus c-o vreau mediu, dar să aduci supe de pui, reci, la masă?

Să comanzi un rachiu de pere și să-l aduci după vreo 15 minute când barul este chiar lângă masă?!

Desert n-am mai comandat, ne-a fost frică că nu se ouă găina până terminăm noi șederea în Veliko Tărnovo! Iar de cafea, hei, cine risca să aștepte sosirea corăbiei în portul de unde se descărca și avea să fie adusă până la Veliko, oraș care, se știe, nu e port la mare?!

Mă rog, cu mâncare și băutură, nota a fost de 72 de leva și am avut grijă să plătesc la centimă, nici un 10% plus !

Din experiența de-am avut-o, nu, n-aș mai veni la Gurko, pentru restaurant, sunt altele, muuult mai bune! Dar, asta este părerea mea, mi-o asum!

Așa că, deși am venit animat de cele mai bune intenții, vizita la acest restaurant a fost cam singura pată neagră din această excursie. Dar, hei, Veliko Tărnovo este un oraș prea frumos că să te superi pentru atâta lucru! Mai ales că poți mânca în multe alte locații.

Unde anume, o să vă mai spun mâine. Până atunci, haidi, pa!

Web, te rog frumos: https://www.youtube.com/watch?v=ROgRV5Oai7Y

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de Yersinia pestis in 24.10.18 16:10:29
Validat / Publicat: 24.10.18 18:14:31
VIZUALIZĂRI: 924
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [24.10.18 18:14:05] »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    Yersinia pestis [24.10.18 18:34:51] »

    @webmasterX: Mulțumesc!

    crismis [24.10.18 22:50:10] »

    @Yersinia pestis: Cu siguranță ați avut voi ghinion și/sau personalul de la Gurko o zi proastă! Noi, fiind cazați acolo, am avut micul dejun inclus, iar prânzo-cinele le-am mâncat exclusiv tot la ei, în compania flăcărilor jucăușe ale semineului. Ei bine, n-am avut niciun motiv de reclamație, dar absolut niciunul!

    Cât despre prima parte a articolului, filosofeala despre mâncătoreală și mișcare... sunt multe, prea multe de comentat! Aproape cât materia de examen pentru o supra-specializare. Ca să nu mai zic că mâine probabil n-o să mai fie valabil ce credem cu tărie azi! Moda în nutriție e trecătoare, ca orice modă. Ajungem mereu tot la optima "cale de mijloc"...

    Yersinia pestis [25.10.18 03:45:18] »

    @crismis: De aia nici nu vreau să fiu categoric cu restaurantul, chiar așa am zis și noi, o zi mai slabă pentru cei de-acolo. Nu mi-e ciudă decât de ghiveciul ăla care, în poze , arăta într-un mare fel iar în realitate era slăbuț, rău!

    Cât despre metoda în mâncare, clar, nu te pot contrazice, ești medic în așa ceva. Voiam să spun doar că deși zilnic ne stresăm ca să mâncăm corect, tot nu vom reuși! Și atunci, măcar în concediu să fim mai relaxați !

    Iar despre moda din bucătărie : acum trei-patru ani n-aveai voie să te gândești la untura de porc. Astăzi e cea mai sănătoasă!

    crismis [25.10.18 09:42:01] »

    @Yersinia pestis: Ai prins ideea!

    Zoazore [25.10.18 14:02:49] »

    @Yersinia pestis: Si eu cred c-ai avut ghinion de-o tura de chelneri cam aiuriti!

    Pacat, ca bucatele arata bine, dar arata bine si-atat! Si cu-ntarziere! Aia e! Se mai intampla! Pacat!

    Yersinia pestis [25.10.18 14:57:29] »

    @Zoazore: A fost chiar ca în proverbul cu mărul lăudat, dar, cum am și spus, nu e de stricat bucuria excursiei, măcar m-a bucurat amenajarea locației.

    Oricum, Gurko are, mai departe, recenzii bune, mai mult ca sigur cei mulțumiți sunt mai numeroși decât ăia cârcotași, cum mă aflu eu!

    Cât despre poze, alea de se refereau la meniu, cum se spune cu gardul și cu leopardul, deși, am și aici o nedumerire : cum să fie ăsta proverb românesc, de unde știau românii de leopard, pentru că nu prea creșteau pe lângă case animăluțe de astea ???!!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    Zoazore [25.10.18 15:01:23] »

    @Yersinia pestis: De la circ?

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, Yersinia pestis, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0976748466492 sec
    ecranul dvs: 1 x 1