Peisajul selenar de la Berca

TIPĂREȘTE

O zi calda de toamna cu soarele stralucind pe cerul senin. Intre pâclele de lângă Berca lenevesc sub caldura razelor sale poienile cu plete ierboase şi umbrele franjurate ale norilor solitari. Dealurile care le inconjoara par a fi liniştite, insa prefacandu-se nevinovate, ascund în pântecele adânci foieli şi gâlgâituri din cele mai misterioase, răzbind la suprafaţă doar prin gurile pe care si le deschid la Pâclele Mari şi Mici.

De la Buzău spre comuna Berca, şoseaua se întinde printre sate şi dealuri, decisa sa capteze numaidecat aerul curat al munţilor din curbura carpatină. Din cand in cand, printre indicatoarele localitatii se vede cate unul care te îndrumă spre Vulcanii Noroioşi; îi observi uşor si chiar daca mai pierzi din vedere cate unul, furat fiind de peisajul intalnit in drum, poti fi sigur ca urmezi drumul cel bun pentru ca drumuri secundare mai sunt, insa doar acesta este asfaltat. În Berca, înainte ca drumul sa faca o curba, vei zari un Infopoint, insa din pacate, in aceasta sambata este inchis. De obicei aici gasesti pliante si brosuri cu informatii complete despre obiective si imprejurimi.

Mai mult de 25 de minute îi vor lua maşinii să se legene în curbele de printre case, livezi şi frunţi înalte de deal pentru ca pe alocuri sunt portiuni de drum mai 'valurite', pe alocuri asfaltul lipsind cu desavarsire. Din cand in cand, pe marginea drumului veti vedea copii cu pungute de catina culeasa de pe dealurile invecinate, rugandu-te sa le cumperi. Nu e scumpa, 10 lei una, destul de maricica, dar ramai impresionat de reclama pe care o fac: ' - e buna la raceala, la tuse, la dureri de cap, de gat. '... E buna la toate, doar sa o cumperi :) Ne induplecam si luam o punguta... ' - luati-o si pe a mea, va roog '! zice si al doilea, mai putin sprinten decat cel care s-a 'infipt' imediat la geamul ce se deschisese. O luam si pe a doua, ca sa fie multumiti, pentru ca par niste copii nevoiasi care totusi incearca sa contribuie si ei la eforturile parintilor de a le asigura traiul zilnic...

Dincolo de ultimul sat, dealurile încep treptat să-şi apropie umerii şi să-şi ascută vârfurile. La poalele lor insa pasc linistite puzderie de oi. Zarim undeva un bordei sapat in deal cu o usa si un geam ce razbat printre ierburi. Pe unul din versanti alta turma de oi... Multe, multe... Dar daca privesti cu atentie, n-o sa-ti vina sa crezi! De fapt nu sunt oi, nici capre, ci vaci! Mari, grase, cu capetele aplecate, concentrate la ceea ce fac. Noi ne minunam si ne intrebam pe unde au urcat, pe unde vor cobora dar mai cu seama cum pot pasi printre povarnisurile de stanci ce presara acel versant... Câteva pancarte mari şi o bifurcaţie îţi aduc aminte deandata ca aproape ai ajuns, aşa că urmand drumul din dreapta ajungi intr-o clipita la intrarea pentru Pâclele Mari. O parcare cu plată, patru eurotoalete şi un chioşc sunt insiruite pe laturila stanga a începutului de potecă. Pe coama din fundal, o inscripţie mare, allba si ruginita pe alocuri iese din ierburile arse de soare: „Vulcanii Noroiosi “. Gata, am ajuns. In parcarea cu plata, o masina cu numere de Buzau, si o Toyota cu numere de Constanta. Si noi... Chioscul deschis, cu un nene care vinde struguri, mere ionatan si pere. Masina e a sa, are marfa in ea. In partea stanga a parcarii zarim o constructie din lemn, vopsita in verde. Langa ea o pancarta gri scrisa cu alb, si o alta scrisa cu galben si fixata pe frontispiciu, cu indemnuri de a-i calca pragul. E un restaurant! Datorita cuvintelor scrise, pline de umor, mai-mai ca am fi fost tentati sa-i calcam pragul dar vizita la rudele socrului meu a carei durata nu o puteam anticipa ne-a impiedicat sa facem acest lucru. Poate data viitoare!

Tot acolo, in spatiul aferent acestuia sunt si cateva foisoare din lemn, tot verzi cu acoperis de ondulin, ce adapostesc la interior o masa lunga, flancata de doua banci la fel de lungi, toate din lemn si toate verzi. Mai vedem cateva persoane care se odihnesc pe doua din bancile asezate intr-o parte si ne intrebam cu ce oare au venit. Atunci vedem o sageata care indica si o parcare fara plata. Acum, nu ne mai gandim unde e, asta e chiar langa intrare, si chiar daca am platit 5 lei pentru o ora, nu e problema, e asfaltata, pazita... Iesind din parcare, in partea dreapta zarim un alt chiosc, si acesta de aceeasi culoare verde pe care se vad mai multe pancarte care iti ureaza bun venit si mai jos afiseaza preturile de intrare: adulti 4 lei, studenti 2 lei, elevi, un leu. Sunt scrise si in engleza. Ar fi trebuit sa existe un pret diferentiat si pentru pensionari, dar din pacate nu este. In fata intrarii in chiosc, o masuta acoperita cu o fata de masa cadrilata, 'pazita' de un nene plictisit, cu o sapca trasa pe ochi. Pe masa, cotoarele cu cele trei tipuri de bilete, niste borcane cu dulceata si altele cu miere si cateva sticle de plastic, de 0,5 l de diverse forme, cu un lichid galben. Nina zice: - uite, au si suc de mere! Eu raspund: - cred ca e sampon de prune! Ne dumireste 'nenea': e tuica, tuica naturala de prune vinete, facuta de el... 15 lei jumatatea. Poti sa-l crezi, prin locurile astea sunt multe livezi de pruni. Aha, deci e 'sampon, eram sigur '! (asa alint eu aceasta bautura :))

Deocamdata cumparam biletele de intrare si inainte de a ne indrepta catre zona vulcanilor, ni se face un instructaj sumar: nu fumati, nu bagati mana in noroi si aveti grija pe unde pasiti. E ok ca ni s-au spus aceste lucruri, chiar daca, inainte de a intra vedem din loc in loc aliniate pancarte cu explicatii de ce sa nu facem, insotite de imagini.

Te dumireşti, odată ce calci în inima Pâclelor Mari, ce sunt aceşti vulcanii noroioşi, mai rar întâlniţi prin Europa. Chiar daca nu sunt singurii de pe teritoriul tarii, suprafaţa mare pe care se grupează între Berca şi Arbănaşi Pâclele Mari- 15 ha, Pâclele Mici-10 ha- şi cele de la Beciu, spectaculozitatea lor îi fac sa fie demni de a reprezenta un obiectiv turistic de neratat.

Vei descoperi multe lucruri interesante dacă ai răbdare să te plimbi printre conurile, şuvoaiele şi ravenele buzoiene, pentru ca aceşti vulcani noroioşi formează un peisaj dinamic si poţi sta chiar ore în şir fara a reliza acest lucru pentru a le urmări bolboroselile, tasniturile, bulele şi torentele molatice. De la mii de kilometri sub pământ, gazele naturale îşi caută drum spre suprafaţă, sub o presiune crescândă; în partea finală a drumului lor, ele antrenează ape freatice, calcarele argiloase (marne) dizolvate şi argilă, aruncându-le în afară sub formă de noroi lichid. Acest noroi argintiu curge din orificii mici, apărute pe suprafeţele plane, ori izbucneşte din cratere joase cu diametre variate, dar nu foarte mari, de până la câţiva metri. Uneori, conurile acestor vulcani în miniatură se înalţă mult, alteori se bombează şi se rotunjesc, asemenea muşuroaielor. Chiar daca vei reveni de mai multe ori aici, vei descoperi ca apar altii, ca unii mai vechi dispar ori se maresc, intr-o cronologie necontrolata. Poţi vedea cum torentul rece se scurge peste crustele vechi sau cum norii se oglindesc în materia gri dintr-un crater mai mare. Dacă te apropii prea mult, stropii obraznici vor ajunge pe încălţăminte şi pe haine, iar mirosul metalic îţi va umple nările. Chiar şi tălpile pantofilor lasă urme interesante, care iti aduc aminte de Neil Armstrong si primii sai pasi pe Luna.

Acolo unde noroiul scurs s-a uscat de curând, pojghiţe groase se adaugă stratului depus deja, de culoare gălbui şi albicios din pricina sărurilor rămase după evaporarea apei. Aceste straturi de noroi se transformă în masă compactă, brăzdată de adâncituri neregulate, prin care apa îşi face loc în perioadele ploioase. E uşor de închipuit ca atunci aceste locuri vor arata ca o mlaştină :)  

Acum insa, dupa soarele de vară, movilele uscate ale vulcanilor adormiţi şi pantele lor lor neregulate ar putea să îţi sugereze cu usurinta un peisaj selenar.

In timp ce admiram aceste peisaje, in fata intrarii au aparut doua autocare din care s-au precipitat catre platou foarte multi turisti. Noi ne incheiasem periplul pe aici, asa ca i-am lasat sa fotografieze in voie si continuu, la indemnul ghidei care venise cu ei. Stiau de la ea ca vulcanii noroiosi vor arata altfel maine, si poimaine si niciodata nu vor mai fi la fel...

Aceasta vizita, aceste locuri cu ciudateniile lor vor convinge cu siguranta vizitatorul de faptul ca a meritat cu prisosinta sa bata drumul pana aici.

Pentru ca a reusit sa descopere o parte frumoasă din România turistică si cu siguranta ca va povesti aceasta experienta si altora indemnandu-i sa vina negresit la Vulcanii Noroiosi.

---

VIZUALIZĂRI: 1409 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI