Viscri - satul de la capatul pamantului

TIPĂREȘTE

Stand de vorba cu paznicul Cetatii Rupea, acesta ne-a sugerat sa intram sa vizitam si Biserica si Cetatea fortificata Viscri, restaurante partial, la 8 km de satul Bunesti. Bunesti este o comuna intre Rupea si Saschiz. Dupa spusele lui anul trecut au fost in jur de 10 000 de vizitatori. Cum localitatea Bunesti ne era in drum, am decis sa intram fiindca nu ne lua prea mult timp. Din Bunesti am luat-o la stanga, iar dupa pod, la o bifurcatie, la dreapta. Nu eram siguri ca acesta e drumul. La iesirea din sat am trecut pe langa o mica asezare de rromi, casele acelea specifice de lut, sarace si darapanate, cu copiii rromi la poarta, cura-casca dupa masinile care treceau prin fata casei lor. A urmat apoi un drum lung si pustiu, care credeam ca nu se mai termina. Eram siguri ca am gresit drumul, dar la un moment dat am zarit in fata o duba a unei agentii de turism care venea din sens opus. Am avut atunci convingerea ca totusi suntem pe drumul bun si am continuat. Dupa un timp ne-a aparut in fata micul sat iar cetatea se zarea, alba, la o mica inaltime, pe dreapta.

Inainte de a va povesti despre biserica si cetatea care erau scopul vizitei noastre aici, trebuie sa ma opresc si sa va spun cateva cuvinte despre satul Viscri, care ne-a impresionat foarte mult. De cum am intrat in sat, am remarcat ca suntem inapoi cu cativa ani. O asezare mica, oameni saraci, un sat incremenit intr-un timp indefinit... (Acest sentiment de intoarcere in timp incepe sa devina ceva obisnuit, se pare ca aceasta e impresia data de nivelul de trai al multor sate din Romania, al satelor mici si izolate.) Satenii s-au obisnuit cu turistii, dar totusi, privesc ciudat toate masinile care vin sa vada cetatea.

Totul a inceput acum cativa ani, cand printul Charles, mostenitor al tronului Regatului Unit al Marii Britanii, a cumparat o casa in acest loc, in care vine in luna mai a fiecarui an. (Am auzit ca el s-ar fi exprimat ca aici ar fi Marea Britanie in urma cu 300 de ani). El a infiintat o fundatie, Mihai Eminescu Trust, cu scopul de a sprijini conservarea patrimoniului cultural şi natural şi revitalizarea satelor şi oraşelor din Transilvania. La venirea sa aici au venit o multime de fotoreporteri, defiland prin fata caselor, satenii minunandu-se ce e cu acest circ mediatic. Unii sateni sunt nemultumiti de faptul ca linistea le-a fost tulburata, modernizarea locului presupunand si o canalizare. Scurgerea canalizarii au facut-o in raul care traverseaza centrul satului, miroase si oamenii sunt revoltati, spunand ca e o bataie de joc la adresa lor. (click aici).

Cu ajutorul acestui trust multe cladiri din sat, printre care scoala, biserica, case particulare, etc. au fost reparate si imbunatatite; atat in Bunesti cat si in Saschiz. Biserica fortificata din Viscri face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO) si a fost partial restaurata, in colaborare cu Banca Mondiala. Din acest motiv Viscri a fost intens mediatizat in diverse tari, ca Franta, marea Britanie, Germania, Polonia, etc astfel ca numarul turistilor care vin aici a ajuns sa fie foarte mare. Datorita peisajului deosebit, zona a fost propusa sa devina Parc Natural.

La inceputul anilor ’90, foarte multi sasi din zona au plecat, astfel ca populatia rroma a devenit majoritara, ajungand la 80 %. Am ajuns in fata cetatii si ne-am dat jos din masina cu retinere, fiindca era un grup de femei (cateva rrome), uitandu-se la masinile parcate aici inaintea noastra. Cand am vazut ca erau masini “de masini”, una dintre ele inmatriculata in Franta iar alta avea in placuta de inmatriculare semnul de Corp Diplomatic, ne-am linistit. Odata ajunsi acasa am cautat informatii despre acest sat fascinant si am aflat ca rromii si-au castigat respectul comunitatii prin munca cinstita iar infractionalitatea tinde spre zero. (click aici) Ei croseteaza ciorapi si chiar si printul Charles se ocupa de vanzarea lor, ducand “productia” peste hotare.

Inainte de a intra in cetate, am facut un tur pe exterior, admirad zidurile cetatuii. Am remarcat niste mici ferastruici, de apx. 15-30 cm, ma gandesc ca erau folosite pentru trageri. Ele se inchid cu o barna de lemn, care astupa ferastruica, iar la deschidere, se rasuceste barna de lemn, aceasta ajungand perpendiculara cu rama ferestrei. (a se vedea in poza). Am ramas uimiti sa gasim aici o toaleta. E mult spus toaleta, defapt e un WC de tara, din acela de lemn, fara canalizare, dar este pus acolo pentru turisti, in interiorul cetatii.

Intrand in Cetate am vazut cativa turisti (cei care aveau masinile parcate) si doamna de la intrare vorbea saseste cu o alta. Eram deja intrati si ea nici nu si-a dat seama ca nu am platit, a trebuit sa o intrebam noi cui platim. “ Ah, n-ati platit? La mine se plateste, 4 lei adulti, copiii gratuit. ’’

Chiar la intrare este un mic monument ridicat celor cazuti in primul razboi mondial, iat imprejur o mica gradina de flori, ingrijita de catre localnici.

Incaperile din cetate au fost amenajate ca mici muzee, aici putand vedea diverse obiecte avute de sateni. In prima incapere, denumita ‘’a slaninii’’, am vazut multe trocute: de facut paine, de spalat pe maini, de imbaiat, etc. Este denumit al slaninii deoarece oamenii, pana in anii ’90 nu aveaun frigider si tineau slanina aici, unde temperatura era apx. constanta. Mi-a atras atentia si o ‘seringa’ ruginita de umplut matul pentru carnati.

Un alt aspect sunt dimensiunile foarte mici ale usilor de la intrarea in incaperi. In prima, chiar era un burete pe partea de sus a ramei de la usa, probabil fiindca multi au dat cu capul aici.

In urmatoarea incapere mi-au starnit interesul niste obiecte mici de lemn. Dupa descrierea de langa exponate, care era in mai multe limbi, am aflat ca sunt semnele vecinatatii, fiecare vecinatate avand trei semne, de obicei in forma de inimioara. Aceste semne au diferite semnificatii: primul semn era al impacarii, al doilea vestea o inmormantare, iar al treilea se transmitea din vecin in vecin in ziua impacarii, care intotdeauna avea loc martea inaintea miercurii cenusii.

Din cauza superstitiilor, semnul care vestea inmormantarea nu se duce niciodata in casa sau curtea vecinului, pentru a nu duce moartea la el, in schimb se batea in geam pana aparea cineva din casa, care proceda apoi la fel cu urmatorul vecin.

Alta incapere este dedicata costumelor populare sasesti, urmeaza apoi diverse obiecte: teasc pentru zdrobit struguri, fiare de calcat haine, drujba de taiat lemne, stupi de albine, un impresionant razboi de tesut, mosor, mostre de urzeala si de batatura, etc.

Am putut urca intr-unul din turnuri, pe niste scari de lemn, inguste. De sus se poate zari intreaga localitate, precum si cimitirul comunei, chiar la baza cetatii.

Sa va spun acum cateva lucruri despre biserica. Voi incerca sa fiu mai scurta, deja review-ul meu este foarte lung. Despre Viscri se spune că ascunde cea mai pitorească biserică săsească fortificată din Transilvania.

Prima biserica din Viscri dateaza din perioada cand zona a fost ocupata de colonisti sasi, dar a fost distrusa de invazia tatarilor in anii 1241-1242, construindu-se apoi, in 1498, edificiul care se pastreaza si azi. Cercetarile arheologice au scos la iveala monede si obiecte din anii 1100 – 1120, din cimitir, care au dus la concluzia ca initial au stat aici grupuri de secui, aparatori ai granitei de sud-est a regatului ungar. Date despre schimbarile suferite de biserica de-a lungul anilor puteti gasi aici (click aici).

Biserica nu este foarte mare, este simpla, curata, cu bancute de lemn si picturi naive, ea aminteste de interiorul unei case taranesti sasesti. Foarte impresionata am fost de orga din biserica, foarte veche, dar care inca functioneaza. De altfel, aici inca se tin si slujbe, la doua saptamani, pentru Viscri si inca alte patru sate invecinate, la fel de mici sau chiar mai mici.

La iesirea din cetate pe un raft, sta deschis un caiet in care turistii au ocazia sa-si exprime parerea in legatura cu cele vazute aici. Ne-am semnat si ca am fost acolo, vazand cu uimire caietul aproape plin. Parerile celor care scrisesera inaintea noastra apartin cu precadere turistilor straini, ele sunt in engleza, germana, franceza si doar cateva in limba romana!

Am plecat cu gandul la acele timpuri indepartate, la acei oameni ramasi in lumea lor. Dupa ce am iesit din Viscri, am vazut un alt sat, in stanga. Ne-a atras atentia ca era la fel, foarte mic si izolat, doar o ‘’mana’’ de case. Conform indicatorului, se numeste Mesendorf. Ne-am intrebat oare acolo cum o fi? Ma gandesc ca este la fel...

Stiu ca review-ul meu este foarte lung, dar am incercat sa scriu tot ceea ce mi s-a parut interesant si util celor care inca nu au vizitat Biserica si Cetatea fortificata Viscri, sau celor care au vizitat-o, pentru a-si reaminti! Sper sa aveti rabdare sa-l cititi...

---

VIZUALIZĂRI: 4504 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI