Aventura vieții

TIPĂREȘTE

M-am întors de curând dintr-o super călătorie prin America de sud. Încă sunt un pic amețit, atât de diferența de fus orar, cât și din cauza multiplelor emoții, experimentate pe-acolo. O să încerc în acest articol să creionez un pic din tot ce-am făcut, urmând ca detaliile să le descriu în articole ulterioare. Dar să începem cu începutul.

După excursia din Norvegia pe care am făcut-o în primăvară, vorbeam cu colega Aurici și îi spuneam că sunt pe cale să achiziționez prima mea excursie, printr-o agenție de turism. De vreo trei ani tot am Peru pusă sus în capul listei. Din diverse motive nu s-a concretizat această călatorie, dar a apărut o alta care mi-a făcut cu ochiul si n-am rezistat ispitei și anume o vizită în Patagonia și în Țara de Foc. Aceasta era organizată de o agenție mică din Suceava și avea un preț mai decent, decât restul ofertelor de pe piață.

Nu am stat mult pe gânduri si am bătut palma! Excursia era organizată sub forma unui circuit de 22 de zile în care vedeai foarte multe lucruri. Fiind o excursie lungă, destul de scumpă și de obositoare am hotărât împreună cu familia, să plec singur.

Ca să poți face anumite lucruri pe care ți le dorești în viața asta a noastră destul de scurtă, uneori trebuie să faci anumite sacrificii, dar și să iesi din zona de confort. Pentru mine această excursie a cuprins multe premiere!

A fost prima oară, în 23 de ani de căsătorie când am plecat fără familie. A fost prima oară când am dormit cu cineva străin în cameră! Am avut mare noroc de un domn doctor foarte amabil, dar care avea un mic viciu și anume sforăia cam tare! La început cu doape în urechi și tot nu putem dormi, dar apoi m-am obișnuit, de am ajuns acasă și parcă-i simt lipsa e prea liniste în cameră!!! ;)

Altă premieră pentru mine a fost zborul transatlantic foarte lung și anume de 14 ore. Când esti țintuit într-un scaun și nu poți dormi, timpul are tendința de a trece extrem de greu. Mi-am folosit milele premium acumulate și mi-am ales niste scaune mai confortabile și așa am putut trece mai ușor, peste acest hop.

Altă premieră pentru mine a fost dormitul pe la diverse hosteluri. În veci nu aș fi ales astfel de cazări, dar cu timpul m-am obișnuit și cu condiții mai modeste. Dar pentru ce toate astea? Oare a meritat ori ba? Eu spun ca da! Am reușit să văd o altă lume, o lume unde sunt condiții foarte grele de locuit și totuși sunt oameni care și-au făcut un rost pe-acolo. Dar să detailez un pic programul excursiei.

Am plecat dis de dimineață din București, cu o companie low cost, către Milano. Din Milano urma să ne îmbarcăm a doua zi către marea călătorie, pesemne de-acolo au găsit bilete mai ieftine. La 7,30 dimineața eram deja în Milano. Nu am înțeles de ce am stat o zi aici. Zborul către Paris era la ora 12, adevărat că de pe alt aeroport, dar totusi aveam timp berechet de transfer. ÎN FINE! Cert e că ne-am cazat la hotel în Milano pentru o noapte.

A doua zi am plecat către Paris unde am avut o escală foarte lungă de vreo 10 ore. Gașca a iesit prin oraș. Eu și cu un alt tip am ales să ne petrecem timpul prin aeroport la povești, în fața unui pahar de whisky.

La 23,40 a urmat îmbarcarea într-un avion al companiei Air France cu destinatia Santiago de Chile. Am aterizat la ora 7,30 dimineața pe ora locală ( e diferență față de România de 6 ore) și am plecat să ne lăsăm bagajele la hostel, apoi am iesit în oraș pentru a schimba bani și a ne achiziționa cartele de telefon locale.

Următoarea zi am avut transfer în Valparaiso, un oraș foarte viu și foarte colorat. Singurul neajuns a fost că aveam cazare la un hostel cu baie și toaletă comună. O fi frumos pentru tineret, dar eu sincer oricum aș da-o nu mai pot sta în aceste condiții. Dar ăsta a fost prețul plătit, o parte din el, pentru a ajunge aici.

Iar sculare de dimineață, iar întoarcere în Santiago de Chile. Nu am înțeles de ce această grabă, dar așa pesemne se întâmplă când nu ești direct implicat în organizare. După amiaza am petrecut-o tot prin Santiago.

Evident următoare zi iar trezirea cu noaptea în cap. Aveam avion la prima oră către Punta Arenas. Am aterizat la ora 11 pe aeroport, iar la ora 13,30 am plecat cu autocarul către Puerto Natales. Aici am dat de un oraș foarte șic, gen celor văzute în filme prin Alaska. Hotelul de aici s-a dovedit a fi cel mai tare din întreaga excursie, astfel că m-am bucurat foarte tare de șederea aici, mai ales că a fost pentru trei nopți. În sfârșit puteam despacheta bagajul!!!

În ziua următoare am fost preluați de la hotel, de către un ghid cu un microbuz. Aveam zi de trekking prin Parcul Național Torres del Paine, unul dintre cele mai spectaculoase, interesante și faimoase parcuri din America de Sud! Urcarea pe munte a durat aproximativ 9 ore, iar ceea ce am văzut acolo a fost deosebit.

A treia zi prin Puerto Natales a fost dedicată tot plimbării prin parc, de data asta doar motorizat. Am văzut și admirat Lago Sarmiento, Laguna Amarga, Lago Nordenskjord, Cascada Salto Grande, Lacul Pehoe și ghețarul Grey. Nu pot descrie în cuvinte ce peisaje superbe am putut vedea. O mică parte din ele se vor regăsi în fotografii. A fost ziua când am putut admira de aproape și frumoasele guanacos, foarte asemănătoare cu lamele din Peru.

Gata cu acest oraș. Dis de dimineață ne-am îmbarcat într-un autocar cu destinația El Calafate. Urma să trecem frontiera în Argentina. Drumul a fost destul de lung. A durat un pic peste cinci ore, cu tot cu statul la frontieră pentru îndeplinirea formalităților vamale. Aici am fost cazați intr-o pensiune drăguță. Seara am ieșit în oraș și ne-am bucurat că aici în Argentina am găsit prețuri mult mai bune ca-n Chile. Evident că am degustat din plin din preparatele tradiționale si anume vinul chilian si vita argentiniană. Mi se face și acum gura apă, când povestesc despre ele.

Pe la 8 dimineața aveam transfer privat către Parcul Național Los Glaciares, unde am descoperit cel mai faimos ghețar din lume și anume Perito Moreno. Evident că l-am admirat din toate unghiurile atât de pe mare, cât și de pe uscat. A fost iar o zi minunată!!! Hop da nu s-a terminat. A urmat iar un drum lung cu autocarul către urmatoarea destinație și anume El Chalten.

Aici este un mic sătuc. De oboseală nici nu am iesit la masă, ci direct m-am culcat. Mare greșeală, deoarece m-am trezit pe la miezul nopții dârdâind de frig. M-am sculat si m-am îmbracat complet, inclusiv cu un fes pe cap. Urma o zi grea și trebuia să fiu în formă!

V-am spus cât de frig era? Pe la 8 dimineața am plecat la trekking spre Laguna de Los Tres de unde se poate admira în toata măreția lui, cel mai frumos masiv al Patagoniei și anume Cerro Fitz Roy. Dar știți cum e cu socoteala de acasă, care nu se potriveste cu cea din târg? După aproximativ jumătate de oră de urcat pe munte a început o ninsoare ca-n povești. Nu am m-ai putut admira decât o iarnă frumoasă. Dar ne-am bucurat de o plimbare de vreo 6 ore prin natură, în condiții de iarnă. Pe la 15 am servit masa la un restaurant șic din oraș, iar după eram iar pe drumuri. Ne întoarceam de unde am plecat și anume în El Calafate. V-am amețit deja? Eu clar eram sătul de atâtea drumuri și atâtea transferuri.

Dimineața devreme ce credeți că facem? Evident ne sculăm iar cu noaptea în cap, deoarece aveam zbor către Ushuaia, capitala Țării de Foc, dar și cel mai sudic oraș al Terrei, cunoscut și ca Fin del Mondo! Cazare, poze, papa bun, vizită magazine, păcălit etc.

După atâtea aventuri am avut o zi mai liniștită! Am vizitat muzee, l-am întâlnit pe diverse pliante pe exploratorul român Iulius Popper, iar seara am făcut o excursie cu barca pentru a admira în mediul lor natural cormoranii, dar și leii de mare, drumul fiind prin celebrul și spectaculosul canal Beagle.

Gata cu relaxarea, dis de dimineață am plecat către Trelew, apoi nu am înțeles de ce, către Puerto Madryn, un mic orășel la coasta Atlanticului.

A urmat iar un transfer privat unde am trecut iar prin Trelew în drumul nostru către Peninsula Valdez, unde aveam deosebita plăcere să întâlnim niște domni foarte stilați și anume, pinguinii!

Din nefericire s-a cam terminat frumoasa excursie în Patagonia și în Țara de Foc. Am zburat preț de vreo două ore jumate către capitala Buenos Aires. Cum s-ar zice am revenit la „civilizație”. Am dat de un oraș foarte alert, plin de pasiune. Oamenii aici sunt foarte pasionali în tot ce fac și bine și rău. Totul parcă e pe muchie de cuțit. Iubesc, dansează, trăiesc totul cu o intensitate maximă. Foarte interesante cele trei zile petrecute acolo.

Visul frumos s-a terminat. Urma întoarcerea acasă, care în mod foarte curios pentru mine s-a făcut tot din Santiago de Chile. Asta a presupus încă o zi pierdută pe drumuri, un zbor de trei ore între cele două capitale, cu transferurile aferente plus încă o noapte de cazare în Santiago. Nebănuite sunt căile Domnului câteodată. Oferta de avion primează de multe ori.

A fost o excursie grea, foarte obositoare în care am simțit că mi-am depășit limitele. Am văzut locuri și oameni deosebiți. Am vizitat două capitale faimoase ale Americii de Sud. Cu toate asta am rămas impresionat mai mult de Patagonia și de Țara de foc. De cum poate exista o viață foarte intensă în locuri de pe pământ atât de neprielnice. V-am spus cât de frig era, dar nu v-am spus de cum bătea vântul. Parcă era turbat! Eu așa ceva n-am mai întâlnit la viața mea. Iar faptul că în acele zone pot trăi și coexista oameni, dar și o mulțime de animale sălbatice este ceva de admirat. De mult nu am mai văzut o așa faună bogată, in mediul natural, în libertate. Asta pentru ca sunt foarte puțini oameni în zonă, dar și pentru că aceștia respectă natura. Nu am văzut în toată Patagonia pe mii de kilometri parcurși, măcar un muc de țigară aruncat pe jos. În orașele mari e exact la fel, da invers! :-) O mizerie de nedescris!

Am admirat guanacos, armadillo, iepuri sălbatici, nandu niște păsări asemănatoare cu struții, lei de mare, pinguini, cormorani, ulii, vulturi, vulpi, chiar și balene, dar de la cam mare depărtare. Pe creste erau stăpâne pumele. Nu am avut și se pare că nimeni nu are, curiozitatea de a le vizita!

Am făcut și o mică statistică a celor 22 de zile petrecute departe de casă. Am schimbat 11 avioane și am zburat cam 30 mii de kilometri. Am parcurs cu microbuze sau autobuze în jur de două mii de kilometri. Am parcurs pe jos în jur 330000 de pași, adică în jur de 250 de kilometri, din care aproximativ 30 de kilometri, la trekkking.

Mi-am depăsit limitele, am văzut un ținut de poveste, am fost cu o gașcă frumoasă și cu bune si cu rele și cu toate asta am ajuns la concluzia: nu contează unde pleci, ci alături de cine. Așa că nu-mi mai doresc o plecare fără familie. Și nu n-am niciun regret, asta am spus-o doar pentru viitor! Dacă v-a plăcut călătoria mea vă invit să mă urmăriți în continuare, pentru că o să urmeze încet, încet un serial cu detaliile excursiei!

---

VIZUALIZĂRI: 3505 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI