ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.05.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
APR-2018
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 16 MIN

    Am umblat pe „Cărarea Zeilor”!

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Pentru mine, unul dintre cele mai incitante lucruri pe care mi-am propus să le fac pe Coasta Amalfitană a fost să parcurg Cărarea Zeilor!

    Nu sunt o persoană „sportivă” în accepțiunea obișnuită, adică desfășor în general activități statice și mă complac într-un stil de viață destul de sedentar, fac mișcare sporadic (asta dacă cele 30-40 de minute de mers pe jos zilnice - drumul de acasă până la serviciu și înapoi - nu se cheamă mișcare), nu rezist la eforturi mari pe termen lung (mi s-a diagnosticat la un moment dat o formă de anemie cronică ușoară și am dat vina pe asta, dar cred că vinovatul principal e, de fapt, lipsa antrenamentului). În școală, scoteam timpi excelenți la proba de viteză, însă la rezistență eram varză!

    În schimb, iubesc să merg pe jos și merg ore întregi atunci când am timpul și dispoziția necesară. Dacă e nevoie să fac un efort ceva mai susținut, gen urcat/coborât, îl fac fără să crâcnesc, în ritmul meu (de obicei închei plutonul, dar nu mă interesează timpul scos, ci rezultatul final). Nu am mari abilități de cățărătoare și nu m-aș băga la chestii complicate, însă despre Sentiero degli Dei am citit tot ce am putut, am văzut filmulețe, am vorbit cu oameni care l-au parcurs și am ajuns la concluzia că da, pot să fac asta! În plus, voi fi răsplătită cu unele dintre cele mai frumoase priveliști de pe pământ, că nu degeaba se cheamă Cărarea Zeilor! Legendele locului spun că pe aceste poteci coborau zeii spre mare, să se întâlnească cu sirenele...

    N-a fost greu să-i conving pe ai mei; Tati nu-i nici el cine știe ce sportiv și în ultima vreme mai scârțâie pe ici, pe colo, dar e conștient că trebuie să ne mișcăm (avem, din păcate, exemplele mamelor noastre, țintuite în case de ceva ani; în niciun caz nu vrem să pățim și noi la fel! îi admirăm întotdeauna pe moșii din Vest, cărora nu le mai ajung drumurile!). Despre copii nu mai zic, ei n-au nicio problemă, sunt atleți înnăscuți (și antrenați), iar în ceea ce privește deciziile de vacanță, de obicei execută fără să comenteze.

    Sentiero degli Dei este un traseu montan (sau, cum se zice mai nou - de trecking) ce leagă Bomerano (un sat aparținând „comunei” Agerola) de Positano, trecând prin Nocelle și Montepertuso. Lungimea totală este de aproximativ 9 km, adică 4,5 ore de mers (în medie); practic înconjoară o parte din Munții Lattari la o înălțime de cam 600 m, cu o diferență de nivel de 250 m, ceea ce îl înscrie în categoria de dificultate medie. Alternanța de zone terasate cultivate și de natură sălbatică, presărată pe ici, pe colo, cu vechi urme ale locuirii umane, dar mai ales priveliștile oferite asupra mării și a localităților de pe țărm până hăt, departe, spre Peninsula Sorrentină și Insula Capri, îl fac a fi considerat unul dintre cele mai spectaculoase trasee montane din lume!

    Ceea ce v-am prezentat mai sus este traseul complet, însă majoritatea turiștilor îl încep în Bomerano și-l termină în Nocelle (cam 6 km), de unde sunt două variante: de luat autobuzul până în Positano sau de coborât cele peste 1700 de trepte până la șoseaua de coastă, traversând sătucul Arienzo. Asupra acestui ultim fragment nu eram foarte hotărâți și nici măcar lămuriți pe deplin. Cineva îmi povestise cum că autobuzul din Nocelle pleacă doar o dată pe zi spre Possitano și că dacă l-ai ratat p'-ăsta, adio! scările te papă! Eu găsisem totuși pe net o companie locală (Mobility Amalfi Coast) care îmi arăta un program rezonabil, cu mai multe plecări. Aș fi optat pentru autobuz deoarece febra musculară pe care o căpătasem încă din prima zi nu dădea semne să plece, iar gândul la cele jdemii de trepte coborâte cu 2 zile în urmă din Ravello încă îmi dădea fiori!... În fine, aveam să ne hotărâm la fața locului!

    În eventualitatea că la întoarcere ar fi trebuit să luăm autobuzul SITA din stația facultativă corespunzătoare lui Arienzo (unde era prea puțin probabil să existe chioșc de bilete), am cumpărat dimineață din Sorrento nu 4 bilete simple (a 2,9 euro bucata), ci 8. Am ajuns în Amalfi în jurul orei 12, iar peste jumătate de oră ne-am îmbarcat în autobuzul de Agerola împreună cu alți 20-25 de turiști echipați de ascensiune. A propos de asta, tratați muntele cu respect și îmbrăcați-vă, dar mai ales încălțați-vă corespunzător! Nu neapărat bocanci, dar niște pantofi sport cu talpă antiderapantă, pantaloni de trening și un tricou - eventual și ceva cu mâneci lungi sau o pelerină ușoară de ploaie în rucsac - cred că ar fi ok. În plus, s-ar putea să vă prindă bine și un pachețel cu ceva de mâncare și niște apă (deși apă mai găsiți și pe drum, îmi amintesc de cel puțin 2 izvoare captate). Noi, știind că vom rata masa de prânz, ne-am luat de acasă niște portocale, iar din Amalfi am cumpărat câte un arrancino umplut cu brânză, că și-așa țineam morțiș să-i gust și n-apucasem (= niște găluști din orez tăvălite prin pesmet și prăjite în baie de ulei, umplute cu diverse chestii, dulci sau sărate). Sau, pentru și mai multă autenticitate, puteți achiziționa din prăvăliile din Bomerano o brânză specifică Munților Lattari, numită fiore di latte (ce frumos sună!).

    Drept să spun, am avut un scurt moment de panică văzând ce serpentine urcă autobuzul spre Agerola! M-a cuprins răul de înălțime doar imaginându-mă pășind pe poteca aia îngustă, suspendată între cer și pământ: „Unde mă duc eu acolo, frățioare?!!” Dar cum cel mai mult îmi place când mă lupt cu mine și mai ales când mă înving, ... am zis hai, să-mi dau o șansă! :)) Așa că mi-am ținut firea și am încercat să mă vizualizez cu cununa de lauri pe cap, la sfârșitul traseului! :) Mai ales că în jurul meu erau oameni de toate vârstele, inclusiv vreo doi copii.

    Șoferul era deja avertizat asupra destinației finale a majorității călătorilor, așa că atunci când am ajuns în stația potrivită, a oprit și-a strigat: ”Bomeranooo! Sentiero degli Deeei!” Am coborât împreună cu toți ceilalți și am traversat, chiar peste drum era instalat un panou publicitar. Am trecut pe lângă o bisericuță inscripționată „monument istoric” și am ajuns într-o piață mărișoară, nespectaculoasă în niciun fel. Am uitat să zic de vreme - plecaserăm din Sorrento pe soare amestecat cu nori, dar pe drum au început să se ridice din mare niște vălătuci mari de ceață, care s-au risipit până la Amalfi, pe care l-am găsit scăldat în lumină. Urcând muntele, au apărut din nou norii, întâi mai străvezii, apoi din ce în ce mai compacți. Temperatura scăzuse și ea corespunzător, am avut nevoie de mânecile lungi! Numai să nu plouă, mă rugam...

    Am descoperit un alt panou imens cu toate traseele din zonă desenate pe o hartă, am pozat-o, desigur, cu toții, iar Tati a intrat în primul magazin și a cumpărat și harta cu explicații tipărită pe hârtie (suvenir!). N-a fost greu să dibuim Via Pennino, locul de unde începe traseul, erau indicatoare pretutindeni. Am mers printre case vreo câteva sute de metri, până la o mică răspântie: în față - Sentiero degli Dei, în stânga - un traseu de vreo juma de oră până la Grotta Santa Barbara și ruinele bisericuței omonime. Am ținut-o tot înainte, am avut de urcat câteva trepte de lemn, care ne-au scos într-o altă stradă, asfaltată grosier; chiar în față era o casă albă cu etaj, nu prea mare, pe care scria „Food-bar-drink”, avea chiar și o mică terasă, pustie la acel moment.

    Am cotit-o stânga și-am mai mers pe drumul ăsta asfaltat încă vreo câteva minute, până când s-a terminat și-a lăsat locul unuia de pământ. La punctul de joncțiune ne-am oprit puțin să ne pozăm cu inscripția uriașă de pe stânca vecină, care ne ura bun-venit pe Cărarea Zeilor; practic aici e locul de unde aceasta începe cu adevărat, părăsind Bomerano. Vremea era în continuare închisă, ceața ne împresura din toate părțile, dar nu m-am necăjit, căci acest lucru mi s-a părut a avea un farmec pe care nu l-aș fi bănuit! Liniștea aceea de început de lume era punctată din când în când doar de behăitul caprelor și de clinchetul tălăngilor, ce răzbăteau de pe dealurile din stânga noastră, pe care mai mult le bănuiam decât le vedeam, dincolo de prăpastie!

    Am remarcat și un loc de colectat gunoiul, cu 3 coșuri de culori diferite, fiecare pentru alt tip de deșeuri, un panou care ne indica zonele de alpinism din apropiere, precum și un altul pe care erau desenate pictograme cu ce e recomandat să faci și ce nu în toată această zonă protejată. Chestii de bun simț, desigur - să te echipezi corespunzător, să nu rupi flori sau crengi, să nu arunci gunoaie, să nu aprinzi focul, să nu campezi. Erau reamintite turistului numerele de telefon de urgență (dealtfel, din loc în loc pe tot parcursul aveam să regăsim aceste informații). Am primit binecuvântarea Madonei expuse în mica grotă de deasupra cărării și-am pornit!

    N-am mers mult și am întâlnit Grotta del Biscotto, primul obiectiv menționat pe traseul nostru. Adică bănuiesc că aia era deschizătura uriașă din munte pe lângă care drumul a făcut un cot la 90 de grade spre stânga! Am încercat să caut poze pe net și să le confrunt cu ale mele, dar nu prea m-am lămurit. În pozele de pe net apar niște locuințe rupestre încastrate în peretele peșterii, undeva, sus, dispuse pe mai minim două terase. Eu nu zării nicio casă, nimic, dar e posibil să fi fost de vină ceața. Căci dacă mă uit la ce am fotografiat, parcă zic că peste peștera noastră s-ar suprapune altele mai mici, peretele stâncos arată ca un șvaițer; de fapt, am citit că numele de Biscotto s-ar trage de la structura unei prăjituri foarte aerate specifică zonei. Tot aici, în vecinătate, am întâlnit primul izvor captat, cu apă bună și rece.

    Ne-am continuat drumul, care în zona asta e destul de larg, merge relativ drept, fără diferențe notabile de altitudine și pe alocuri beneficiază de parapeți de protecție - ba din metal, ba din lemn - cel puțin în zonele unde prăpastia e mai abruptă. Peisajul era cutremurător de frumos, chiar și pe jumătate învăluit în ceață (sau poate tocmai ceața îi dădea o aură magică în plus!). Din loc în loc sunt zone de belvedere, semi-amenajate, de admirat priveliștea spre valea ce se deschide mai largă sau mai strânsă până jos, la marea cea mare, pe care noi abia reușeam s-o întrezărim.

    Am depășit vreo două zone cu câteva case de piatră părăsite, totuși terenul era frumos terasat, cultivat cu viță de vie și pomi fructiferi, ce purtau cu mândrie ținuta înflorată de primăvară. Încă puțin și am întâlnit altă răspântie, drumul se despărțea în două cărări pe lângă o proprietate ce părea locuită, căci în curte am ghicit un foișor cu balansoar. Am urmat indicatorul din dreapta, spre Praiano-Positano-Nocelle. Cărarea coboară un pic și se bifurcă din nou în dreptul celui de-al doilea izvor captat, pe care sunt deasemenea indicatoare încastrate în piatră: Praiano în stânga, Positano și Nocelle în dreapta.

    Aici am adăstat câteva minute și noi (eu și cu Tati, căci copiii o luaseră mult în față) și am tras cu urechea la ce discutau alții; un cuplu însoțit de un băiețel de vreo 7-8 ani îl iscodeau pe un tip ce venea din sens opus - cum e drumul, dacă sunt probleme de vreun fel, că ei citiseră că la un moment dat drumul e surpat și nu se poate trece. Tipul a zis că vine din Positano, că într-adevăr există porțiuni ceva mai dificile, cu urcat/coborât pe bolovani sau cu potecă îngustă, neprotejată de parapet, dar că se poate merge - desigur, cu atenție. Cuplul cu copilul a decis să coboare în Praiano, dar noi ne-am continuat drumul cum stabiliserăm inițial. Deja nu mai aveam emoții, adrenalina era la cote înalte!

    Zona următoare se cheamă i Canatti, după cum am văzut pe hartă și mi s-a părut și mai spectaculoasă decât cea străbătută până acum! Cărarea pur și simplu ocolește muntele în serpentine largi, lăsând privirea să se delecteze pe de-o parte cu valea abruptă, pe alocuri terasată, pe de cealaltă cu cele câteva proprietăți desenate pe stâncile ce se ridicau deasupra noastră. Ceața se mai risipise, practic ocolisem un pinten de munte și părea că o lăsasem pe partea din care veniserăm. Asta însemna că ne puteam bucura de verdele crud al peisajului, de copacii înfloriți și - cu puțin noroc - în curând și de marea albastră!

    A urmat prima zonă de bolovăniș pe care a trebuit s-o urcăm - nu foarte solicitantă, doar trebuia să am grijă unde pun următoarul pas și să nu mă grăbesc. Dincolo de ea însă, efortul ne-a fost pentru prima dată pe deplin răsplătit! Jos, în vale, undeva, în stânga, se etala Praiano, în toată frumusețea lui - de fapt Vettica Maggiore, pintenul său vestic, dar se vedea foarte clar biserica San Gennaro, cu cupola sa frumos mozaicată și chiar și turnul rotund de pe promontoriul central...

    Merserăm mai departe și simt nevoia să vă liniștesc: poteca-i subțire în cea mai mare parte a ei, dar până la prăpastia adâncă de dedesubt mai e o zonă cu iarbă sau cu pietre, depinde de structura principală a terenului (alternează). Nu mi s-a părut nimic periculos, frica mea de înălțimi a dormit în papuci, n-am avut nici cea mai mică strângere de inimă. Oricum, eram mult prea preocupată să admir dramaticul peisaj care se schimba după fiecare câțiva pași!

    Am întâlnit iar o zonă cu câteva case părăsite - undeva destul de sus, pe versant, unele chiar adăpostite într-o peșteră cu deschidere largă. Și un amănunt neverosimil în decorul acela - un tânăr de culoare ce cosea iarba din preajmă! Jur!

    După următoarea stâncă am descoperit un loc de popas, o masă de lemn și două băncuțe. Alături, un vas cu apă, ne-am prins că era al unui câine ce se tot foia prin preajmă. Am hotărât să ne odihnim puțin și să ne mâncăm pachețelul, din care a primit și câinele partea lui (de portocale n-a prea fost interesat), ba i-am pus și apă proaspătă în troacă. Cu forțele refăcute, am pornit din nou.

    Alt pinten depășit, altă curbă și de-acum în fața ochilor ni se înfățișa linia dantelată a coastei de vest, în depărtare ghiceam chiar Peninsula Sorrentină, iar în largul mării cele 3 insulițe Li Galli. În curând ni s-a deschis perspectiva asupra micuțului golf în care e adăpostit Positano și cu siguranță ăsta a fost cel mai frumos moment de care îmi amintesc din această excursie: felul cum ne-a apărut Positano de sub vălătucii subțiri de ceață ce se destrămau chiar deasupra lui! Am stat multă vreme pe un mică platformă stâncoasă și-am admirat acest spectacol!

    Țin minte că a urmat pe urmă altă zonă bolovănoasă de urcat și pe urmă iar de coborât. Am să pun poze, să vă faceți o idee. Am ajuns și la porțiunea surpată, era marcată corespunzător și făcută o deviație cu un nivel mai sus; am citit ulterior și am înțeles că vinovate s-ar fi făcut ploile torențiale din 6-7 noiembrie 2017, după care Sentiero degli Dei a și fost oficial închis o perioadă. După această zonă, cărarea are multe porțiuni stâncoase și continuă fără diferențe de nivel notabile, până la un punct în care începe să coboare spre aria împădurită ce străbate Il Vallone Gradelle - un canion ce coboară abrupt spre mare. Deja se văd pe un pinten, în depărtare, casele din Nocelle...

    Ne-a amuzat teribil să întâlnim un mic platou, la umbra pădurii, pe care turiștii își marcaseră trecerea pe acolo prin turnulețe formate din pietre suprapuse! Nemții care ne depășiseră cu câteva minute în urmă își lăsaseră bețele de trecking sprijinite de peretele muntos și se agitau de zor să-și construiască propriile turnulețe! Ne-am alăturat și noi, ne-am simțit ca niște copii! Și, desigur, am lăsat în urmă turnulețul nostru!

    A propos de copii, ai nostri ajunseseră de mult în Nocelle, mâncaseră câte o brioșă cu lămâie și încercaseră să ne aștepte pe o bancă, dar bătea vântul și-i luase frigul, transpirați cum erau. Au hotărât să coboare spre Arienzo și ne-au înștiințat și pe noi despre asta; deci zarurile au fost aruncate, ne așteptau cele 1700 de trepte! :) Am luat partea bună - aveam să ne delectăm cu alte priveliști frumoase, să mai ardem ceva calorii și, în plus, parcă nici febră musculară nu prea mai aveam! Cui pe cui se scoate, dar al nostru se lăsase destul de greu! :)

    Porțiunea dinspre Nocelle este oarecum amenajată, în sensul că s-au săpat trepte și s-a montat cândva și un parapet din lemn, azi în mare parte deteriorat. La intrarea în sat e o băncuță pe care te poți odihni, asta dacă n-ai chef să treci pragul (și chiar nu văd ce te-ar putea reține!) celebrului Chiosco! Un magazinaș cu de toate, dar mai ales cu o superbă terasă spânzurată deasupra văii. Totul este drăguț și rustic, nimic pretențios, pe măsuțele rotunde de lemn stau ghivece cu flori, iar proprietarii, soț și soție, te întâmpină cu zâmbetul pe buze. Am adăstat și noi câteva minute acolo, sorbind dintr-un delicios fresh de portocale roșii. Și, desigur, bucurându-ne de vederile fabuloase asupra văii și mării. A, pentru cei interesați, e bine de știut că aici găsesc și chestii de mâncat, gen sendvișuri sau gustări gen bruschete, salată Caprese, etc.

    Nocelle e un sătuc dispus pe înălțime mai mult decât pe orizontală, deci cu străduțe în trepte, înguste și întortocheate și cu case de piatră, împodobite cu plante verzi și cu flori. Am luat-o în jos, desigur și am ajuns în curând într-o piațetă cu o bisericuță și o mică tonetă pe care scria Lemon Point; m-a amuzat ideea, dacă n-am fi digerat încă sucurile de portocale de mai înainte, ar fi mers probabil câte o limonadă! Un limoncello nu, că ne-ar fi turnat plumb în picioare și mai aveam drum de făcut; și ce drum! E bine de știut că în această piațetă găsiți și o toaletă publică.

    Din nou la vale, așadar. Mi s-a părut mai ușor decât atunci când am coborât din Ravello. Treptele sunt mai puțin înalte, în schimb sunt mai late, nu merge să pui pașii alternativ, dar până la urmă mi-am descoperit ritmul optim - 2 pași pe o treaptă, 1 pe cealaltă. Desigur, ne-am oprit pe unde era rost de poze faine, adică foarte des. Am trecut printr-o zonă împădurită, la un moment dat se făcea altă potecă, dar nu mai știu încotro ducea. Partea de jos a cărării e însă descoperită și oferă vederi frumoase și spre Praiano, și spre Positano. Din loc în loc am întâlnit băncuțe de lemn și panouri cu numeri utili, precum și cu îndemnul de a respecta natura.

    Casele din Arienzo mi-au plăcut foarte mult, se vedea că-s mai aproape de mare - mai fățoase parcă, mai împodobite, pe alocuri am văzut și câte o mică piscină. Am răsuflat ușurată totuși când am văzut șoseaua, picioarele îmi tremurau ca frunzele-n vânt când m-am oprit! Copiii se plictisiseră deja și erau pe jumătate înghețați (mie nu mi se părea frig, dar eram încă încălzită de efort, probabil.) Din locul ăsta se mai pot coborî niște trepte (am înțeles că doar vreo sută și ceva) până la plaja lui Arienzo, dar pe noi nu ne mai interesa decât să ne urcăm în primul autobuz spre Sorrento! Ceea ce s-a și întâmplat după vreo 15 minute de așteptare și - ce să vezi?! - nu doar că erau locuri libere pe scaune, dar erau chiar pe alese! Pesemne nu urcase multă lume din Amalfi, fiind destul de devreme, vreo 5 și ceva. Ceea ce nu înseamnă că autobuzul nostru nu s-a umplut iar cu ochi în Positano!

    În concluzie, nu pot decât să urmez ultima recomandare citită pe un alt panou informativ despre traseele montane din zonă, descoprit în apropierea stației și pe care l-am studiat intens în timp ce așteptam autobuzul de întoarcere: „Become an ambassador for the environment and promote the Park!” Sper că ceea ce v-am relatat mai sus a fost destul de amănunțit încât fiecare să decidă pentru el: dacă poate sau nu poate să facă acest traseu. Mie nu mi s-a părut greu și asta ar trebui să vă încurajeze; credeți-mă știu ce zic! Că dacă merită... sunt convinsă că nici vorbele mele sărace și nici măcar fotografiile nu pot reda cu adevărat frumusețea și dramatismul acelor locuri; pur și simplu, trebuie să fii acolo ca să înțelegi!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de crismis in 12.05.18 13:54:06
    Validat / Publicat: 12.05.18 17:44:58
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA

    VIZUALIZĂRI: 9021 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    25 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P30 Case vechi într-o peșteră (zoom); în apropiere era un negru ce cosea!
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    [1300 PMA] [600 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 72200 PMA (din 54 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    25 ecouri scrise, până acum

    crismis [12.05.18 15:17:29] »

    Rog a atașa următorul filmuleț: https://www.youtube.com/watch?v=tTRsFDTidlk

    Mulțumesc!

    webmasterX [12.05.18 17:43:58] »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    crismis [12.05.18 17:45:22] »

    @webmasterX: Mulțumesc frumos!

    ANILU [12.05.18 18:54:03] »

    @crismis: Superb... fabulos... impresionant... spectaculos...

    Bravo!

    Am văzut întâi filmulețul atașat și după aceea am citit povestea traseului vostru pe Drumul zeilor.

    Și ceața a avut farmecul ei... parcă mai misterios...

    Felicitări, chiar dacă trebuie să recunoști că nu a fost ușor dar a meritat.

    Primul pas l-am făcut, ne-am luat mergători dăia de merg singuri... și am început să facem lista cu trasee...

    Superbe și pozele chiar dacă unele învăluite în ceață.

    Toate cele bune.

    maryka [12.05.18 20:19:43] »

    Superb! Spun doar că sigur şi eu aş fi ales să merg acolo! Astfel de trasee îmi plac mult, chiar de e mai dificil, efortul e întotdeauna răsplătit prin peisaje spectaculoase, cum a fost cazul şi acolo, chiar dacă ceaţa le-a învăluit în mister! Frumos şi sănătos pe deasupra! Şi eu zic, că vremea a avut un mare rol, de era soare, probabil că pozele ar fi fost oau, dar căldura v-ar fi doborât! Eu am fost acolo, pe urmele voastre... Felicitări!

    crismis [12.05.18 21:21:51] »

    @ANILU: Am încercat să iau partea bună a lucrurilor (așa cum încerc să fac mereu) și ai dreptate, așa am zis și eu, a fost mai mișto cu ceață! Acum nu glumesc, chiar mi-a plăcut aura de mister imprimată, felul cum priveliștea se schimba în fiecare clipă, în funcție de cum se adunau sau se destrămau valatucii de ceață.

    Felicitări pentru achiziția mergatorilor, o să-i iubești, ai să vezi! Și cât mai multe drumuri frumoase pentru ei și pentru voi!

    @maryka: Mulțumesc, chiar mi-am amintit de drumețiile voastre prin preajma Brașovului! Așa e, dacă ar fi fost mai cald, ne-ar fi împiedicat la mers. A fost numai bine așa cum a fost. Traseul e splendid, l-aș relua și mâine dacă aș putea! Și mi-a dat mai multă încredere în mine, acum mă gândesc la alte escapade, ca ANILU!

    webmaster [12.05.18 21:44:36] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    krisstinna [12.05.18 21:59:32] »

    @crismis: Învăluiți în ceața misterioasă, depășiți de prunci dar nu de situație, cununa vă aparține, cu lauri cu tot.

    Bravo! Aș face și eu o așa excursie dacă aș avea cu cine. Poate într-o altă viață

    Turnulețele sunt pentru un moment de odihnă, cine le-a „inventat” a fost isteț.

    Afurisiții de zei! Se credeau mai grozavi decât oamenii?

    Felicitări, un super articol de la o super zână!

    De fapt, toate articolele tale sunt așa dar la Italia nu mă pricep, eu doar călătoresc virtual alături de voi, cei care ați fost acolo.

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [12.05.18 22:19:42] »

    @crismis: Draga mea, m-ai lasat cu gura cascata! Nu te stiam asa sportiva. Pe mine m-a luat ameteala doar uitandu-ma la poze. Bravo, de trei ori bravo!

    crismis [13.05.18 09:43:20] »

    @krisstinna: Acum nu mi se mai pare mare lucru, mi s-a făcut rușine când m-au depășit nemții (și nemțoaicele), aveau 15-20 de ani în plus față de mine! Dar, precum spusei, fiecare cu ritmul său, singura competiție e cu tine doar!

    Ideea cu turnulețele din pietre mi-a plăcut mult! O copilăreală frumoasă!

    Mulțumesc pentru vizită și... îți doresc să faci și tu excursii de-astea! Cine știe?!!

    @Carmen Ion: Nici măcar eu nu mă știam așa sportivă! Oricum, mare lucru să fii încălțat corespunzător, să nu-ți alunece talpa. Și... chiar nu e un drum greu! Și extrem de spectaculos!

    @webmaster: Mulțumesc!

    DOINITA [13.05.18 11:57:06] »

    Da' nu s-ar zice ca nu sunteti umblareti... frumos traseu, bravi turisti si frumos povestit!

    Sa va fie de bine si sa aveti multe asemenea vacante!

    crismis [13.05.18 12:02:28] »

    @DOINITA: Mulțam, Doinița! Mergăreți suntem, cățărători mai rar! Dar nu-i timpul trecut, acum, că am căpătat ceva tupeu!

    Mulțumim, asemenea și vouă!

    Pușcașu Marin [13.05.18 13:23:51] »

    @crismis: Normal, citind un asemenea articol si vazand asemenea poze, nu prea mai ai ce comenta.

    Insa simt nevoia sa exprim in cateva randuri faptul ca, pentru mine (si) acest articol se incadreaza in categoria "de exceptie".

    Felicitari pentru vointa, felicitari pentru tenacitate si multumesc pentru faptul ca am ocazia sa citesc asa ceva si sa vad asemenea fotografii.

    crismis [13.05.18 13:53:47] »

    @ghisor: Mulțumesc, dar ești mult prea generos cu laudele! Am vrut doar să povestesc "o altfel de zi petrecută pe Coasta Amalfitana".

    Mika [13.05.18 15:34:44] »

    @crismis: Foarte frumos! Tot, articolul, pozele, vacanța. E genul de vacanță activă, cum imi place mie. Am pus deoparte review-urile tale cu vacanța pe coasta Amalfitană pentru un viitor concediu.

    crismis [13.05.18 15:49:21] »

    @Mika: Mulțumesc!

    Pușcașu Marin [14.05.18 06:27:30] »

    @crismis: As putea spune ca, din contra, sunt foarte zgarcit cu laudele. Sunt doar constatari si nu fac decat sa scriu in cateva randuri ceea ce constat.

    Daca insisti, la urmatoarele articole ma fac ipocrit si le votez cu -1. Ma chinui si gasesc si argumente .

    Zoazore [14.05.18 08:42:12] »

    @ghisor:

    Ma chinui si gasesc si argumente

    = nu te mai chinui, ca nu gasesti! Las-asa, cu +!

    Yolanda [14.05.18 11:08:41] »

    @crismis: Felicitari pentru articol!

    Aurici [14.05.18 14:15:24] »

    @crismis: Am studiat și noi harta cu traseele și speram să reușim măcar unul dar nu ne-a mai ieșit. Însă nu degeaba am stabilit o dată viitoare. Felicitări pentru voi, mă bucur că am reușit să văd măcar poze.

    crismis [14.05.18 21:06:44] »

    @Yolanda: Mulțam frumos!

    @Aurici: O să râzi, dar sper că și pentru noi va exista o "dată viitoare". Nu doar în ceea ce privește Coasta (că asta am stabilit deja), ci chiar și Sentiere degli Dei! Sau alt Sentiere!

    Deocamdată, sper să avem posibilitatea să ne mai antrenăm. Aseară am descoperit că s-a mai ivit o breșă în agenda verii noastre și deci un posibil city-break și ce crezi că am căutat prima dată?! Trasee de treking! (Încă n-am luat biletele de avion, nici rezervarea de cazare n-am făcut-o...)

    Aurici [15.05.18 16:14:46] »

    @crismis: Dă-i înainte cu traseele de treking pentru că este vorba doar de antrenament, cum bine recunoști. Eu consider că sunt sănătate curată pentru trup și suflet. Asta caut și eu întotdeauna în drumurile mele.

    Cât privește Sentiere degli Dei, cred că mai merită o dată pentru că o fi avut atmosfera cețoasă farmecul ei, dar peisajele alea de coastă merită o lumină bună.

    Și eu am pe listă Sentiere degli Dei dar și alte câteva trasee pentru care n-am mai avut timp atunci.

    Baftă atunci, să-ți iasă cum dorești, plimbare să fie.

    mihaelab* [16.05.18 10:53:37] »

    draga crismis, a fost o reala incantare sa citesc articolul. La sfarsitul lui august voi calca pe urmele tale, si, la cum ai descris, exclus a nu merge pe acest drum chiar daca XXL-ul meu bazaie ceva ce eu ma fac ca nu inteleg. Cred ca o sa-mi para rau daca nu va fi ceata.

    Acum ma apuc sa mai citesc o data si cu siguranta o sa mai citesc de cateva ori... pacat ca nu pot vota decat o singura data.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mishu [20.05.18 15:29:53] »

    @crismis: Frumos drum si zau ca merita. Aici mi-am facut si eu curaj ca intr-o zi sa pornesc spre o capela pe care o vad in fiecare zi din living asa ca mi-am luat betele de trekking, aa, ceva de mancare si ceva dulce si am pornit la drum, asa cum spui si tu in ritmul meu.

    Si a meritat pe deplin, iar satisfactia de a te vedea acolo sus merita din plin. si la fel ca si tine

    Acum nu mi se mai pare mare lucru, mi s-a făcut rușine când m-au depășit nemții (și nemțoaicele), aveau 15-20 de ani în plus față de mine!

    am fost depasita la un moment dat de o batrana mica si cocosata care avea insa un ritm constant dar tare alert, si mi-am zis, asta e, nu ma simt rusinata ca am 20 de ani mai putin, atata pot.

    Superb, felicitari, votat cu mare drag.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elviramvio [20.05.18 16:23:53] »

    @crismis:

    Superb. A meritat efortul.

    Partea cu nemții e bună, am avut și noi un schimb de "admirații" cu niște octogenari prin munții Pindului, săptămâna trecută. Eu admiram cu ciudă ținuta lor bună de plajă, pe ploaie, frig și pante alunecoase, fără bețe de trekking, iar ei admirau abilitatea șoferului meu care parca-se "vaporul" într-un loc unde ei n-au îndrăznit! Am fost la egalitate în ale admirației ???? Doar că la cazare eu tușeam precum măgarul iar ei cântau de mai mare dragul de parcă tocmai se ridicaseră de la gura sobei ????????

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, Aurici, crismis, DOINITA, elviramvio, maryka, mihaelab*, Mika, mishu, Pușcașu Marin, Yolanda, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Amalfi şi Costiera Amalfitana:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.11246013641357 sec
    ecranul dvs: 1 x 1