Hotelul Domniței din Căciulata, mai bine decât acasă

TIPĂREȘTE

Pentru unii alegerea unui hotel sau a unei pensiuni presupune căutări îndelungi pe internet, calcule savante, comparații cu harta în față şi analize elaborate. Un schimb de e-mail-uri cu privire la chestiuni de amănunt (ora până la care este deschisă piscina, spațiul de parcare, internet, etc.) completează procesul. Aşa este cazul meu. Să aleg un hotel este o problemă comparabilă cu examenul de la rezistența materialelor. Cu deosebirea că rezolvarea ei îmi produce plăcere. Pentru alții este de ajuns o scurtă privire pe un site de specialitate, urmată de primirea confirmării. Astfel procedează Şefa. Scorul este însă egal, amândoi dobândind câte un şir de victorii, cum nici chiar Brazilia, nici Germania nu reuşesc la fotbal sau Federer la tenis. Mai pe scurt am avut parte de hoteluri şi pensiuni de la "bune" în sus. Dar nu uit să recunosc şi aportul constant a norocului.

Ultima vacanță de primăvară s-a desfăşurat pe meleaguri vâlcene, cartierul general fiind stabilit la Căciulata. Pe vremea când eram tânăr, naiv şi umblam pe cărări de munte cărând rucsacul în spate şi dormind în cort consideram stațiunea Călimăneşti - Căciulata un loc numai bun pentru pensionari şi sindicalişti plictisiți. Acum fiind puțin schimbat (adica depăşind jumătatea de secol de existență), am văzut zona cu alți ochi.

După ce a chibzuit preț de două-trei minute, Şefa a ales Hotelul Domniței, o alegere fericită şi de data asta. L-am localizat de acasă şi Waze-ul ne-a dus cu precizie până acolo. Este situat pe Calea lui Traian, la mai puțin de jumatate de kilometru dupa intrarea în Căciulata, venind dinspre Rm. Vâlcea, pe partea stângă a drumului. Este vizibil pentru oricine şi doar Stevie Wonder l-ar putea rata. Pe trotuar un panou înalt îi prezintă micuța constelație de trei stele, aminteşte existența unui restaurant şi a unui spa şi se încheie cu o reclamă la o băutură la care am renunțat de mulți ani. Terasa îmbrăcată cu trandafiri presupune o umbră catifelată care te îmbie sa poposeşti.

Ansamblul hotelului este format din câteva corpuri de clădiri cu înălțimi diferite, vopsite într-un alb curat şi terminate cu un acoperiş de culoarea cireşei coapte. Ferestrele, indiferent de lățime, erau tratate toate în mod egal cu flori. Curtea părea plină de verdeață deşi adăpostea încă două parcări pentru autoturisme. Protejat frumos şi sigur apărea spațiul de joacă pentru minori, un loc aşa cum nici n-aş fi visat să am lângă bloc pe vremea când umblam în pantaloni scurți şi tenişi chinezeşti.

Am parcat fără să mângâi trandafirii cu bara de protecție şi ne-am prezentat să preluăm camera. Amabilitatea recepționerei s-a împletit cu rapiditatea ei şi am ajuns în fața uşii într-un timp foarte scurt. Pe hol câteva reproduceri de mici dimensiuni după Van Gogh îmi aduc aminte de acasă, dar şi de alte țări, alte locuri.

Primul lucru pe care l-am făcut după ce am intrat a fost să fotografiez, căci o fotografie face cât o sută de cuvinte (rezultă că am debitat review-uri foarte lungi despre Veneția sau Maastricht).

Camera, prin mobilier şi aranjament îmi aducea aminte de locuința cu care sunt înregistrat la primărie, la evidența populației, rezultând că stăm la "trei stele". Absolut normal, noi trăind din salariu. Baia cu aceleaşi dimensiuni ca cea de acasă, diferea doar prin culori şi lipsa halatului meu de baie albastru. Atunci de ce ne-m părăsit căminul?

Diferențele se remarcau imediat când deschideai geamul. Munți împăduriți în locul munților de gunoaie care acoperă tomberoanele, ciripit de păsărele în loc de un gen de muzică ascultat de un gen de oameni. Aş fi făcut schimb de locuință pe loc.

Curățenia s-a făcut regulat, prosoapele s-au schimbat, apa rece sau caldă n-a dat rateuri şi nu ne-a deranjat nimeni. Televizorul l-am pornit rar, iar telefon nici n-am verificat dacă aveam. Internet-ul functiona, însă venisem cu materialul clientului.

Aşa cum am menționat hotelul deține un centru spa, cu un bazin interior şi unul exterior, cu jacuzzi. Noi nu l-am frecventat căci preferam un bazin mai lung, unde să înoți cu adevărat, dar am văzut locul plin mereu, semn ca este apreciat. Mai ales de cei mici.

Nu am beneficiat de oferta restaurantului decât pentru micul dejun şi o bere la o oră târzie din noapte, programul ducându-ne prin alte locuri. Însă micul dejun a fost precum în orice loc care-şi respectă numele, adică tradiționalele salam, brânză, ouă, roşii, produse de patiserie, iaurt, etc. Bineînțeles cafea şi ceai de multe esențe. Iar cu un mic dejun gustos luat pe terasă ziua debutează splendid. Chiar nu am resimțit lipsa "breakfast"-ului englezesc, cu fasole amestecată cu omleta şi porridge :).

Concluzia este simplă, am tras biletul câştigător şi la Căciulata. Comfortabil şi plăcut, uşor accesibil şi totuşi liniştit, Hotelul Domniței este un loc unde poți petrece un sejur odihnitor. Parcă-i mai bine decât acasă :).

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2307 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI