Cabana Cumpana, pe-un picior de plai, pe-o gura de rai...

TIPĂREȘTE

Prietenii nostrii pitesteni serbeaza niste ani de cand firma lor functioneaza si functioneaza bine, Asa ca lanseaza o invitatie la o petrecere monstruoasa la Cabana Cumpana insotita de explicatii minime despre cum se ajunge acolo.

Cum-necum plecarea catre Pitesti s-a produs tarziu asa incat la momentul inscrierii pe DN7C era noapte, adica se intunericise. Conditii adiacente: conduceam eu, pentru prima data masina sotului, asa ca aveam mici dificultati in a anticipa unele manevre. Plus ca era manuala! Deci intrarea pe drumul catre Vidraru s-a facut in obscur si anonimat, dar siluetele arborilor, profilate pe cerul noptii cu luna plina, marginind soseaua cam gaurita, ne arata ca inca suntem pe sosea. Aerul se racoreste din ce in ce, arome forestiere se reped in narile noastre citadine. Soseaua urca si urca pana cand, in splendoarea lui nocturna, barajul cu apa sticlind de-o parte si de alta, se iveste si sectioneaza valea. In afara de un indicator sau doua spre transfagarasan, nimic altceva nu aminteste de Cabana Cumpana. Dar exact in subtioara dreapta a lacului, rupandu-se din drumul asfaltat ce tocmai se avanta peste apa, amestecat cu alte multe indicatoare, vedem "Cabana Cumpana" 7 sau 8 sau 15 Km. Nu mai tin minte, dar stiu bine ca am realizat instantaneu ca: e un drum forestier, ca nu e luminat sau semnalizat deloc, ca e fix 24:00 trecute si ca nu mai avem semnal la telefon. Sa mai descriu drumul acesta facut in aproape 1h si jumatate, ingust de tot, in bezna (doar farurile ce mai rupeau cortina noptii), intrerupt de brazi cazuti pe margine, de paraie curgand cum altfel decat in jos, cu muntele negru, doar grohotis in stanga si apa lucind stinsin dreapta, undeva la 20-30 m dedesubt? La un moment dat s-a ivit o raspantie care m-a pus la grea incercare: la stanga, in sus sau in fata tot inainte? Si daca apare ursul? Si daca un copac cazut peste drum sau stancile pravalite ne opresc? Nici nu puteam sa intoarcem... Dar mai ajungem undeva vreodata? Am ajuns cand nu mai spera si credea nimeni ca se intampla, cu ambreiajul facut ferfenita ca din I-a si a II-a nu l-am slabit, la un foc urias de tabara, lautari, veselie, berbecuti la protap si alte delicii montane locale: branza de burduf (sau la burduf, cum e corect? ) tuica, palinca, sarmalute intr-un ceaun urias. Restul de noapte a trecut iute, am intrat in cabana spre dimineata si n-am prea bagat de seama ce si cum este.

A doua zi insa Cabana Cumpana, asa cum a fost ea zamislita la inceputuri mi s-a aratat in toata splendoarea ei. O cladire de acum multi ani, de-o seama cu lacul si barajul, in stilul locului, piatra si lemn, cu fatade renovate arareori, strajuind lacul pe un pinten de uscat. Camera mica, un pat de-o seama cu mine, saltea subtiata si gloduroasa, paturi aproape cazone, lenjerie obosita dar spalata. Mocheta ofensata de toti excursionistii, care cu tigarea, care cu bocancul. Perdeaua atarna in mai putine inele decat scrie in instructiuni. Televizorul merge, e mic si are programe putine. Noptierele, masuta, scaunelul si restul de obiecte sunt de-un leat. La fel si lampa din tavan, vaduva de-un bec. Balconul mic si nematurat imi dezvaluie vecinatatea scarii de incendiu dar si o parte din peisaj. Baia este de cand este. Mai tineti minte de pe cand se puneau placi de 20/20 din faianta alba. Tot alea sunt, dar mai putine! Urme de rugina pe cada, chiuveta si vasul wc. Rezervor cu lant! Nu ne-a fost frig, caloriferul a fost cald pentru ca noptile la munte sunt reci si fochistul a bagat in soba.

Deci ne-am trezit undeva pe la ora 11, am inventariat splendoarea de camera ce tocmai am descris, am coborat scarile mochetate in verde si contra sumei de 100.000lei vechi am primit doua cafele de la automatul de la barul de langa receptia de langa scara cu care cafele m-am reintors in camera, la sotul meu. Am intrat si i-am spus: "o fi cabana cum o fi, dar daca vezi lacul si muntele, mori!". N-a murit! Doamne-ajuta!

Cabana este asa cum era ea la inceputuri, cu dotari minimale si cu multe lipsuri, dar imprejurimile, dar lacul, dar pontonul, dar padurea... Au spalat toate pacatele proprietarului acestei cabane, am uitat de gloduroasa saltea si de zugraveala cojita, mi-am umplut cu nesat sufletul si privirea de frumusetea neasemuita a locului. Mi-au placut dintr-o data toate, m-am bine dispus si am inteles pe loc ce simt sutele de turisti din zecile de corturi de pe pajistea din fata cabanei, de ce vin ei asa de multi, de ce stau inghesuiti sub panza aceea mica fara stele sau margarete. Lacul e uluitor de frumos, peisajul salbatic, brazii si foioasele ca la geneza, cerul limpede si aerul curat. Cel din urma, adica aerul s-a umplut repede de fum de gratare si iz de pastrama si mititei, dar nimic din tot ce-am vazut apoi (peturi si gunoaie aruncate alandala, schimburi de ulei la iarba verde) nu mi-a stirbit si nu-mi va stirbi impresia maretiei naturii. Mirarea de-a ma afla in asa locuri frumoase, umilinta varstei mele minuscule pe langa vesnicia apei si pietrelor. Am gandit mai tarziu ca se armonizeaza aerul vetust si rustic al cabanei cu lacul si padurea. Am luat o barca si-am vaslit catre coada lacului, cca 1km. Acolo unde lacul se termina intr-o codita serpuita, cristalina si prelunga, am coborat din barca s-am innotat. Am inghetat instantaneu, dar tot m-am invartit vreo cinci minute prin apa. Si cand ma gandesc ca intr-o dimineata am vazut doi (2) insi traversand inot... Felul straniu cum se oglindeste padurea dubleaza senzatia ca esti martorul unei minuni.

Sunt si cai, se calaresc usor, dar sunt cam neingrijiti. Exista si-un teren de fotbal pentru cei ce si-au adus mingea de-acasa. Barci si hidrobiciclete de inchiriat, un vaporas (Lebada parca se numea) care face curse regulate de cate o ora. Dar atentie, vantul se starneste usor si apa foarte calma se umple de valuri agitate cat ai clipi.

Masa la restaurant a fost buna, preparate putine, traditionale, ciorbe si fripturi clasice, dar curata si gustoasa. Am mancat si din ce pregatisera prietenii asa ca nu pot sa apreciez prea bine restaurantul. Personalul afabil si cam atat. Nimeni nu are explicatie de ce nu se investeste in singura unitate de cazare din zona, poate nu chiar melanjurile chicios futuriste vazute prin alte locuri, dar macar o improspatare a acestei cladiri de care se leaga amintirile parintilor nostri.

N-am mai fost in ultimii ani, dar nostalgia acelor locuri, amintirea salbaticei naturi ma cheama intr-acolo... Poate ajung vara aceasta.

Recomand oricui sa mearga la Cabana Cumpana, va asigur ca fitzele palesc in fata peisajului, ca oricat de obisnuit i-ar fi confortul hotelurilor bune va renunta o zi sau doua la el doar ca sa se bucure simplu de tot ce e in jur. O investitie in cateva elemente de confort ar schimba mult fata lucrurilor si traiesc cu speranta ca poate, de cand n-am mai fost eu, chiar s-a intamplat asta.

N-am idee de tarife, banuiesc ca nu sunt greu de aflat, am inteles doar ca nu se gasesc locuri de cazare oricand, trebuie rezervare si oricum un telefon inainte.

---

VIZUALIZĂRI: 8310 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI