Valencia - „orașul construit pentru oameni” (2)

TIPĂREȘTE

Autobuzul 19 ne-a lăsat la capăt de linie, pe o stradă îngustă, paralelă cu marea. Ne-am uitat pe hartă și am realizat că în 10-15 minute de mers pe jos am fi ajuns la apartamentul nostru, dar n-avea sens să ne grăbim, mai aveam la dispoziție aproape două ore până la check-in-ul convenit cu reprezentantul agenției. Timp suficient să ne familiarizăm cu împrejurimile și poate să mâncăm ceva...

Am cotit-o dreapta așadar în direcția mării și, după ce am intersectat 2-3 străduțe cvasi-pustii, am ieșit într-un sens giratoriu, fix lângă casa-muzeu a lui Blasco Ibanez; dar cine stă să viziteze case memoriale când marea freamătă la doi pași?! Terasa restaurantului de pe faleză era aproape plină, oamenii se bucurau de razele soarelui, destul de fierbinți pentru acest sfârșit de octombrie, chiar și pentru Valencia!... Nu mai zic că acasă era de mult toamnă în toată regula, prietenii purtau deja eșarfe și umbrele...

Plaja se întindea mult în față, marea abia se zărea departe, o dungă albastru-indigo, sub cerul senin, abia desenat cu câțiva norișori anemici; un tablou pe care aveam să-l visez deseori!... Am luat-o cătinel pe faleză spre stânga (părăseam de-acum Plaja Malvarrosa) și am traversat podul peste un canal de irigații. Ne-am mirat să fim întâmpinați de un indicator fixat chiar acolo unde începea Plaja La Patacona: Alboraya. Cum adică, nu mai suntem în Valencia?! Am studiat problema și da, am ajuns la concluzia că așa era. Alboraya, cândva un sat de fermieri aflat la mică distanță de Valencia, s-a dezvoltat în ultimii ani în asemenea măsură, încât practic s-a contopit cu aceasta.

Am mâncat la una din terasele de pe faleză, am făcut și o incursiune pe plajă, „termini o pâine până ajungi la apă”, cum s-ar spune... Ne-am descălțat și ne-am bucurat de mângâierea călduță încă a mării, abia așteptam să ne cazăm, să ne echipăm corespunzător și să ne întoarcem! Numai că... tipul de la agenție a întârziat binișor:( și când am revenit pe plajă nu mai era de făcut baie: norii se înmulțiseră, acoperind periodic soarele, vântul căpătase și el tupeu, căldura se domolise... Am șezut totuși cuminței pe nisip, înveliți în prosoape, ascultând valurile, bucurându-ne de acele clipe prețioase...

În seara aia n-am mai făcut mare lucru, ne-am plimbat pe faleză până la capătul nordic, destul de liniștit locul acum, la final de sezon, multe din restaurante erau deja închise. Doar câțiva copii cu biciclete și cu role și alte câteva perechi răzlețe la relaxare, ca și noi... Cina am savurat-o pe frumoasa terasă a apartamentului nostru - un bol de căpșuni și un pahar de vin roșu și aspru, valencian...

Două dintre obiectivele celebre ale orașului erau pe lista noastră și nu concepeam să le ratăm: Oceanograful și Bioparcul. În ce ordine - asta nu conta. Pentru dimineața următoare am ales Oceanograful, așa ne-a venit. L-am întrebat, desigur, pe amicul GoogleMaps cum ajungem acolo și el ne-a recomandat să luăm autobuzul 19 (de unde ne lăsase cu o zi înainte) până la Mall-ul Aqua, de unde mai aveam un pic de mers pe jos. Am stat vreo 15-20 de minute în stație, până a apărut un nene care nu vorbea engleză, dar cumva am priceput să nu mai stăm, că primul autobuz va pleca abia la ora 12! Pasămite, o parte din traseul semi-maratonului ce taman era în plină desfășurare se suprapunea peste cel al autobuzului!

Tot GoogleMaps ne-a descurcat, oferindu-ne varianta de rezervă: autobuzul 1 până nu mai știu unde și de-acolo nu mai știu ce. Stația lui 1 n-am dibuit-o de la început, ne-am foit un pic, este de fapt spre centrul Alborayei, în apropierea unei fântâni și a unei biserici frumoase. Am mers cale de vreo... 10-12 stații și hai să deschid din nou GoogleMaps, să văd dacă mai avem mult... Surpriză de surpriză! Ne îndreptam cu elan nu în direcția Oceanografului, ci a... Bioparcului! E drept că până acolo mai aveam de mers, dar direcția asta era, ce mai! Am coborât la Il Corte Ingles (intersecția Mendez Pidal cu Pio XII) și am stat un picuț și-am cugetat: ori căutăm o stație de metrou și de-acolo mergem la Oceanograf, ori ne continuăm drumul (per pedes cică am fi ajuns în cam 30 de minute) la Bioparc! Evident, am ales a doua variantă. Încă o dată se confirmă vorba din popor cu socoteala de-acasă care nu se pupă întotdeauna cu a' din târg! :)

Bioparcul se află în partea de vest a Valenciei, la capătul celor 9 km de brâu vegetal cunoscute sub numele de Grădinile Turia. Citisem că e mai mult decât o grădină zoo, acolo poți vedea animalele îndeaproape în niște arii care încearcă să reproducă fidel mediul lor natural. În același timp, Bioparcul este organizat ca un adevărat parc de distracții (pentru copiii de toate vârstele!), făcând explorarea plăcută și relaxantă, beneficiind de multe facilități, precum: cinema, restaurante, toalete, locuri de joacă, magazine de suveniruri. Poți asista la hrănirea animalelor și periodic se organizează tot felul de activități menite să-i facă pe vizitatori (în special pe cei mai tineri) să respecte biodiversitatea și să conștientizeze importanța conservării in situ a speciilor amenințate. Poți chiar să-ți serbezi ziua de naștere acolo; ce cool trebuie să fie asta pentru o mogâldeață!

Am nimerit taman în fața intrării, coada nu era mare. Am plătit 23,8 euro fiecare bilet (există reduceri pentru copii și seniori, vezi site-ul oficial: bioparcvalencia.es. Am primit și o hartă pe care sunt însemnate toate punctele de interes. Am traversat un pod arcuit peste ceea ce a mai rămas din Râul Turia, apoi ne-am început vizita cu primul domeniu, aflat chiar în față, numit Madagascar. Ochiuri de apă, stânci, mulți copaci - mediul de viață al delicatelor flamingo, dar și al altor păsări mai puțin celebre.

Aleea ne-a condus la teritoriul lemurienilor și ăsta cred că a fost momentul care m-a încântat cel mai tare din vizita noastră la Bioparc: interacțiunea cu simpaticele animăluțe care se foiau nonșalante dintr-o parte în alta, se zbenguiau pe crengile de deasupra, pozau în poziții haioase la soare... Copiii erau în delir, și nu numai ei! Foarte drăguți lemurienii, ne-am distrat grozav!

Drumul te poartă singur, am ieșit din Madagascar și am intrat în Pădurea Ecuatorială, cu mult mai populată! Ce am văzut noi aici? Noi aici am văzut următoarele animale: hipopotami, bivoli, antilope, gorile, cimpanzei și... multe altele despre care nu-mi mai amintesc sau al căror nume nu l-am știut niciodată. Decor fabulos și aici - stânci, cascade, liane, nu era greu deloc să te imaginezi chiar în adevărata pădure ecuatorială, iar animalele păreau în largul lor.

Următoarea secțiune se numește Ținutul Umed și intrarăm într-o peșteră, trecurăm pe lângă un imens acvariu, în care înotau o sumedenie de pești de toate culorile și mărimile; n-am avut bafta să-l vedem pe Hypo înotând (am auzit că e senzație!) sau poate n-am avut răbdare suficientă. Am văzut și crocodili de Nil, cu fălcile larg căscate minute bune, până ne-am prins că erau cam împăiați de fapt :), țestoase imense care mâncau varză, pelicani și alte asemenea.

Savana are cea mai mare întindere, mai bine de jumătate din tot parcul și este foarte bine reprezentată din punct de vedere faunistic. Am admirat elefanții răcorindu-se la cascadă, scărpinându-se de stânci sau odihnindu-se la umbra baobabilor, am urmărit mișcarea browniană a mangustelor, am identificat (după culoarea și forma petelor) membrii familiei de girafe, ne-am amuzat de leii care se rostogoleau în iarbă ca niște pisici, am văzut zebre, rinoceri, struți, șerpi, păsări nemaivăzute. Cu alte cuvinte, ne-am întors cu bucurie în copilărie pentru 2-3 ore, cât a durat vizita noastră! :)

Am făcut o vizită și uneia din terase, la început am zis că nu ne trebuie decât o cafea și-o apă, dar am luat până la urmă și o gustare (cam fast-food, mi-e jenă să spun, dar asta e; nu recidivăm prea des și oricum nu aveam prea multe variante de ales).

Am ieșit din Bioparc pe unde am intrat și am cotit-o la dreapta, pe Av. Pio Baroja, descoperind astfel și imensa parcare a grădinii zoo (5 euro pe zi, pentru cei interesați). Picioarele noastre încă nu protestau prea tare, mai aveam jumătate din Grădinile Turia de parcurs! Era să zic că jumătatea asta vestică mi s-a părut mult mai scurtă decât cea estică, pe care o parcurseserăm cu 2 zile în urmă :)), dar mă uitai pe hartă și constatai că nu fuse tocmai o jumătate întreagă... Țin minte că am trecut pe lângă un iaz rotund împrejmuit de o galerie acoperită cu iederă, sub care erau amplasate bănci (chiar ne-am odihnit un pic pe una din ele), apoi pe lângă un complex sportiv cu toate neamurile de terenuri, sediul fiind în fostul abator al orașului (ce sfârșit nobil pentru un abator!), după cum am citit pe un panou explicativ.

Tot GoogleMaps m-a tras de mânecă și mi-a indicat drumul către Jardin Botanic de la Universitat de Valencia, pe care ne-am gândit că n-ar fi rău s-o vizităm... Ce-i drept, dintr-o grădină în altă grădină, dar... sunt lucruri mult mai rele în viață! :)

Biletul de intrare a costat 2,5 euro și odată cu el am primit un pliant ce conține harta, câteva explicații și fotografii sugestive. Am fost super-impresionată să aflu că această grădină botanică a fost înființată la 1567 (!) și conținea inițial doar plante medicinale. A suferit extinderi și reabilitări repetate, culminând în mai 2000 cu înființarea unei secții de cercetare, cu rol în conservarea speciilor endemice valenciene și nu numai. Grădina reunește peste 4500 de specii din toată lumea, grupate în 27 secțiuni; scopul este de a le evidenția diversitatea, adaptarea la mediu și utilitatea pentru oameni.

Prima pe care am admirat-o a fost așa zisa Școală Botanică, cea mai veche și întinsă colecție (aproape jumătate din suprafața grădinii), cu arbori monumentali, unii cu vârste venerabile (până la 180 ani). Formează de fapt un frumos parc, sunt alei cu bănci și mici fântâni din loc în loc, liniștea e tulburată doar de freamătul frunzelor și de cântecul păsărelelor. Urmează apoi Orangeria și speciile mediteraneene, cultura de viță-de-vie, niște mici sere cu plante tropicale (inclusiv carnivore), plantele cu bulbi, rozariul. Pe ultima linie găsim o zonă de pădure, dar înainte de aceasta ronduri cu tot felul de culturi: medicinale, aromatice, industriale, ornamentale etc. O secțiune aparte, extrem de spectaculoasă, o formează cactușii, inclusiv o mică pepinieră găzduită într-o casă numită vila romană. Și umbrarul ne-a plăcut mult, proptit pe piloni groși de cărămidă roșie, cu „pereți” exteriori vegetali și cu o mică fântână susurătoare chiar în centru. Ne-am declarat relaxați și fericiți la capătul vizitei noastre în frumoasa grădină botanică a Valenciei! A! am uitat să zic de zecile de mâțe care se învârteau încolo și încoace! Grădină botanică și de pisici - așa ar trebui s-o cheme!

... Am intrat din nou în Ciutat Vella (centrul vechi), de data asta pe lângă Torres de Quart, un ansamblu foarte asemănător cu fratele său, Torres Serranos, aflat un pic mai la nord. Ne scurgeam ușor spre inima orașului, căscând gurile în stânga și în dreapta, cu gândul să ajungem la Primărie, să luăm un autobuz spre casă, când ne-a atras atenția un indicator: „Visita Parroquia San Nicolas”! Serios?! Atâta căutasem intrarea asta cu o zi înainte și atâta n-o găsisem! Am crezut că biserica nu se vizitează, mai ales că partea opusă și intrarea principală erau acoperite de schele... Ei, bine, ca să știți, intrarea temporară se face din Carrer dels Cavallers!

5 euro costă să-i treci pragul, dar vă jur că merită fiecare cent! Mult, mult de tot mi-a plăcut, chiar așa afonă cum mă declar în materie de pictură! (Tot ce mă interesează este însă vibrația aceea specială pe care o operă de artă o produce în mine.) Biserica este una dintre cele mai vechi din Valencia, după Reconquista Spaniolă a fost oferită călugărilor Dominicani de către Regele James I. Aspectul actual datează din sec. 15: un templu gotic, cu navă dreptunghiulară împărțită incomplet în 6 părți prin arce transversale, cu câte 6 capele în părțile laterale.

Ceea ce impresionează în mod deosebit și face celebră această biserică o reprezintă bolta pictată, demnă a concura cu Capela Sixtină și alte capodopere ale genului! Pictura a fost realizată la înc. sec. 18 de către Dionis Vidal, după schițele mentorului său, Antonio Palomino și reprezintă, de-o parte și de alta a axului central longitudinal, scene din viețile celor doi sfinți cărora le este închinată biserica: Sf. Nicolae în dreapta și Sf. Petru Martirul în stânga. Se consideră în prezent că basilica San Nicolas din Valencia reprezintă unul dintre cele mai bune exemple de îmbinare armonioasă a arhitecturii gotice cu decorațiunile baroce.

Am admirat îndelung pictura, până ni s-a înțepenit gâtul de atâta stat cu capul pe spate și ne-a luat amețeala! Oricum, foarte frumos, vă recomand să nu ratați!

Un alt autobuz 19 ne-a purtat din nou pe largile bulevarde ale Valenciei, flancate de clădiri imperiale în partea sa centrală, apoi de adevărați zgârie-nori în zona dinspre plajă. Cina am luat-o chiar pe malul mării, o delicioasă paella stropită cu o sticlă de vin alb, scăldați în lumina portocalie a apusului...

Ziua următoare a fost dedicată Oceanografului, desigur. De data asta traseul 19 n-a mai fost deviat, am coborât în vecinătatea Mall-ului Aqua, de unde am mai mers pe jos vreo 10-15 minute. Am traversat un părculeț, am lăsat pe dreapta o construcție imensă, îmbrăcată în schele de sus și până la bază, despre care am crezut inițial că e însuși Oceanograful, căci semăna cu ce știam eu din poze. Ne-am continuat drumul urmând săgețile indicatoare și am ajuns în curând la adevăratul Oceanograf (parcare încăpătoare în apropiere, 6 euro pe zi). Nici aici n-am prins cine știe ce coadă (deși în înăuntru aveam să dăm peste o mare de vizitatori) - 29,1 euro biletul de adult. Pentru mai multe informații practice, vă rog să accesați site-ul oficial: oceanografic.org

Am primit o hartă ce avea să ne fie tare de ajutor în a ne orienta și, pentru moment, am reținut când avea să înceapă următorul spectacol la delfinariu, 11:45. Ok... Mai era cam o oră până atunci... Ne-am început explorarea cu pavilionul central, unde în imensul hol erau câteva bazine cu fel de fel de vietăți marine, dar și magazinul de suveniruri și un candy store. Am intrat într-o sală lungă, aflată în semi-întuneric, luminată doar de luminile imenselor acvarii cu care era „căptușită” de-o parte și de alta; am petrecut câteva minute bune în acest spațiu, urmărind plutirea lină a peștilor, culorile lor fabuloase, întregul ecosistem al barierei de corali, ca o pădure din povești (sunt și bănci din loc în loc dedicate acestui scop). Pe urmă am pășit în celebrul tunel prin acvariu (dacă nu mă înșel, cel mai lung din Europa), cel în care îți trec rechinii și pisicile de mare pe deasupra capului, senzația este extraordinară! Am văzut și un scafandru ce hrănea peștii!

La capătul tunelului ne aștepta compartimentul meduzelor și peștilor tropicali, cărora le-am dedicat alte minute bune; când ne-am uitat la ceas, am constatat că n-ar fi rău să ne grăbim dacă mai vrem să prindem spectacolul cu delfini! Am ieșit afară și am ocolit întreaga arie a Oceanografului prin spate, remarcând tot felul de chestii interesante la care abia așteptam să revenim: țestoase, pelicani, flamingo...

Delfinariul era aproape plin când am ajuns, destul de greu am găsit locuri undeva, mai sus. Rândurile sunt însă decalate binișor între ele, așa că se vede bine de oriunde ai sta, iar sonorizarea e și ea excelentă; în plus, există și două ecrane mari pe care se proiectează tot spectacolul filmat. Spectacolul a ținut vreo 30 de minute și, pe lângă giumbușlucurile acestor frumoase și inteligente animăluțe, instructorii au insistat asupra nevoii de a respecta și proteja apele mărilor și oceanelor și, în consecință, pe locuitorii acestora. Mi-a plăcut că mesajul s-a adresat și copiilor, a fost ales un băiețel din public, a primit o pereche de cizme de cauciuc și a fost dus să interacționeze cu delfinii; bietul de el, era topit! E bine de știut că sunt 3 spectacole în fiecare zi (11:45; 13:30 și 16:45).

Ne-am continuat explorarea cu celelalte pavilioane închise, fiecare organizat pe două niveluri; am admirat joaca pinguinilor pe banchiza de gheață și înotul lor grațios, dar am aflat și informații interesante despre organizarea coloniilor de pinguini; am văzut și monumentala beluga, balena albă, ca și bazine uriașe pline cu rechini; într-o mică grădină tropicală am identificat fluturi colorați ce se odihneau pe bucățele de fructe și un cameleon pe jumătate năpârlit; ne-am amuzat urmărind leii de mare într-un bazin descoperit... Am fost și în aviar, spectaculos reprodus sub un glob imens transparent; aici era o sumedenie de păsări roz și roșii (și altele, dar acestea predominau) și o colonie serioasă de broaște țestoase.

Noi am petrecut cam 3 ore în Oceanograf, dar cred că vizita poate dura și o zi întreagă, mai ales dacă sunteți însoțiți de copii. Pentru aceștia am remarcat mai multe zone de joacă. Sunt și mâncătorii în complex, pe hartă erau mai multe, dar n-am stat să le căutăm, nu știu dacă erau toate deschise. Am intrat doar în Restaurantul Submarino, o construcție circulară impresionantă, zona de servit masa este sub nivelul solului, înconjurată de acvarii cu pești; inițial am vrut să bem o cafea acolo, dar ne-au intimidat mesele acoperite cu fețe albe, scrobite și chelnerii costumați toți la fel și am renunțat.

Următoarea oprire am făcut-o la Mall, mai puțin pentru cumpărături, cât pentru masa de prânz, pe care am savurat-o într-un mic și cochet restaurant... mexican. Apoi am luat-o agale către port, de acolo aveam de parcurs vreo 3 km de faleză până la noi acasă. Pe jos, evident, o plăcere să mergi pe la umbra palmierilor, pe faleza largă, având în stânga terasele restaurantelor cu mari spații verzi în față, iar în dreapta Plaja Malvarrosa, chiar mai lată decât La Patacona (vreo 200 m am apreciat), tivită departe cu linia albastră a mării... Cam o oră ne-a luat această frumoasă plimbare, cu tot cu pauzele de odihnă și de fotografiat.

... Pentru ultima dimineață aveam trecut pe listă Museu de Belles Arts de Valencia și poate Jardins de Real, dar așa, cu plus și minus... Asta ar fi însemnat să ne trezim devreme, să luăm ceva autobuze, să trambalăm bagajele după noi; ne-a cuprins lenea și am renunțat la idee. De trezit devreme oricum ne-am trezit, dar apartamentul l-am părăsit la 12, cum era prevăzut în rezervare și pe urmă ne-am făcut veacul prin zonă; mai pe plajă, mai la un restaurant... se făcu ora 2, numai bine s-o pornim către aeroport...

Concluzionând, pot să declar că ne-a plăcut mult Valencia, nu cred că poate să nu-ți placă, e un oraș care are de toate: istorie și modernism, mâncare bună și sangria, plajă și mare, Bioparc și Oceanograf, zone verzi întinse, pline de zeci de facilități de relaxare sau de practicare a diferitelor sporturi... Nimeni nu se poate plictisi aici, de la cel mai mic până la cel mai mare. Transportul în comun, atât cât am văzut, e bine organizat și curat, sunt magazine de toate felurile, muzee, hoteluri bune. Străzile sunt largi, aspectul general este aerisit și princiar. „Un oraș făcut pentru oameni”, așa cum a exclamat Tati la un moment dat!

---

VIZUALIZĂRI: 4457 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI