Câte puțin despre Nagasaki

TIPĂREȘTE

Nagasaki se află în insula Kyushu, la sud de principalele atracții turistice. Am ajuns cu avionul într-o oră și un pic din Osaka, Aeroportul e mic și, pentru un bilet de 900 de yeni (8$) sau 1600¥ dus întors, ajungi în oraș în vreo 45-50 de minute cu un autocar (ei îi zic bus sau în cel mai bun caz limousine bus). Două zile pline, spre trei, îți sunt de ajuns pentru a vedea tot orașul.

Principalele obiective sunt legate, desigur, de bomba atomică. Intrarea la Atomic Bomb Museum este 510, Memorial Hallul de lângă are intrarea gratuită. Acestea și Peace Park sunt detaliate într-un articol special, așă că nu mai menționez aici.

Muntele Inasa este faimos pentru priveliștea de noapte pe care o oferă, aflată în top 3 Night Views (alături de Hong Kong și Monaco). De la Nagasaki Station am luat un autobuz până la baza muntelui, iar de acolo ropewayul (1230¥ dus întors, 720¥ un singur drum). Călătoria cu telegondola a fost rapidă, chiar surprinzător de rapidă (cea pentru Seoul Tower parcă era un melc în comparație). Am ajuns un pic după apus, când lumea era destulă și stăteai la coadă pentru micile trepte ce-ți permiteau poze reușite.

Priveliștea... într-adevăr, foarte frumoasă, însă parcă nu s-a ridicat la înălțimea comentarilor de pe internet.

Clover Garden este un muzeu în aer liber aflat pe un deal (nu vă faceți griji, este lift până la el). Găzduiește cea mai veche construcție de lemn în stil occidental din Japonia. Întemeietorul ei este homas Glover (1838-1911), un scoțian ce s-a mutat în Nagasaki după ce s-a deschis comerțul cu străini în 1859. Intrarea este 610¥ și-ți asigură o priveliște superbă asupra portului. Chiar lângă se află Biserica Catolică Oura, construită de misionari francezi și închinată celor 26 de martiri executați în 1597. Intrarea mi s-a părut scumpă, o mie de yeni. Am prins și o nuntă însă. Probabil pentru japonezi este interesant să intri, însă, venind dintr-un spațiu cultural în care bisericile sunt frecvente, nu consider că merită banii. Biserica mi s-a părut mică și modestă, însă era plină de lume.

La vreo 15 minute de mers pe jos de Biserică se află China Town, considerat cel mai vechi din Japonia. Celelate două China Townuri sunt la Kobe și Yokohama, acesta din urmă fiind cel mai mare. Între noi fie vorba, acest Nankin Machi cum îi zic japonezii este tare micuț și, din punctul meu de vedere, insuficient „chinezărit”, restaurantele aveau mâncăruri japoneze, decorațiile erau aproape inexistente, iar spațiul pe care se întindea China Townul era modest. Am plecat dezamăgită, mai ales că mă vedeam întorcându-mă cu ghiozdanul plin de condimente mirositoare, însă nu am avut ce cumpăra (au mai rămas aproape 3 săptămâni până mă duc în Kobe unde cunosc deja marfa, așa că încerc să nu disper).

Hop hop în tramvai și următoarea destinație este Dejima, o insulă artificială construită în 1636 pentru a despărți japonezii de portughezi și a le controla activitatea. Intrarea este 510¥ (observați și voi un pattern la prețurile din oraș?) și include accesul la zone în aer liber și interioare, recreate sau reconstruite după modelul celor de demult. Astăzi, Dejima nu mai este o insulă, însă am înțeles că au planuri de a o despărți prin canale de apă.

O excursie de o zi pentru amatori este Huis Ten Bosch, un parc imens de amuzament, însă cum nu m-au atras prețurile (6000¥ intrarea cu toate atracțiile incluse și încă vreo 2000¥ transportul), în ultima zi am dat o fugă în Fukuoka, centrul comercial și administrativ al insulei Kyushu.

Cât despre transportul în oraș, mi s-a părut fenomenal - cel mai rapid și bine pus la punct de până acum, întrecând până și Kyoto cu celebrele autobuze turistice. Mici tramvaie (tramp) călătoresc rapid la intervale de maxim 5 minute pe patru linii, dintre care am folosit doar două, cea roșie și cea albastră. Stațiile sunt semnalizate în engleză, există și un difuzor care îți spune în ce direcție o ia, dacă e o stație comună pentru mai multe linii sunt plăcuțe diferite în culoarea specifică și indicații pentru obiectivele turistice din zonă. O călătorie costă 120¥ (Kyoto, ia aminte și mai lasă din ăia 230¥!), iar un pass cu călătorii nelimitate este 500¥. Se plătește la coborâre, în față. unde este șoferul. Cea mai lungă linie, cea albastră, are puțin peste 7km și se parcurge în 40 de minute. Celelate sunt mai scurte.

O mențiune specială despre natură: mi s-a părut incredibil de bogată și de intensă. Într-o plăcuță din epicentru se presupunea că nu va crește nimic timp de 70 de ani în aceste zone, însă nu puțini erau copacii de peste 5 metri crescuți în mijlocului orașului, fără să le pese de trafic sau de oameni. O natură luxuriantă.

---

VIZUALIZĂRI: 516 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI