Pensiunea Banffy - chiar sper să revin!

TIPĂREȘTE

Pentru ultimul popas din periplul nostru românesc de anul ăsta am ales Toplița, nici eu nu prea știu bine de ce. Poate că mi-a rămas în subconștient după ce am citit articolul lui @Dorgo despre Băile Banffy (și m-am gândit că ar fi un mod apoteotic de a încheia așa escapadă) sau poate a contat mai mult faptul că mi-a căzut cu tronc porțiunea de drum dintre Deda și Toplița (defileul Mureșului Superior), pe care am executat-o acum două veri, pe când ne întorceam din Maramureș și mi-am dorit cu disperare un repetir cât de curând.

Evident că ne trebuia o cazare. Întrucât obiectivul nostru principal erau băile termale, n-a fost deloc greu să aleg. Am ales pensiunea pe care amicul booking mi-o indica la momentul respectiv cel mai aproape de acestea, mai ales că beneficia de calificativul „excelent” și de un preț acceptabil: Pensiunea Banffy. Am rezervat așadar (cu anulare gratuită până cu câteva zile înainte de data cazării) o cameră dublă cu mic de dejun inclus, pentru 2 nopți, la prețul total de 108 euro.

N-am comunicat deloc cu proprietarii anterior sosirii noastre, n-am considerat necesar, am citit că au recepție deschisă până la ora 22 și oricum nu estimam să ajungem foarte târziu. Ba chiar speram să mâncăm cina la restaurantul pensiunii, despre care auzisem doar lucruri drăguțe. În plus, la data când a expirat posibilitatea de anulare gratuită nu mi-au tras automat banii din cont, ceea ce mi-a plăcut, mi s-a părut un gest de încredere.

Am ajuns în Toplița dinspre Reghin, precum probabil v-ați dat seama, cu inimile îmbătate de frumusețea peisajelor pe care le-am parcurs. Am urmărit traseul indicat de GoogleMaps ca să ajungem la pensiune; în mare, țin minte că aproximativ în centrul orașului am cotit-o dreapta, iar după ce am traversat Mureșul am virat în stânga, pe o străduță îngustă ce urcă ușor, pe care nu încap 2 mașini în același timp și din acest motiv s-au intalat semafoare la ambele ei capete. Pe strada asta cred că o cheamă Măgura și e cea care duce la Stațiunea Bradul, de fapt un cartier al Topliței, așezat pe o colină, cu câteva case private, spații de cazare, centrul spa și ștrandul Banffy, precum și Campingul Bradul, toate presărate într-o superbă pădure de brazi. Urmând indicatorul, am cotit iar dreapta pe o alee și am ajuns mintenaș în parcarea celei ce avea să ne fie casă primitoare pentru următoarele 2 zile. Dar să nu anticipăm...

Pensiunea Banffy e destul de tinerică, s-a construit în 2016 pe un mic platou. Are formă de L, latura mare înseamnă hotelul (cu două niveluri, privind către oraș), iar cea mică - restaurantul cu terasă acoperită în față. Vara, terasa restaurantului se extinde suplimentar, mesele fiind amplasate sub umbrele uriașe, pe o parte din superba pajiște acoperită cu iarbă. Tot aici, în față, e parcarea amenajată, dimensionată corect pentru capacitatea hotelașului, la cât mă pricep eu. În spate există un mic foișor, precum și un teren sportiv. Pensiunea beneficiază de 11 camere, dintre care 8 duble (unele permit introducerea unui pat suplimentar), iar 3 sunt proiectate pentru familiile cu copii. Am înțeles că mai sunt 3 sau 4 camere disponibile și în vila vecină, care este gestionată de aceiași proprietari. Toate camerele au balcoane generoase și, din câte am văzut eu, majoritatea oferă splendide vederi către oraș și către munți.

Am ajuns așadar pe la vreo 5-6 după-amiaza și ne-am prezentat la micuța recepție a pensiunii, aflată la parterul spațiului destinat cazării. Acolo ne aștepta o doamnă drăguță, căreia i-am spus cine sunt și ce vreau. Nu mai știu dacă am completat formularul tipic de cazare; oricum, totul a durat foarte puțin, am primit cartela magnetică de la camera 10 și am fost îndrumați la etaj, unde aveam s-o găsim, chiar în capătul coridorului.

Din prima clipă, pensiunea asta mi-a adus aminte de Hotel Compliment, din Tryavna, în care am stat anul trecut de Rusalii. Or fi avut designeri școliți în același loc, că prea seamănă! Același stil tradițional-modern, același gen de finisaje (de calitate excelentă), decorațiuni interioare foarte asemănătoare, alcătuite din materiale naturale, precum lemn sau sfoară de cânepă!

Camera noastră nu cred că face parte dintre cele mai mărișoare, adică eu, una, nu prea văd unde ai putea să mai bagi un pat suplimentar. Ceea ce nu înseamnă că ne-am călcat pe picioare, pentru 2 persoane este loc suficient. Ca structură, e vorba de cea clasică: hol, baie în stânga, camera în față și pe urmă balconul.

Pe hol, chiar după ușă, am găsit fixat pe perete un cuier simplu cu 3 agățători; de una din ele atârna cartonașul cu „Nu deranjați”, pe care noi nu l-am folosit, n-am avut de ce. Imediat lângă - un dulap masiv din lemn, în 2 uși, compartimentat eficient, cu rafturi și loc pentru umerașe. N-am avut haine de agățat pe ele și nici de periile de ghete sau de fierul de călcat „n-am abuzat” (vorba prietenului Yersi).

Baia moderat de spațioasă, dotată cu tot ce trebuie și toate în cea mai bună stare de funcționare: tron, chiuvetă, oglindă, cabină de duș, coș de gunoi din inox. Drept consumabile (ce au fost completate pe măsură ce s-au împuținat): săpun lichid la chiuvetă, flaconașe cu gel de duș și șampon la duș, hârtie igienică (plus rezervă), cască de baie (una singură; n-am semnalat greșeala, că oricum nu ne-a trebuit). În plus, câte 2 prosoape albe, pufoase de fiecare, încă unul pentru picioare și uscător de păr. Ordine și curățenie.

Singurul lucru despre care aș putea cârcoti a fost culoarea gresiei și faianței, un gri închis după care nu mă înnebunesc. Totuși, uitându-mă acum la poze, constat că atmosfera e salvată inspirat de nuanța natur a mobilierului din lemn (dulăpiorul de sub chiuvetă și rama imensă a oglinzii), precum și de un buchețel de levănțică uscată. Am remarcat și alte chestii practice, precum priza încastrată în rama oglinzii sau becurile atârnătoare, ce răspândeau o lumină blândă, dar suficientă. Baia nu are fereastră, aerisirea se face cu ajutorul unui mic ventilator ce pornește automat de fiecare dată când se aprinde lumina.

Camera e și ea dotată destul de basic, dar aspectul general este de luminos (datorită ferestrelor imense ce dau spre balcon), curat și elegant. Am avut 2 paturi twin lipite, prevăzute cu saltele foarte bune, învelite în lenjerie albă din bumbac. Pentru învelit ni s-a oferit fiecăruia câte o pilotă ușoară, iar căpșoarele ni le-am odihnit pe perne (cam prea moi pentru gustul meu). O cuvertură în motive geometrice desenate în culori vii acoperea treimea inferioară a celor două paturi unite și din același material erau făcute și pernuțele decorative. Noptiere și veioze de-o parte și de alta a patului și un tablou drăguț deasupra, al cărui mesaj e o invitație la a călători cât mai mult!

Pe peretele opus am avut o măsuță-birou, un scaun tapițat în culori neutre, TV-ul fixat în perete, suportul de bagaj și o oglindă. Pe birou - o tăviță cu 2 pahare și o vază gen sticlă cu flori (artificiale). Ascuns sub ușa biroului am găsit răcitorul plin cu tot felul de recipiente (apă, mai multe feluri de sucuri, bere), precum și cu ceva ronțăieli.

Geamul imens dinspre balcon este acoperit de perdele albe, diafane și de draperii asortate cu tapiseria scaunului. Au fost foarte eficiente dimineața în a opri primele raze ale soarelui să ne trezească!

Toată suprafața camerei și holului este acoperită cu parchet laminat și tot mobilierul e din lemn natur. Prizele sunt instalate în diverse locuri din cameră, inclusiv câte una de-o parte și de alta a patului. Nu există aer condiționat, nu cred să fie nevoie vreodată; când am fost noi, deși doar sfârșit de mai, am prins destul de cald, în timpul zilei temperaturi de până la 28-29 grade, iar noaptea 16-18. Totuși, peste zi se păstra o oarecare răcoare în cameră (și oricum n-am făcut prea mulți purici pe-acolo), iar noaptea era chiar nevoie să închidem geamul.

Balconul mi-a plăcut foarte tare! Destul de spațios, dotat cu o masă și 2 scaune din lemn, genul pliabil. Balustrada e formată din zăbrele de lemn ce lasă mult spațiu liber între ele, astfel că atunci când șezi pe scaun poți să admiri cu adevărat priveliștea (mă enervează balustradele acelea compacte, de trebuie să stau în piciare ca să văd ceva!). Deasemenea, balcoanele sunt separate între ele prin pereți despărțitori din lemn, ceea ce-ți asigură un grad convenabil de intimitate. Am petrecut minute minunate în acest decor, de fapt cred că pe balcon am petrecut cea mai mare parte din timpul consumat în cameră (după cel alocat somnului). Priveliștea e absolut minunată, o să vedeți în poze!

La restaurantul pensiunii am mâncat toate mesele, adică 2 mic-dejunuri (ce erau incluse în preț), 2 cine și un prânz. Micul-dejun se servește la ore rezonabile, nu mai știu exact, dar cred că între 8 și 10, în regim de bufet suedez. Platourile sunt înșirate pe o masă din interiorul restaurantului, dar noi am stat de fiecare dată afară, pe terasă. Am avut de ales între 3-4 feluri de mezeluri, tot cam atâtea de brânzeturi, roșii, ardei, castraveți, pâine, chec, lapte și iaurt, ceva fructe. Mi-a plăcut că erau și chestii preparate în casă, gen salată de vinete, zacuscă, dulcețuri, în fiecare zi altele. La cerere, ți se gătesc pe loc ouă, așa cum îți dorește inimioara; noi am cerut câte un ou-ochi în prima zi, în cealaltă ne-am declarat mulțumiți cu restul produselor. Tot la cerere ți se oferă diverse sortimente de cafea sau ceai. Setea ți-o poți stinge cu apă sau suc (de calitate bunicică).

La celelalte mese se comandă în regim a la carte, din meniul destul de stufos al restaurantului. Noi am luat în prima seară un fel de tocăniță de ficăței, orez cu legume și păstrăv cu mămăligă, iar în a doua seară, coaste de porc, vită cu nu-mai-știu-ce-sos și papanași. Servirea a fost ireproșabilă, oamenii extrem-extrem de amabili și eficienți, iar plating-ul demn de un restaurant cu ștaif. De gustoase - gustoase toate! S-a acceptat a se trece toate notele de plată „pe cameră” și a se achita la final. Am fost acompaniați de fiecare dată de o gașcă de pisici simpatice, dintre care motănelul Oreo ni s-a lipit de inimioare cel mai tare!

A propos de amabilitate, cea mai impresionantă fază a fost când ne-am întors de la piscină, rupți de foame, cu gândul să mâncăm ceva și apoi să ne urcăm în mașină și să explorăm un pic împrejurimile. Am ocupat una din mesele de pe terasă și am așteptat să vină una din domnișoarele drăguțe cu meniurile. Între timp, pensiunea noastră se populase masiv cu un grup de vreo 15-20 de copii de 9-10 ani, împreună cu vreo 2 profesori tinerei (a doua zi era 1 Iunie, probabil sărbătoreau în avans). Puștii acaparaseră foișorul și pajiștea din fața pensiunii și am stat câteva minute să le urmăresc joaca, fascinată și nostalgică, cu zâmbetul pe buze.

A venit curând și domnișoara și, când a auzit că am vrea să mâncăm, și-a cerut scuze că nu vor putea să ne prepare nimic cald, căci toate cuptoarele și ochiurile de aragaz funcționau la capacitate maximă, având a se pregăti pentru un eveniment (eram avizați că în seara de după plecarea noastră aveau să fie gazda unui botez). Am rugat să ne ofere măcar ceva gustări reci și a fost de acord, cu bucurie, ușurată că nu ne-am supărat. Am ales o porție de bruschete și una de salată de vinete cu roșii, porții care au fost de-a dreptul uriașe și pe care nu le-am putut dovedi total! Comandasem și o carafă de limonadă și, ca să ne împace pe deplin, la final ni s-a spus că aceea e din partea casei! Frumos gest, chiar dacă exagerat, că noi oricum nu ne-am crizat că mâncarea n-a fost caldă! Între timp, am urmărit și felul cum s-au ocupat de gașca de puști, la un moment dat aceștia au primit tort și limonadă în foișor, pe fondul sonor de „Mulți ani trăiască” asigurat tot de boxele restaurantului! N-am întrebat dacă era aniversarea vreunuia din copii sau pur și simplu, ocazia era ziua de 1 Iunie...

În prima noapte a fost destul de liniște, dar în cea de-a doua am împărțit pensiunea cu copiii! :) Care, în excursie fiind, și-au făcut simțită prezența încă de pe la 5 dimineața! (Că dacă trebuia să meargă la școală, cred că trăgeai de ei cu tot cu plapumă!) Cel puțin așa zice Tati, eu n-am auzit nimic (v-am mai povestit că de ceva vreme îmi protejez somnul cu dopuri de urechi). Mă rog... Copii, ce să le faci?!...

Ne-am decazat imediat după micul-dejun, ni s-a făcut calculul total și ni s-au înmânat toate chitanțele. Am plătit cu cardul 727 ron, cazarea și absolut tot ce am consumat la ei - un preț rezonabil, aș zice. Am fost întrebați cum ne-am simțit, am confirmat că minunat (și n-am exagerat deloc), am promis că vom recomanda locul și poate vom reveni noi înșine. Ne-am luat rămas bun și am plecat; ne aștepta drumul spre casă și, în același timp, ultima zi din această frumoasă vacanță!...

Nu pot încheia însă fără să vă spun 2 vorbe despre ce puteți vedea în împrejurimi. În primul rând, Toplița însăși, care are farmecul orașelor mici de munte - liniștite, romantice, beneficiind de un decor de vis! În oraș sunt câteva biserici frumoase și o mânăstire (a Sf. Ilie), pe care am vizitat-o și noi. Am vizitat și Cascada Mezotermală, un fenomen rar și impresionant; noi am prins-o cam secată, dar am văzut fotografii cu ea în perioadele ploioase și nu mi s-a părut cu nimic mai prejos decât sora Beușnița, cu care a fost comparată adesea. Despre băile termale v-am spus, am petrecut o dimineață relaxantă la centrul spa, la piscina interioară; pe cea exterioară se pregăteau s-o pună în funcțiune începând cu 1 iunie. În vecinătatea pensiunii noastre se găsesc și 2 pârtii de ski, Măgheruș (500 m) și Bradul (1000 m), dotate cu tot ce trebuie, din câte am înțeles. La câțiva kilometri de Toplița sunt alte câteva stațiuni montane, dintre care aș aminti doar Borsec și Bilbor. Și multe altele... Deci... vă mai gândiți sau ați plecat deja?! :)

---

VIZUALIZĂRI: 1828 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI