Călător prin țara mea: Mărășești - Sulina

TIPĂREȘTE

De ce nu am ajuns până în acest an în Delta Dunării nu aș putea să vă spun!

Cert este că, în fiecare început de an, atunci când ne gândim pe unde-am putea ajunge în vacanță, ne propuneam Delta Dunării.

Ca să ne înțelegeți, nu suntem amatori de pescuit deși, da, pentru aportul de fosfor ,apreciem peștele ca aliment. Însă nu sunt dispus să stau câte o zi cu bățu-n mână, uitându-mă, fix, la o pană de gâscă aruncată-n apă, de care pană am legat un fir de gută, un plumb și un ac. Nope, dacă asta este instalația cu care trebuie să prind pește vă spun eu că este desuetă. În cel puțin trei orașe cunosc niște locuri de prins pește de moare lumea: la Mărășești, de la o baltă, de la cherhanua Zaga-Zaga și din Hala de pește din Piața Focșani. Peste tot, în aceste locuri, te duci cu bănuțul la tine, vorbești frumos cu ăia de-s în fața ta, arăți banii și ei îți spun ce pești poți căpăta de acea sumă. Mi se pare fair și așa am procedat în toți anii de când răspund pentru asigurarea hranei familiei mele.

Altfel, pentru peisajele unice ale Deltei, am fost de mai multe ori, vreo 4-5 ori, în Insula Mică a Brăilei, de unde v-am și povestitără cum o fos', apoi am fost la Sarichioi, după pește, evident, dar asta long time ago, și, acum vreo 6 ani, la Gura Portiței. Cel puțin în Insula Mică a Brăilei am văzut și apusuri și peisaje, și bălți cu nuferi și păsări rare.

Așa era să se întâmple și în acest an, vacanța de vară am petrecut-o la mare, la Jupiter și la Mamaia, am mai fost pe la munte, la noi, în Vrancea. De Deltă ne trecuse, urma s-o replanificăm la anul .

Pentru vacanța de Adormirea Maicii Domnului am încercat ceva pe litoralul frumoase-mi patrii dar, ghiciți, n-am găsit loc, neam! Litoralul era ocupat sută la sută și asta m-a speriat un pic, ținând cont de diferendumurile teritoriale pe care încă le mai avem cu vecinii. Pe urmă m-am liniștit, am aflat cu nu Litoralul era ocupat ci unitățile de cazare, ceea ce e bine, crește PIB-ul!

Din păcate, eu n-am putut contribui la această creștere, nimeni n-a vrutără să mă cazeze și pe mine, că toți erau ocupați, deși aveau niște prețuri de te lua cu leșin.

Așa c-am pățit ca-n versurile:”Deci, văzând că nici nu-l lasă să se ducă-n treaba lui/Și nici pomeneală nu-i a-l pofti la ei, la masă/O luă mai pe deoparte, pe genunchi scriind o carte”

Ce poezie este, iacă, vă las plăcerea să aflați singurei, așa o s-o citiți pe toată, că e frumoasă! :) :p

Așa c-am schimbat direcția de deplasare, mutându-mi dorințele de pe litoral spre Delta Dunării, și nu în vacanța de Sf. Maria ci, undeva, la sfârșitul lunii august. Știți cum a fost cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în România, când, Iliescu, de frică, o tot amâna și se anunța că vizita Papei din vara lui 1994 s-a mutat la altă dată, în altă țară!

Sau, dacă vreți, ca-n bancul cu vaporul american de luptă care, pe timp de noapte, vede-n fața lui o lumină puternică.

Căpitanul somează:

-Suntem USS ”Abraham Lincoln” al doilea cel mai mare vas de luptă din flota USA, vă somăm să virați 15 grade dreapta.

Răspunsul:

-N-aveți decât să virați voi, noi suntem un far de țărm!

De ce spuneam că am decis Delta?! Iote-așa, că nu fusesem și, mai mult de-atâta, ne-am adus aminte de poveștile frumoase despre locul în cauză. Iar prețurile de cazare, miracol, redeveniseră civilizate.

Am rezervat pe saitul de-l știți cu toții, am primit confirmare și gata, am așteptat să vie timpul să mergem acoloșa.

În foarte de dimineața zilei de 24.08., anul de-l trăim acumașa, ne-am aburcat, cumva somnoroși, în mașinuța de-o posedăm și în care ne-am pus speranțele să ne ducă, frumușel, pân'la Tulcea, noi alegând drumul Mărășești-Galați-Trecere Bac- Tulcea, drum sănătos, de vreo 180 de km, care se poate parcurge mai ales auto.

Am ajuns la o oră bună-bună la Trecerea bac, pentru că nu voiam să riscăm o coadă de așteptare, am fost chiar a doua mașină de ne-am cocoțat pe bac. Gluma asta costa 23 de lei, 20 de lei pentru auto și câte 1,5 leu de om, ființă umană, persoană născută vie și cu C. N. P. !

Bine, știți prietenia mea cu apa, adică, mai corect, bucuria mea de-a călători pe apă, doar că, de această dată, ieșind pe puntea bacului, am fost răsplătit cu un răsărit de soare extrem de frumos . Am fotografiat, ca să am dovezi!

Buuun, după 15 minute de emoții am ajuns pe hălălalt mal a lu' Dunărea și, plini de voioșie am țuștit-o spre Tulcea.

Fiindcă mi-am făcut temele, pe drum am oprit la Cetatea Dinogetia, care este la vreo 10 km după ce treci Dunărea la intrarea-n comuna Garvăn, cum vii dinspre Galați.

Cetatea pare abandonată cu totul, mă refer la saitul arheologic de-ar fi trebuit să fie acolo. Adică, saitul este dar nu lucrează nimenea, doar un bărbat de m-a luat să-mi explice ce și cum.

Drumul până la cetate, vreo 800 de m, e cumplit, gropi și hârtoape, la liber! Dar, am răzbit, am vizitat și ne-am întors la scopul principal al călătoriei noastre.

Apoi, am continuat drumul spre Tulcea și am trecut prin Isaccea, unde m-am și oprit. Pentru că de ce am făcut asta?

Pentru că, pe vremuri, orașul se chema Noviodonum, era o cetate de origine celtică, cel puțin după nume, care a avut apoi o istorie tare frumoasă.

Isaccea a fost sub stăpânire turcească, dar nu înainte de a fi fost capitala Hanatului tătărăsc al Noghay-lor. Mai devreme, mult mai devreme chiar, Darius cel Mare se cam bătuse cu sciții, apoi Athanaric se caftise cu împăratul roman Flavius Valens aici s-au împăcat.

Se pare că numele de ”Isaccea” se trage de la o căpetenie locală ”Saccea”, iar toponimul s-ar fi format conform limbii turce, prin adăugarea literei ”I”în fața cuvântului de bază.

Că spuneam de turci, să știți că în Isaccea este și Moscheea Mahmud Yazîcî, obiectiv foarte ușor de găsit, că e chiar pe marginea șoselei care trece prin centrul orașului.

Isaccea are și o clădire a Primăriei frumoasă, care este în imediata apropiere a Geamiei și a unei terase unde-am și oprit pentru cafea de bună dimineața, Adriana, eu nu beau cafea!

Aproape de ieșirea din oraș, mergând spre Tulcea, este un mare indicator care te conduce spre Cetatea Noviodunum, drum pe care l-am făcut tare ușor, pentru că este asfaltat ca-n palmă. După cca 2 km ajungeți la cetate, care este pe partea stângă. Eu, când am ajuns, am avut norocul să găsesc o mică echipă ce lucra sub conducerea unui arheolog la șantierul deschis acolo. Am avut norocul, spun, pentru că am primit niște informații despre ce și cum cu cetatea în cauză.

Mergând, mai departe, spre Tulcea, o să găsiți un indicator spre Mănăstirea Saon. Este la numai 3 km de drumul principal, așa că faceți bine și abateți-vă, oarecum. Mănăstirea este tare frumoasă, merită vizitată. Șoseaua ce face legătura spre ea este impecabilă, nu aveți nicio emoție din punctul ăsta de vedere.

Acuma, v-ați dat seama, o să vă bat la cap cu fiecare dintre aceste obiective, separat, pe căprării, printre altele și ca să fac niște puncte care să-mi ridice gradul spre nici nu știu cum se cheamă ăla, superior celui pe care-l am acum. Că de ce vreau asta? O să vedeți, surpriză!

Drumul spre Tulcea curge lin, șoseaua șerpuiește printre dealuri, asfaltul este foarte bun, peisajul frumos! Pe nesimțite, am ajuns în Tulcea, oraș în care nu mai fusesem de pe vremea când trebuia să fiu în casă atunci când afară se întuneca.

Tulcea face impresia unui oraș aerisit, fiind total inedit pentru mine și Adriana. Nu am ne-am plimbat prea mult, la ora 10 trebuia să fim la Port Aval, de unde ne îmbarcam în coaja de nucă de avea să ne ducă la Sulina.

Ioana, o tipă micuță de încape în telefonul meu și mă borfăie la cap când dau pe GPS m-a condus, numai din vorbe, la locul respectiv, Tulcea Port Aval. Am parcat mașina, atenție, parcare cu plată, dar, ești sigur că mașina e păzită! Sanchi!!!

Ne-am parcat mașina, ne-am luat băgăjuțele și, hai la ponton.

Am așteptat preț de vreo jumate de oră, timp în care m-am uitat la Dunăre. Clar, urma să petrec 1,30 - 2 ore pe apă, chestie ce nu mă încânta deloc. Ca orice moldovean fricos, cum mă aflu, m-am întrebat, în sinea mea:”Ce dracu caut eu la Sulina?! ” și, dacă n-aș fi avut rezervarea făcută, cred c-aș fi pus cap compas 180 de grade și mergeam la Mare.

Doar că, în timp ce mă bântuiau gânduri nasoale, la ponton a venit bărcuța de urma să ne ducă și anume la Sulina.

Sincer, nu era chiar bărcuță, era o șalupă cu 12 locuri. Am ajutat pe cel de-o conducea să bage bagajele-n cambuza bărcii apoi am țopăit, cei 12 călători, în interior. Până s-a echilibrat, șalupa s-a zgâlțâit în toate părțile, iar mie mi s-a lichefiat tot curajul.

Mersul pe apă nu a fost vreo bucurie de-a mea. Știu o singură persoană de-a mers pe apă, în mod natural, asta a fost demult tare și oamenii vremii nu s-au purtat frumos cu ăla de-a făcut-o, l-au cam crucificat! Mersul pe apă a lui Dynamo, ăla, prestidigitatorul, nu se pune, s-a demonstrat că merge pe niște bucăți de plexiglas ascunse sub apă, ce mai, prosteală curată! Dar, mă rog, la momente de astea-ți aduci aminte de Entitatea Sa și, ca un mic plus în favoarea-mi, m-am gândit c-o să conteze faptul că , în acea dimineață fusesem la Mănăstirea Saon și-am cotizat , în lumânări, cerând să aibă grijă de mine și familia de-o am. Iacă, era momentul să se țină de promisiune !

Am avut loc exact în spatele celui de conducea șalupa, am urmărit să văd ce face așa c-am văzut că nu-i vreo facultate de matematică să conduci carcasa aia ! Are un volănaș și un controler precum și vreo trei cadrane la care să te banghești, deci, nu-i treabă multă. Omul părea destul de sigur pe ceea ce făcea, am căpătat încredere, destulă cât să respir de două ori pe minut !Și totuși, am trecut pe lângă niște vapoare de ziceam c-au umplut Dunărea și n-ai pe unde să mai încapi și tu, mă rog, băiatul ăla se pricepea.

Aaa, barca merge cu vreo 40 de km pe oră și, din cauza vitezei și a descompunerii forțelor, lecții învățate la fizică, tinde să ridice botul din apă. Mersul pe apă, la viteza aia, e destul de zbuciumat, adică nu-i chiar așa de lin. Mi-am dat seama că ăștia n-au asfaltat Dunărea după cât îmi clănțăneau dinții în gură.Mai ales când șalupa întâlnea siajul altor vase de treceau pe lângă.

Probabil știți că Brațul Sulina este cel mai circulat braț al Dunării, printre altele și pentru că este cel mai scurt, având o lungime de 71 de km, ceea ce, împărțit cu 1,86 ar da cam, stați puțin...39 de mile marine, cu aproximație.

Niște șmecheri din Europa s-au ocupat cu tăiatul meandrelor de le avea și asta încă de pe la 1856. În prezent, poate suporta trecerea unor nave maritime cu pescaj de 12500 tdw, sau de 7 m, adică dublu față de ce suportă Canalul Dunăre-Marea Neagră. Asta mi-a spus-o băiatul de conducea șalupa, cu care am intrat în vorbă după ce mi-a mai trecut frica și am putut să-mi descleștez fălcile. Posibil să-și fi bătut joc de mine.

Ca să rămână navigabil este supus unor lucrări de dragare permanentă și asta e bine, pentru că văzând ce hurdubăi de vapoare trec pe lângă noi și ți se cam strânge inima.

Eu am trecut pe lângă astfel de nave și te simți ca bobul de fasole pe lângă bucata de ciolan afumat, nu știi ce-o să ți se întâmple , pe cine alege să-l mănânce primul ?!

Am trecut, pe rând, pe lângă Partizani, Maliuc, Gârbova, Crișan... nu poți să nu te gândești cum de rezistă oamenii ăia să locuiască acolo ?! Deși, pe malurile Dunării se ițeau construcții frumoase, pensiuni ce-și așteaptă vizitatorii. Deci, de gustibus non disputandum, unora le place pe malul apei, clar!

Acuma, e drept, am și eu o latură poetică în mine și, mergând pe apă, n-am putut să nu mă gândesc la poveștile despre pirați și pescari care au hălăduit pe-aici, așa că, după ce te obișnuiești cu zbuciumul bărcii, începi să te uiți, curios, la peisaj.Care peisaj, deși e numai apă și pădure, zău că devine frumos !

Iac-așa, mai c-o emoție, mai c-un strâns din buci, după circa o oră și patruj' de minute șalupa noastră a acostat la pontonul de pe malul drept din Sulina, motiv de mare bucurie personală. Am ieșit din șalupă ultimul, nu de alta, dar fusesem primul la îmbarcare iar bagajele mele erau ultimele în cambuză.

Acuma, trebuie să știți că drumul Tulcea- Sulina se poate face și cu vaporul ROMNAV sau catamaranul aceleiași societăți, cu un preț de 40 de lei de persoană, indiferent că ești bărbat , femeie ori copil de peste 5 ani, doar că drumul ține vreo 4 ore, ceva cam prea mult după gustul meu. Aici, cu vedetele rapide, prețul era ușurel mai mare, 60 de lei, dar mi-am scurtat emoțiile la doar o oră și ceva. Much better!!!

Am coborât pe mal, pe faleză și am plecat spre locul unde parcam, Casa ”Coral” din Sulina, asigurându-mă că Adriana e cu mine, nu de alta, banii erau la ea.

M-am bucurat, eram în Sulina, loc total inedit pentru mine și, cel mai important, eram dispus să m-arunc în viață, ca-n filme!

Dar, ca-n toate filmele proaste, episodul ăsta s-a terminat, ce-a urmat o să vă spui alt'dată. Stați pe-aici, o să vă placă, jur!

Altfel, din toată inima vă urez un călduros ”Haidi, pa! ”

Nenea web, te rog eu : https://www.youtube.com/watch?v=_ZjGkKp1iYQ

---

VIZUALIZĂRI: 1490 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI