ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.04.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 18.08.14
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
APR-2018
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 44 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Un hotel în inima Sienei

    TIPĂREȘTE

    REZERVAREA – Pentru cele trei zile planificate la începutul lui aprilie în Siena, am căutat pe Booking cazare cam cu două luni înainte de plecarea în vacanță. Situarea în centrul istoric al Sienei a fost principalul criteriu de alegere, ca să putem ajunge lejer pe jos la principalele puncte de atracție. Apropierea de gară nu era o opțiune, deoarece, spre deosebire de Florența, gara din Siena e destul de departe de centrul vechi.

    Am preferat și de data aceasta să caut hoteluri cu mic dejun inclus, la un preț rezonabil. Oferta nu era așa diversă ca pentru Florența, ceea ce, până la urmă, mi-a ușurat decizia. Una din opțiuni ar fi fost Hotel „Alma Domus”, foarte interesantă clădire istorică de secol XIII, cu interioare superbe, dar unele camere erau la parter, cu gratii la geamuri. Hotelul „Duomo”, aflat la câțiva pași de Dom (evident!), mi-a atras imediat atenția nu numai prin locația excelentă, dar și prin aspectul exterior și interior. În prețul camerei era inclus un mic dejun continental, recenziile erau bune, prețul (cu o reducere/ofertă genius): 1100 de lei pentru 3 nopți, cu tot cu taxa de oraș.

    ACCESUL – Hotelul e la 15 minute de mers față de autogara unde ne-a lăsat autocarul cu care am venit de la Florența. Din Piazza Gramsci am luat-o spre Piazza Matteotti, am ajuns apoi în Piazza Salimbeni, de unde am pornit pe Via Banchi di Sopra, apoi pe Via di Cita. Am ajuns în Piazza Postierla, de unde se deschide Via Stalloreggi, pe care se află hotel Duomo. Privind în prealabil acest itinerariu pe hartă, părea un drum lung și complicat dar la fața locului a fost mult mai simplu pentru că străzile sunt foarte înguste și scurte. Până am privit în stânga și-n dreapta frumoasele clădiri, am ajuns!

    ZONA – Via Stalloreggi este una din cele mai vechi străzi ale Sienei, îngustă, șerpuită, cu frumoase și înalte clădiri istorice. Am aflat ulterior că ne aflam într-una din subdiviziunile istorice ale Sienei: Contrada della Pantera. De altfel, o piațetă din zonă are în centru statuia de granit a unei pantere. Zona e circulată de turiști, dar mai liniștită ca altele deoarece nu sunt magazine, doar mici restaurante tradiționale care sunt închise între orele 15-19.

    De asemenea e bine iluminată, ușor accesibilă, dar traficul e interzis. Tot centrul istoric al Sienei e pietonal, parcările sunt în afara acestuia. Hotelul ne-a trimis o rută pe care se putea ajunge la o parcare în apropiere, dar noi nu am avut nevoie, fiind pe jos. De la hotel se poate ajunge în plimbare la toate atracțiile: Domul (1-2 minute), Il Campo (5 minute).

    HOTELUL – e situat într-un conac din secolul al XII-lea, reședința familiei nobiliare Loli. Clădirea a fost restaurată în 1726 pe vechea temelie, primind o fațadă renascentistă. Cele 20 de camere sunt dispuse pe înălțime, toate fiind la etaj, recepția se află la parter, iar salonul de mic dejun, la subsol. Accesul la camere se face cu un lift cu uși pe ambele părți. La ieșirea din lift se deschide un spațiu de zi generos, cu canapea, fotolii, mici piese de mobilier de epocă, tablouri și multe plante.

    Ca și străduțele Sienei, holurile pe care sunt dispuse camerele mi s-au părut labirintice. Pentru a ajunge în camera noastră, trebuia să mai cotim de vreo două ori, apoi să mai urcăm niște trepte. Acesta e și farmecul – e un hotel cu personalitate. Chiar lângă camera noastră, se afla o terasă mărișoară, însorită, cu mese și scaune.

    CAMERA noastră, 52, mi-a plăcut foarte mult. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să deschid fereastra și obloanele de lemn. Mi s-a înfățișat o priveliște de vis! Eram la ultimul nivel al hotelului, și de jur împrejur se deschidea o perspectivă minunată: La dreapta se vedea domul și de jur împrejur colinele verzi cu case frumoase, în culori dulci, sub cerul de un albastru ireal. Jos, o grădină particulară. Dar mai minunat de atât era liniștea întreruptă de niște triluri vioaie de păsărele.

    Camera nu era prea mare, dar bine structurată, cu un mic antreu, din care se intra în baie și în dormitor. Culoarea dominantă era un verde-gri, foarte elegant, mobilier simplu, clasic, un pat mare, într-o nișă un dulap încăpător, cu multe umerașe, sertare și rafturi, pături de rezervă, un birou pe care se afla televizorul mare, cu ecran plat, aparat de aer condiționat. Baia mi s-a părut foarte mare pentru un hotel italian, cu cadă, bideu, chiuvetă generoasă, consumabile diverse, feon, prosoape albe și pufoase. Ventilatorul funcționa perfect, apă caldă cu presiune, dușul foarte bun. Perdeaua de la cadă era cam obosită, ar putea să o schimbe. Nu erau papuci de casă, din păcate.

    Era curat peste tot, nu însă impecabil, mici urme de praf prin unele colțuri. Ar fi fost utile prizele lângă noptiere, dar erau în alte locuri. Patul a fost foarte comod, ne-am odihnit bine după lungile plimbări. A fost liniște, cu excepția nopții de vineri, când una din contrade a organizat o petrecere undeva, aproape de hotel și a cântat muzica până pe la două noaptea. Cum se făcea și un ecou grozav în valea spre care aveam fereastra, cu toate că am închis și geamul și obloanele, ziceai că boxele sunt lângă pat! Asta e, se mai întâmplă!

    SERVICIILE – Am fost întâmpinați cu multă amabilitate, cazarea s-a făcut pe loc, e drept că am ajuns exact la ora de check-in, 14. În fiecare zi au fost schimbate toate prosoapele și lenjeria de pat. În cameră am găsit o mapă cu diverse recomandări, o hartă a Sienei, de care ne-am și folosit. Seara caloriferele erau fierbinți, ceea ce a fost binevenit, deoarece se făcea cam răcoare. Wi-fi-ul a funcționat foarte bine.

    MICUL DEJUN – a fost tip bufet, cu multe opțiuni, mezeluri italienești, brânzeturi, unt, iaurt foarte gustos, diverse produse de patiserie proaspete și delicioase, ceai, sucuri, fructe și cafea foarte bună, pe care o preparau atunci, după preferințele turiștilor. Au lipsit însă preparatele calde, ouă nu au fost deloc, nici legume. Cu toate astea, am avut din ce alege și toate au fost foarte bune, pot spune că a fost un mic dejun gustos și consistent. Salonul în care s-a servit masa era cochet, amprenta timpului fiind vizibilă în porțiuni de zidărie sau în bârnele vechi. Servirea a fost ireproșabilă și promptă.

    În concluzie, Hotel „Duomo” din Siena e categoric de recomandat, ne-a plăcut mai ales pentru amplasarea sa în centrul istoric, la foarte mică distanță de tot ce e interesant de văzut și pentru aerul său vechi, în ton cu frumosul oraș Siena.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Rofri in 18.04.18 19:41:13
    Validat / Publicat: 18.04.18 21:46:14
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 1123 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rofri); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P12 Tot de la fereastră
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    [1300 PMA] [600 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18800 PMA (din 15 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 44.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmaster87 [18.04.18 21:45:13] »

    Mutat în rubrica "Duomo Hotel, SIENA" (nou-creată pe sait)

    =====

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    webmaster [19.04.18 02:32:25] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Rofri [19.04.18 16:29:25] »

    @webmaster87: Este corectă localizarea.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Rofri

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051478147506714 sec
    ecranul dvs: 1 x 1