Zapada proaspata de martie in Muntii Cozia

TIPĂREȘTE

Dupa marea petrecere jubiliara marca @AFA vezi impresii de la Alba Iulia – ce misto! - urma o prognoza meteo atipica pentru final de martie, culminand in Bucuresti cu zapezi si viscol si scoli inchise. Acum cand vezi asa o prognoza parca dai in retragere de la o drumetie montana… Dar …. Eu urmaresc prognozele acestea mai profund si cred ca am ajuns la un nivel la care anticipez bine marja lor de eroare. Pentru duminica de dupa Alba Iulia, se anuntau la Pausa (VL), la poalele muntilor Cozia, dupa zile de ninsoare consistenta +5 grade la pranz, real feel 7, soare cu nori, vant 7 – 11 km/h. Privind si la sambata si la luni am considerat ca ideal este sa mergem duminica la munte. Amanunt important insa: intr-o zona cu un traseu accesibil iarna, fara niciun grad de dificultate si risc.

Era tabolul pe care mi-l doream cu zapada, alba, curata, proaspata, multa, caldut, fara vaj si poate cu soare. Deja imi imaginam albul imaculat….

Cu ceva zile in urma am creat un grup pe whatsup unde urma sa postez invitatia, update-urile si pe care au curs apoi ecourile aferente. Anuntul final suna asa:

Drumetie Pausa – Manastirea Stanisoara pe forestier ca. 2,5 ore. Functie de starea drumului ne intoarcem pe acelasi drum sau coborim in Turnu. Intalnire duminica 25.03 orele 10:00 la indicatorul spre Stanisoara care se gaseste in Pausa pe centura Calimanestiului vis-à-vis de Caciulata, imediat dupa o mica semicurba spre dreapta. Am comandat zapada din belsug (veniti echipati in consecinta) dar si soare si multa voie buna si sanatate! Sa va aduceti de mancare / rontaiala / dulciuri / energizante. Fara alcool.

Am parcurs ruta Bucuresti – A1 – Pitesti - DN7 – Ramnicu Valcea – DN7 - centura Calimanesti - Pausa in doua ore jumatate. La locul stabilit ne-am sincronizat perfect cu grupul format pe whatsup. Grupul a numarat 6 mohicani. Bucurestenii, Emi si cu mine, am fost minoritari pentru ca ceilalti 4 erau valceni. Intre ei Smara si Adi, alias @zlatna, care a povestit in 2014 aici vezi impresii despre aceasta zona.

La 9:58 faceam poza de grup de inceput de drumetie in parcarea improvizata intr-o mare de zapada imaculata situata la vreo 150 metri dupa indicatorul care ne informeaza Manastirea Stanisoara 6 km. Este forestierul pe care il vom urma si care este si marcat cu cruce albastra. Tot din acest loc se mai formeaza o varianta pe poteca de padure marcata cu banda albastra, putin mai grea in conditii de zapada, mai ales ca nu aveam de unde sa stim cum este zapada in padure: inghetata sau moale si cat de adanca. Pe forestier erau cel putin urme de roti de masini. La drum!

In conditii de vara traseul dureaza 2 – 2,5 ore la urcare si 1,5 ore la coborire. Se urca o diferenta de nivel de 500 metri, manastirea Stanisoara fiind situata la cota 780 metri. Noi am facut ceva mai putin de 3 ore la deal si 1,5 la vale.

Asfaltul se termina repede. Urcam lin pe drumul forestier pe langa paraul Pausa. Drumul este acoperit de marea alba de stelute depuse pe sol. Dupa 30 minute ajungem la un loc de popas amenajat cu masa din lemn si banci, usor in afara drumului, aproape de firul apei. Pe masa si banci puteam admira adancimea stratului de zapada undeva la 20 – 30 cm.

Continuam si dupa alta jumatate de ora, in care am inceput sa simtim putin efortul depus, ne aflam la o troita in dreptul unui pod inalt de beton peste rau pe care se ramifica alt drum forestier. Aici este si loc de popas si izvor, asa ca mai bagam o pauza si ne mai dezechipam pentru urmatoarea bucata de drum, caci ne incalzisem. Mi-am amintit de acest loc si de drum pe care l-am parcurs cand aveam 6 ani, cu parintii mei.

Un cutu cutu ham ham ham ne-a acompaniat la un moment dat o bucata de drum, apoi ne-a parasit. Am intalnit cateva masini 4x4 (desi cred ca erau cam 3x5) care se chinuia din greu sa urce pe drumul inzapezit. Au renuntat rand pe rand, caci panta devenea pe alocuri mai accentuata, mai erau si curbe, iar zapada mai adanca. Ba le depaseam noi, ba ne depaseau ele, ca sa va imaginati cat se chinuiau sa urce. Pe micile rupturi de panta de langa drum intalnim o lume nesfarsita de turturi care de care mai impresionanti si care ne invitau la poze, ici, colo.

In partea superioara a padurii panta se accentueaza. Mai intalnim un indicator cu manastirea in dreptul altei troite mici, de parca aveam cum sa ne ratacim? 12:15. Urmeaza cateva curbe stranse aici pentru cei care vin cu masinile de teren, este portiunea, chipurile, mai grea, in care lasam paraul jos tot mai jos.

La 12:30 ieseam din padure la gol alpin. Superb! Perspectiva era partial incetosata. Din cand in cand prin ceata se zarea vag releul de pe Cozia, dar nu aveam in plan sa ajungem sus de tot, desi este poteca intr-acolo. Apar acareturile si anexele gospodaresti ale manastirii, alta troita si dintr-un punct fain de belvedere ni se deschide perspectiva asupra manastirii Stanisoara, pana la care trebuia sa coboram vreo cateva sute de metri. La 12:42 intram in curtea manastirii, tot aici intalnind si un al treilea traseu, cel care coboara langa manastirea Turnu.

Ne-am indreptat spre intrarea in biserica pe care am gasit-o incuiata. Doar ce am ajuns la usa, a trecut prin curte un calugar ne-a invitat convigator pe toti turistii aflati la acea ora in curtea manastirii, la masa, caci aveau o pomenire. Intr-o dependinta a proprietatii era bucataria si sala de mese. Am fost vreo 20 de guri care am gustat / mancat din bucatele de post oferite dupa ce am ascultat o rugaciune. Masa a fost imbogatita cu o ciorba gustoasa de peste, sarmale mari de post cu mamaliga, peste fiert, salata de varza, vin, apa, suc, cozonac cu rahat si negrese cu praf de cocos. Bogda proste!

Dupa onorarea acestei invitatii de nerefuzat, calugarii au deschis biserica, pe care am vizitat-o, am cumparat cate ceva si am lasat un acatist.

Doua vorbe sau mai multe culese din prospectul de prezentare al manastirii, dar si de pe net. In zona muntilor Cozia au trait mai multi sihastri. Cu siguranta, multora va sunt cunoscute chiliile sapate in piatra de la Manastirea Turnu. La Stanisoara de astazi s-au asezat mai intai sihastri veniti din Nucet si Ostrov si de la Cozia inca din secolele XV – XVI, care au salasluit in pesteri / chilii in piatra. In anul 1671 trei pustnici veniti de la Cozia au construit un schit din lemn pe locul actualei manastiri, numit Nucet. In secolul XVIII, clucerul Gheorghe a zidit aici o biserica care purta hramul Sf. Mare Mc. Gheorghe si chilii. In timpul razboiului austro-ruso-turc, in 1788, turcii au incendiat lacasul si au omorit calugarii. In chiliile parasite au salasluit apoi ciobani si oile lor.

In 1807 calugarul sarb Sava si roman Teodosie au zidit o noua biserica. Complexul monahal a fost terminat in 1850 si denumit Stanisoara de la stanele de oi care statornicisera aici inaintea ridicarii bisericii.

Biserica din piatra care se gaseste astazi a fost ridicata in 1903 – 1907. Pisania bisericii mentioneaza datele ctirorii si sfintirii noii biserici. Biserica poarta hramul Mareului Mc. Gheorghe, iar complexul monahal este unul cu obste de calugari. Biserica din piatra are o turla mare pe naos. Naosul si pronaosul sunt unite. In partea exterioara intrarea se face printr-un pridvor deschis sustinut de coloane din piatra. Pictura interioara a fost realizata de Belizarie si ucenicul sau.

In 25 Februarie 2016, cei doi sihastri care au stat la originea acestor locuri au fost canonizati, devenind Sf. Cuv. Neofit si Meletie.

Conform crestinortodox.ro: “Monahii din obste duc o viata duhovniceasca aproape pustniceasca, petrecand in rugaciune, in slujbe de toata noaptea, nemancand carne si nevoindu-se dupa puteri. ”

A fost binevenit popasul prelungit de la Manastirea Stanisoara. La intoarcere ne-am consultat pe care din cele trei variante sa ne intoarcem: spre Turnu, spre Pausa prin padure sau spre Pausa pe forestier. Luand in considerare ca pe cele doua poteci prin padure nu era vad format in zapada, decizia a fost cea inteleapta si usoara.

Am coborit pe unde am urcat. Pe drum a fost vizibila topirea zapezii. Astfel de pe la jumatatea drumului in jos, sub urmele rotilor de masini se vedea deja pamantul atat de mult se retrasese zapada. Si la intoarcere am poposit la troita cea mare cu izvor unde am servit o gustare. Cabana Valea Marului aflata in drum, de care am uitat sa va spun la urcus, situata in partea inferioara a traseului, era inchisa si parea destul de avariata si parasita, desi am inteles de la valceni ca in sezonul cald se deschide.

Am gasit masinile unde le-am lasat si am facut o noua poza de grup. La 15:30 ne-am urcat in masini sa ne indreptam spre …. civilizatie.

Ne-a placut foarte mult, am luat o portie zdravana de aer ozonat si curat, am incarcat bateriile si ne-am simtit grozav. La sfarsitul excursiei nu am gasit explicatii pentru diferentele de km inregistrate de aplicatia de sanatate de pe telefoane. La mine arata 16 km, la ceilalti cu 2 km mai putin.

Va asteptam cu noi in drumetii! Grupul de whatsup a ramas valabil si acum si voi posta pe el, alte initiative de drumetii montane, daca sunt amatori care vor sa fie inclusi, sunt bineveniti!

Numai de bine! :))

---

VIZUALIZĂRI: 1154 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI