Cateva ore de istorie si o plimbare incantatoare la Cetatea Alba

TIPĂREȘTE

In drumul nostru spre casa, de la Odessa, in toamna trecuta, am facut un scurt dar foarte interesant popas intr-un loc incarcat de istorie, de multa istorie…la Cetatea Alba. Auzisem de aceasta demult, inca de cand eram mica, in povestile depanate de mama mea, care, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, fusese refugiata impreuna cu familia ei, in localitatea Cetatea Alba, pentru ca locuinta lor din Bucuresti fusese bombardata de americani in raidul feroce din 1940…

Practic ruinele cetatii se afla in localitatea cu acelasi nume. In decursul anilor am mai aflat cate ceva despre acest loc de o importanta istorica deosebita mai ales in timpul domniei vrednicului Stefan Cel Mare, domnitor al Moldovei intre 1457-1504.

Drumul a fost cam dificil, o sosea ca vai de mama ei, plina de gropi de top nr. 1, le bate cu siguranta pe ale noastre. Dar frumusetea a urmat cand am ajuns pe o fasie de pamant; pe o parte era marea iar pe cealalta cat vedeai cu ochii se intindea marele Nistru; un peisaj demn de retinut, o mare intindere de ape si noi la mijloc, pe o “panglica” de asfalt ondulat si gaurit din loc in loc…Fiind si ceva pacla nu s-a putut vedea deloc malul celalalt. Am trecut si peste un pod mai deosebit pentru locurile saracacioase prin care mergeam…

Cetatea Alba este interesanta, e bine de vizitat macar o data, pentru felul ruinelor pastrate in unele locuri destul de bine. De pe zidurile ei exterioare, in forma de caneluri, se intinde o frumoasa panorama a raului; am vazut la mal pescari ce-si incercau norocul sau altii mai temerari erau cu barcile pe apele intinse cat vedeai cu ochii.

Inca din autocar, ghidul incepuse a ne depana istoria acestor locuri. Si-acum ajunsi cu totii deja printre ruine a inceput sa ne povesteasca: de-a lungul timpului s-au tot descoperit urme arheologice care atesta ca pe acest loc s-ar fi aflat o colonie greaca mai inainte de toate. Dar aceasta s-a tot preschimbat in decursul istoriei, purtand diferite nume, la diferiti stapani; a fost fie cetate greceasca, a fost si cetate daca si turca dar si rusa si moldoveneasca. Numele de Cetatea Alba a fost luat, se pare, de la Nistru, care se presupune ca s-ar fi numit demult, in antichitate, “Raul Alb”, datorita claritatii si puritatii apei. Dar la atribuirea numelui cetatii ar fi contribuit, tot asa se zice, si culoarea deschisa spre alb a pietrei de constructie din care a fost ridicata cu truda si sudoarea unor mesteri de la acea vreme.

Cetatea Alba a devenit mai cunoscuta pe timpul domniei lui Stefan cel Mare, care a reconstruit-o aproape din temelie. Spre sfarsitul sec. 15 cetatea a cazut sub stapanire turceasca. Apoi a fost cucerita de ostenii moldoveni, ca mai apoi sa treaca pe mainile cazacilor, rusilor, iarasi ale moldovenilor, apoi iar in mainile turcilor. In concluzie, Cetatea Alba a fost martora unor vremuri cumplite de-a lungul istoriei sale zbucumate, teatrul multor confruntari, batalii si lupte crancene. Dar cu toate aceastea, ea a supravietuit peste secole.

Cetatea Alba a fost cea mai mare si mai intarita fortificatie din Moldova medievala, socotita si cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei.

In anul 1918 orasul si bineinteles si cetatea au trecut in componenta Romaniei, ca apoi, in 1941 sa fie ocupat abuziv de Rusia; orasul a fost eliberat de trupele viteze ale tarii noastre ca urmare a intrarii Romaniei in cel de-al 2-lea razboi mondial. Dar in 1944, orasul si cetatea au intrat din nou pe “mana” rusilor, dupa cum se stie de toti, rusii luand teritorii din tara noastra, si deci si o parte din Moldova, impreuna cu Cetatea Alba. Dupa destramarea URSS-ului, in 1991, acest teritoriu a fost redat Ucrainei care devine, printre alte state fost sovietice, independenta.

Astazi Cetatea Alba reprezinta un monument vechi si simbolic de arhitectura de la acea vreme. Cred ca aceasta marturie inca vie a istoriei acestor locuri impresioneaza turistul sau simplul calator ce-i trece pragul, atat prin dimensiunea sa, prin expresivitate dar si prin spatiul unde a fost zidita, exact pe malul Nistrului, fiind strategic construita si astfel greu de atacat pe ape…parerea mea.

Poarta Mare este si astazi la intrarea in cetate si se mentine destul de “autentica”si tare pe pozitie… Deasupra portii “troneaza” falnic stema Moldovei.

Mi-a placut mult aceasta cetate, pentru ca multe dintre zidurile de aparare cat si turnurile sunt parca vii, asteptand sa se trezeasca la un semn al vreunui stapan sau domnitor, pentru a-si apara oamenii cu toate avutiile lor din acele timpuri demult apuse…Marea curte din mijlocul ruinelor cetatii este "monopolizata" de o constructie ca un castel, cu doua turnuri bine conservate. Am avut senzatia ca astept sa iasa de acolo sau de pe potecile ce duc mai sus in cetate, ostiri pregatite de aparare, cu sabiile trase din teaca si cu palosele pregatite de lupta; sau marea forfota de lume, care misuna pe vremuri acolo…domnite in rochii lungi, fosnitoare, mai simple sau mai elegante, sau domni in pantalonasii aceia bufanti si cu palariile cu boruri largi…

De-a lungul zidurilor exterioare de aparare, care “cad” direct in Nistru, pe partea lor interioara se poate urca pentru admirarea peisajului de dincolo de cetate…dar, atentie, poteca este foarte ingusta si plina de pietris si la o mica dezechilibrare, se poate cadea de acolo, in unele locuri de la o inaltime considerabila. Dar zic eu, se merita “sacrificiul” pentru ca numai de acolo se poate vedea intinderea imensa a Nistrului. Este ceva deosebit, mie, una, mi-a placut foarte mult.

Cetatea Alba am vazut ca este si scena nuntilor din zona. Chiar am fost martora la cateva perechi de tineri casatoriti, mirese imbracate in albul spumos al puritatii (? ! ) cu mirii alaturi de ele, tinandu-le strans de mana sa nu “rasara” dintre ruine vreun cavaler medieval calare pe vreun murg alb sau armasar negru-tuciuriu, sa le fure… si tot alaiul lor vesel, care venisera acolo sa faca poze. Este intr-adevar un cadru mai special si sunt convinsa ca pozele au iesit deosebite printre acele ruine…dandu-le o tenta specifica, interesanta si chiar misterioasa…

Poate ca, dintre acele ruine, cand se asterne intunericul dupa un amurg inflacarat si “stins” alene in apele calme ale Raului Alb, cand se asterne o tacere apasatoare si chiar infricosatoare, de acolo, dintre acele ziduri apar ca niste umbre miscatoare printese imbracate de sarbatoare ce-si unesc destinele pe vecie cu printi si toata curtea vuieste si pulseaza de viata si voie buna. Probabil, in orice ruine ale cetatilor o viata nestiuta si nevazuta de noi, palpita de zor, aceste ziduri ramase biruitoare peste timp fiind marturii vii ale existentei noastre pe acest Pamant nemuritor si vesnic datator de istorie, de fapte, de amintiri, mai frumoase sau mai dureroase. Ele fac parte din Marele Intreg ce ne uneste pe toti.

De aceea, eu cred cu tarie ca nu trebuie sa uitam nicio clipa ca facem parte din acest mare univers si trebuie sa respectam si sa pastram aceste locuri care atesta la urma urmei, tocmai urmele trecerii noastre efemere pe aici, pe aceste pamanturi.

Eu pretuiesc si respect Istoria si tot ce inseamna ea. Va recomand cu caldura vizitatea Cetatii Albe, daca veti trece prin zona. Va scriu ca merita…si asta pentru ca si eu, precum multi altii, AmFostAcolo!!!

Cu mult drag pt. voi,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 3587 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI