Roma, pulsul strazii.

TIPĂREȘTE

Am fost sfatuiti inca dinainte de plecare, ca in Roma sa nu vorbim intre noi romaneste, sa fim cu ochii in patru, sa evitam autobuzul 64 care colcaie de hoti iar piata Termini sa o traversam cu spatele aparat. Trebuie sa va spun ca in opt zile cat am stat si am strabatut orasul dimineata si dupaamiaza trecand obligatoriu prin Termini si luand de mai multe ori autobuzul 64, am daramat acest mit, natural neslabind nicio clipa vigilenta (era sa spun proletara). E adevarat ca la sapte-sapte juma’ intram in hotel asa ca nu am vazut fauna de noapte din stazione, dar ce, hotii muncesc program redus numai seara? Nu prea am auzit vorbindu-se romaneste pentru ca acolo se munceste de dimineata pana seara si in locurile pe care le-am vizitat noi nu prea aveau ce cauta cei veniti sa faca un ban in Italia. Chelnarita de la restaurant are salariu 1100 eu plus mancarea asigurata. Lucreaza cu carte de munca zilnic de la sapte la trei, inclusiv sambata si duminica in care i se plateste dublu. Isi ia liber numai la nevoie. Fusese doi ani chelnarita in Anglia dar nu a suportat clima umeda asa ca a venit in Sud, la soare. Locuieste in Ostia intr-un apartament in care imparte chiria de 600 eu cu o familie de romani. Dupa amiaza, cand este chemata, lucreaza la curatenie la o macelarie si in doua seri pe saptama ajuta o batrana facandu-i cumparaturile si gatindu-i. Ajunge la un net de 1700-1800 eu din care 400 trimite acasa la parintii care-i cresc cele doua fetite. Era ingrijorata ca-i va scadea pensia lui taica-sau si va trebui sa trimita mai multi bani acasa. Strange sa-si ia un apartament in rate pe credit « ori aici, ori in tara daca va porni din loc ». Alte femei si-au crescut copiii in Italia si acestia, la 18 ani pot cere cetatenie italiana. Tintesc sus pentru copiii lor. De exemplu sefa personalului, Mariana, are fata la liceul de limbi straine si urmeaza ca anul urmator s-o trimita in Anglia la facultate. In opozitie cu aceste femei pentru care am toata admiratia, pe treptele construite de Michelangelo la Capitoliu, o mogaldeata imbracata in negru era pravalita ca un animal pe trotoar iar turistii enervati trebuiau s-o ocoleasca. Era de la noi caci pe o zdreanta de batic scria decolorat Eforie. O alta, femeie in putere de vreo 50 de ani, dormita la soare pe treptele bisericii San Giovanni in Laterano. Tinea ochii inchisi si de lene repeta « ajuta-ma », nici macar « aiuta-me » sau cum s-o fi spunand. Pe strada erau foarte multi politisti, jandarmi, carabinieri, pietele erau patrulate de masinile lor si credeti-ma ca in opt zile n-am vazut mai mult de cinci-sase cersetori.

Circulatia in Roma e ordonata dar agresiva. Daca s-a schimbat stopul (verdele e scurt) si nu ai trecut, ala esti, astepti urmatorul stop. Numarul mare de scutere face concurenta masinilor. Cel putin un sfert sunt femei care curajoase, tasnesc la culoarea verde si lasa in urma masini de marca. De pe scuter, toate seamana intre ele: un fel de Sandra Bullock nefardate, cu blugi si casca si o prelata cu care-si apara pulpele de vant si ploaie. O cu totul alta categorie de femei am vazut la o parada a masinilor de epoca. Soferii mai cheliosi si burtosi, posesori de masini unicate erau insotiti de fatze de 17-18 ani strident fardate si imbracate ca in anii ‘30

Foarte interesante pentru pitorescul local erau cardurile de turisti, obositi si descumpaniti de avalansa de informatii cu care ghidul ii agresa. Mai nou toti aveau panglici de aceeasi culoare in jurul gatului; de panglica atarna un aparat de emisie-receptie, treaba foarte buna in caz ca s-ar rataci. Grupurile se deosebeau doar prin culoarea panglicii. Altfel, femeile « caloaice », adica inalte, masive, blonde, putin aduse de spate si trecute de 60 de ani iar la barbati dupa burta lasata se recunostea de la o posta ca sunt zilnic consumatori de bere. Printre ei alergau japonezii, multi, mici, agili, curiosi, cu camerele si aparatele gata sa imortalizeze ultimul pietroi din epoca romana. Pe cand urcam din greu panta de la San Pietro in Vincoli sa-l vedem pe Moise a lui Michelangelo si lanturile cu care a fost legat Sfantul Petru si cred ca aveam o figura descompusa, a oprit o masina eleganta in dreptul nostru. Soferul ne-a intrebat unde e strada Cavour, aflata la vreo 50 m departare si atat de cunoscuta incat si un tanc de sase ani ti-ar putea-o arata. Barbatu-miu flatat ca e intrebat a dat sa-i explice dar omul n-avea treaba cu Cavour. Era reprezentantul firmei Gucci, cel putin asa sustinea, zicea ca avea nevasta romanca si voia sa-mi bage pe gat o pelerina, » cadou, aproape gratis ». Nu m-a interesat acest aproape gratis caci intretimp m-am lamurit ca ne-a luat de fraieri, i-am zis un « no » categoric, dupa care tipul a plecat in tromba spre strada Cavour. Probabil ca aveam o mutra jalnica de ne-a ales pe noi dar nu i-a mers.

Italienii sunt foarte politicosi si gata sa te ajute cu o informatie, numai ca mai toti sufera de logoree si in loc de un cuvant vorbesc si gesticuleaza cinci minute. Nu uita sa te intrebe de unde esti si nu am vazut nici dispret, nici neincredere cand spuneam ca suntem romani; dimpotriva il felicitau pe barbatu-miu ca rupea cateva cuvinte in italiana iar de inteles, intelegeam si eu cate ceva. Nebunia de acum doi ani a avut un substrat politic. Cred ca sunt nationalisti si nostalgici pentru ca la cate o cladire administrativa construita in anii 40 (posta, telefoane, unele ministere) spuneau cu mandrie ca a fost facuta de Mussolini. Cel putin cand am iesit de la San Pietro si cautam statia de autobuz pentru intoarcere, pe care-l intrebam, raspundea « luati-o pe via Concelazione construita de il Duce » Sunt multe strazi comerciale cu marfuri pentru toate pungile si toate gusturile. Cel putin la pantofi se porneste de la pretul pantofilor de mort de o singura incaltare, 10 eu, si se ajunge la 1000 eu. Nu mai sufar de mult de pasiunea scotocirii magazinelor asa ca nu mi-am pierdut timpul cu ele. Am luat cate ceva nepoteilor si cam asta a fost shoppingul nostru la Roma.

In prima dupaamiaza, ca sa nu pierdem timpul am luat un autobuz de la cap la cap. Nu regret experienta pentru ca am vazut atat cum s-a desvoltat orasul cat si stratificarea sociala pe masura ce ne indepartam de centru. De la palatele din secolul XV, unele din ele locuite (am fotografiat o ruina din Forum Imperiali care avea un termopan, deci zidul 2000 de ani-fereastra doar cativa), am trecut printr-un cartier rezidential de blocuri ingrijite inconjurate de curti mari cu flori, apoi la blocuri din ce in ce mai modeste pana ce m-am simtit in Militari sau Balta Alba. Spre deosebire de situatia de la noi in care majoritatea fatadelor sunt innegrite de noxele de la masini, acolo toate erau destul de recent zugravite. Cred ca la marginea orasului apartamentele sunt foarte mici pentru ca toate aveau atat centralele termice cat si aparatele de aer conditiont pe balcoane. Pe masura ce ne indepartam de centru acestea erau din ce in ce mai rare- va dati seama cum e vara la 40 de grade. Apoi a urmat o zona de parcuri, care in centru lipsesc aproape cu desavarsire la fel ca si supermarketurile. In centru nu sunt banci pe care sa te asezi, tasnitoare de apa sau toalete, altele decat la obiective in care coada poate fi si de juma’ de ora. Turistul obosit se aseaza pe un gard, pe un rest de coloana romana rasturnata aproape de trotoar sau alearga intr-o biserica sa se aseze pe o banca... Este o mare grija pentru persoanele disabilitate (atentie, nu se mai spune handicapat) carora li se ofera conditii egale cu cei sanatosi. Astfel la bisericile sau muzeele care au multe trepte de urcat exista o banda de acces in panta; deasemeni sunt lifturi speciale pe care personalul le deschide celor aflati in dificultate.

Pasii ne-au purtat intr-o biserica construita in termele lui Diocletian in care se oficia o nunta. Din respect pentru taina care se oficia nu m-am apropiat de miri sa-i fotografiez. Invitatii erau frumos imbracati, barbatii in costume de culoare inchisa, femeile in rochii elegante- totul emana stil, sobrietate si distinctie. La un moment dat de undeva de sus s-a auzit Ave Maria cantata de voci superbe care m-au emotionat si m-au facut sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a mai permis sa vad incaodata minunatiile lumii in care traim.

---

VIZUALIZĂRI: 3639 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI