Călător prin țara mea. Merită să vezi. La Iași, într-o ureche

TIPĂREȘTE

Nenea web, pentru a pătrunde în atmosfera review-ului ce tocmai stă să-mi iasă din creere, te rog io, mult de tot, să postezi: https://www.youtube.com/watch?v=XXIhSp9lyF8

După cum vedeți sunt imperturbabil, indestructibil și, mai ales nesimțit !

N-o să mă dau bătut de faptul că review-urile-mi sunt citite de către din ce în ce mai puțină lume ba, mai mult, știți ceva: o să scriu și după ce m-o interzice @cornel, găsesc io o modalitate să-mi apară elucubrațiile aici! Așa să știți! :p

Acuma-i drept că am și starea de spirit necesară pentru a scrie, tocmai ce-am trăit un eveniment din viața (noastră) mea : făcui 28 de ani de când spusei ”Da! ”, clar și sincer, la ofițerul stării civile, din pitoreasca localitate Adjud.

Apoi, vreau să vă mai spui ceva, ce, poate, nu știați: din 28 în 28 de ani calendarul este identic, practic, dacă vă veți uita pe calendarul din 1990 o să vedeți că este absolut identic cu cel din 2018! Știați asta? Nu, vedeți că sunt și io bun la ceva?

După atâta timp trăit împreună am curaj să recunosc : Da, femeile sunt mult mai puternice, mai răbdătoare și mai înțelepte decât bărbații!

Opinii contrare?

Da, atunci, uite:

- Câți dintre bărbații de-aici, de pe sait, sunt în stare să-și facă de mâncare și altceva decât ouă bătute și salam, în caz de singurătate accidentală? Aveți voie să puneți și ceaiul, dar să recunoașteți atunci că,uneori, îl ardeți.

Mda, hai că sunt și mulți bărbați care nu-s chiar străini în bucătărie, printre care mă număr și io!

Bineee, vine a doua întrebare:

-Câți dintre bărbați știu să pună rufe la spălat?

Este că mult mai puțini decât ăia de-s în stare să înjghebeze ceva de crăpelniță.

Ei, aicea nu mă mai dau deștept, am vrut să-mi ajut nevasta și să pun rufe la spălat. Știam, din informații verificate, că rufele se spală, separat, alea albe de alea colorate. Dar, știați că sunt și detergenți de rufe albe și detergenți de rufe colorate?! Ei, am aflat și eu.

Deci, am îndesat rufele colorate în cuva mașinii. M-am uitat unde ținem noi detergentul, am luat ”Bonux-ul” cu măsura din cutie, lopățica aia mică și am deschis sertarul de detergent al mașinii. Stop, puneți pe ”pauză”! Îs trei locașuri. În care pui detergentul?! Mi-a fost frică să-ncerc metoda cu aruncatul monezii, așa că mi-am dat la temelia ambiției de-a fi bărbat și am pus mâna pe telefon. Da, știam că se duce surpriza de voiam să i-o fac Adrianei care, atunci când venea acasă, avea să vadă că am spălat rufele și le-am și întins în curte, la uscat.

Cu acest prilej am aflat că locașul mare din sertar este pentru detergent, că, în afară de asta, mai trebuie să pun o jumătate de măsură, direct, în cuvă. Și, mi-a zis Adriana, pentru că între rufele murdare se aflau și pantalonii cu care văruisem pomii, să pun și un păhărel de oțet, direct, în cuvă.

Apoi, să duc butonul ”selectare program” la poziția 4, se vor aprinde două leduri și, imediat după ce alea doo led-uri se semnalizează, apăs cu încredere pe butonul ”Start”.

Exact așa am făcut, am închis hubloul, am dus butonul de selectare pe poziția 4 și am așteptat să se aprindă cele două led-uri. Cred că, mai degrabă, s-a aprins Farul de la Constanța sau, ce știu eu, cel din Alexandria, din Egipt. LED-urile, canci, nicio treabă !

M-am uitat la tabloul electric, curent era. Ca să evit contemplația hubloului și-a panoului de control, precum blajinul fiu al vacii, am ales să-mi mai terfelesc o dată mândria:

-Nu s-a aprins nici dracu, dar-mi-te două leduri!

-Închide bine hubloul mașinii!

Buei, nene, ca să pornești o mașină de spălat trebuie să faci facultatea de Automatizări!

Am apăsat hubloul, s-a auzit un ”clanț! ” și, ce să vezi, s-au aprins blestematele alea de invenții ale lui Thomas Alva Edisson. Bine, el a inventat becul, nu LED, dar, nah, de frumusețea textului și pentru a-mi vedea, cu toții, erudiția, nu corectez!

Normal că n-am văzut niciun buton ”Start”, dar, deja era prea mult și pentru mine. Am apăsat pe toate butoanele, pe rând, apoi concomitent. Normal că s-au stins alea doo LED-uri. M-au luat toți dracii, ba chiar m-am gândit că blugii de văruisem cu ei nu erau așa de murdari, de fapt erau doar picături de var, așa cum se poartă blugii tăiați de ce nu s-ar purta și ăia văruiți?! Chiar așa, ce, numai Versace să dea tonul în modă?!

M-am liniștit, am înjurat zemos priceperea mea și tehnica modernă, mama s-a răsucit în mormânt (Iartă-mă, mama!), am deschis și închis hubloul, am auzit ”clanț”, s-au aprins LED-urile și, la o soartă și-un destin, am apăsat un buton pe care era o săgetuță. Da, bărbați din toată lumea, mașina a pornit! Acuma se-nvârte și eu o păzesc, jur că dacă se-oprește și nu poci scoate boarfele de dinăuntru o bat cu ciocanul!!!

Deci, revin, câți dintre voi știți să spălați rufe, cu mașina? Ia, mâna sus! Unu, ... pauză, pauză, uite, unul e așa și-așa, mda, a lăsat, mâna jos. Aaa, ăla de știe lucrează la hotel, e cameristă! Și are un frate, soră de spital!

A treia și cea mai grea întrebare:

-Câți dintre bărbați știți să schimbați un copil?

De scutece, bre, nu altfel. Eu am schimbat copilul așa, de era să nenorocesc două familii. Bine că pe vremea aia nu era așa isterie cu idioții de se dau la copii, că, altfel... De fapt, cred că de-asta nici Luminița nu e copleșită de iubire când aduci vorba de tac-su, recte eu, o fi având memoria încă vie atunci când am ales alt copil din grupa de la grădi. În apărarea mea aduc faptul că plozii ăia, când îs mici, îs ca chinezii : toți seamănă-ntre ei ! De fapt, nici nu-s sigur c-am nimerit clasa ei ?!

Ei, aici e clar, nu cred că e vreun bărbat care să fi schimbat scutecul odraslei lui! Și nu de-un pișu', eu vorbesc de chestii serioase. Buei, am și-aici o dilemă, de unde Doamne iartă-mă iese dintr-un bebeluș, de trei kile atâta... mă-nțelegeți... Și, tu, ca bărbat, cât de tare pateu trebuie să ai să reziști la așa ceva?! Ei, uite că ele, femeile, rezistă! Da, dar cred că de-asta și se fac poezii doar cu ”Mama”.

Că, de-ar fi să facă cu ”Tata”, ar fi nasol :

”Tata meu este bărbat,

Seara-acasă vine beat.

Dacă scutecu-a schimbat,

În hepatită el a dat !”

Da, e clar, nu-s și nici voi fi vreun Eminescu, dar, cui îi pasă, nu vreau asta !

Culmea, este ciudat cum, eu, bărbat și polițist fiind, am cules oameni călcați de tren ( nu-i vreun Rembrandt peisajul, vă asigur) și n-am avut nici pe dracu'! Două sute de vodcă ”crudă” și nu-ți mai pasă, îl iei și pe Scaraoțchi de moț ! Dar, nici c-un kil de vodcă- n cap nu schimb ,de scutece, niciun copil din lume !

Deci, v-am lămurit? Femeile sunt mai tari decât noi și mai răbdătoare. A mea așteaptă de 28 de ani dar, ultimile analize de mi le-am făcut zic că încă n-are noroc, trebuie să mai aștepte pân' ce la numele meu va fi trecut ”decedat ”.

Acuma, gata, viu la subiectul review-ului.

Sâmbătă, vă spuneam, am sărbătorit ăia 28 de ani. N-am avut chef de musafiri, de petrecere sau de cine mai știe ce zbânțuială, fusesem, cu vreo trei săptămâni mai devreme și ni se luase.

Așa că am decis să facem o simplă excursie, de-o zi, undeva, unde să mergem doar noi doi, să bântuim și-atât!

Inițial m-am fixat pe trei orașe:Tulcea, că de mult vreau s-ajung în Deltă, Brașov, pentru că ne place mult, poate cel mai mult din țară și Iași. Ăsta, ultimul oraș ne-a venit așa, pentru că nu mai fusesem de prin 2010.

Ne-am urcat în mașină, fără să reușim să stabilim unde vrem. De la Mărășești pân'la Tișița sunt 4 km, distanță suficientă pentru a lua o hotărâre.

Tulcea a fost prima de-am renunțat la ea, era ora 8, ajungeam pe la 11, o excursie în Deltă ține măcar vreo 8 ore, ajungeam înapoi pe seară, trebuia să prindem bacul de la Galați, mneeah, rămâne pe al'dat '!

Atunci, amândoi am spus, într-un glas:”Brașov! ” și, fiin'că ajunsesem deja la Tișița, am făcut dreapta, spre Panciu, de unde, mai departe, ajungeam în frumosul municipiu.

Am mers vreo 6 km, am ajuns la intersecția spre Vidra și, atunci, i-am zis Adrianei:

-La Brașov mergem mai mereu, hai la Iași! Și, pentru că volanul era la mine, în deplinul meu exercițiu, am tras suficient de el pentru a-nscrie autoturismul pe drumul de înapoi, spre Tișița și, de-aici, mai departe, spre Iași.

Spuneam în titlul review-ului că, ”la Iași, într-o ureche”. Pentru că de ce spui asta? Nu, nu pentru că-s diliu și nu, nu mergeam la Iași pentru a mă interna la Socola! Acu' ceva timp am fostără la un hotel și ne-am bălăcit în pixcină. Nu sunt vreun înotător de record, dacă balta de fac baie în ea nu are așa de multă apă, apuc s-o beau până traversez deci, nu mor fără o oarecare zbatere. Atuncea, însă, în piscina de vă spuneam, mi-a intrat apă-n urechea stângă. Adică, din urechea stângă n-o mai vrut să iasă, neam!

Diminețile mă trezeam cu ea înfundată, dar, în câteva secunde, se ducea efectul ăla, supărător. De-aia nici nu m-am dus la un ORL-ist. La urma-urmei, cine mă-njura, stăteam cu partea stângă spre el și nu auzeam nimic!

Ei, sâmbătă dimineața n-a mai vrut să se desfunde!

Am plecat și-am adus mașina în poartă, am mers spre Tișița, ne-am întors, de auzit, tot nimic pe partea stângă. Bine, Adriana stătea în dreapta mea și, brusc, mi-am dat seama că-i bine și surd, când mă tolocăia la cap spuneam că n-aud! Partea bună, nu mai auzeam nici motorul, mi-am închipuit că merg cu mașină electrică, ce mai, o fos' bine !

UIte-așa, mai pe de-a surda, am făcut ce-am făcut, am călătorit și-am ajuns la Iași. Ne-am oprit și-n Vaslui, și la Podul Înalt și la Movila lui Burcel, dar, astea vor fi alte povești.

Ce să vezi în Iași

Cum adică, ce să vezi în Iași?!

Păi, trebuie s-ai timp și răbdare să vizitezi, așa, pe-ndelete Iași-ul! Adriana a făcut facultatea aici, eu câteva cursuri de perfecționare. Acum nu voiam decât să ne plimbăm, agale, fără vreo țintă precisă, doar să ne bucurăm ochii și alelalte simțuri.

Să fiu al naibii de -o să stau să vă spun, ca la o documentare, ce și cum cu fiecare loc pe unde-am fost! Vă spun doar de trăirile noastre, fără nicio dată științifică!

Am găsit Grădina Botanică destul de aglomerată, ceea ce e bine, înseamnă că se caută și respectă frumosul și civilizația.

Am ajuns acolo pe la ora 13, era destul de aglomerat la intrare. Am plătit 10 lei pentru cele două bilete pentru adulți și am pășit, cutezători, înăuntru.

Aleile de la intrare erau străjuite de o mulțime de lalele înflorite, de-o multitudine de culori. Mirosea atât de frumos!

Am intrat în sere, ne-a amuzat un copil care-i cerea maică-sii s-o ducă (era o fetiță) să-i arate florile ”erbivore”. Era ceva mai mare decât o lalea mai hotărâtă, dar avea personalitate! Fetița, spui.

Ne-am plimbat îndelung prin Grădina Botanică, aleile te-mbiau la acest lucru. De fapt am fost ca-ntr-un parc, ceea ce și e !

Am văzut vreo două alaiuri de nuntă ce se fotografiau. Hm, e semn bun, ziua de 21 aprilie e bună pentru nunți, vă garantez, eu și Adriana ! Ba, la ieșire, am făcut loc unei mirese, ce intra și ea în parc, tot pentru fotografii. Era o fată frumoasă, cum frumoși sunt toți tinerii! Să aibă, toți de s-au însurat, casă de piatră!

Obosiți de atâta Grădină Botanică am fost de ne-am tras sufletul în parcul de peste drum, Parcul Expoziției. Aici am lins, la propriu, cea mai bună înghețată din oraș, după cum spunea reclama. A mea a fost cu pepene galben și portocale, a Adrianei cu ciocolată cu mentă și pepene galben. Chestie de gusturi, știu!

Trăiască Google Maps și Iphone 6s! Și abonamentul cu net nelimitat!

Am găsit ușor casa lui Creangă și am decis să facem o vizită marelui povestitor. Am găsit și loc de parcare în imediata apropiere a casei, ceea ce a fost cu atât mai bine!

Bojdeauca lui Creangă sărbătorea centenarul. În curtea, terasată, stăteau la umbră mai multe persoane. Am intrat și ne-am luat biletele de rigoare. 7 lei de persoană adultă. Eu n-ar fi trebuit să dau atât, mie mereu îmi spune Adi că sunt copil, că nu m-am maturizat! Hm, cred că m-a fentat casiera, nu?

Pentru mine a fost prima oară de-am ajuns acasă la Creangă. Am avut surpriza să constat că nu-i acasă, Creangă, spun, și-atunci un nene de ne-a zis că-i ghid, ne-a umilit biletele de le-am cumpărat cu banii mei, munciți și ne-a luat să-i borfăim casa omului.

Ne-a îndrugat, câte-n lună și-n stele iar noi am ascultat cu gura întredeschisă, precauți, deh, deși nu erau muște-n incintă!

Pe bune, ghidul care era pasionat, ne-a povestit multe lucruri interesante, explicându-ne cum, la bojdeuca din Mahalaua Țicăului și-a scris Creangă întreaga operă iar Eminescu s-a inspirat pentru ”Sara, pe deal ”.

Fără vreo urmă de ironie, chiar am fost emoționat, pozitiv, vreau să spun, pentru că, nu-i așa, Creangă este o personalitate a culturii noastre și am năpădit casa omului!

Da, știu că o să-mi scoateți vorbe că-s bisericos, deși, vă jur, nu-i așa! Dar, ca orice om, am și eu credința mea.

Hai să n-o mai dau în lamalou-ri, Catedrala din Iași este impresionantă! Întreg ansamblul de clădiri este! Și, cel mai important, este credibil, nu e fățărnicie, ca în alte situații de le-am văzut eu.

Probabil că mulți dintre cei ce scrieți și citiți pe-aici, pe acest sait, ați fost și-ați văzut Catedrala Mitropoliei Iași. Eu pot vorbi doar despre ce am simțit eu. Da, nu mi-e rușine s-o recunosc, am fost impresionat plăcut! Și este o măreție asemănătoare cu cea a Domului din Milano sau a Catedralei Sf. Stefan din Vienna. Le-am văzut pe amândouă și chiar știu ce spun.

Este o măreție care te inspiră și te lasă să-ți adunci gândurile în ceea ce privește relația ta cu viața de o trăiești. V-am spus, nu mă justific, n-ar fi nimeni în drept să-mi ceară asta, Mitropolia este pentru rugăciune! Știți că aici sunt Moaștele Sf. Parascheva. Uite, eu am fost și-n Serbia la mănăstirea unde s-a călugărit Sf. Parascheva, Svetla Petka, cum îi spun sîrbii. Mănăstirea aceea este micuță, dar, are un ce al ei, care te face să ajungi, spiritual, la o stare aparte.

A fost construită de Vasile Lupu, acel Gigi Becali al vremurilor de-atunci, între 1637-1639.

Eu am vizitat această biserică în mai multe rânduri. Aici au fost depuse, pe vremuri, Moaștele Sf. Parascheva.

”Trei Ierarhi” o vizitez ca pe obiectiv muzeal, cum cred că, mai degrabă, este.

Aici sunt mormintele lui Cuza-Vodă (spre indignarea celor din Ruginoasa, care l-ar vrea îngropat pe moșia lor), al lui Dimitrie Cantemir precum și ale lui Vasile Lupu și familiei sale.

Deși sâmbătă după-amiaza, nu era nimeni în interiorul bisericii, așa că ne-am plimbat prin curte și am pătruns în interior și ne-am uitat la picturi pe-ndelete.

Nu cred că ai putea s-ajungi la Iași și să nu vii să vezi această biserica.

După cum nu cred că ajungi la iași și nu ajungi la Palatul Culturii.

Este clădirea simbol a Iașului, deși a fost construit relativ recent, între anii 1906-1925, pe locul unui fost palat domnesc.

În decursul timpului a avut diferite destinații, în principal cu rol administrativ și justiție.

Din 1955 aici au avut sediul mai multe instituții culturale iar în prezent se află Complexul Muzeal ”Moldova” cu patru muzee: cel de istorie, de Artă, de Etnografie și Folclor și cel al Tehnicii.

Palatul ar fi trebuit să aibă 365 de camere dar, în final, sunt numai 298. Hm, n-aș vrea să fiu cel care trebuie să facă curat în toate astea.

Normal, ca să intri în Palatul Culturii trebuie să treci pe lângă statuia lui Ștefan cel Mare.

Culmea este că, statuia, impozantă, se pare că nu l-ar reprezenta pe voievod ! Legenda este împărțită: se spune că, la momentul în care statuia a fost turnată, cel care a făcut-o, sculptorul francez Emmanuel Fremiet, n-ar fi respectat, întocmai, descrierea fizică a lui Ștefan cel Mare, astfel încât, l-a reprezentat pe domnitor cu barbă. Asta e legenda cea mai aproape de adevăr.

O altă legendă spune că, de fapt, statuia reprezintă un rege polon, statuile au fost greșit trimise, pe-a lui Ștefan în Polonia și pe-a polacului, la Iași.

Oricum, la momentul dezvelirii ei, la 5/17 iunie 1883, mulți din elita românească a vremii s-au scandalizat. Iorga s-a exprimat în acest sens, precum și ziariștii vremii, care au afirmat că, nereprezentându-l pe Ștefan cel Mare această statuie este lipsită de noblețe. Mihai Eminescu a scris ”Doină”, special pentru momentul dezvelirii dar a fost, la rându-i, dezamăgit că statuia nu-l reprezenta pe voievod.

Disputa a continuat, elita vremii, cum spuneam, a decis să sesizeze Parlamentul cu privire la statuia în cauză. Parlamentul României a făcut ceea ce știe el cel mai bine și-n ziua de azi:a ridicat din umeri și n-a dat nicio soluție.

Mă rog, Vodă Ștefan sau nu, statuia din fața Palatului Culturii de-l reprezintă este impozantă și frumoasă.

Este vis-a vis de Palatul Culturii, în imediata apropiere a Bisericii Sf. Neculai Domnesc. Și-a luat numele de la Dosoftei Barilă, mitropolit cărturar, adept al scrierilor în lb.română din secolul al XVII-lea.

Din anii 70, Muzeul ”Casa Dosoftei” adăposteşte secţia de literatură veche a Muzeului Literaturii Române de la Iaşi. În Muzeu se află exponate unicat, precum „Cartea românească de învăţătură", considerată prima carte tipărită în limba română pe teritoriul Moldovei.

O altă exponată remarcabilă este o machetă de tiparniţă din timpul vieţii mitropolitului Dosoftei.

Lângă Palatul Culturii sau Casa Dosoftei, ori, dacă vreți, lângă Mall Palas, este o biserică. Este de rit ortodox si este construită de Ștefan cel Mare, în perioada 1491-1492.

Ulterior, la sfârșitul secolului al XIX-lea, între anii 1884-1904 a fost refăcută de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, prin demolare și reconstruire pe aceeași fundație și aproximativ în forma sa inițială, înlăturându-se adaosurile ulterioare.

Fiindcă era în imediata apropiere a Palatului Domnesc, aici au fost unși toți domnitorii Moldovei, motiv pentru care i s-a și adăugat ”Domnesc” pentru a fi deosebită de alte biserici cu același hram. Pentru o perioadă a fost și sediul Mitropoliei Moldovei.

În curtea bisericii se mai află o porțiune din zidul cetății, cel construit pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Bun, cam pe-aici am hălăduit noi prin Iași.

Normal, am intrat și în Mall Palas, dar mai mult pentru a ne răcori la un cola și aerul condiționat de rigoare.

Fiind o zi oarecum festivă, pentru noi, am decis ca, pentru că burticile noastre-și cereau dreptul, să ne oprim la una din terasele ce se aflau pe Str. Ștefan cel Mare, cea perpendiculară pe Palatul Culturii, să mâncăm, să bem și să ne veselim.

Pentru aceasta ne-am oprit la

Ha, a fost o inspirație deosebită, pe cuvânt !

Pe toată strada este deschisă numai circulația pietonală și au fost amplasate câteva terase, gen ca-n Piața Sfatului de la Brașov.

Terasa de la Cârciuma Veche este pe la jumătatea distanței, cumva prin dreptul sediului PSD Iași.

O mică problemă era faptul că, atunci când am dat să intrăm, nu erau mese libere. Am avut o privire cumva dezamăgită, care l-a convins pe unul dintre consumatori să ne facă semn să ne așezăm la masa lui.

-Eu, tocmai plec, ne-a spus el și-atunci am luat loc la masa respectivă.

La început, terasa nu atrage prin ceva anume, mobilier obișnuit, din lemn băițuit, un bar pe mijloc dar la care nu se servea nimic.

A venit o fată drăguță la masă care, între două zâmbete frumoase, ne-a adus două menu-uri și s-a îndepărtat. În continuare, terasa plină-ochi!

Fac o paranteză la faza cu fetele drăguțe.

Buei, oameni buni, eu am oglindă și mă văd în fiecare zi. Când spun ”fete frumoase” nu vreau să fiu neobrăzat. Mie nu mi-a zâmbit nicio femeie frumoasă, cu excepția Adrianei, pe care, da, eu o consider frumoasă și vă sfătuiesc să nu mă contraziceți! Și Adriana îmi zâmbește, dar, doar în zilele de salariu, nu vă așteptați la altceva!

Când ai un bar, restaurant, hotel, pensiune, fă bine și angajează-ți fete, femei, cu o prezență agreabilă. Nu pune vreo scorpie sau vreo ciufută, pentru că, clar, alungi clienții ! Nimeni nu vrea să crească bufnițe sau cucuvele, deși, ele, ca păsări, sunt utile! Acuma, orice femeie este frumoasă, dacă știe să se pună-n valoare. Nu sunt misogin, nu sunt, absolut deloc, vulgar, dar, dacă ești femeie și te porți șleampăt, cum vrei să atragi priviri admirative?

Revin la terasa -n cauză, fata de ne servea era chiar drăguță și amabilă, exact cum trebuie să fie un ospătar. Dar, fiindcă era multă lume,nu ne-a mai servit ea ci am fost serviți de un bărbat, cel care, ulterior, s-a dovedit a fi patronul!

Cel mai frumos este faptul că meniurile era scrise în ”lb. moldovenească”. Da, nu glumesc! O să vedeți poze și să-mi spuneți, sincer, dacă ați putea înțelege ceva, așa, la prima citire?

Este tare haios meniul.

Cel care ne-a servit ne-a recomandat o ciorbă de pasăre, apoi, la felul al doilea, Adriana a vrut ficăței de pui iar eu, pârjoale moldovenești.

Deși era foarte aglomerat, am fost serviți repede, n-am apucat să-mi beau paharul de Stella Artois, fără alcool, evident, iar Adriana pe cel de Staropramen, când, au sosit ciorbițele. Servite în străchini de lut, cu smântână și ardei iute, cu chifle de casă. Și, carnea nu era de pui de Avicola, sau, mă rog, nu din puii ăia, crescuți la foc automat. credeți-mă, sunt moldovean, gătesc în mod obișnuit, de la ciorbe și sarmale, pân'la paste, pizza și fructe de mare sau ce mai vreți voi. Ciorba era făcută cu pui crescuți la sol, amândoi am primit câte-o aripă mare, încărnată, oasele erau tari, așa cum le are o pasăre sănătoasă, crescută -n curte. Ciorba, bună-rău, nu rece, nici fierbinte ci, numai bună, gustoasă-gustoasă !

Eram convinși că ne-a fost foame , de-aia ni s-a părut atât de bună ciorba dar, încântați de perspectiva culinară de se-anunța, nu ne-am dat bătuți așa c-am așteptat și felul al doilea. Am primit un platou,imens, cu două pârjoale, garnitură de piure de cartofi, murături. Două pârjoale care cred că, însumat, aveau jumătate de kil de carne.

Eu, pe vremuri, prin 2008, aveam 126 de kile, acum am, undeva, la vreo 90. Vă jur că nu poți termina de mâncat o porție din aia,dacă ești normal și dacă nu vrei să bravezi!

Porția Adrianei era la fel de mare. Ne-am străduit, dar, n-am dovedit nici una dintre ele. Așa că, atunci când cel de ne-a servit ne-a-ntrebat dacă ne-a plăcut, am spus că da, dar, la privirea lui întrebătoare privind porțiile din farfurie abia ajunse la jumătate, am explicat că nu mai putem.

-Arunci, vi le pun la pachet, a hotărât el. Așa a fost, le-am primit în două caserole , puse, cu grijă, într-o sacoșă.

Prețul a fost după cum urmează : două ciorbe de găină, cu ardei și smântână, o porție de ficăței cu mămăliguță și brânză de burduf (rețeta proprie a restaurantului), o porție de pârjoale moldovenești,cu garnitură de cartofi piure și murături,chifle, o bere ”Staropramen” și două de ”Stella Artois”, astea două fără alcool, preț final 118 lei. Am lăsat 140 și am dat să plecăm dar, patronul ne-a rugat să așteptăm un pic. A venit și ne-a adus un album de CD-uri cu muzica ce se cântă în acel restaurant. Am plecat extrem de mulțumiți și plăcut impresionați. Recomand cu căldură!

Am plecat din Iași pe la ora 19,00 și am venit spre casă agale. Șoseaua era liberă, abia spre Tecuci ce s-a mai aglomerat, drumul ne-a priit.

Eu, în continuare, toată ziua n-am auzit c-o ureche, dar, asta nu m-a-mpiedicat să mă simt bine!

Abia a doua zi am redevenit stereo, dar Adrianei încă îi plăcuse ziua de ieri și nu m-a atacat cu cicăleala. Ce vreți, are și ea dreptate, de 28 de ani mă suportă, legal, că, înainte de ”Da! ” -ul respectiv, am mai plictisit-o 5 ani.

Altfel, rog web sa-ncheie cu: https://www.youtube.com/watch?v=rymUSbYQjw8

Și, astfel, terminai. Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 2135 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI