Sejur reușit la Borsec

TIPĂREȘTE

La începutul lunii iulie am vizitat o zonă unde ne doream să ajungem de vreo doi ani – este vorba despre Borsec, loc renumit în primul rând pentru numeroasele sale izvoare de apă minerală, localitate denumită „Regina Apelor Minerale” de către împăratul Austriei, Franz Joseph. Bine, după Revoluţia din decembrie 1989 Borsecul şi-a cam pierdut coroana, însă vă spun încă de la început că unele lucruri au început să se mişte în direcţia cea bună. Sau, cel puţin, nouă aşa ni s-a părut...

I. Stațiunea Borsec – prezentare generală

Situată într-o frumoasă zonă montană (între 850 şi 930 de metri altitudine), în depresiunea cu acelaşi nume din nord-estul judeţului Harghita, localitatea Borsec s-a dezvoltat în primul rând datorită apelor minerale, considerate -pe bună dreptate- cea mai mare bogăţie a Borsecului. Prima fabrică de îmbuteliere a fost construită în anul 1806 de către doi austrieci, apa izvoarelor din zonă fiind valorificată pentru numeroasele sale proprietăți terapeutice.

Din ceea ce am aflat şi am putut apoi observa, Borsecul este format din două cartiere: Borsecul de Jos şi Borsecul de Sus, cu menţiunea că acesta din urmă reprezintă staţiunea propriu-zisă. Un important punct de plecare în plimbările sau drumețiile din zonă este Aleea 7 Izvoare, străduţă în mare parte pietonală care urcă încet printre construcţii mai noi ori mai vechi. Pe partea stângă am întâlnit primele izvoare de apă minerală (amenajate frumos, sub forma unor foişoare), în timp ce pe partea dreaptă am remarcat 7 statuete din lemn, meşteşugit sculptate. Deşi am ajuns la Borsec într-o după-amiază ploioasă, am văzut imediat faptul că prin staţiune sunt montate multe bănci, iarba este tunsă, iar prin parcuri sunt amenajate alei cu flori, zonele pietonale fiind placate cu piatră cubică. O foarte frumoasă zonă de relaxare este reprezentată de Parcul Înfrăţirii, aflat în apropierea izvoarelor 1 şi 2, ale căror ape sunt utilizate la fabrica de îmbuteliere a apei din localitate. Aceste izvoare sunt cunoscute şi sub denumirea de Izvorul Principal şi Izvorul Elisabeta; captarea primului a fost realizată în anul 1770, în timp ce al doilea a fost captat în anul 1864. Al doilea izvor este cunoscut şi ca Izvorul Elisabeta, nume atribuit de împăratul Franz Joseph în cinstea soţiei sale.

De o parte a acestui parc apare una dintre fantomele Borsecului de odinioară – clădirea fostei Policlinici, ajunsă acum într-o stare avansată de degradare. De altfel, prin staţiune există mai multe clădiri părăsite, unele dintre acestea fiind acoperite cu plase de protecţie pe care se menţionează că „reprezintă pericol public şi nu sunt proprietatea oraşului”.

Faţă în faţă cu fosta Policlinică se află Muzeul Apelor Minerale ce găzduieşte o expoziţie locală. Din păcate, vizitarea muzeului se realiza pentru minim 10 persoane, astfel că nu am reuşit să vedem expoziţia.

În prima seară, după ce ploaia s-a oprit, am luat puţin staţiunea la pas. Am trecut pe lângă Centrul de informare turistică (aflat la intrarea pe Aleea 7 Izvoare) şi am urcat agale către Biserica romano-catolică. Conform unui scurt istoric afişat la intrare, lăcaşul de cult a fost construit în anul 1910. Întrucât uşa era deschisă, am intrat pentru câteva minute şi am admirat altarele, statuetele, orga amplasată în loja de deasupra intrării, dar şi vitraliile cu diferite scene de sfinţi. O altă biserică, de data aceasta ortodoxă, există în apropierea Parcului Înfrățirii.

Un centru de tratament multifuncțional Spa-Wellness se află în construcție în partea centrală a stațiunii. Din discuțiile cu domnișoara de la centrul de informare turistică, am aflat că acest centru wellness va fi gata anul viitor; va cuprinde o bază de tratament, piscine interioare şi exterioare, dar şi mai multe saune. Probabil că atunci când wellness-ul va fi pus în funcțiune vom reveni și noi la Borsec.

Totuși, cine dorește o mică bălăceală are în prezent la dispoziție Baia O-Saros. Aceasta s-a reconstruit respectându-se vechea arhitectură din secolul al XIX-lea. În interior există două bazine cu apă minerală (de mici dimensiuni), unul fiind încălzit la 28-34 de grade. Totodată, acest centru pune la dispoziţie o saună şi o cameră de sare, iar la cerere se fac masaje parţiale sau generale. În curtea Băii O-Saros există o piscină exterioară. În perioada petrecută de noi la Borsec am văzut doar într-o după-amiază vreo doi adolescenţi la piscina exterioară (a fost cam răcoare pentru bălăceală). Câteva tarife de la O-Saros: masaj general – 30 de lei / 30 de minute; saună + baie – 25 lei / 3 ore; baie în apă minerală – 10 lei / 2 ore. Pentru camera de sare, tariful era de 5 lei / 30 de minute. În ceea ce priveşte programul, Baia O-Saros funcţionează de marţi până duminică, între orele 12.00 şi 20.00.

Referitor la posibilităţile de cazare în staţiunea Borsec, există mai multe pensiuni și vile, iar câteva locaţii ne-au atras atenţia prin arhitectura deosebită sau prin poziţionarea lor – este vorba despre vila Borsec, pensiunea Chilimbar (lângă Aleea 7 Izvoare), vila Sport (lângă Poiana Zânelor), pensiunea Eden sau vila Riki. Am mai observat şi două zone de camping cu căsuţe, dintre care unul aflat în apropiere de pârtie. Da, trebuie să precizez acest lucru, la Borsec există complexul de ski „Speranţa” care pune la dispoziţie trei pârtii, cu lungimi medii de aproximativ 700 de metri. Pârtia principală are grad mediu de dificultate, în vreme ce celelalte două sunt considerate pârtii uşoare. Despre pârtiile de la Borsec, Dana2008 a scris un articol foarte util.

II. Posibilități de drumeție

Să trecem în revistă şi drumeţiile, deoarece eu consider că acestea sunt principala posibilitate de relaxare la Borsec pe timp de vară (pe lângă plimbările prin parcuri şi băutul apei de la diferitele izvoare).

În prima seară petrecută la Borsec, după ce ne-am plimbat prin staţiune, am plecat într-o scurtă drumeţie (voiam să ne mai dezmorţim picioarele după mai multe ore petrecute în maşină). Traseul ales de noi a fost Aleea 7 Izvoare – Poiana Zânelor – Grota Urşilor. Informaţii despre traseu am găsit afişate la Centrul de Informare turistică şi oricum este greu să te rătăceşti, traseele fiind bine conturate prin marcaje şi săgeţi explicative. Marcajul acestui traseu este un triunghi roşu pe fond alb, iar lungimea aproximativă este de 1,2 kilometri (un traseu excelent pentru familiile cu copii, un traseu de iniţiere). Noi am pornit de pe Aleea 7 Izvoare, am continuat pe Aleea Rotundă şi am ieşit pe Strada Stadionului, care ne-a condus după câteva minute în Poiana Zânelor. Am făcut şi două pauze scurte pentru a gusta apa de la izvoarele 10 şi 11, ultimul aflat chiar la câţiva paşi de intrarea în Poiana Zânelor. Drumul asfaltat continuă spre stânga pe lângă intrarea în poiană, aceea fiind de fapt centura staţiunii.

În Poiana Zânelor este foarte frumos şi sunt amplasate mai multe bănci şi mese unde poţi sta la picnic. Poiana reprezintă şi un spectaculos punct de belvedere, întrucât oriunde ai privi apar în faţa ochilor peisaje magnifice. În acea seară văile din jur păreau a fi în flăcări, deoarece de peste tot se ridica aburul de la ploaia căzută mai devreme. Parcă un dragon invizibil s-ar fi ascuns prin văile acelea!

Mai trebuie spus că acolo ne aflam în Rezervaţia geologică „Scaunul Rotund”, areal întins pe o suprafaţă de 70 de hectare. Această rezervaţie se caracterizează prin depuneri naturale de travertin sub forma unor grupuri de stânci, doline sau peşteri ce reprezintă puncte de atracţie pentru turişti.

După ce am făcut mai multe fotografii, am continuat să avansăm pe drumul forestier din stânga poienii şi am coborât uşor, ajungând la o intersecţie de trasee turistice. Noi am urmat indicatorul către Grota Urşilor şi am coborât pe o potecă în dreapta. Din acel punct am mai făcut aproximativ 10 minute până la Grota Urşilor. La un moment dat, în faţa noastră au apărut de o parte şi de alta a cărării nişte stânci uriaşe, printre care poteca cobora brusc. În stânga se deschide un coridor sinuos de piatră, prin care am avansat şi noi, până în locul unde o deschizătură scundă şi întunecoasă se căsca în faţa noastră. Acolo ne-am oprit, fiind indicat ca peştera să fie explorată numai cu echipament adecvat (ceea ce noi nu avem). Pe peretele uriaş de stâncă din dreapta este amplasată o scară realizată din cabluri metalice şi trepte de lemn, însă nu am putut urca până sus întrucât scara se mişca puternic.

De la Grota Urşilor am continuat să coborâm prin pădure şi am ieşit într-un punct de unde am putut admira Borsecul de Jos, apoi am revenit în Poiana Zânelor pe o potecă ce a urcat pe lângă cimitir şi apoi pe lângă o carieră părăsită. Întrucât se înserase aproape de tot, nu am mai zăbovit atunci prin poiană, urmând să abordăm alte trasee zilele viitoare. Ca durată totală, am parcurs traseul dus-întors cam într-o oră şi jumătate (cu pauze mici pentru fotografii).

A doua zi după micul dejun am ales un alt traseu, de data aceasta unul ceva mai lung pentru că vremea se anunţa destul de frumoasă. Am optat pentru traseul Aleea 7 Izvoare – Poiana Zânelor – Mofeta – Peştera de Gheaţă – Izvorul Pierre Curie – Cetatea Bufniţelor (lungimea traseului – circa 3,5 kilometri). Am parcurs acest traseu dus-întors în aproape cinci ore, făcând numeroase pauze pe drum.

Am revenit în Poiana Zânelor (locul pe care îl vizitasem şi cu o seară în urmă) şi am urmat marcajul cruce roşie pe fond alb, trecând pe lângă poteca ce se abate către Grota Urşilor. După câteva minute am ajuns la Mofetă (aceasta apare pe indicatoare şi sub denumirea de „Izvorul Străvechi”) . Despre acest izvor se spune că ar fi fost descoperit de către un cioban bolnav care ulterior s-a vindecat datorită proprietăţilor apei izvorului. Izvorul a secat din pricina exploatării necorespunzătoare a carierei de travertin din vecinătate, însă gazele emanate sunt folosite în această mofetă (ca indicaţii terapeutice, pe uşa mofetei sunt afişate următoarele: boli cardiovasculare, hipertensiunea arterială stadiul I şi II, reumatisme cronice, etc.). Trebuie reţinut că tratamentul acesta se face doar la recomandarea medicului balneolog şi sub atenta lui observaţie! Preţul unei şedinţe de tratament este de 5 lei/persoană (cei interesaţi pot afla mai multe detalii la recepţia Băilor O-Saros).

Prin lateralul mofetei avansează o alee scurtă care ne-a condus la un punct de belvedere asupra fostei cariere de travertin din vecinătate. După vreo câteva minute am revenit lângă mofetă, de unde am intrat pe un traseu lateral, în fapt o ramificaţie spre Peştera de Gheaţă (loc unde am ajuns după vreo 10 minute). Marcajul către Peştera de Gheaţă este o cruce galbenă pe fond alb. Am coborât încet pe potecă şi am ajuns lângă nişte stânci uriaşe, între care se cască o deschizătură ceva mai înaltă decât un stat de om – intrarea în Peştera de Gheaţă. Înăuntru, spaţiul nu este foarte mare, iar într-un loc a trebuit să ne aplecăm pentru a nu ne lovi la cap. Picuri de apă se preling pe tavanul peşterii şi clipocesc din loc în loc, iar frigul a pus stăpânire pe noi în câteva clipe. Noroc că avem lanternele de pe telefoanele mobile, altfel nu puteam avansa mai mult de câţiva paşi. Am petrecut în peşteră vreo 5 minute, timp în care am studiat pereţii uzi şi am făcut mai multe fotografii. Cel mic a fost foarte încântat de experienţa trăită, aşa că l-am convins cu greu să ieşim! La plecare ne-am întâlnit pe traseu cu alţi turişti dornici să exploreze acea grotă.

Am parcurs această ramificaţie a traseului în sens invers până la mofetă, iar de acolo am continuat pe poteca marcată cu cruce roşie pe fond alb către Cetatea Bufniţelor. După alte câteva minute am ajuns într-un punct de unde am coborât destul de abrupt prin pădure. Noroc cu faptul că acolo sunt amenajate trepte din trunchiuri de copaci, dar şi balustradă de lemn, aşa că am ajuns cu bine în valea unui pârâiaş, lângă locul unde se află Izvorul Pierre Curie. Acest izvor (descoperit în anul 1932) este singurul din Borsec ce conţine radiu şi poartă această denumire în amintirea savantului francez care a descoperit radiul. Lângă izvor este amenajat un foişor unde ne-am putut relaxa vreo câteva minute, în timp ce am băut din apa rece şi puţin înţepată la gust a izvorului.

Am pornit apoi din nou la drum, iar poteca a început să urce pe cealaltă parte a văii. În mai puţin de 15 minute aveam să ajungem la finalul traseului nostru, în punctul cunoscut sub denumirea de Cetatea Bufniţelor! Acolo este amenajat un podeţ de lemn peste stâncăriile ce se cască ameninţător dedesubt, iar o platformă pătrată reprezintă un frumos punct de belvedere asupra întregii văi!

Un alt punct de interes aflat la câțiva metri de Cetatea Bufnițelor este o veche fortificație realizată în cel de-al Doilea Război Mondial – ruinele unei cazemate care domina întreaga vale prin poziţia în care era construită.

La întoarcere am mers pe acelaşi traseu, fără a mai parcurge de data aceasta ramificaţia spre Peştera de Gheaţă. Pe tot parcursul plimbării ne-am oprit prin diferite puncte de belvedere, am făcut multe fotografii, am mâncat fragi şi căpşuni pe care le-am cules „direct de la sursă”, am lecturat informaţiile de pe panourile amplasate din loc în loc pe traseu şi am apreciat faptul că există coşuri de gunoi, dar şi multe bănci pentru ca turiştii să se poată relaxa la umbra pădurii. Am parcurs în ultima perioadă câteva trasee turistice uşoare din ţara noastră, iar despre acesta pot spune că este de departe cel mai îngrijit traseu pe care l-am întâlnit! Seara ne-am mai plimbat prin staţiune, apoi ne-am retras pentru că a început din nou ploaia (de fapt, a plouat în fiecare după-amiază petrecută de noi la Borsec).

A treia zi am avut din nou chef de plimbare. De data aceasta am ieşit la plimbare cu maşina pe centura staţiunii (traseul are ca marcaj o cruce albastră pe fond alb). Şoseaua trece pe lângă Poiana Zânelor şi stadion, iese apoi în zona pârtiei şi ocoleşte vilele răsfirate pe platoul de lângă pârtie, apoi urcă prin pădure. Acolo există câteva zone fără copaci de unde se deschid perspective superbe asupra staţiunii.

Restul zilei ne-am petrecut-o la Topliţa, mergând acolo pentru nişte cumpărături şi pentru a vizita alte obiective din împrejurimi. Seara – din nou ploaie!

În ultima dimineaţă la Borsec ne-am plimbat din nou prin staţiune, am umplut vreo două sticle cu apă de la izvoarele din apropiere şi apoi ne-am împachetat bagajele şi am pornit la drum. Sosise momentul acela mai puţin plăcut al plecării spre casă, însă eram mulţumiţi că am petrecut un sejur reuşit la Borsec.

III. Alte informații

La intrarea pe Aleea 7 Izvoare există două restaurante – Roua şi Falo (nu am văzut prea mulţi clienţi pe terase, însă nici nu erau prea mulţi turişti prin staţiune). Tot la intrarea pe această alee există o rulotă de unde am cumpărat în fiecare zi kurtos kalacz, delicioşii cozonaci pe care nu îi ratăm atunci când îi întâlnim. Un magazin alimentar se află în apropiere, cu preţuri rezonabile, dar fără o prea mare varietate a produselor (pentru o aprovizionare mai serioasă ar fi necesar un drum până la Topliţa, unde există un magazin Profi şi un Lidl).

În zona Borsecului pot fi parcurse şi alte trasee turistice interesante, dar şi cinci trasee cicloturistice. Despre toate acestea puteţi obţine informaţii la Centrul de informare şi promovare turistică.

În Poiana Zânelor este amenajată Baia Zânelor într-o mică vale. Sunt instalate acolo foişoare, băncuţe şi pontoane de lemn unde se poate face chiar plajă la iarbă verde. Cei care au probleme cu circulaţia pot face băi pentru picioare în bazinele amenajate acolo. Conform celor afişate în apropiere, „apa din bazine este recomandată în caz de arteriopatie, varice şi contuzii. Durata tratamentului este de o săptămână. Este indicat ca durata primei sesiuni să fie de 5 minute apoi, treptat, aceasta poate fi prelungită până la 10 minute. Baia poate fi utilizată şi ocazional cu scop preventiv. ”

În încheiere, recomand petrecerea câtorva zile la Borsec tuturor celor care doresc să aibă un sejur liniştit la munte! Nu veţi găsi terase unde să răsune muzica, nici nu veţi auzi gălăgie pe străzi, peste tot te dor parcă urechile de atâta linişte!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 18235 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI