O frumoasa revedere

TIPĂREȘTE

Sfanta Mănăstire Viforata este situata la nordul orasului Targoviste, vechea Cetatea de Scaun a Tarii Romanesti, la o distantă de 4 km. Se afla in partea de miazănoapte a satului cu acelaşi nume, si apartine de comuna Aninoasa, judeţul Dambovita.

Aici, printre dealuri, îmbrăcate cândva în livezi şi podgorii, locuitorii s-au adăpostit de viforul care uneori bântuia aprig această largă câmpie şi mai cu seamă la adăpostul zidurilor mănăstirii. Nu se cunoaste cu siguranta de ce se numeste asa, unii spun ca din cauza vicsitudinilor vremii, altii o pun pe seama trecutului, acest lacas de cult fiind lovit de nenorociri inca de la cladirea sa.

Atat tradiţia orală cat şi mai multe scrieri si documente vechi atesta faptul că pe locul sfintei mănăstiri cu hramul Sfantului Gheorghe a existat o ctitorie mult mai veche, de pe la jumătatea secolului al XV-lea (1447-1456), aparţinând domnitorului Vladislav Voievod Basarab.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Viforâta este insa anul 1530, iar primul ctitor al acesteia este voievodul Vlad Vodă al V-lea (Vlad Înecatul), coborâtor din neamul voievodului Vlad Călugărul care a inceput constructia acesteia.

Domnitorul Vlad Vodă al V-lea construieşte o biserică obişnuită, apărată de un zid înalt. Din pacate acesta a avut o foarte scurta domnie, intre anii 1530-1532, sfârşită prin înecarea în apele Dâmboviţei, la Plopeştii de Ilfov. Aceasta nefericita intamplare nu i-a dat răgaz să termine Mănăstirea Viforâta, unde avea intenţia să facă o gropniţă domnească şi, de aceea, a fost înmormântat la Mănăstirea Dealu.

Icoana facatoare de minuni a Sf Gheorghe a fost daruita lacasului in 1631 de catre Leon Tomsa Voda si sotia sa, Victoria.

O prima perioada de cumpana in istoria sfintei manastiri are loc la inceputul anului 1611 cand este pradata, la fel cu multe alte lacasuri de cult din acea zona, de principele Transilvaniei, Gabriel Bathory. Imediat dupa ce navalitorii s-au retras, Voievodul Radu Mihnea ordona sa se faca unele reparatii, si da drept danie manastirii unele proprietati pentru a-I asigura intretinerea.

Dupa mai bine de un veac de la zidirea sa Matei Basarab (1632-1654), considerat al doilea ctitor al Manastirii Viforata împreună cu sotia sa, Elina Doamna, o reface in totalitate iar în locul calugarilor greci care au fost la început, aduce calugarite.

O mărturie cu privire la schimbarea personalului monahal o găsim în memoriile misionarului slav Bacsici, aflat în 1640 la curtea lui Matei Basarab, în care se vorbeşte de Mănăstirea Viforâta ca fiind "o foarte frumoasa manastire de maici “.

Din pacate, dupa moartea acestuia, la 19 aprilie 1654, manastirea cunoaste o perioada de regres incepand sa se deterioreze, asta pana cand , dupa inceperea domniei voievodului martir Constantin Brancoveanu in 1688, si al sotiei sale Maria Doamna intra in vederile acestora.

Maria Doamna era o femeie foarte activa si ambitioasa, cu educatie aleasa, si va pune la punct un plan de renovare a bisericii, pardosind-o cu lespezi de piatră, lărgindu-i ferestrele, ridicând noi chilii, înălţând zidul împrejmuitor şi reconstituind in totalitate vechea pictură.

Tot in aceasta perioada, intr-o parte a noilor chilii construite la manastirea Viforata functioneaza si o scoala destinata instruirii in tainele cartilor a fiilor locuitorilor din zona. Aflăm aceasta dintr-o însemnare din anul 1756, în care un anume Toma Logofătul, fiul lui Vasile bărbierul, declara că a învăţat carte “numai la sfanta biserica intru manastirea Viforata “.

Dupa devastatorul cutremur din anul 1802, afectata intr-o anumita masura, la manastirea Viforata incep lucrari de reparatie suportate de banul Grigorie Brancoveanu sub supravegherea staretei Justina Periteanca si a logofatului mitropoliei, Nicolae.

În 1830, acelasi Grigorie Brâncoveanu şi soţia sa, Safta, călugărită mai apoi la Mănăstirea Văratec sub numele de Elisabeta Schimonahia, incep restaurarea picturii bisericii Mănăstirii Viforâta, tot atunci construindu-se si biserica cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din cimitirul mănăstirii.

Intre anii 1913-1914, prin grija Mitropolitului Primat al Romaniei, Konon Aramescu Donici se fac din nou renovari si reparatii la manastire.

Un nou moment de cotitura in istoria sfintei manastiri Viforata este cutremurul din 10 noiembrie 1940, care a zdruncinat-o din temelii.

Reparaţiile şi reconstrucţia turnului clopotnitei, a chiliilor, de o parte şi de alta a acestuia, si odată cu ele, electrificarea întregului ansamblu al manastirii, apoi alimentarea cu apă potabilă şi gaze, au avut loc între anii 1960-1962, prin grija directă a Patriarhului Justinian Marina.

Pentru ca destinatia manastirii era aceea de institutie de asistenta sociala pentru maicile si preotesele pensionare ramase fara sprijin, toate cheltuielile lucrarilor efectuate, sunt suportate de Patriarhia Romana.

Până în anul 1959, la Mănăstirea Viforâta a funcţionat un atelier de covoare olteneşti pentru export, foarte apreciate si pe care le lucrau maicutele din manastire si fetele care locuiau in imprejurimile acestei.

In 1977, dupa cutremurul din 4 martie, biserica manastirii, clopotnita si chiliile maicutelor sufera daune serioase, mai ales in partile de nord, vest si est, acestea fiind reconstruite din temelii.

Catapeteasma sau iconostasul bisericii manastirii este o adevărată operă de artă sacră a sculptorului Karl Stork, realizata în stil brâncoveneasc, împodobită cu o fină broderie de sculptură în lemn de tei. Remarcabilă este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și icoana de hram, în relief, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ambele ferecate în argint aurit.

Mănăstirea are și un muzeu remarcabil, cu multe obiecte scumpe de cult din metale prețioase, broderii, icoane, și cărți vechi religioase de mare însemnătate.

O deosebita atentie în îngrijirea măicuțelor în vârstă, cat si în bunul mers al sfintei Mănăstiri Viforata, l-a dovedit Preacuvioasa Maica Arsenia Opris, staretă între anii 1960-2004. La data de 15 decembrie 2014 stareția manastirii i s-a încredintat Preacuvioasei Maici Macaria Mavrodin.

Ca sa ajungi la sfanta manastire nu este foarte greu. Este suficient sa setezi pe gps numele manastirii si vei ajunge exact in poarta sa.

Satul Viforata este o asezare frumoasa cu oameni gospodari si linistiti, cu case ingrijite, gradini cu multe flori, cu drumuri bune, de aceea asezarea lacasului monahal este undeva la marginea acestuia, mascat cumva de gardul mare din piatra, un stejar urias si multa verdeata.

In seara dinaintea vizitei la Viforata nici nu am putut sa dorm de emotie. Asta pentru ca ma intorceam acolo dupa aproape 40 de ani. O parte din copilarie mi-am petrecut-o printre maicutele de acolo, in casa parintelui Partenie Moraru, var bun cu bunica mea. Zi de zi ma urcam in stejarul de la poarta si urmaream lumea care urca si cobora in si din autobuzul care avea capatul acolo, in dreptul gardului, cutreieram dealurile de dimineata pana seara mancand doar mure si ce primeam de la maicutele de la Manastirea Dealu unde facea ‘naveta’ aproape zi de zi. Tot acolo la Viforata gard in gard cu manastirea aveau casa niste tigani gospodari si linistiti care aveau un baiat de seama mea cu care ma jucam mare parte din timp. Aveau mai multi cai si asa am invatat sa calaresc, dar fara sei, harnasamente si mai stiu eu ce, doar o patura pe care ma asezam si pe care o mai ‘deranjam’, deranj in urma caruia aveam niste mancarimi de mama, mama! :)

Cand ma ruga parintele Partenie sa raman si sa-l ajut, imi luam rolul foarte in serios! Bateam clopotul, bateam toaca, sunam si clopotul cu care anuntam ora mesei pentru maicute, eram prezent cu doua sufertase mai mari ca mine la bucatarie, unde maicutele bucatarese le umpleau si mi le puneau in brate sa le duc acasa. Bine ca era aproape, pe drumul lateral al manastirii, a treia casa de la cimitirul acesteia. Au fost ani minunati, pe care din pacate i-am uitat de aici si emotiile de a reveni dupa atata amar de vreme … Tot in noaptea premergatoare vizitei in minte mi s-a mai intiparit un nume: Maica Lucretia... Nu pot sa imi dau seama cum a aparut, stiu doar ca ma trezeam gandindu-ma cine e maica Lucretia.

Si am ajuns la manastire dupa un drum bun, nu foarte aglomerat, poate si pentru ca era 1 mai, parcand masina exact in fata gardului si a stejarului care acum era urias! Oricum nu mai eram in stare sa ma urc in el! :)

Nu pot spune ca s-a schimbat ceva acolo, poarta manastirii fiind neschimbata. Doar casa tiganilor nu mai era, acum fiind inlocuita de o casa noua, mare, si cu un gard de beton si fier, care permitea vederea in interior. Am intrat pe poarta sfintei manastiri, si am facut primii pasi pe o alee care ducea catre arcada intrarii principale in curtea bisericii. Biserica a fost construita in incinta fortificata, inconjurata de un zid alb din piatra, cel de-al doilea gard, de care va spuneam, inconjurand incinta cu diverse cladiri anexe si gradina manastirii. Aici, cum intrati pe aleea principala, pe partea dreapta, se afla un atelier de vesminte si haine preotesti pe care il puteti vizita fara a plati ceva. Nici vizita in manastire nu costa dealtfel nimic. Aleea principala se bifurca la un moment dat, creeindu-se un fel de scuar mare, cu iarba si diverse plante de décor, in intampinarea vizitatorilor aflandu-se o cruce din piatra care a fost asezata acolo in cinstea ctitorilor, a donatorilor si bine facatorilor acestei manastiri. Tot acolo, la umbra copacilor inalti si desi se ala mai multe mese cu scaune unde vizitatorii se pot odihni sau lua masa. Peste tot esti inconjurat de flori, de verdeata, iarba tunsa cu grija si multa liniste.

Intrarea in curtea manastirii se face pe sub arcada turnului clopotnitei, iar dupa ce treci de poarta din fier te vei trezi intr-o curte plina de iarba, cu alei ingrijite, pridvoare ale chiliilor pline cu muscate, la baza zidurilor multi trandafiri iar pe marginea aleilor multe jardinière din piatra din care iti zambesc o multitudine de panselute intr-o simfonie de culori. Bisericuta, simpla alba imaculat, se afla in centrul acestei curti cu ale sale doua turle stralucind in lumina blanda a soarelui de dimineata. Maicute de diferite varste de la cele foarte tinere la cele foarte inaintate in varsta te intampina zimbind cu ‘Hristos a Inviat’ si isi vad de drum fara sa te deranjeze cu ceva. Fiecare are treaba sa si sunt foarte devotate activitatilor lor, bine trasate. Am vazut si un cuplu de tineri cu un copil dragalas care inoptase la manastire, dupa ce facusera un tur al manastirilor prin tara, acesta fiind ultimul popas inainte de a ajunge acasa, la Galati. Dupa ce urcati cele trei trepte al intrarii in pridvorul bisericii, inainte de a intra in pronaos veti avea in stanga doua potire uriase si in dreapta alte doua recipiente metalice, in acestea din urma aflandu-se in intampinarea voastra, agheazma mica.

In pronaos, sau ‘tinda bisericii’ cum mai este numit, in partea stanga veti gasi un micut chiosc de unde puteti cumpara diverse obiecte bisericesti marunte. In partea stanga este asezata o masa pe care se afla o cutie cu mai multe spatii in care sunt asezate lumanari sip e care le puteti lua, lasand contravaloarea lor acolo. Daca nu aveti bani potriviti le putei lua si de la maicuta aflata in micutul chiosc. Tot acolo, pe acea masa. se afla o tava cu Santul Maslu (paine sfintita) din care este bine sa mancati pe stomacul gol. Daca at mancat inainte, nu e problema, va puteti lua si pune intr-o punguta pentru a doua zi. Inainte de a pasi in naos, va puteti inchina la icoanele Maicii Domnului si a Domnului Isus Hristos. Pe cei doi pereti de la intrare se afla strana, adica scaunele asezate acolo, de-alungul celorlalti pereti din pronaos sau din naos. Tot strana se numeste si spatiul din lateralele naosului unde se afla suportul din lemn pe care sunt asezate cartile cu partiturile ce se canta in timpul slujbelor.

Intram in naos, sau nava bisericii, locul in care se tin slujbele. Acesta are strane atat pe stanga cat si pe dreapta, tot aici (in dreapta) aflandu-se un jilt unde troneaza fotografia I. P. S. Dr Nifon, Mitropolitul Targovistei.

Aici vom gasi doua icoane principale asezate pe suporti, cea din stanga a Maicii Domnului avand si o masuta in fata (in momentul de fata, pe masuta se afla un vas cu anafura pentru credinciosi) si icoana facatoare de minuni a Sfantului Gheorghe. Tot in partea dreapta, pe o alta masuta lipita de peretele bisericii, spre iconostas, se afla o cutie cu cateva particele de moaste sfinte ale Sfantului Gheorghe.

Decoratia interioara mai este doar pe alocuri cea originala. Se mai pot vedea portiuni din fresca perioadei lui Constantin Brancoveanu apoi picturile facute cu ocazia restaurarii din vremea urmasului acestuia, marele ban Grigorie Brancoveanu. Ultima pictura dateaza din 1913 fiind realizata de pictorul V. Georgescu.

Cimitirul manastirii se afla in partea dreapta cum priviti intrarea in curtea manastirii, peste drumul care trece de-alungul manastirii. Nu am indraznit sa fac fotografii acolo, pentru ca dupa doua incercari de a gasi o maicuta care sa se fi gasit la manastire in anii copilariei mele, 1970, o a treia a fost de folos. O maicuta inalta, avand o varsta respectabila dar imposibil de ghicit — eu am aflat-o pentru ca mi-a spus ca avea 17 ani cand a venit la manastire si isi amintea de o ‘sfarleaza’ care se perinda peste tot prin curtea manastirii, prin beciurile sale si prin toate chiliile :) — si foarte foarte frumoasa, in ciuda vastei, m-a dus la mormantul Parintelui Partenie, mi-a aratat casa de care ii povesteam si care a ramas absolute neschimbata la exterior si mi-a mai indicat si mormantul sorei Lucretia (!!!) al carui nume imi staruia in minte si despre care aveam sa aflu ca a avut grija de casa si de parintele partenie pana la trecerea sa (a parintelui) la cele sfinte. Ea l-a urmat in anul 2000, la 71 de ani, iar in casa parintelui au ramas nepotii ei.

Inainte de a parasi incinta manastirii Viforata, am zabovit cateva minute la atelierul de haine si vestminte bisericesti. Acolo cateva maicute zumzaiau precum albinele in jurul a diverse tesaturi si obiecte de imbracaminte finisand, calcand cosand si asezanad in ordine tot ce le iesea din mana sau de la masinile de cusut. Merita sa stati si sa priviti un pic, sunt lucruri frumoase despre a caror istorie de creeare nu stiam mai nimic.

Am avut lacrimi in ochi pe tot timpul vizitei acolo, am aprins lumanari in acelasi loc in care le strangeam pe cele arse si facem curat acum 40 de ani, si cred ca au fost cele mai importante aprinse in viata mea. Ca o paranteza, una dintre ele a fost aprinsa pentru toti prietenii mei de pe Afa sis per din toata inima sa aiba si effect.

Tot de la maicuta am aflat ca in curand biserica va intra in renovare. Am aprofundat pe internet aceasta informatie si am aflat ca anul trecut autoritatile au semnat contractul de finantare pentru proiectul de resaurare si consolidare a bisericii Sf Gheorghe-Manastirea Viforata din comuna Aninoasa. Monumentul istoric trebuie sa fie gata in 31 de luni. Sper din toata inima sa ajung sa o revad imediat dupa aceasta restaurare, pentru ca nu inteleg, pur si simplu, cum de nu am mai avut timp sa ajung acolo, la o distanta de nici 90 de km de casa … Acest lucru insa, nu se va mai intampla.

Inchei aici, cerandu-mi scuze daca in acest review am introdus si momente de traire personala, am interrupt orice proiecte despre review-uri referitoare la experiente traite in urma acesteia, am sa revin la ele dupa ce voi scrie si despre manastirea Dealu.

Doamne Ajuta!!!

---

VIZUALIZĂRI: 2014 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI