Circuit Maramureş (5): Nu rataţi Valea Vaserului!

TIPĂREȘTE

În 2014 într-o excursie mai lungă cu maşina prin ţară am fost şi în Maramureş dar am ratat Valea Vaserului, nu mai ştiu din ce motive. Ne propusesem ca anul acesta să căutăm o agenţie care s-o aibă inclusă în program. N-a fost să fie şi am făcut excursia de una singură. Citisem- numai pe AFA erau aproape 30 reviewuri- despre frumuseţea Văii Vaserului şi ineditul călătoriei cu mocăniţa. Aflasem că trenul cu abur din defileu şi traseul turistic al bisericilor de lemn din Maramureş fuseseră apreciate în 2013 drept ˝Obiectivul turistic al Anului 2013 în România˝.

A fost bine că am plecat devreme din Hotel Gabriela, pentru că la 8.30 când am ajuns în gara Vişeul de Sus, peronul era plin de turişti, foarte mulţi din ei străini. Mocăniţa pleca la ora nouă ( mai multe trenuri), altă cursă era după două ore numai dacă se strângea un număr suficient de amatori aşa că dacă o ratam pe prima, întregul program turistic al acelei zile ar fi fost compromis.

Mocăniţa de pe Valea Vaserului funcţionează din anul 1933 şi are un traseu de 46 km de la Vişeul de Sus până la Izvorul Boului în apropiere de graniţa cu Ucraina. Scopul pentru care a fost înfiinţată a fost transportul lemnului. Până atunci buştenii erau aduşi pe apă cu plutele.

Plutăritul se practica din sec. XVIII la început de coloniştii austro-ungari apoi şi de maramureşeni. Ecartamentul liniei este îngust de 760 mm iar locomotivele funcţionează cu abur, combustibilul fiind lemn şi cărbune. La urcare Mocăniţa transporta doar muncitori forestieri şi vagoanele goale iar la coborâre locomotiva era împinsă pe pantă sub greutatea încărcăturii din platformele vagon.

Locomotivele cu abur au fost înlocuite treptat cu cele Diesel electrice care necesită costuri mult mai mici de exploatare. În 1988 mai existau 15 linii CFF (căi ferate forestiere) şi 1000 km de şină. După 1989 toate liniile CFF, cu excepţia celei de pe Valea Vaserului au fost închise iar locomotivele şi vagoanele trimise la fier vechi. Cea de la Vişeul de Sus s-a privatizat şi a intrat în proprietatea firmei româneşti Holz care are ca principal obiect de activitate producţia de elemente stratificate din lemn. Mocăniţa şi-a continuat activitatea principală de transport a buştenilor de lemn la care a adăugat din 2005 şi transportul turiştilor pe aproape jumătate de traseu, din staţia Vişeul de Sus până la staţia Paltin pe o distanţă de 21.5 km. A rămas singura CFF din Europa cu tren tras de o locomotivă cu abur şi care funcţionează pentru scopul pentru care a fost construită.

În munţii Maramureşului denumiţi şi Silva Negri sau Carpaţii Păduroşi se găseşte Parcul Natural care are o suprafaţă de 36000ha şi este străbătut de râul Vaser. În 2005 a fost declarat arie protejată de interes naţional, categoria parcuri, datorită peisajului superb în care alternează păduri virgine cu stânci spectaculoase, poieniţe cu flori, izvoare minerale şi rare locuinţe rurale. Cine are 2-3 zile la dispoziţie poate vizita următoarele obiective (cu bicicleta, pe jos sau la înţelegere cu mecanicul trenului care transportă buşteni):

- Staţiune balneară de la Şuligu (km 29) care a funcţionat până în 1940 datorită izvoarelor de apă minerală

- Staţia Făina (km 31) în care se poate vizita o capelă romano- catolică din 1900 şi clădirea Ocolului Silvic. Regele Ferdinand I şi-a petrecut câteva zile la Făina

- Cimitirul de la Miraj (km 36) construit de germani în 1917 în care sunt îngropaţi pe lângă nemţi şi eroi ai armatei române. Mormintele au fost amplasate pe terase după rangul fiecărui militar căzut. Din păcate acestea fiind construite din răşinoase s-au degradat în timp iar osemintele au fost reînhumate în cimitirul romano- catolic din Vişeul de Sus

- Barajul din Măcârlău (km 36) cu un debit de 172000 mc, ridicat prin anii 1880-1890. A fost construit de coloniştii germani din necesitatea de a regulariza râul Vaser pentru a uşura plutăritul

- Piatra Şoimului, o stâncă enormă de câteva sute de mii de mc situată între staţia Glimboaca (km16) şi Cozia (km18) acoperită de păduri întunecate în care încă mai trăiesc râşi. La Cozia este un canton silvic şi o clădire istorică a gării.

- Galerii din al Doilea Război Mondial, săpate de armata germană în retragere în scopul de a crea o ambuscadă cu armata sovietică.

-Tunelele săpate în munţii Maramureşului prin care trece Mocăniţa (înafara traseului turistic), Ele se găsesc între cantoanele Bardău (24 km) şi Botizu (26 km)

Introducerea mocăniţei în circuitul turistic este de dată recentă din 2005. Mocăniţa transportă turişti între 22 martie şi 18 noiembrie iar costul biletelor este variabil în funcţie de perioada în care se face deplasarea şi serviciile oferite de companie. Pentru perioada 6 iulie-2 septembrie tariful afişat pentru adulţi este de 67 lei, pentru pensionari, elevi, studenţi 52 lei iar pentru copii între 6-16 ani 42 lei. În oferta agenţiei cu care am făcut excursia se scria că vom plăti 43 lei/ persoană dar la faţa locului am dat 40 lei. Probabil că au avut loc negocieri cu multe luni înainte ţinând seama că eram un grup foarte mare de 45 de persoane.

Tichetul de călătorie pe care nu se specifica preţul era un bilet de carton ca pe vremuri. Ofertele erau diversificate: cu sau fără mâncare, ocazii speciale, evenimente, sărbători, etc. şi sunt detaliate în cffviseu.com/en/home Unele oferte sunt cu totul extravagante: trenuri charter sau trenul static, hotel Carpatia Express cu cazare şi vagon restaurant, amplasat lângă gara Vişeul de Sus. În pachetul turistic Mocăniţa Special care costă în perioada de vârf 107 lei se oferă la staţia Paltin un platou grill, o băutură răcoritoare, o cafea şi un produs de patiserie.

Pe baza tichetului de călătorie, noi am putut opta între o cafea, un suc sau o patiserie. Durata deplasării e de şase ore, respectiv două ore de la Vişeul de Sus la staţia Paltin, două ore pauză, două ore retur.

La km 15 se face alimentarea cu apă Se ajunge înapoi la Vişeul de Sus în jurul orei 15.30-16.30. Aflasem informaţia că pentru a te putea bucura din plin de frumuseţea peisajului era bine să te aşezi pe partea stângă a vagonului, loc pe care-l păstrezi şi la întoarcere. O echipă mare de tineri şi tinere angajaţi ai companiei Holz îmbrăcaţi in uniforme supravegheau desfăşurarea călătoriei şi-ţi ofereau informaţiile necesare. Dealtfel pe panouri mari în staţie şi pe pliante era un regulament de călătorie făcut de avocaţi buni, cu permisiuni şi interdicţii astfel încât toate riscurile erau puse în seama călătorului. Alături de Cimitirul Vesel din Săpânţa, Mocăniţa de pe Valea Vaserului este unul din obiectivele cele mai vizitate din Maramureş. Datorită miilor de turişti care o utilizează, Mocăniţa aduce firmei de exploatare beneficii substanţiale

Cum v-am scris gara Vişeul de Sus era înţesată de turişti din care unii stăteau la o coadă impresionantă la casa de bilete. Cel mai sigur mod de a ţi le procura este online sau telefonic. Noi, având rezervare, nu am avut nicio problemă şi ghidul ni le-a adus în câteva minute. Parcarea din faţa gării era plină de maşini. În gară erau mai multe şine peste care a trebuit să traversez cu grijă pentru că terasamentul era din pietriş neregulat şi atât îmi mai trebuia, să cad în nas.

Având rezervarea făcută din timp am urcat într-un tren tras de o locomotivă cu abur. Alţi turişti au mers cu locomotivă Diesel un drum dar al doilea, ca să nu fie total nemulţumiţi au urcat într-un tren cu locomotivă cu abur.

Ne-am urcat în trenul nr. 4 şi după instructajul făcut de o tânără însoţitoare am pornit la drum. Iniţial am intrat într-un vagon vechi de lemn. Vagonul avea două rânduri de bănci de lemn pe care erau aşezate pernuţe în dreptul fiecărui loc. În mijlocul vagonului era un godin în care în zilele friguroase din primăvară şi toamnă se făcea focul cu brichete de cărbune. La curbe în special vagoanele vechi trosneau din încheieturi, se mai şi balansau dar asta a fost una din frumuseţile călătoriei cu toate că ce pozai ieşea mişcat. Însoţitoarea ne-a condus apoi într-un vagon de metal second hand franţuzesc care şi el trosnea la curbe.

Nu mă mai săturam să fotografiez peisajul sălbatec. Cel mai mult mi-au plăcut punţile de lemn de peste Vaser, unele din ele la nivelul apei, câteva bisericuţe pierdute în pădure, apele Vaserului din loc în loc învolburate, stâncile împădurite. În prima parte a traseului, dea lungul liniei erau locuinţe gospodăreşti, unele cu porţi maramureşene sculptate frumos, altele în care se vedea că s-au băgat bani de la cei plecaţi afară, apoi casele s-au rărit făcând loc sălbăticiei locului.

Am văzut şi pichete de exploatare a lemnului în care erau parcate Mercedesurile autohtone respectiv căruţe trase de cai. La oprirea de la km 15 pentru alimentarea cu apă a locomotivei, mulţi călători s-au dat jos din tren şi chiar după plecarea lui unii s-au urcat din mers sub atenţionarea personalului din tren care reamintea că lucrul acesta este interzis.

Abia după km15 de la Glimboaca în sus începe spectulozitatea traseului aşa că nu vă aşteptaţi ca tot drumul să fie excepţional dar o plimbare cu mocăniţa îţi crează o stare sufletească aparte şi asta contează mult.

Staţia Paltin ne-a fost semnalată de câteva construcţii şi foişoare din bârne de lemn. Toată lumea s-a dat jos din tren şi s-a repezit la terasa restaurant să-şi ia băutura sau plăcinta oferită în bilet. Eu, după ce mi-am băut cafeaua, am inspectat locul şi toaletele foarte curate, am vizitat micuţa cabană muzeu în care am văzut fotografii, tablouri explicative şi câteva obiecte specifice şi apoi fie că mi s-a făcut foame, fie că nu mai aveam ce face, m-am aşezat la coadă şi am comandat o porţie de mititei şi o bere. Doi mici cu chiflă şi muştar au costat 9 lei şi o bere Timişoreana din care am băut jumătate 6 lei. Bere fără alcool nu aveau. Pe platoul din mijlocul staţiei, patru tineri maramureşeni îmbrăcaţi în costume naţionale începuseră o horă, băncile erau ocupate toate de oameni veniţi la picnic, era multă bucurie în jur în timp ce Vaserului nu-I păsa şi curgea liniştit lângă noi.

După aproape două ore de relaxare, locomotiva a început să fluiere din cinci în cinci minute ca semnal de adunare. De cum ne-am urcat în tren staţia Paltin a devenit subit goală. Numai personalul tonetei cu băuturi si mâncare şi femeile care stângeau resturile rămase pe şi sub bănci roboteau pentru ca staţia să fie curată la sosirea următorului tren cu turişti. Fiind luna iulie, după amiaza am avut suficient timp să vizităm Valea Izei cu mănăstirile şi bisericuţele de lemn. Conform obiceiului, am ajuns târziu la Baia Mare la hotelul Mara unde am fost cazaţi pentru două nopţi.

Dacă nu aţi văzut Valea Vaserului sau nu veţi merge prea curând, pierdeţi, respectiv câştigaţi patru minute uitându-vă la acest clip

WEB, te rog, youtube

-

---

VIZUALIZĂRI: 4705 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI