ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.07.2017
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

În Callatisul de altădată

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Un cuplu iși petrece concediul la mare, doar că el pleacă cu o zi mai devreme. După ce a ajuns a trimis soției un E-Mail, dar a greșit o literă iar Mailul ajunge la o văduva căreia tocmai murise soțul.

Femeia dupa ce a citit scrisoarea a leșinat. Mailul arăta asa: Draga mea, am ajuns cu bine si aici totul este pregătit pentru sosirea ta de mâine. Mă bucură nespus revederea, și sper să-ți fie călătoria plăcută așa cum a fost și a mea.

PS: E al dracului de fierbinte pe aici

Mi-a plăcut bancul și a fost destul de fierbinte atunci când am fost in Mangalia, locul fostei așezări grecești, Callatis, dar nu atât de fierbinte cât să nu pot vizita câte ceva din acest oraș.

Nu este nici prima nici ultima vizită în Mangalia acest oraș portuar fie destinație de vacanță, fie oraș de tranzit. Dar să începem:

Mangalia în trecut

Cu 600 de ani, mai exact acum 2600 de ani au locuit greci aici, fosta așezare a lor sub numele de Callatis acum s-ar afla partial în zona centrului, parțial sub apa marii Negre, natura și mișcările tectonice spunând cuvântul. De atunci și până in prezent orașul și-a schimbat de nenumărate ori stăpânii, aceștia fiind greci, macedonieni, perși, turci, daci, romani, bizantini, și însfărșit români. Poate nu trebuie să subliniez faptul că la fiecare schimb de proprietar a avut loc și câte un război, orașul de fiecare dată primind câte o fațadă noua trebuind reclădit.

Din punct de vedere turistic abia în secolul 20 a început să se dezvolte, lumea din toată țara venind la mare la plaja de la Tătlăgeac-Cormorova. Cele două războaie mondiale au frânat mult aceasta ascensiune, după al doilea război chiar cu 10 ani de pauza pentru turism, Mangalia și toată faleza pâna la granița cu Bulgaria fiind zona militară de frontieră. Vă dați seama ce ar însemna în prezent o pauza de 10 ani în turism?

Anul 1954 înseamnă un nou început, se dezvoltă atât Mangalia cât și împrejurimile toate stațiunile dinspre nordul orașului și în dreptul pădurii Comorova au fost construite după această perioadă. Așa că planetele terestre românești sub numele de Saturn, Venus, Cap Aurora, Neptun, Jupiter și Olimp au fost vizitate și de mine pe vremea copilăriei în fiecare vară petrecând câte un sejur de o săptămână sau două alături de părinți, iar în perioada din prezent cu câte o excursie de o zi așa sa mai fac o idee despre litoralul românesc din prezent. Prezentul litoralului romănesc arată ca un obraz cu un ochi care plânge și unul care râde, pe lăngă resorturi moderne și curate se vede câte o epavă de hotel sau teren neîngrijit care strică peisajul. Iar plaja este oglinda noastră, gunoaiele înseamnă o oglindă cam pătată.

Denumirea Mangalia are o origine tătărească, locuind aici tătari o perioadă îndelungată, în trecut așezarea mai avea numele de Pancalia, paralel cu acesta se mai folosea și numele Callatis. Istoria ne povestește că abia după 1593 apare prima dată denumirea Mangalia.

Mangalia în prezent

Municipiul de 36000 locuitori (GPS 43°49′N 28°35′E) din județul Constanța se află la 40 km de Constanța accesul se face pe E87. Localitățile componente sînt binecunoscutele stațiuni enumerate mai sus Saturn, Venus, Olimp, Jupiter, Neptun și Cap Aurora. Din populația permanentă 82 % sînt români, restul câte 4 % turci și tătari. Confesional procentajul este cam la fel acei 82 % fiind ortodocși, restul musulmani. Ocupațional cred că o mare parte din populație lucreaza în portul comercial Mangalia fiind al doilea după portul din Constanța (un video aerial cu portul aici: youtube

, și cealaltă parte în turism.

Mangalia turistică

Orașul este foarte interesant în ochii mei, fiind un amestec care conține obiective turistice mai mult sau mai puțin întreținute, un centru istoric în care se văd atât clădiri istorice cât și blocuri de locuințe, locuri de cazare pentru turiști de la resorturi moderne până la casele particularilor, faleza și plaja care in mare parte este îngrijită culminând cu portul turistic, restaurante de lux până la locuri de luat masa... pe strada sau faleza, dar ce mai conteaza doar sîntem la mare, in vacanță.

Moscheea Esmahan Sultan

Comunitatea turcă și tătară este compusă în prezent de aproximativ 3000 de credincioși musulmani. Pentru ei este foarte importantă această clădire și întreținerea ei construită în 1575 de către fiica sultanului Selim pe care o chema Esma. În curtea moscheei se află un cimitir musulman foarte vechi din aceeași perioadă în care s-a construit. Ceea ce am mai citit despre moschee că s-a construit din piatră luată de la ruinele cetatîî Callatis (care nu se află departe de aici) iar fântâna rituală (pentru spălat mortii) din curte din piatra provenită de la un mormânt roman.

Taxa pentru a vedea geamia costă 5 ron, se poate urca și în minaret. Capacitatea celui mai vechi lăcaș de cult musulman din România este de 200 de persoane, deci nu este o încăpere prea mare. Adresa este str Oituz nr 1, în vecinătate se află sanatoriul balnear Mangalia. Film despre moschee aici:

youtube

Ruinele Cetații Callatis

Am fost acolo in cel mai vechi oraș din România. De fapt am găsit o parte din ruinele fostului Callatis. Dacă ar exista și funcționa în prezent, o parte al orașului s-ar întinde pâna la centru iar o parte (zona în care se afla portul) în apele mării. Citind despre ruine știri și descrieri recente înainte de vizită m-am așteptat la ce este mai rău, adică niște ruine care abia se mai văd de buruieni. Adevărul în schimb a fost mai rău. Am găsit foarte greu ruinele nefiind (sau nu am vazut eu) indicatoare. Se poate accesa și dinspre faleza la fel nu exista indicator. Dincolo de gard ar fi trebuit sa stea niște ruine bine conservate din cel mai vechi oraș de pe teritoriul țării noastre. Găsim un panou pe care scrie: încercare de reconstruire. Înauntru leopardul sau numai asta mai lipsea din junglă. Abia se mai vede piatra iar un risc de accident prin cădere, împiedicare este aproape posibil. Păcat, sper ca la următoarea încercare să meargă, altfel cealaltă parte a Callatisului va dispare de tot.

Muzeul de arheologie Callatis

Dacă pe locul orașului antic Callatis n-am găsit nimic interesant, acest muzeu compenseaza tot. Muzeul îl găsim pe strada Constanța de la sensul giratoriu dinspre Constanța a doua ieșire direcția centru. Văzând colecția generoasă ne putem imagina viața de zi cu zi din toate perioadele adică romana, greacă, bizantina, neolitică. Deoarece exponatele muzeului asta conțin: obiecte de sub fundația Mangaliei de astăzi, este raiul arheologilor cred că oricine cu o grădină dacă sapă găsește inevitabil un obiect istoric. Un articol excelent despre acest muzeu scris de către colegul AFA urjanclaudiu putem citi aici: vezi impresii

Portul turistic

Coborând din centrul orașului până la faleza ajungem la un port turistic modern, construit în 2008 din fonduri europene. Nu mai puțin de 146 ambarcațiuni îsi găsesc loc aici. Pe lângă acest garaj maritim pentru ambarcațiunile private locul este și de agrement, turiștii și localnicii se pot plimba pe marginea portului, pot pescui, pot face plimbări pe mare doar baia trebuie s-o lase pentru un alt loc destinat pentru așa ceva. Video aerial cu portul turistic aici: youtube

Plaja Mangalia

Frumos și cu o lățime suficientă aproape de centru și portul turistic. Pe urmă se mai îngusteaza. Ca peste tot exista zona de pus cearceaful și zona cu sezlonguri pentru închiriat. De și am fost intr-o duminică acolo cu temperaturi ridicate nu pot sâ zic că a fost inghesuiala extremă. Lângă plaja, port turistic și aleea de faleza se găsesc magazine, restaurante sau alte locuri de luat masa, terase.

Muzeul marinei

La fiecare drum făcut pe E87 spre stațiunea 2 Mai, Vama Veche sau Bulgaria am observat nava militară expusă în fața muzeului marinei. Până într-o zi când am parcat in fața muzeului cu intenții clare de vizitare. Muzeul are o parte exterioară, aici găsim exponatele voluminoase și le putem admira in aer liber. După plata imensei sume de 5 ron, sîntem deja înauntru la observat tot felul de aparate, costume, arme care s-au folosit in marina militară in decursul istoriei. Muzeul de și mic are o cămăruța denumită capela. De asemenea în exterior la intrare pe partea cealaltă observăm biserica militară de garnizoană Sf Maria. Un articol foarte valoros despre acest muzeu scris de către utilizatorul AFA urjanclaudiu aici: vezi impresii

Centrul istoric și monumentul eroilor

Foarte aproape de faleza, sanatoriul balnear găsim o piața (Piața Unirii) în care observăm fațada colorată și interesantâ a casei de cultură și monumentul eroilor. Pe monument scrie în latină: dulce et decorum est pro patria mori-asta pe latura frontală iar pe cea laterală găsim eroii Mangaliei din primul și al doilea razboi mondial.

Biserica ortodoxă Sf Gheorghe

Foarte aproape de celălalte obiective biserica ortodoxă Sf Gheorghe se ridică majestuos dintre blocuri. Construită în stil tradițional muntenesc între 1914-1929 este folosită de către comunitatea ortodoxă din Mangalia. Biserica se află pe strada Mihai Viteazu, tot aici se vede și primăria. Puțin mai departe de acest lăcaș de cult pe strada Țepeș Vodă găsim și o biserică catolică mai nouă construită in anii 90, se numește Sf. Andrei.

Lacul Mangalia

Este un lac de apă dulce termal și sulfuros denumită și Balta Saturn, stațiunea fiind în apropiere. Acest lac este o minune pentru noi dar și pentru lebede, rațe, egrete, stârc, cormorani, pescăruși găsind hrană din belșug pe aici. Nici la acest lac nu a fost prima vizită, în afară de vizita de acum 2 ani în 1985 cu ocazia unui sejur în Saturn am putu să observ tot ce mișcă in lac timp de o săptămână.

Cazare

La o simulare făcută pentru începutul lunii august pe un site de specialitate observăm niște prețuri mari. Recomand pentru cine nu vrea să dea prea multe sute de roni pentru o cazare persoanele particulare. Aici încep prețurile în extrasezon de la 30-40 ron, in iunie 50-80 maxim 120 ron, pe urmă situația se mai schimbă și în august vor cere și ei mai mult dar nu la nivelul hotelurilor. Am sunat personal în iunie la câtiva particulari iar prețul mediu a fost 80 ron/noapte. Asta la case și vile, cum în Mangalia există multe blocuri este des întâlnită cazarea la apartamente la prețuri destul de bune.

Revenind la hoteluri Hotel Solymar cere 400 ron/noapte/dubla, New Belvedere (5 stele) 780 ron, Hotel Paradiso 624 ron, Hotel Cocor Spa 556 ron, Hotel Capitol 317 ron, Hotel Corina 300 ron, Hotel Seminaris si Cupidon 300 ron, Hotel Saturn 753 ron. Cred că aceste prețuri sînt maxime, culmea este că și la acest preț abia se găsește loc liber. La capitolul restaurante este mai ușor, ca și in alte locuri nici aici nu se moare de foame, găsim mâncare pentru toate buzunarele indiferent dacă servim masa la local sau pe strada.

Rog acest video la început, mulțumesc

youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 08.07.17 02:49:05
Validat / Publicat: 08.07.17 11:49:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MANGALIA.

VIZUALIZĂRI: 4362 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Alee plaja Mangalia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster10 [08.07.17 06:06:04] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster [08.07.17 11:50:15] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

ANILU [08.07.17 13:12:08] »

@AZE: Mi-a plăcut cum ai descris Mangalia. Eram curioasă să văd cum ai gasit-o și văzut-o anul acesta.

Mangalia este stațiunea copilăriei mele, aici veneam cu familia vară de vară. Stăteam la o familie de turci, pe strada Oituz.

După ani, când am revenit, am fost în recunoaștere pe Oituz. Nu am mai recunoscut casa unde stăteam. Dar mi-a făcut plăcere să-mi amintesc de verile copilăriei.

Întotdeauna mi-a plăcut la Mangalia, indiferent de ce se mai schimba prin oraș.

Felicitări pentru articol și plimbare.

Toate cele bune.

Mitica49 [08.07.17 16:55:29] »

@AZE: Prezentarea stațiunii este tare bună, astfel încât, cu review-ul ăsta sub braț, adică în fața ochilor, nu văd cine nu s-ar descurca prin Mangalia. Felicitări!

AZE [08.07.17 20:50:35] »

@webmaster: Multumesc

AZE [08.07.17 20:58:57] »

@ANILU: Multumesc

De locurile unde ne petrecem vacantele in copilarie ne aducem aminte toata viata. Asa sint eu cu Muntii Fagaras de langa Sibiu si cu statiunea Ocna Sibiului. Dar Mangalia o consider si eu o particica din copilarie chiar daca pentru putin timp (sejur de 2 ori in Saturn si inevitabil au urmat si niste vizite in Mangalia)

Iar locurile in care in copilarie ne-am petrecut vacantele ne raman dragi indiferent de schimbari. Sincer mi-a placut orasul, doar ruinele fostului oras Callatis ar trebui puse in valoare si conservate foarte bine tot ceea ce a mai ramas din aceste ziduri.

Iar daca oricum am aflat ca o parte din fostul oras Callatis se afla acum sub ape cautam si acolo folosind tehnologiile de astazi si de ce nu...organizam vizite ghidate in costum de scafandri (daca aveam aceasta posibilitate si bineinteles suportul financiar necesar...)

AZE [08.07.17 21:07:04] »

@Mitica49: Multumesc

Chiar daca consider si eu prezentarea Mangaliei in articolul de mai sus cat de cat buna nu este atat de completa. Sint colegi de pe AFA care au descris mult mai bine aceste destinatii/obiective turistice.

Eu mai mult am enumerat obiectivele turistice si le-am descris cu strictul necesar de informatii. Pentru o descriere mai completa trebuiau mai multe articole.

Referitor la cautarea de informatii in timpul unei calatorii daca oricum avem net tot mai accesibil peste tot, personal deschid telefonul si caut in primul rand informatii de pe AFA si pe urma daca nu le gasesc acolo caut in alta parte.

elviramvio [09.07.17 22:46:20] »

@AZE:

Articolul tau mi-a fost in atentie de cand s-a publicat dar... timpul! Mangalia este un oras pentru mine deosebit, are de toate, incepand cu istoria ei foarte veche. Si multe legende frumoase - imi plac legendele si mereu caut despre locurile vizitate - cauta legenda Pan-Galia, o frumoasa poveste de iubire, am amintit asta pentru ca in textul tau scrii despre un alt nume al Mangaliei . Inca are farmec putin turco-tatar. L-am colindat mai mult in anii dinaite de 89, acum am fost doar de cateva ori si mereu pe fuga. Frumos articol, felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱 [10.07.17 10:51:22] »

@AZE: Mangalia e un oraș frumușel, cu zone dezvoltate, moderne, dar și cu multe zone cu aspect predominant rural. Cu mulți ani în urmă am petrecut un minisejur în Mangalia, am locuit la o familie de turci undeva pe str. Rozelor. Oamenii erau în vârstă, dar amabili și drăguți - închiriau două camere din apartamentul cu patru în care locuiau. Am mers la plajă în Saturn, dar ne-am plimbat și prin oraș și pe faleză. Am „prins” atunci o ediție a Festivalului Callatis.

Ideea e că pe hârtie totul arată minunat, mai greu e cu situația reală din teren. În 2013, în urma derulării unui proiect, Primăria a elaborat o broșură intitulată Mangalia - produs turistic integrat (mangalia.ro/wp-content/up ... us-Turistic.pdf) care ne prezintă tot ceea ce trebuie să știm din punct de vedere turistic. Din ceea ce am mai citit de-a lungul timpului, dar și în articolul de mai sus, nu toate obiectivele sunt promovate/puse în valoare corespunzător. Ar fi fost interesant să se amenajeze pentru vizitare mormintele paleocreștine (este interesant cel „cu psalmi” - turistinfo-neptunolimp.ro ... estin-cu-psalmi). Anul trecut se promovau în zona Mangaliei scufundările de agrement, dar și Herghelia de lângă oraș.

Mulțumim pentru acest MiniGhid.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.07.17 18:16:37] »

Domle, un articol aproape complet Ai scris despre cam toate locurile din oraș, însă eu am de adăugat încă unul: patiseria din rond. Sau oricare alta, după preferința fiecăruia, numai tradițională să fie. Io nu mă simt la mare dacă nu iau măcar un mic dejun compus din șuberek cu carne și iaurt dobrogean, din ăla gros, care se vinde și la sticlă dacă vrei. Unele patiserii au și bragă. Deja îmi fac poftă singur!

Geamia îmi place foarte mult, cu aerul ăla rural, dobrogean, dat de curtea acoperită cu olane.

mishu [12.07.17 02:04:11] »

@AZE: Este a treia încercare de a finaliza acest articol și sper sa fie și ultima încercare. Prima data apropiate ca reușisem sa-l citesc, a doua oară am reușit sa-l termin dar nu am văzut pozele. Acum am reușit sa văd și pozele și chiar sa citesc și ecourile și cel mai tare m-a lovit @abancor cu patiseria lui, ca la ora asta deja mi s-a făcut foame și un șuberek cu carne și un pahar de lapte bătut nu este de loc de neglijat. Dar sa ne revenim, și mie Mangalia îmi este draga și am încercat prin acest articol al tău sa revăd un oraș prin care m-am plimbat de mai multe ori cu familia sau solo.

In ultima vreme prin Mangalia doar am trecut in drum spre Bulgaria așa ca am zăbovit puțin și m-am uitat cu drag la poze.

Felicitări, votat cu mare drag.

danaeldreny* [03.12.17 23:25:13] »

@AZE: Mangalia a fost mereu pentru mine oraș de tranzit.

O singură dată am fost pe plajă în partea de nord dar nu am stat mult.

Eram disperată că fugeam de oraș și ajungând în Mangalia tot de oraș dădeam, nu aveam răbdare să ajung în locuri mai aerisite.

Fericirea mă apuca atunci când intram în bucla de după șantierul naval, pe lângă muzeul cu ghiulele-n drum, priveam fascinată ambarcațiunile rapide militare dar și utilajele imense din șantier. Și acum le privesc la fel când trec pe acolo.

Mi-am propus să-mi iau o zi-două să mai văd Mangalia și altfel... în definitiv e un oraș frumos...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, AZE, danaeldreny*, elviramvio, mishu, Mitica49, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Mangalia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066499948501587 sec
    ecranul dvs: 1 x 1