ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.10.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2017
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
65.83%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Aşa ceva n-aţi mai citit!

TIPĂREȘTE URM de aici

Shuttle-ul care ne-a adus din aeroportul Sur Reina Sofia din sudul insulei Tenerife a oprit în faţa unui hotel mare de formă piramidală pe care scria Las Piramidas Hotelul era amplasat destul de central în staţiunea Playa de Americas la cca 50m de artera principală pe str Victor Zurita nr. 4

Legea seriilor a continuat/Aşa ceva n-aţi mai citit!

Am stat un timp la coadă la recepţia hotelului şi când am ajuns la rând am arătat voucherul. ˝No rooms˝ Stai puţin, am plătit cu un an în urmă, ţi-am trimis un mail cu trei zile înainte, mi-ai trimis shuttle -ul la aeroport, cum vine asta ˝No rooms? ˝ No şi no, a venit ˝a lot of people˝ şi gata. Ne-au pus cătuşa pe mână, respectiv o brăţară pe care scria Las Piramidas şi ne-au asigurat că a doua zi ne cazează.˝ Şi noi unde dormim că avem plătit din această seară?˝ După ce s-au şuşotit câteva minute între ei, s-au luminat la faţă şi ne-au sugerat să mergem la alt hotel.

Se făcuse déjà întuneric. Ce să facem noaptea după atâtea ore de mers cu avionul? Să căutăm Protecţia Consumatorului din Spania? Să dormim cu capul răsturnat sforăind pe un fotoliu? Am acceptat să ne cheme un taxi pe care să-l plătească ei şi ne-au trimis la hotelul Columbus urmând ca a doua zi la opt să ne trimită o maşină să ne ia înapoi şi să ne dea camera.

Hotelul Columbus- jos pălăria! - confort, mâncare, merită să vi-l recomand din toată inima. Parcă aveam ciocane în cap de oboseală şi nervi. Am dormit cu pastilă, cu bagajele nedesfăcute şi am avut inspiraţia ca după micul dejun excelent luat la Columbus să dăm telefon la hotelul pentru care plătisem 7 nopţi. ˝No room, no ready˝ Ce să facem? Am inspectat puţin staţiunea-superbă, explozie de hoteluri noi - şi la 11 am dat din nou telefon. O voce tonică ca la reclamele TV ne-a răspuns că în cinci minute ne soseşte taxiul. Zis şi făcut, ne-am deplasat cu arme şi bagaje dornici să ne cazăm repede şi să ne îmbrăcăm mai subţire.

Numai că tot nu era gata camera şi am fost poftiţi să mergem la piscină să bem o bere sau cafea, să mâncăm o pizză sau prăjitură, totul free. Soţul s-a zburlit la ei dar până la urmă am lăsat bagajele la camera specială şi îmbrăcaţi ca de avion am căutat un loc mai umbros la piscină. Să fi văzut cum arătau doi bătrâni îmbrăcaţi printre oamenii în costume de baie veniţi la plajă! Circ, ca să nu spun de toată jalea. Nu spun că-mi şiroia nasul de la viroză şi batistele de rezervă erau în bagaje. Combinaţia răceală cu bere rece nu era deloc potrivită, mă aşteptam la consecinţe dar aerul marin m-a vindecat până seara.

La ora 14.30 a venit la noi un tip de la recepţie care ne-a spus triumfător că e gata camera. Au printat o hârtie în care scria că din cauza inconvenientelor pe care le-am suferit ne oferă all inclusive în loc de half board pentru care plătisem. Condiţia era să nu avem altă pretenţie materială. Am semnat, ce să facem?

Cum excursiile ofereau în cost şi un prânz, nu prea am profitat de all inclusive cu excepţia berii, sucurilor, cafelei pe care le consumam la orice oră. Normal că după ce am revenit în ţară am trimis o copie a hârtiei pe care am semnat-o agenţiei de turism de la care am luat biletele. S-au crucit. Aşa ceva nu li se mai întâmplase ş-au cerut scuze şi mi-au zis că n-au să mai încheie contract cu ei. Ce să le fac scandal? Faptul fusese consumat. Am recomandat în schimb hotelul Columbus.

Apartamentul

Apartamentul era o cameră mărişoară de vreo 20mp în care într-o nişă avea amenajată o chicinetă cu cuvetă, frigider în funcţiune, dulapuri cu veselă, tigăi, tacâmuri, aragaz electric cu două ochiuri, microunde, cafetieră. Camera era drăguţ mobilată cu spătare la paturi de fer forjat, birou, masă rotundă cu scaun, televizor mic, dulap cu bară cu umeraşe, tablouri, oglinzi. Ca iluminat lustra din tavan, veioza de pe singura noptieră şi cele două aplice nu reuşeau să dea o lumină suficientă pentru citit. Camera avea detector de fum. Draperia groasă oprea razele soarelui să intre în cameră.

Imediat am observat că umeraşele erau cele mai subţiri posibile încât o geacă sau pulover mai greu le-ar fi rupt şi la chicinetă era un bol doar cu vreo 20gr. detergent de vase. Era o singură priză pentru încărcător aşa că a trebuit să deplasăm comoda cu televizor ca să putem utiliza o a doua.

Am observant că lipsea telecomanda la TV si camera nu avea AC. S-a dus soţul la recepţie să ceară o cameră cu AC pentru că am plătit pentru trei stele. ˝No room˝. Soţul a revenit cu următoarele informaţii: TV se plăteşte 20 eu/ săptămână, parola WI-Fi costa 10 eu iar închiriera unui ventilator era 10 eu. Am luat numai ventilatorul care plimba aerul cald dintr-o parte în alta a camerei. Nu pot spune că am suferit de căldură pentru că plecam în excursii dimineaţa la 8 şi reveneam pe la 18 când începea să se răcorească. Cred că dacă am fi venit în staţiune pentru plajă şi după amiaza am fi vrut să ne odihnim, ne-am fi topit de căldură.

Terasa

Era mare şi avea o masă cu două scaune de paie, uscător de rufe cu grilaj. Pe masă era o scrumieră. Vederea era spre piscina şi corpul de clădire al unui alt hotel. Vedeam deasemeni terasele apartamentelor de la parterul hotelului nostru- probabil mai scumpe- pentru că aveau instalate şezlonguri cu umbrele, deci un spaţiu privat de făcut plajă.

Baia

Mare, cu cadă peste care cădea o perdea de plastic. Exista un bideu, cuveta era mare, WC funcţional, rezervă de hârtie igienică. Prosoapele 2+2 erau ţinute într-un coş pe cuvetă şi neexistând o bară sau cuier de atârnat, după ce te ştergeai trebuia să le duci în cameră pe scaun sau pe terasă la uscător. Incomod. Lipsă cosmetice iar cele două săpunele au fost cele mai subţiri pe care le-am văzut vreodată. După ce s-au consumat, nu au fost completate aşa că ne-am cumpărat săpun.

Curăţenia

Prosoapele se schimbau la două zile deşi s-ar fi cerut zilnic. Idem golirea coşului de gunoi. În şase nopţi nu nu s-a schimbat aşternutul. Toată săptămâna a zăcut un şomoiog de hârtie pe balcon semn că acolo nu a intrat camerista.

Piscina

Era destul de mare şi înconjurată cu sezlonguri şi măsuţe cu scaune cu umbrelă. Se intra trecând printr-o sală în care puteai servi la orice oră prăjituri, pizza, pateuri, gratis. La peretele piscinei era deschisa o fereastră la care era coadă continuu. Se servea bere non-stop, deasemeni free.

Mâncarea

Sala de mese era o hală cu peste o sută de mese. La intrarea în sala de mese trei bodyguarzi observau discret dacă aveai brăţara cu Las Piramidas pe mână, altfel ar fi putut intra oricine să mănânce pe gratis.

Debarasarea era excepţională şi deşi era un rulaj mare de oameni, nu am văzut o masă cu resturi. Cred că echipa de debarasori avea 10 oameni care munceau continuu. O asemenea organizare am văzut numai pe MSC Splendida în croazieră.

Mâncarea era cu autoservire pe linii de specialităţi. La intrarea în sală era un bar de la care puteai lua pe gratis bere, vin alb sau roşu, suc, în orice cantităţi voiai. Puteai lua masa şi înafara sălii pe o terasă unde se putea fuma.

Micul dejun se servea între 8-10. Pentru că plecam în excursii în general înainte de opt, ne luam sanviciuri de cu seara, le ţineam în frigider şi le mâncam înainte de a pleca cu autocarul. Ca şi cafea aveam ness de acasă. Dimineaţa puteai servi pâine de mai multe feluri, mezeluri caşcaval, cârnaţi, ouă, crenvurşti iaurt, lapte, cereale, iahnie de fasole, chec, prăjituri, totul proaspăt dar ieftine. Cafeaua era foarte bună.

Prânzul se servea între 13-15 (noi l-am cam pierdut din cauza excursiilor) iar seara între 19-21.30. Mâncare era multă dar aceeaşi în fiecare zi. Era o linie cu tot felul de salate, alta cu supe-crème, mâncăruri cu carne de vită sau pui, grătar de porc sau vită la minut, peşte, maioneză, garnituri, sosuri iuţi, Mâncare nu am mâncat cine ştie ce - nu era pe gustul nostru însă oricum era pe săturate - dar în schimb zilnic serveam câteva cupe de îngheţată cu frişcă sau sos de ciocolată. M-am speriat ce porţii mari îşi puneau turiştii şi cât de grase erau în special nordicele şi nemţoaicele. Vorbindu-se româneşte am auzit doar de două ori

Concluzie

Sper să ocoliţi hotelul Las Piramidas din cauza gafei de proporţii şi impardonabile cu cazarea dar şi a curăţeniei discutabile, lipsei AC şi preţului cerut pentru TV, ventilator şi internet. Secţiunea de restaurant era acceptabilă, unii ar spune bună dar nu te duci într-o excursie de 1000 eu numai pentru mâncare.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 07.10.17 09:44:09
Validat / Publicat: 07.10.17 17:02:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2345 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Camera văzută de pe terasă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48700 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

13 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[07.10.17 17:01:58]
»

@Michi:

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

===

Mutat în rubrica "Las Piramides Resort [Playa de las Americas], TENERIFE" (nou-creată pe sait)

mishu
[07.10.17 17:17:14]
»

@Michi: Start vot! Stiu ca nu e frumos sa faci haz de necazul altuia, dar imi imaginam cu va ratoiti la ei furiosi pe prostia care ii cuprinsese.

Si cred ca putea sa si-o ia urat de tot daca v-au oferit acea compensare cu conditia sa nu faceti reclamatie.

Nu stiu daca a reprezentat o compensare ca ati vazu si un alfel de hotel mai ales fiind racita, insa cum faptul este consumat.

Felicitari pentru excursie si pentru tenacitatea de care dati dovada, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[07.10.17 17:38:25]
»

@webmaster45: Da, acolo este.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvio
[07.10.17 21:49:57]
»

@Michi:

Recunosc că așa ceva mi-a fost mai rar dat să citesc, de pățit nu. Mi-am făcut cruce la propriu și nu sunt genul să mă crucesc așa din orice, am zis și eu precum Crismis, ptiu, ptiu și sper să mă ajute să nu pățesc la fel.

Oricum, toată admirația pentru felul cum ați tratat problema chiar și fără batiste ????

Să fie asta singura pățanie urâtă, vacanțe frumoase!

webmaster
[08.10.17 07:17:16]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Radu Tudoran
[08.10.17 09:45:22]
»

Acu' 15 ani am platit pentru tv. Am luat o zi si mi l-au lasat 4. La mine la hotel se plateste internetul. Scump si semnal prost. Am mai gasit cu AC taxabil pe zi. Am vazut si hoteluri unde se curata in camera la sarbatori. Mi s-a intamplat sa n-am sampoane, gel de dus. Dar toate la un loc? Cred ca era hotelul repetentilor. Cel mai prost manager, cel mai slab receptioner, cea mai lenesa camerista, etc. Chiar ca asa ceva n-am mai vazut sau auzit. Sigur procentul este bun? Nu trebuia mutata virgula catre stanga?

Vacante frumoase si mult mai putin stresante pe viitor.

MichiAUTOR REVIEW
[08.10.17 10:29:14]
»

@Radu Tudoran: Am căutat să fiu obiectiva. Am spus că hotelul era central, camera- cum se vede şi în poze- era drăguţă cu personalitate, debarasorii erau la nivelul celor de pe vasele de croazieră pe Mediterana iar mâncare foarte multă (chit că nu se potrivea cu totul gustului meu). Din câte hoteluri am frecventat nu mi s-a cerut să plătesc pentru internet chiar dacă la unele semnalul era prost şi trebuia să cobor la recepţie. Dacă n-ai avut bani să instalezi AC,( deşi hotelul era full deci avea încasări) măcar dotează camera cu un ventulator fără cost suplimentar şi pune la baie un alt săpunel când s-a consumat primul.

ungureanica
[09.10.17 13:25:50]
»

Toată stima pentru cum ați reușit să treceți peste începutul vacanței. Nu mulți ar fi rezistat la atâtea neplăceri. Mulțumim că ați împărtășit această experiență neplăcută. Ne pune pe gânduri față de expresia „scump dar bun”.

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / SPANIA
[11.10.17 11:32:05]
»

@Michi: Iată că se întâmplă și la case mai mari! Când spun asta mă refer la hotelul la care am fost noi cazați în Zakynthos - Laganas. Curățenie se făcea într-adevăr, dar nu cred că e normal ca un hotel de 4* să se zgârcească la cosmetice și să pretindă plată suplimentară pentru aer condiționat și WiFi în condițiile în care cele mai modeste taverne le ofereau gratis. Adevărat este și că nu ni s-a pretins vreo plată pentru TV, în schimb ni s-a pretins pentru frigider.

Povestea cazării dumneavoastră la Las Piramidas Hotel mi-a dat de gândit. Îmi doresc atât de mult o vacanță în Tenerife încât dacă aș fi fost în situația de a pleca acolo, nu m-ar fi interesat la ce hotel merg. Acum, în urma peripețiilor prin care ați trecut, știu că Las Piramidas Hotel trebuie evitat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[11.10.17 12:17:53]
»

@iulianic:Îţi recomand Columbus din Playa de Americos. Poţi merge fără agenţie pentru că acolo oricum cumperi excursii în toate direcţiile, sunt 5-6 şi ocupă câte o zi. Caută un zbor low cost cu câţiva zeci de euro. Dacă te documentezi poţi închiria maşină, şoselele sunt perfecte şi ieşi mult mai ieftin. Totuşi să nu te aştepţi la încântarea pe care ţi-o dau insulele greceşti, aici e spectaculos dar arid.În privinţa hotelului n-am pus la inimă, pe mine m-au interesat excursiile. Dacă aş fi venit numai pentru plajă m-ar fi deranjat lipsa AC din cameră pentru că după amiaza era foarte cald.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tripyy
[15.10.17 09:56:40]
»

@Michi:

Cu tot respectul, asa ceva se mai intalneste. Nu contest faptul ca este un lucru extrem de neplacut si poate chiar sa-ti strice concediul, sa-ti consume timp si energie.

Fenomenul de over booking este intalnit atat in cazul hotelierilor dar si a companiilor aeriene. Cunosc un caz concret, patita a prietena de-a mea acum vreo 3 ani cand a trebuit sa mai astepte cateva ore in aeroport in Viena deorece la zborul ei pur si simplu se vandusera mai multe bilete. As putea spune ca norocul ei a fost ca i-au gasit loc la zborul urmator dar asta deoarece calatorea singura... familiile au avut probleme mai mari in gasirea locurilor.

Dar sa revenim la hotel... la agentiile cu care am calatorit, cand am citit contractul, este stipulata si aceasta clauza cu over booking -ul a carei solutie este transferul la alt hotel similar sau superior. Nu stiu daca toate agentiile au dar sigur agentia de la care ati cumparat dvs. macar a auzit de acest fenomen. Parerea mea este ca nu a vrut sa intre in polemica cu dvs.

Un fapt destul de des intalnit este ca eventualele neajunsuri/probleme sa fie compensate prin oferirea de bonusuri cel mai des intalnit fiind suplimentul de all inclusive in cazul in care hotelul are aceasta optiune.

Eu am povestit, in Creta -Chania la hotel Santa Marina Beach, o familie avea platita camera cu sea view si pentru ca nu au avut disponibilitatea, au primit o camerea land view dar cu all inclusive.

In incheiere, imi cer scuze inca odata si nu vreau sa deranjez dar la o "scanare" rapida a parerilor altor calatori din alte tari, un procent mare este inspre: "avoid", "never again", "horrible". In conditiile in care aceste pareri nu sunt minoritare, eu nu as fi riscat sa aleg acest hotel.

Da, sunt o deschizatoare de drumuri, de ex la un hotel nou, vezi impresii

vezi impresii

la acesta eu mi-am asumat ceva riscuri de genul lipsa vegetatiei, faptul ca nu a fost finalizat 100%...

Dar la hotelul dvs aveati istoric si chiar cu poze sugestive.

Sper ca nu am deranjat dar am vrut sa existe un "tablou complet" privind aceasta intamplare.

Fiecare dintre noi isi rapeste putin din timpul disponibil pentru a avea o cumunitate informata.

PS: pe site-ul hotelului e mentiona "deposit box and satellite TV (Both with additional charge) " iar despre aerul conditionat nu exista mentiune ca ar avea. Agnetia trebuia sa va informeze asupra acestor aspecte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[15.10.17 15:43:19]
»

Ce să mă necăjească? Nu m-a necăjit deloc pentru că noi nu am mers acolo pentru plajă sau să stăm în hotel, ci ne-au interesat excursiile care au fost interesante. Agenţia de turism s-a arătat consternată dar poate ai dreptate, era la curent cu practicile. Nu am profitat de all inclusive decât cu două prânzuri, acestea fiind incluse în costul excursiilor. Oricum fenomenul este foarte rar pentru că în aproape 30 de ani de când circul, nu mi s-a întâmplat şi nici nu am citit prin impresii. Mulţumesc pentru informaţiile date ..

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ct64cas
[20.10.17 09:14:06]
»

@Michi: se pare ca asa e practica prin Tenerife, eu am stat la Mediteranean Palace 5 * unde se plateste frigiderul, asa ceva e inacceptabil la 5 stele... adevarat ca nu l-am platit fiindca si eu am avut o mica problema la cazareplatind o dubla cu pool view, ajunsa la receptie mi s-a dat una street view. Dupa vreo 45 minute si telefoane la agentia di Ro, am fost upgradata la un apartament care cred ca era pe lista de blocate fiindca pe tot sejurul de 9 nopti am avut piscina in baie. Degeaba am chemat aproape in fiecare zi instalatorul si cameristele, veneau, se uitau si plecau... dar nu m-a deranjat prea tare fiindca nu stateam prea mult in camera.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ct64cas, elviramvio, iulianic, Michi, mishu, Radu Tudoran, tripyy, ungureanica
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054396152496338 sec
    ecranul dvs: 1 x 1