Pensiunea Elia - Acolo unde liniștea este un cucurigu discret

TIPĂREȘTE

La pensiunea Elia am fost asta vară prin Iunie, în minivacanța aia boieroasă pe care ne-a oferit-o stimabila clasă, nu zic una anume, pentru că toate E la fel. Am omis să scriu la vremea respectivă despre ea.

Venind dinspre București prin Râșnov, la intersecția către Tohanul Nou în dreapta, noi am făcut stânga către Sohodol, satul situat cam la 3-4 kilometri de Bran. Acolo aveam cazare. Cum niciodată nu ne-a plăcut să stăm prin văgăuni, tot mergând cu mașina pe drumul bine asfaltat către sat, am tras repede concluzia greșită cum că ne-am luat țeapă cu sejurul ăsta, încât ne venise instant să renunțăm la cazare și să ne încercăm norocul prin Bran. Nu am făcut-o, mai mult de gura soției care, mai optimistă de fel, m-a încurajat să merg mai departe. Cam după o juma de oră de șofat de la intersecția cu DN73, am ajuns cu coada între picioare la pensiunea Elia. Aveam mari rezerve.

O clădire arătoasă cam cum vezi pe la munte, niște proprietari de toată isprava care ne-au primit zâmbind, o curte pe care am inhalat-o imediat sufletelor noastre, cu balansoar, loc pentru grătar, niște găini copănoase și un cocoș foarte activ la apărarea lor, doi berbeci jucăuși, plus, plus, un aer curat, vai mama noastră de orășeni speriați care ne doream cazare în aglomeratul Bran.

După ce am dat o tură prin bucătărie așezându-ne din mers bunătățile într-unul dintre cele două frigidere puse la dispoziția turiștilor, am urcat în cameră.

Dacă o să intrați pe pagina pensiunii, o să citiți clar de camera king superioară cu balcon de la ultimul etaj. Mare. 30 m2. Sănătoasă. Pat dublu, canapea care se desface pentru familiile cu copii, tot necesarul pentru odihna cea atât de necesară, aveam să constatăm după ce aveam să umblăm pe cărări de munte, pe la castel, pe la cetate. Wi-fi în toată pensiunea.

Mișto tare curtea, dar și proprietarii care, văzându-ne luând micul dejun, ne-au servit cu brânză de burduf, o dată, și chiar cu un pahar de tărie, altă dată.

Strada lui Marin fiind în spatele curții, am tras-o în fotografie mândrindu-mă cu numele meu pe toate gardurile. Măcar la munte să am și eu nume, mi-a zis consoarta amuzându-se de situație.

În curte, dimineața răcoare, dar atât cât să nu tremurăm, seara răcoare, doar adierea muntelui la o 'cană' de vin sec, dimineața soarele strecurându-se prin iarba deasă, seara luna fugărind soarele pe după munți.

Mișto la pensiunea Elia, retrasă de tumultul aglomerației, liniștită, cochetă. Treceți la rezervări!

---

VIZUALIZĂRI: 1043 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI