ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.11.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti-Oradea
ÎNSCRIS: 25.08.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
88.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 29 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 13 MIN

Când te mănâncă-n...

TIPĂREȘTE

În drum dinspre Tsipras-ada şi pensionari necăjiţi ce aşteaptă să-şi scoată un caşcaval cam uscat din bancomate, planetele au refuzat alinierea şi atunci... vocile... mi-au spus să mă hodin. Nu am facut asta niciodata ci am folosit şnuru'- de - mers pân'acasa. Totuşi... se simţea nevoia de a ieşi din rutina obişnuită, mergând-în-gând că... trebuie să fie şi odată-şi-o-dată. Asta, ca idee... a face un stop şi la întoarcerea spre veşnicul şi evidentul bârlog, la propriu. Aşa-i când te mănâncă-n...

Ca un fel de bec-aprins-deasupra-capului, am purces-o la modul mers-în-şlapi şi cu sângele fluidizat. Sigur, sfatul meu este că puteţi face asta când sunteţi într-un... duplex. Adică în tandem romantico-în-doi. Dacă eşti cu pruncii, o tai direct spre “căși”. Am optat pentru Hamburg din... Smederevo - eh... sună în... niciun fel, fraza asta! -. În fine... intenţia nu a fost de, neaparat acolo, dar mi-ar fi căzut bine la coţofană un stop înainte de graniţă. Asta doar pentru liniştea mea cerebrală sau ce a mai ramas din ea.

Nu ştiu ce are hamburger-ul cu... Serbia dar nu mi-am obosit creierul, fiind deja târnosit de anii care-i car în spate. Omu', adică patronul, o fi lucrat în Germania şi din dragoste pentru oraşul care i-a dat untul pentru pită, şi-a numit hotelul după plaiul în care şi-a plătit CAS-ul. Relevanţa în cazul de faţă este că, Hotel Hamburg este plasat ca un nasture ataşat, la şoseaua ce leagă Serbia de graniţa României, adică calea ce duce spre Moraviţa. Trecând pe lângă stabiliment în drumul spre Grecia, ochiometric arăta civilizat cu o parcare unde poţi întoarce TIR-ul (vezi foto). Sigur, trecând imaginea prin celulele cerebrale rămase, acelea fiind cât de cât performante, am reţinut locul.

De obicei, mă interesez din aproape... în departe sau invers, adică caut până-n rărunchii locului. Aşa că, din Elada sejurială am trecut la trimite-mail-u-în-sens-de-cât-mă-costă. Administratorii sau cei din preajmă, au zis, 50 coco pe noapte. Fiind flexat şi lipsit de stress, le-am scris... 50 oiro... dar, două singel-uri şi batem palma... plus 4 oiro mic dejun sîrbez de căciulă. Având în vedere că în acea perioadă bătea vântul pe la ei, au fost de acord. De aici şi rezervarea la locul cu pricina. Nu am pretenţii la Doar-O-Noapte şi nu sunt adeptul Burj Al Arab, în tranzit. Cheltuieli aiurea pentru un-somn-cu-duş. Nu văd sensul a număra gâzele plesnite de alţi turişti prin baie sau ce pete a mai lăsat tanti de la curăţenie, când stai doar de'un-mic-dejun...

Hambaru'

Ham-burghiul arăta îngrijit şi destul de curat, pentru izolarea în care se afla şi te pricopseai şi cu o piscină-n preţ. La o distanţă ad-scurtum de Smederevo, cu o Recepţie ce afişa cu fală, o notă de 8,1 (media) pe un site de turism (vezi foto), cunoscut mai tuturor, observat de Je când browse-uiam prin imaginile hotelului. Ambiental bine gândit, cu un restaurant legat de clădirea în sine dar separat printr-un hol lung de trecere ce se delimita de rest, adică Recepţia şi camerele... camere ce erau... destul de chinuite ca aşezare.

Ca în majoritatea locurilor călcate, am dat ghes la observer-ul mental. S-a făcut economie exact acolo... ehm... unde eu, cred, nu trebuia. Bănuiesc că aici s-a punctat diminuarea costurilor, în ceea ce priveşte construcţia locului. Adică scara de ducere/ajungere către camere. Avea atâtea curbe încât mi-a dat senzaţia de Dali... ehm... muzeul Salvador Dali din Figueres şi scara din interior a talentatului Sal... Mă rog... acolo era vorba de artă, aici era cu totul alt meniu. M-a luat cu friguri când am observat că sunt nevoit să car bagajele pân'la etaju' 2, pe un fel de scoveargă bobinată, unde liftul a fost gândit/negândit, adică lipsă... ca un fel de... Du-te-Pe-Scări-Fraiere! . Evident, dacă urci cu mâinile în buzunar şi fluierând, nu ai probleme. Cazul de faţă însă, era de altă conjunctură. Prin lipsa liftului am dedus că hotelul era/a fost/este gândit pentru nunţi, cumetrii, beţii private plus activităţi nocturne cu gemete, pentru sârbii din preajmă... nu pentru turism de călcătură cotidiană.

Lungul drum al zilei către... camere-liere

Printr-o fluenţă continuă comportamentală, doamna ce se ştie a fi jumătatea mea, adică Faraoana, îşi petrecea timpul contemplând stabilimentul, posedând şi o banană cu o mare durere... în ea. Eu eram cărătorul de bagaje. Evident, nici eu nu duceam lipsă de banană şi nici de durerea în cauză la fructul respectiv, aşa că...

- Nene... eu îmi iau slipu', pasta, peria de dinţi şi urc spre cameră, zic în zeflemea.

- Eşti lovit? Si genţile mele?? , zise cu ochi certăreţi.

- Din câte văd, nu suntem la poalele Everestului şi nici asini nu am! , percutând destul de plat.

- Eşti într-o ureche??? Am nevoie de tot felul de lucruri!!! , spuse în disperare.

- Să înţeleg că trebuie cărat tot mall-ul din Salonic aferent bagajelor tale? Comandă o dronă ca ăia din Australia, să-ţi ducă ţoalele pe acoperiş. Nici dacă ma circumscrii fără anestezie, nu mă cocoşez doua etaje! , spun în răspăr.

- Cuuum??? Lăsăm totul în maşină?? Nu sunt camere de luat vederi, nu avem vedere către parcare. Dumnezeule! Vom rămâne în papuci! , spuse disperată de parcă lăsam total descoperit, Fort Knox-ul.

- Scuză-mi lipsa de politic-corect... dar... Eşti mangă? Tu ai impresia că suntem în Mogadishu? Crezi că aici, în Serbia, îţi plantează bombe în bikini? Stai nene pe... patina ta şi vezi-ţi de... restul concediului. Ia-ţi necesarele şi alte efecte... and live the rest of the motherfuckers in the car.

Se face pământie la faţă cu ochi spre înlăcrimare şi senzaţia că dă în Transformers. Eh... stiţi deja chestia cu domnia şi prostia... Am văzut în ochii ei deznădejde şi nu am vrut să stric coada unui concediu plăcut printr-o ridicolă ceartă de grădiniţă.

- Bine... eh... Fie! Care le vrei cărate?

Se îmbujorează la faţă de parcă era pregătită de măritiş.

- Ştiu că sunt grele şi nu vreau să te chinui... Uite! Astea două!

Mergând pe un mimic cu acelaşi ton...

- "Astea două? " Astea două? "... Tu ai impresia că sunt cală de avion în devenire? Au pe puţin patruş' opt dă-khile-n puii mei!

- Hai, nu te da lovit! Ştii că îmi place ordinea şi nu vreau să mă trezesc că ne sparge cineva maşina!!! Să vezi... atunci, tunete, fulgere, twistere... and the rest of the motherfuckers... !!!

- Uou, calm down! Păi... ce facem aici? Îţi deschizi bazar în Serbia? Poţi să... ordonezi şi acasă. Măcar te-ai uitat la scările cu dus-întors din hotelul ăsta? Am ajuns şi... dromader, să-nţeleg...

Mă rog, ... definiţia... FŢPG... ehm... Femei-Ţoale-Pantofi-Genţi. Nu există nicio definiţie în privinţa asta. E chestie ce ţine de genetică. Asta îmi lipsea şi... aşa e... când te mănâncă-n...

În parcare la momentul respectiv erau doar două târtâneţe. Noi, mioriticii, plus o maşină cu număr de Irlanda. Sigur, întotdeauna senzaţia de neaglomerat are efectul unui Xanax luat cu juma' de oră în urmă. La o vârstă anume când observi aglomerare, îţi vine să arunci grenade. Cu plăcerea de inexistenţă umană, mi-am încordat muşchii ca... fularu' şi... pun-te pe cărat, Dorele!

Mă iau ca şerpaşul şi trag...rotobiloaele după mine în plăcuta atmosferă de... 35 de grade solariată, din împrejurimi. Asudam ca un maratonist şi numai de glume nu aveam nevoie în desagă. La uşa de intrare spre scara lui... Dali, mă chinuiam să ţin o parte deschisă pentru a pătrunde ca... imigrantul... cu bagajele-de'o-namilă, după mine. Când nu mai aveam chef de nimic, sau poate doar de un glonţ în tâmplă...

- Femei! Nu poţi să trăieşti cu ele, nu poţi să trăieşti fără ele!..., zise ceva voce... în engleză... ce se credea înţeleaptă dar căreia, nu-i găseam locul.

Fiind sictirit de cărătură, nu am dat atenţie făpturii ce stătea la o masă lângă intrare trăgând cu sete din ţigară, încercând şi o tragere de şireturi cu subsemnatul. Omul era... disfuncţional. Avea o moacă clasică de miner britanic, cu 12 dinţi din cei 32 de la origini... ehm... de culoare şi patină îndoelnică de ocru spre gri. Chel-tuns la calotă dar cu perciuni până în barbă, ca o potcoavă unsuroasă şi nespălată din anii '70. Avea un ochi fix, iar cu celălalt bătea darabana dintr-o parte în alta, aşa cum bat nevestele noastre - când sunt la ciclu' - în clopoţelul-de-proaspăt-venit, în Recepţie. Arăta ca o... catastrofă aşteptată dar nu dorită. Am realizat cu destulă rapiditate la nervii care-i aveam, că omul era... ehm... aparţinătorul maşinii cu număr irlandez.

- Huh??? Say... what? What's it to You? Are you Gandhi? , zic, împleticindu-mă printre uşi.

- Who's Gandhi? , zise tipul, din pierdutul puţului mental.

- Never mind... Dacă nu ai aflat până acum, nu mai contează! zic, obosit deja...

- I never care less but I'll tell You one thing: That's why I never got married!

"Băh, eşti nebun? "... Să-mi vărs ulei încins'n gât şi palme la hipopotam cu şlapu' când stă cu gura căscată!!

Nu'mi venea a crede ca omu' era pornit, luând-o la vale, prin poveţe, pilde, haştaguri, bullshituaţii şi alte chestii semidocte. Normal era să-mi văd de drumul meu... bobinat, dar creierul meu intrigat cerea o pauză. Având şi o doză pregătită de... luate-aş-la-palme şi ca un ghepard ce nu-şi doreşte a pierde petele...

- Well... Excuse me! ... cu nervii-n frâu spunându-i: Crezi că ăsta e singurul motiv că eşti singur şi fără busolă? Când te-ai uitat ultima oară în oglindă? Ţi-a trecut vreodată prin minte că există - nu contează locul - o doamnă care măcar... să te placă aşa cum eşti pe... planeta asta?!?!? ... şi continuând... I mean... I don't wanna talk about Mars or Pluto... but... here... today... or any given day on Earth is there any female who like's You? ...

Se ridică de la masă ameninţător - nu că a-şi fi avut nevoie de asta dar asta se întâmplă când te mănâncă-n... -, şi încordarea muşchilor lui, numai a linişte nu prevesteau...

- Hey! Who are You? , zise pregătit de a doua mătrăşire a Indiei.

- Well... ehm... I'm Gandhi!

Se proţăpeşte nervos, cu un fizic mai înalt cu un cap şi cu fornăituri în nări ca în, Urzeala Tronurilor. Evident, fiind în faza mea de... bistriţean-pe-plută nu ştiam cu cine am a mă pune, dar făcând parte din tagma clovnilor meşteşugari care încearcă să se salveze cu asul din mânecă terfelit deja de atâtea uzanţe...

- Uou, uou, uou! Slow down! I'll make You an offer... Mă ajuţi cu juma' de bagaj până la etaju' doi and I will give You a six-pack of beer... spun extrem de relaxat dar cu un morcov acolo unde nu-l doream.

Aşteptarea este... ca şi cuvânt spus... enervantă, ca să nu mai vorbim de acţiunea în sine. Trec... 5 secunde şi cu un zâmbet larg de cotropitor britanic, întins pe o hartă facială cu dinţi neîngrijiţi din copilărie, aruncă:

- Six pack is better than war! Let me help You with those... containers.

Şi uite aşa afli cât cari în spate de-a lungul vieţii, văzut de alţii. Prisma-prin a subsemnatului pierzându-şi relevanţa. Arătam pesmne ca un vapor indiferent de, dană, într-un port oarecare. Eram frate cu, contianer-ul... Bată-l focarea! . Sigur, omul a fost de o amabilitate neaşteptată a vremurilor în care trăim. Am vrut, ca un... onest ce... este, să-mi duc la capăt promisiunea dar irlandezul s-a mulţumit cu două drafturi din butoi sârbesc. Evident că am ramas întru amiciţie urmând în 2018 să ne întâlnim în Dublin sub promisunea de a-mi găsi la un preţ decent, de la cazare la brambureli. În ideea că voi ajunge-n prag de ghirlandă... pardon... Irlandă...

Cameralul (rile)

Evident că mă simţeam ca papagalul zilei, omul de Irlanda întrebându-mă - urcând cu cealaltă juma' de rotobiloi -, dacă nu cumva am cadavre proaspete în bagaj. Eram la pragul de ai da dreptate dar nu ar fi fost elegant de a o băga pe Faraoană în chestii... maro. În fine...

Camerele alăturate (vezi foto), cu uşi aproape dintr-una-n-alta se prezentau la modul... furniculum. Mici, cât să te aşezi pe pat să dai din coate fără să fu... găreşti vreun picior pe unde vrei, datorită riscului de a lovi televizorul şi aparatul să vină-n... gură, spărgându-se. Evident... ehm... ca întotdeauna... Faraoana a ales cameralul mai spaţios. Nu m-a furnicat prin creier fr'o ofticare aşa că puţin mi-a păsat. Relaxul este definiţia mea, aşa că nu mai conta unde îmi aşez consumabilele. Aşadar, micismul locului nu m-a deranjat. Fereastra camerei era cu vedere la... nimic. Bucuria nimicului, era că nu eram nevoit să observ, fese de vaci în perpetue mugituri, găini ce-şi doresc a-şi reface viaţa şi care să-mi măcăne a jale în ţeastă, fiind părăsite de iubitul din ogradă sau cocoşi în depresie ce miaună indiferent de oră sau minut în formă continuată. Adică sublimul mai-mult-ca-perfectul de spate, de hotel.

Ca de fiecare dată, mă arunc în... ehm... vâltoarea camerei, întru studiu. Aparent, totul în ordine. Evident, vreau să deschid mini-barul, mini-frigi... whatever. Canci! Nişte... inteligenţi, au plantat răcitorul chiar spre colţul patului... adică... vroiai un suc... din părţi! "Eminenţele" respective au pus bară'n-bară răcitorul cu patul (vezi foto... urile explicite! ). Ce, ... să mă chinui? ... Ce, ... să reclam? ... Ce, ... să mă duc în Recepţie? M-am aşezat ca tuta pe pat râzând cu gândul că, e chestie de AmFostAcolo.

Măi, nene! Câtă şcoală îţi trebuie ca să ştii că o uşă are nevoie şi de spaţiu întru deschidere a ei? . Offf..., câte tâmpenii am văzut prin, peregrinările mele... Din fericire, de data asta, prin tehnologia ce ne înconjoară, am pleznit cu poze.

Baia

Sigur... o baie ce poate fi decât pentru ce a fost destinată. Ehm... curat... prezentabil... şi... ochii cad pe un buton din perete, pe care sta scris SOS (vezi foto). Hmmm... speram să nu mă aflu prin vreun Escape Room din Magazine Play. Evident că nu am apăsat pe buton... Poate mă trezeam cu, Ceauşescu-n baie dacă-l atingeam şi nu-mi doream asta. Sigur... ca idee... nici nu e rău! Te bate nevasta, repede SOS. Încearcă vreun sârb să te siluească, repede SOS. Te împing porcii cu râtul, SOS. Sigur... intenţia e lăudabilă în ideea că, ţi se face rău în baie, sub duş sau aiurea. Păi... până ajungi să apeşi SOS-ul, mori... sub duş. Este aşezat în afara lui... undeva sus (vezi foto). Dacă eşti leşinat, pe jos, nu ştiu dacă mai poţi ajunge la acea înălţime. Că tot vorbeam de baie... Hamburghelul avea un duş pus pe trei poziţii: Super-tare, Pân-la os şi Napalm. Personal... nu am mai fost în postura de Stan Păţitul la anumite presiuni ale apei dar, de... duşat, este un Trebuie, când vii după un drum lung. Am încercat un, Super-tare. Păru' dă' pă pept a fugit. Barba-mi de o zi s-a retras din Parlament. De pubian nu mai vorbesc pentru că... emigrase deja. Restul celor două poziţii din memoria duşului nu le-am încercat fiind lesne de înţeles. Bănuiesc că Pân-la os, venea cu trei stenturi pentru coraçon şi Napalm era, cred, sub egida: Hai ca te-am ars, nene! .

Piscina agreabilă şi fiind neaglomerată, o plăcere (vezi foto). Se poate zipp-ui bere, limonadă, cafelabe... pardon... cafelatté... de la sursă, la preţ rezonabil. Mic dejun obişnuit fără furlandiseli (vezi foto), adică fără ficaţi de somon de la bunica cu obraji de la bunicu sau gâţuri de curcan învelite-n cap de porc. O chestie obişnuită cu E-uri de Serbia sau de oriunde. Oricum... nu te poţi plânge pentru Doar-O-Noapte.

Dacă... recomand? Eh...

... este o chestie de impuls a fiecărui individ sau familii sau lipsa lui. Nu se pot întruni toate sufragiile. Dar ca... momento-vezut-o-simţit-o, în cadrul unei lipse de aglomerări, poate fi un loc unde îţi odihneşti oasele. Dacă vii cu maşina din Bucovina sau mai departe, acest loc poate fi un stop de bun augur. Dacă vrei să stai mai multe zile - nu văd rostul -, să... ehm... vizitezi nu-ştiu-ce, cred, sunt alte locuri mai bune. Oricum, din câte ştiu în Smederevo nu sunt nici piramide, nici Turn Eiffel şi nici Colos din Rhodos. Rămâne ca idee la papila fiecăruia...

Toate cele de mai sus au avut loc în 2016. Anul acesta, în drumul spre Grecia, am rezervat, făcând un stop la ei, direct la Recepţie la acelaşi preţ şi aceeaşi logie cu un an în urmă. La întoarcerea din Grecia, fericiţi că ne putem relaxa în acelaşi loc, când am parcat am crezut că facem... bube dulci. Toată piscina plină ochi, hărmălaie, câini ce şi-au uitat rasa încălecând pisici, sârbi loviţi de ţuici făcute acasă, nunţi, botezuri... daună totală! Am luat-o la pas săltat către maşină şi buluc, către casă. Veneam dupa 14 zile de relaxare eladiană şi nimerisem în balamuc. Deh... aşa e... Când te mănâncă-n...

Pe... oricând!


[fb]
---
Trimis de Alex_Macedo in 16.11.17 20:14:10
Validat / Publicat: 16.11.17 21:11:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SERBIA. A mai fost în/la: Suedia, Norvegia, Danemarca, Germania, Austria, Franta, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Elvetia, Egipt, Turcia, Slovenia, Ungaria, Muntenegru, Macedonia, Serbia
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2336 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

25 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alex_Macedo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Parcarea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68900 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 29.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    25 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [16.11.17 21:09:40]
    »

    Mutat în rubrica "Hamburg Hotel [Smederevo], VELIKO GRADISTE" (nou-creată pe sait)

    --

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [16.11.17 21:22:14]
    »

    @webmasterX:

    Da, e in ordine!...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster
    [16.11.17 21:23:18]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    AZE
    [16.11.17 21:32:08]
    »

    @Alex_Macedo: Și pe mine m-a mâncat în... să te votez înainte să declare mai marele saitului Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”.

    Dar m-am abținut până articolul a obținut această calitate așa că acest prim vot al meu (binemeritat pentru un alt plutaș (sau dus cu pluta ca mine) din Transylvania) valorează mai mult...

    Felicitări pentru sejur, excursie... dar mai ales pentru text...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [16.11.17 22:02:10]
    »

    @AZE:

    Ehh... stii cum e... doi plutași... avem barcă noastră și nici că ne pasă! Cu toate că... ne pasă cum iese un text de sub scriere.

    Ca și mine, ești preocupat de a face cititorul să înțeleagă momentul sau situația... Atunci... măcar atât... nu-l bagi în ceață pe cel interesat.

    Dacă te-ai simțit bine în text, înseamnă că nu am greșit prea mult.

    Mulțumesc, de citire! Poate... vine și ziua în care putem sta și la o cafea de vorbă... Așaaa... ca între plutași!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    AZE
    [16.11.17 22:18:43]
    »

    @Alex_Macedo: am uitat în primul ecou să te întreb: minibarul avea un conținut? Sau nu? Acest conținut era în prețul camerei sau la plată?

    Neajunsurile privind deschiderea ușii minibarului se justifică atunci când: există un conținut inclus în prețul camerei sau folosind ca simplu frigider, în primul caz clientul nu mai poate servi, în l doilea caz nu mai consumă curent. Dar nu se justifică atunci când conținutul este contra cost, va pierde hotelierul cu siguranță.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [16.11.17 22:28:06]
    »

    @AZE:

    Evident că era contra cost! Erau can-uri cu Fa... ehm...cu sucuri americane la care ai fi ajuns cu... lassou - l.

    Am înțeles unde bați și... nu... nu era un simplu frigider unde sa îți așezi slana de acasă.

    Chiar și așa... ehm... nu e de bun augur...

    AZE
    [16.11.17 22:44:55]
    »

    @Alex_Macedo: Și dacă tot îs dus cu pluta să zic și un banc referitor la "când te mănânca-n... "

    Un doctor dintr-un sat, avea o singura reteta pentru orice boala. Indiferent ce te durea el iti scria faimoasa reteta pentru limbrici. Lumea se amuza deja pe acest subiect, cand intr-o zi, la dispensar apare Ion cu mana rupta. Vecinii i-au spus, in gluma:

    -Sa vedem, pentru fractura tot reteta aia o sa ti-o dea?

    Intra Ion la doctor. Cum il vede, doctorul il ia scurt:

    -Stai jos sa-ti scriu reteta, ai limbrici!

    -Cum naiba am limbrici domnule! Am mana rupta!

    -Da! Dar cum ti-ai rupt-o?

    -M-am urcat in pom sa tai niste uscaturi si am cazut.

    -Pai, vezi! Te-a mancat in... sa te urci in pom, deci ai limbrici!!!

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [16.11.17 23:11:21]
    »

    @AZE: ???????????????????????????????????? Bravo... bun, bun, bun...

    Așa e dacă l-a mănâncat în...

    ????????????????????????????????

    ANILU
    [17.11.17 08:36:58]
    »

    @Alex_Macedo:... dacă te-a mâncat? tragi consecinţele ... sau tragi de bagaje... bobinezi spirala... şi te arunci în pat... dar ai grijă să nu dai cu capul...

    N-am înţeles de ce două single... sau e chestie de Faraoană?

    Poate camerele duble erau mai... mari!!!

    Dar ce vrei la 29 euro/sigle este chiar...

    Nu ne-ai spus dacă maşina ai mai găsit-o în parcare... sau dacă era întreagă!!!

    Noroc că drumurile noastre în Grecia nu trec prin Serbia!!!... nu că la bulgari nu poţi avea surprize...

    Bănuiesc că acum ţi-a trecut mâncărimea...

    Toate cele bune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Pami*
    [17.11.17 11:59:29]
    »

    @Alex_Macedo: ehh, cand am citit titlul credeam ca ai venit la Hamburg in Germania fara sa dai de stire... chiar voiam sa te trag de nas; -) dar oricum te iert pentru ca m. ai facut sa zambesc... ca de fiecare data cand iti citesc review-urile. Pacat ca scrii asa de rar!

    Flaviu
    [17.11.17 15:33:08]
    »

    Faine vremurile acelea în care, pentru a ajunge în Grecia, traversam și eu Serbia. Bine, nu de Serbia mi-e dor mie.

    Da' unde, în Grecia, ai fost, coane, ? Poate-mi dai niște idei.

    Toate cele bune!

    Pușcașu Marin
    [17.11.17 21:44:20]
    »

    @Alex_Macedo: Nu vreau sa fie cu suparare nimanui, dar, de obicei nu prea citesc articole legate de cazari. Din simplul motiv ca nu vreau sa ma influenteze nimeni si nimic. Prefer sa-mi dau singur capete-n gura daca-mi ratez vreo cazare decat sa ma leg de stramosii celui care m-a indrumat acolo prin postul lui.

    Insa pe-ale tale le citesc. Si nu, nu ca sa-mi aleg vreo cazare in functie de cele descrise de tine. Dar intr-o lume in care ziua stam incruntati din motive de trafic, de sefi la serviciu sau mai stiu eu de ce, iar noaptea stam incruntati in somn pentru ca nu prea visam bine la ziua de maine, articolele tale ma fac sa nu mai stau incruntat.

    De fapt ma fac sa zambesc, de fapt ce zic eu sa zambesc... ma fac sa rad, cateodata in hohote. Si asta e important.

    Multumesc (si pentru articol) pentru ca mi-ai dat posibilitatea sa scriu acest ecou.

    P.S. Departe de mine sa minimizez valoarea articolului ca informatie. Sper sa nu fi fost inteles gresit.

    Zoazore
    [17.11.17 22:46:01]
    »

    @Alex_Macedo: Uuufff, greu te mai lasi... ehm... citit!

    Rar, frate, dar bine! Normal ca m-am hahait la greu, domnule... Ghandi! Chiar, ai mai ajuns in (Gh) Irlanda? Ca te-asteapta omu-ala p-acolo!

    Cat despre dus... n-ai facut, frate, antrenament aici vezi impresii?

    Mai zi cate ceva, plutasule!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [18.11.17 01:18:31]
    »

    @ANILU:

    Păi... așa e când te mănâncă...

    Doua camere prin simplul fapt ca... sforăiturile mele pot trezi și Recepția. Evident locul a fost ales și prin prisma prețului. Sigur că mașina nu a pățit nimic... dar așa e când apar panici nedorite...

    Mâncărimea a trecut dar nervii... i-am pierdut. Eh... se pot pierde multe dar nervii nu mai revin la forma inițială! ????

    Să auzim numai de bine!

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [18.11.17 01:32:56]
    »

    @Pami:

    Crezi că dacă eram în Hamburg nu d-am de știre? Mă bucur că ți-am adus un zâmbet

    Scriu rar... ehm... din nefericire, nu pot scrie oricum. Sunt anumite stări implicate în proces...

    Eh... chestii...

    Ma bucur că ai trecut pe la mine...

    Tchusss!

    mishu
    [18.11.17 21:44:28]
    »

    @Alex_Macedo: Am vazut mai intai pozele, apoi am citit si articolul stiind ca va prezenta 10% camera, restul umor. Am votat... sper si apoi am citit si ecourile.

    Cred ca este articolul (teoretic) despre cazare cu cele mai multe ecouri... care nu prea au nici o legatura cu cazarea .

    Dar acum trebuie sa fim cinstiti, daca lucrurile ar fi fost in linie, nu ai mai fi avut nici o urma de umor, pentru ca nu aveai ce sa comentezi, sau cel putin nu avea acelasi farmec.

    Felicitari, votat cu mare drag.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [19.11.17 01:21:56]
    »

    @Flaviu:

    Eh... cui îi este dor de Serbia? Ehm... scuzele mele vecinilor noștri întru prietenie... dar... nu mă atrage nimic. Preferând continentul și fiind ca ființa ce trăiește prin comparație, mi-am găsit un loc, în Grecia continentală care să fie un loc de... acasă-dar-nu-acasă. Adică... când ajung, sunt întrebat, La fel ca anul trecut? Personal, surprizele au tendința de a fi 80%, neplăcute. În consecință... mă feresc de a face experiențe pe nervii proprii. Alegerea este... să mă simt în familie, când ajung. Ține de gustul fiecăruia. Pot să spun că nu are nimic cu fandoseli de 5 stele. Sigur, previzibilul poate deveni plictisitor dar prefer, decât să ajung undeva, unde...dintr-o greșeală de rezervare, să dorm în mașină.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Flaviu
    [19.11.17 08:58:10]
    »

    @Alex_Macedo: Te înțeleg, cam la fel sunt și eu. Uite, tocmai mă pregătesc să fac rezervarea la hotelul în care am stat și anul trecut. In Grecia, desigur.

    Hai, să ne fie bine!

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [19.11.17 22:40:02]
    »

    @ghisor:

    Nu e nicio supărare. Tind să îți dau dreptate pentru că o cazare anume ține de gust. Unde eu văd o cazare în limitele normalului, alții văd numai hibe. Cu toate acestea, sunt câțiva colegi AmFostAcoloniști în care am încredere prin simplul fapt că avem aceleași gusturi.

    Sigur, într-o lume care începe să devină o... antilume, unde în loc de căi apar tot mai multe prăpăstii avem nevoie de cel mai bun remediu: Râsul. Cazarea sau obiectivul în cauză trec în plan secundar. Sigur, osatura articolului rămâne aceeași dar cititorul trebuie să se simtă în largul lui și să înceapă un transfer, a stării de bine.

    Dacă acea stare de a ajuns la tine @ghisor, articolul are relevanța lui nu prin cazarea în sine ci prin povestea în sine.

    Mulțumesc pentru cuvinte!

    Să auzim de bine.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [19.11.17 22:49:37]
    »

    @Zoazore:

    Zori-de-zi... eh... trebuie să și călătoresc pentru a scrie câte ceva. Bat eu câmpii dar am nevoie și de partea turistică.

    Ehm... irlandezul s-a dovedit a fi un om de treabă. Schimb de mailuri, alea, alea...

    Jur că duș ca ăsta nu am mai întâlnit. Parcă era furtun de pompieri!

    Voi încerca să mai zic câte ceva... ????

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [19.11.17 23:14:55]
    »

    @mishu:

    Eh... știi cum e! Chiar dacă această cazare prea puțin va fi frecventată de al nost popor măcar să știe ce-i așteaptă.

    În general, cazările... ce poți spune despre? Îmbrăcat articolul cu ceva sare și piper parcă e mai digerabil.

    Mă bucur că farmecul a ajuns la tine.

    Mulțumesc frumos!

    Cu drag!

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [19.11.17 23:18:26]
    »

    @Flaviu:

    Important este să eliminăm neplăcutul și...... Concediu plăcut în același loc !

    Într-adevăr:

    Hai, să ne fie bine!

    le_maitre
    [19.01.18 10:13:38]
    »

    @Alex_Macedo: Yo, ma' brotha'! Gandhi say... huh?? Uite că ajunsei pe la tine, better late then never

    Rocambolescul și structura textului mă ung pi suflet, știi asta!

    Decelând anumite aspecte practice din substanță zic că ai putea să continui cu expozee, numai când ai chef bineînțeles...

    Ochi încântat, spirit ferice, îngâna-ne-vor c-un cânt a la prochaine!

    Chapeau bas, mon frere!

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [19.01.18 20:09:56]
    »

    @le_maitre:

    Sigur... de surprize avem parte... ehm... mai tot timpul. Ecoul tău, era așteptat, totuși.

    Nu voi începe o... mirobolantă iterare... de ce sau cum de.

    Sunt în primul rând mulțumit că scriiturile unui tăbăcit... penițar, face ca unuia mai tânăr, (adică... a la votre), să-l marcheze sufletește.

    Sunt anumite chestii... stradal spus... care ne leagă mental.

    De la frere la frere... always!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alex_Macedo, ANILU, AZE, Flaviu, mishu, Pami*, Pușcașu Marin, Zoazore

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078685998916626 sec
    ecranul dvs: 1 x 1