ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.03.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 18.02.14
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
FEB-2018
DURATA: 7 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Minunata MSC Meraviglia

TIPĂREȘTE

În septembrie 2017 m-am îndrăgostit iremediabil de concediul de tip croazieră, în urma unui concediu în Fiordurile Norvegiei cu MSC Fantasia. Acest tip de concediu este atât de potrivit oamenilor ca mine, cărora le place agitația, mulțimea, diversitatea. Așa că noul meu motto a devenit „Să nu treacă anu’ fără o croazieră”. Și nici nu a venit bine 2018 că deja m-am aventurat pe un nou vas MSC, MSC Meraviglia, cel mai mare din flota MSC – mă refer aici la numărul de oameni de pe vas.

Itinerariul a fost următorul: Genova (Italia), Civitavecchia (Italia), Palermo (Italia), Valletta (Malta), o zi pe mare, Barcelona (Spania), Marsilia (Franța), și din nou in Genova (Italia), unde am și debarcat (din păcate!). Nu am să vorbesc despre aceste orașe port și ce poți șă vizitezi în câteva ore aici căci despre asta este plin sfântul internet. O să mă focusez pe descrierea impresionantului vasului și eventual cum se poate ajunge din port în oraș.

În primul rând, am fost puși într-o situație mai deosebită și neplăcută cu câteva zile înainte de plecarea în croazieră așa că soțul meu nu a mai putut merge. Cum cabina era plătită în totalitate, ne-am interesat să vedem dacă se poate să meargă altcineva. Răspunsul agenției a fost că se poate contra sumei de 75 euro (cred că este politica MSC). Numai că persoana respectivă trebuia să aibă pașaport (singura modalitate de identificare acceptată pe vasele de croazieră) și vreo 7 zile libere la dispoziție, așa că nu am găsit la timp pe cineva care să întrunească aceste condiții.

Buuun, am luat avionul până in Milano Bergamo, o combinație nebună de trenuri și autobuze până în portul de îmbarcare – Genova și iată-mă ajunsă în gara din Genova. Nu vă povestesc despre această combinație căci nu o recomand nimănui. Obosită după cărat de trollere și așteptare de trenuri și autobuze, m-am bucurat că portul este fix lângă gară. Cea mai bună și ieftină modalitate de a ajunge din Bergamo in Genova este FlixBus, metodă pe care am abordat-o la întors, adică Genova – Bergamo. Stația de autobuz este chiar lângă portul din Genova, iar autobuzul merge chiar și la aeroportul Milano Bergamo. Știam de metoda aceasta și la dus, dar este un autobuz pe zi la o oră cumva la limită pentru îmbarcare. Dar la întors ora a fost extrem de potrivită, ajungând la aeroport cu FlixBus chiar cu 3 ore înainte de plecarea avionului. Și desigur, până la plecarea autobuzului am reușit să vizitam și Genova (după debarcare, am avut surpriza plăcută să constatăm că in portul din Genova există un loc unde se pot lăsa bagajele mari GRATIS, dar până la 14:30. Așa că ne-am ușurat câteva ore de trollerele îmbuibate de cadouri și haine și am vizitat Genova. Autobuzul nostru FlixBus a fost la 15:05, deci numai bine.)

Și am început procedurile de îmbarcare... nu mai era prea mare noutatea pentru mine, fiind a doua croazieră tot cu MSC-ul, dar am avut surpriza să descopăr că unele lucruri se întâmplau diferit pe acest vas față de MSC Fantasia. Prima surpriză neplăcută a fost că am descoperit că pe cardul de identificare pe care l-am primit nu scria la ce restaurant și masă sunt repartizată pentru masa de seară. Așa că am pierdut câteva ore întrebând reprezentanți ai MSC de ce, căci am văzut că la alți pasageri aceste detalii apăreau pe card. Am fost trimisă la recepție, de la recepție la biroul „Dinning options” unde am aflat că în prima zi este foarte multă lume pe vas și restaurantul unde trebuia să fiu repartizată este full, așa că în prima zi am fost repartizată la restaurantul Panoramic, iar începând din a doua seară la restaurantul Olivo D’Oro.

Până la urmă, tot răul înspre bine… căci am reușit să văd două restaurante. Seara, meniurile a la carte pe care le-am primit pe vasul MSC Meraviglia au fost aceleași cu cele de pe vasul MSC Fantasia, cu câteva luni înainte. Cel mai probabil sunt standard pentru toate vasele MSC. În orice caz, mâncarea este extraordinar de bună și chelnerii au grijă să nu îți lipsească nimic. În câteva seri nu am mers la masa de seară întrucât am prins vânt puternic, valuri mari, coafura nu rezistă și nici stomacul meu. Cu alte cuvinte mi-a fost greață și am evitat să mănânc seara. Asta se întâmplă când mergi în croaziere iarna și vremea nu ține cu tine (pe de altă parte, iarna croazierele în Europa sunt mult mai ieftine.) Dar nu vă lăsați influențați de această întâmplare cu greața, în 90% din cazuri nici nu simți că ești pe mare.

Partea de distracție nu lipsește niciodată pe vasele MSC. Participarea la teatru se face în baza unei rezervări (vasul este tehnologizat, sunt ecrane peste tot de unde se pot face rezervările). Am participat la toate show-urile, toate au fost de calitate, dar două m-au impresionat în mod deosebit: un spectacol de umbre realizat de magicianul Antonio Versini și seara de Flamenco. Mai mult decât atât, există chiar și Cirque Du Soleil pe vas, dar nu am mers (este contra cost: 15 euro show plus cocktail sau 35 show plus cină). Distracția este asigurată și de echipa de amuzament, care este peste tot, gata să îți facă o mică farsă spre deliciul celorlalți privitori. Tot ei organizează diferite concursuri, eu am participat la multe dintre ele și se lasă cu premii, unele chiar faine. De pildă, am câștigat un puzzle 3D cu vasul (puzzle-ul este destul de mare, circa jumătate de metru) recunoscând o melodie – Yellow Submarine. Tot la partea de distracție trebuie să includ și concursul MasterChef, concursul de Bingo, lecții de dans. În rest muzică live pe toate culoarele, iar cei mai curajoși ieșeau chiar și la dans. Pe vas erau foarte mulți asiatici, se pare că ne-am suprapus cu Lunar New Year (noul an pentru ei) și m-am bucurat să îi văd voioși în costume tradiționale.

Cel mai impresionant este ecranul LED de pe cupola etajului 6, cu o lungime de 80 de metri, unde MSC proiectează imagini sau diverse filmulețe. Ecranul se află de-a lungul unei zone de promenadă, de-a lungul căreia sunt magazine de lux, cu prețuri bunicele (mi s-au părut prețurile mai bune ca în duty free). Tot aici se găsește o mică făbricuță de ciocolată, unde se poate vedea live cum se pregătesc delicii din ciocolată. Sigur, apa în gură este garantată. Ceea ce iese din mâinile maeștrilor ciocolatieri este cu adevărat impresionant, dar și prețul unei cutii de bomboane reflectă măiestria și calitatea. Tot aici – gelato (celebra înghețată italiană, era chiar o româncă care vindea) și clătite apetisante. Am cerut o cupă de înghețată - acum imaginați-vă o cupă de înghețată de Românica, înmulțiți cu 3 și aflați dimensiunea unei cupe de înghețată pe vas.

În rest, curățenie exemplară în camere de două ori pe zi (am avut cabină interioară), mâncare bună cât cuprinde, piscină, jacuzzi și sală de sport la îndemâna oricui. Pe punte, o pistă de alergare pentru cei sportivi.

În final, câteva mici detalii despre cum se ajunge din port in orașe:

-În Genova, portul este chiar în oraș si se ajunge pe jos în centru.

-În Civitavecchia, există un autobuz în port gratuit care duce spre centrul orașului. Partea proastă e că s-a format o coadă imensă în așteptarea autobuzului, adică am stat aproximativ o oră să ne vină rândul.

-În Palermo, se poate ajunge in centru pe jos.

-În Valetta, tot pe jos. Acest oraș mi-a plăcut cel mai mult dintre toate.

-În Marsilia, există un autobuz gratuit care duce spre ieșirea din port. Portul este atât de mare, încât vasul acostează la un capăt, se merge pe jos 1.5 km până la acest autobuz gratuit (care vine destul de rar, gen de 2,3 ori pe oră), autobuzul străbate portul vreo 10 minute și oprește la capătul celălalt al portului. Atenție, cei de la MSC au și ei autobuze închiriate și lasă bilete în toate cabinele. Cine le folosește e taxat cu 17 euro de persoană chiar.

-În Barcelona, noi am mers pe jos până în centru. Dar nu recomand... sunt vreo 3 km. Există un autobuz, costa 3 Euro pe sens și duce din port până la statuia lui Columb, care marchează chiar capătul La Rambla. Și aici MSC ne-a lăsat bilete, să profităm de autobuzele lor (10 EURO de persoană, dus întors... păcăleală pentru cei neștiutori).

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.


[fb]
---
Trimis de ruxandrapricope in 04.03.18 14:00:02
Validat / Publicat: 04.03.18 15:29:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CROAZIERE. A mai fost în/la: Fiordurile Norvegiei, septembrie 2017 cu MSC Fantasia

VIZUALIZĂRI: 2711 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ruxandrapricope); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vasul MSC Meraviglia, vazut din Valetta
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42900 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster [04.03.18 15:50:26] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

dianamea CONS. ONORIFIC AFA / #CROAZIERE [04.03.18 17:25:40] »

Contra raului de mare sa luati de acasa pastile cu ghimbir. La zona de ceaiuri cautati pliculete cu ceai de ghimbir. Mai exista plasturi, acadele, bratari, contra raului de mare, pe care e bine sa le luati de la farmacie inainte de a pleca.

Uneori si pe vas exista un magazin de unde se pot cumpara medicamente de prima necesitate.

De la receptie vi se ofera pastile gratuit, insa nu sunt naturiste, sunt antivomitive si va provoaca somn.

Si inca un sfat: raul de mare se combate prin miscare, adica mergeti peste tot pe vapor, de sus in jos si invers pe scari, de la un cap la altul si inapoi. Daca stati in pat, mai rau simtiti tangajul.

Iar in ceea ce priveste mancarea cand ai rau de mare, un stomac plin cu asa zis balast, se clatina mai putin decat unul gol.

ruxandrapricope [04.03.18 17:38:40] »

@dianamea: Multumesc mult pentru sfaturi! Apreciez!

gogu2012 [18.09.18 15:49:01] »

@ruxandrapricope: Buna! Poti sa imi dai mai multe detalii privitoare la fiecare port in parte si anume cum ai ajuns in centru? Ideea este ca uitandu-ma de exemplu la Marsilia amobservat ca sunt multe variante de vizitat chiar in portul vechi. Apoi sa ajungem in oras nu am gasit informatii pe internet sau poate nu am cautat eu bine.

Urmeaza sa plecam in februarie dar am inceput sa ma documentez si am nevoie de cateva indicatii.

Multumesc mult

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
aurora56 [10.11.23 17:53:58] »

Buna seara!

Unde pot lasa bagajele in Genova? Stiu ca exista depozit de bagaje pe undeva prin centru dar luni e inchis si noua tocmai luni ne trebuie. La gara exista?

ruxandrapricopescris / TELEFON [10.11.23 18:05:47] »

@aurora56: Le-am lasat in port, aveau la vremea aceea un astfel de serviciu.

dianameascris / TELEFON CONS. ONORIFIC AFA / #CROAZIERE [10.11.23 18:27:24] »

@aurora56: Da, la gara Genova Piazza Principe, exista posibilitatea de a depozita bagaje. Gara Genova Piazza Principe e vis-a-vis de portul de croaziere. Precizez acest lucru, pentru ca mai sunt si alte gari in Genova. Nu le-am putut lasa in port, pentru ca era un aranjament MSC, iar noi am mers cu Costa.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aurora56, dianamea, gogu2012, ruxandrapricope
Alte impresii din această RUBRICĂCroaziere cu MSC Meraviglia:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046111106872559 sec
    ecranul dvs: 1 x 1